ce mai vezi si mai patesti ca pieton in bucuresti

pai, cert e ca nu te plictisesti: sa vedem deci pericolele care pindesc de pe si de deasupra asfaltului trotuarului.
a) rahatii de caini (pisicile inteleg ca il ingroapa, deci ele scapa oprobiului). Va plictisesc enorm daca va povestesc cum isi admira proprietarii javrele de rasa in timp ce alea se screm sa defecheze pe trotuar, dupa care, impreuna, la pas, om si jivina, se deplaseaza spre prima masina sau primul stilp pentru ca animalul sa-si desavirseasca curatirea interna eliminind si partea lichida. Si asta de vreo 2-5 ori pe zi, in functie de rasa. Astfel de explica direle lungi siroinde de pe trotuar si mirosurile ample si durabile. Dar e biodiversitate, trebe protejate, nimeni nu umbla cu inesteticele pungi de gunoi si maturica cu faras ca sa arunce la tomberon productia patrupedului. Ar fi peste mina multora si mult prea deasupra nivelului de bun simt al majoritatii. Deci nici nu se pune problema. Propun sa adaugam rahatii de pe trotuar in emblema urbana a capitalei, cum isi lauda indienii vacile sfinte care urineaza nestingherite pe carosabilul din bombay (ma rog, asta e auzita, nu vazuta cu ochii mei). No foto available de sila.
b) gropile. daca reusesti sa iti pui grija la contributie si sa sari peste rahati, ai face bine sa fii atent si la gropile din trotuar, pentru ca daca asfaltul de pe strada are gauri, apoi asa tre sa aiba si cel de pe trotuar, dupa principiul “da a matii ceare?” zis si al simetriei formelor in natura (urbana). Au schimbat baietii destepti de la drumuri bordurile si au “uitat” sa mai toarne oleaca de asfalt ca sa fie si trotuarul integral practicabil, au infipt bordura si gata, n-avea rost sa finiseze, ca oricum peste juma de an reveneau la lucrarea cu pricina pentru ca trebuia reparata, deci pierdeau oamenii timpul de tigara si votcutza degeaba.
De exemplu, in fata spitalului Filantropia, centrul buricului guvernului tarii, la 100 de metri de Piata Victoriei, iaca:

si detaliat:

c) canalele descoperite. Asta nu e de gluma. Dar deh, daca se fura, ce sa-i faci? Sa tot pui capac asa aiurea, sa le dai „marfa” la aia cu fiare vechi? Neah, mai bine lasam asa. Sa fie atenti, da-i dreacu. Iata o imagien cu asa ceva de pe linga piata Buzesti/Hurmuzaki:
d) ce cade de la geamuri si balcoane. Iarna cad turturi de pe cornisele blocurilor si caselor. Asta iarna eu personal era s-o mierlesc pe strada spiru haret, fix in dreptul editurii pedagogice, din cauza unui monstru care a aterizat la vreo 2 metri in fata mea. Pentru ca, in acelasi spirit de lene maxima care-l impresoara pe proprietarul de apartament sau casa cind trebuie sa dea zapada de pe trotuarul din fata casei, el nu da jos nici turturii grosi ca pe-o gamba de om sanatos citeodata, pentru ca, chipurile, e periculos pentru el sa se urce iarna pe casa sau sa foloseasca scara. Ma rog, ar exista si posibilitatea sa platesti pe cineva sa faca treaba asta, dar mai bine lasa, ca doar turturele cade pe spatiul public, nu la tine in casa. Asta iarna. Vara cad tot felul de treburi, de la scame si firimituri ca te nimeresti sa mergi pe strada taman cind scutura doamna de la 3 asternuturile si fata de masa, apa la punga ca asa vrea plodul de la 4, coji de cartofi si alte ale bucatariei ca pe pervaz tine gunoiul o alta cucoana, un ghiveci de flori, gainati de pasari ca asa vrea vrabia de pe gard, la oameni care se sinucid (am insirat o parte din cele traite de mine in ultimii ani; or mai fi si alte chestii care pica, dar nu mai am timp sa ma gindesc la ele).

LE: sa nu uitam numeroasele case si blocuri de pe care cade tencuiala.