Dupa ce ieri toate radio-urile (ca la tv n-am avut timp sa ma uit) relatau cu voci entuziaste si nu fara emotia unei mari realizari “a poporului astuia al nost’ ” despre victoria lui Cristian Mungiu la Cannes cu filmul “4 luni, 3 saptamini si 2 zile ” (are si blog*), azi dimineata s-a mentionat in treacat, de catre cei mai simandicosi, mai pretentiosi si mai inadecvati vremurilor ca nu s-a iesit in strada la asa triumf (pai de ce sa fi iesit romanii, neica? ca doar nu a luat steaua campionatul si nici nu a convocat domnul basescu sedinta aia trimestriala de consultari cu poporul), iar azi la prinz a cazut alta belea pe capul nostru, aceea ca s-ar putea ca regizorul Mungiu sa fi copiat din scenariul unui alt domn, Dan Mihu, anume scene (nu mai vorbim ca subiectul e acelasi la ambii), scenariu de care a luat cunostinta la un concurs de scenarii din 2006.

N-am vazut filmul inca… deci as fi un om de rahat daca m-as apuca acuma sa-l injur pe Mungiu sau sa-l iau la trei pazeste pe Mihu.

Daca se va dovedi a fi plagiat imi va parea foarte rau, pentru ca ar insemna furt, or furtul la noi se practica; numai ca acuma nu ar fi furt de mobil intr-un magazin, ci furt de Palm d’Or la ditamai Cannes-ul. Ar fi o mostra de tupeu romanesc greu de uitat de catre Europa.

Daca se va dovedi a nu fi fost plagiat, ci doar o manevra de marketing, ca sa mearga lumea la cinema (Bai, copiii din Deva, voi chiar nu aveti cinematograf??) sau ca sa se vorbeasca si despre alte persoane si lucuri decit conducatorii iubiti, sau pentru ca un domn a vrut sa-si faca si el cunoscut numele pe seama Cannes-ului… guerrilla marketing… ok, pot sa inteleg logica. Dar e urit procedeul in domeniul asta…

In fine, om vedea; in cazul in care presa noastra va considera ca un closure la acest subiect merita sa fie considerat stire.

* Dupa ce am postat, am editat si am adaugat si blog-ul, despre care am aflat de la Potzekanikov. Daca citeam postul lui inainte, nu cred ca mai scriam atit… :)

21 Responses to “ai plagiat, ma, cristiane?”

  1. andreanum Says:

    vai de capul si de zilele mele: cica Mungiu e dat (sau va fi dat) in judecata pt calomnie de CNC… bai nene, daca despre Mungiu nu ma pronunt, apai despre CNC si cum dau aia banii sa avem pardon! Futuvangura de imbecili, mutantii dreacu cu Carmazan, Nicolaescu si alte specimene de 1000 de ani! Muriti odata, da-va dreacu!

  2. mutsunake Says:

    As vrea sa zic ca ma mira…desi mai bine as ramane intr-o terna mirare naiva si bleaga, pentru ca altfel nu pot decat sa revin la a fi cinic. What did you expect? Milioane de oameni tributari unor vremuri in care chiaburimea era trimisa la canal crezi ca dintr-o data o sa-l primeasca cu lauri pe cel care a “reusit” undeva?

    Pe de o parte, apar mustele la cadavru; care il vor inocula cu oua, care vor ecloza viermi.

    Am strans din dinti in toti anii astia de rabdare, si am avut incredere, si am zis ca timpul e de partea mea pentru ca eu sunt tanar iar ei batrani. Dar intre timp mustele din cadavrele mai sus enuntate au inoculat corpuri mai tinere, iar ouale au eclozat viermi, iar rezultatul il vezi cu ochii tai.

    G.

  3. andreanum Says:

    da, in toate meseriile exista cite o clica de mumii din astea care stau si sug si sug si stau acolo. Astia sunt aia de crapa la 98 de ani impliniti, cu gura plina si buzunarul doldora si lasa in loc doi fii de 70 de ani si 7 nepoti de cite 40 care trebuie mentinuti uplati la tita mare… uita-te la nicolaescu, la iorgovan, la iliescu, la andon, la coculescu si la inca nu stiu citi, de peste tot. Nu scapam ma, nu inainte de a ne minca ficatii… :(

  4. andreanum Says:

    daca vrei sa te oripilezi de tot, uita-te la turcescu acum, ca e fosila no 1 a cinemaului si feseneului romanesc, destul de agresiv si parca bubele alea de pe fata ii sunt mai move ca oricind.


  5. m’am spariet cand am vazut pingback-ul (sper ca i’am zis cum trebe) pe pagina mea :)
    zic “hait, pe cine am plagiat?”
    da’ m’am linistit pe’ndelete… nu ca mi’am dat seama ca nu la mine se referea acel “ma, cristiane” ci pen’ca (stiindu’ma fara prihana) m’am bucurat o secunda ca am reusit si eu sa ma ridic pana la nivelul minim neuronal din blogosfera ;)

  6. vic Says:

    eu zic ca nu-i frumos sa-l suspectezi pe mihu ca vrea sa se marketeze, chiar daca filmu lu mungiu nu seamana cu scenariul lui. o fi umblat si el pe la toti sa-si gaseasca finantare si cind a vazut ca altu a facut ceva asemanator i s-a pus pata. ca a facut gura tocmai cind a luat mungiu premiu e normal, ca doar inainte cine a stiut ce-i cu filmu asta?

  7. Korova Says:

    Am vazut si eu ultimele 20 min cred din emisiunea lu’ Turcescu (a propos, tigan-tigan- da, sunt rasista,-da’ pun pariu ca asta isi trage contur cu khol negru, frate) si m-am enervat ingrozitor. Pur si simplu Nicolaescu e al doilea individ dupa Iliescu pe care vreau sa-l vad sub pamant si jur ca dau de baut cand o sa se si intample dracu sa crape astia doi! Futu-te-n gura Nicolaescule, cum justifici tu finantarea pentru boratura de Pacala, ca pe domnul Saizescu il recomanda marele film anterior!
    Cam departe de mine gandul de a-i lua apararea lui Mungiu (Occident e un filmulet modest, si in plus, am mai spus-o, consider ca in continuare baietii nostri se folosesc prea mult de gaselnita asta ieftina cu comunismul, gaselnita, nu trauma), dar sa vii in continuare cu atitudinea asta de tatuc atoatestiutor si atotsfidator, cu tupeu de analfabet (l-ati auzit pe Serbanescu cum vorbea- true mahala style “ai domle, tu nu stii romana, atunci lasa-ma domle tu pe mine in pace”) cand vezi clar ca astia mai tinerii chiar reusesc sa inchege dracu ceva mai de soi decat vomele voastre mi se pare absolut de nesuportat! Da mai muriti ma in bezna si mai lasati-i dracu si pe altii! Lu’ bunica i-au bagat pe gat Nicolaescu, lu’ mama i-au bagat pe gat Nicolaescu, mie mi-au bagat pe gat Nicolaescu si am impresia ca si fi-mea nenascuta o sa prinda dracu “cea mai recenta opera a lui Nicolaescu”. Da mai mori bre, fa laba pe Comisaru Moldovan si da-ti drumu’ pe lumea ailalta apoteotic, narcisist blestemat!pfffuuuu

  8. mutsunake Says:

    Post-ul despre turbulenta creata de premiul luat de Mungiu la Cannes, dar si raspunsurile care au urmat, ma obliga la un supra-comentariu.

    In teoria inferentei statistice, analiza extremelor este o metoda care a inceput sa capete valoare in ultimii ani, mai ales pentru ca aici contrastele semnificative sunt cel mai probabil sa apara, cu atat mai mult in acele investigatii unde, din start, fenomenul nu e atat de frecvent incat sa justifice, in economia timpului si a resurselor, o analiza extensiva. Tehnica nu e “ochiometrica”, ci pleaca de la premise matematice bine stabilite…dar ingenioase. Bref, in loc de “power by numbers”, ai “power by contrasts”.

    De ce aduc aminte de acest principiu? Pentru ca, cel putin in domeniul culturii romanesti, existenta extremelor care apar si mai sus imi ofera un corolar bun pentru situatia deplorabila din prezent.

    G.

  9. andreanum Says:

    vic, pina cind nu stiu ce anume s-a intimplat, eu presupun ce as fi facut eu in locul lui Mihu (lol); iar enumerarea nu era limitativa. Daca as fi avut aceeasi idee cu unul care a cistigat palmierul de aur, probabil ca m-as fi atacat si eu. Dar daca nu as fi avut decit ideea cu “avortul in comunismul romanesc”… treaba e cam albastra.

  10. eugens Says:

    asta e o cestiune care ramane de vazut cum se va concluziona. io (?) ma asteptam sa luam un cannes cu publicitatea inainte de vreunul cu filmul, da deh, nu se intampla mereu lucrurile asa cum te astepti.


  11. @andrushka: de unde pacatele mele stie Mihu ala ce e-n film? a fost la cannes in sala si nu stim noi? sau a auzit el ca-i ceva cu avorturile din comunism (originala idee, numai noi la JN am avut o megacampanie…) si a ajuns la concluzia ca merita si el o bucatica de cascaval pentru efortul de a da cu cacat in premiant?

  12. andreanum Says:

    domne, nu stiu. poate l-o fi vazut, o fi primit inregistrarea, sau i-o fi povestit careva scena aia de care zice el (cu avortonul aruncat intr-un colt, sau cam asa ceva).
    Mi-ar parea rau sa fie plagiat… Deocamdata, pina nu vad filmul si nu re-cetesc scenariul, n-am ce sa zic.


  13. Da, cred ca i l-a trimis Jane Fonda pe mess lu’ Mihu:)

  14. tractoristu' Says:

    Desi mai departe de evenimente decit voi, va explic eu care-i treaba: Mihu nu a vazut filmul, a si declarat asta. Stie doar tema filmului, in mare, asa cum a fost dezvaluita de media, dupa decernarea premiilor. Mai stie si declaratia lui Mungiu la primirea premiului: “Este o poveste ceea ce se intampla. Acum un an nici nu visam la acest proiect, acum sase luni nu aveam bani, apoi speram sa ajungem la Cannes indiferent la ce sectiune. Sa fim aici”. Apoi, Mihu stie ca scenariul sau a fost premiat in Martie anul trecut (deci acum un an, cind Mungiu inca nu visa la poveste!) de catre un juriu din care facea parte chiar Mungiu. Si mai stie ca, in filmul lui Mungiu, exista o scena socanta cu un avorton in baie. In scenariul sau, fata arunca avortonul in wc, dupa care trage apa (am citit scenariul). Toate astea, impreuna cu sentimentul de ordin genetic al romanului cum c-ar fi, mereu, furat pe fata, l-au facut sa sara la gitul lui Mungiu. Cred ca numai vizionarea filmului va lamuri situatia.

    Eu inclin sa cred ca nu a fost plagiat, povestile sint diferite: in scenariul lui Mihu este vorba de o fata care tocmai a avortat in casa bunicilor ei, pe cind in filmul lui Mungiu ar fi vorba de o fata, studenta caminista, care sa cazneste sa stringa bani pentru un avort.

    Oricum, se pare ca orice subiect ce provine din bezna anilor lumina are mare trecere in fata criticii internationale. As putea chiar afirma ca cineastii nostri folosesc socul ideologic si vizual pentru atragerea atentiei. Nu c-ar fi rau, e bine sa iei premii, dar as vrea sa vad ce s-ar intimpla cu un film romanesc care ar trata o tema clasica, batatorita, nu ceva de care vestul nu prea a stiut pina acum sau a ales, cu buna stiinta, sa ignore.

  15. andreanum Says:

    ce vrei bai domnu ziarist de la mine? n-auzi ca vreau sa vad filmu sa vaz daca il pup pe gura pe mungiu al mic sau daca il ciupesc de tite pe Mihu??? Sa zic acu ca nu e plagiat? Ce, se uita careva in gura mea: vai, daca a zis andreanum ca nu e plagiat, apai nu e tati, gata, toata lumea acasa??

  16. andreanum Says:

    tracto, de acord cu tine, si mai am un punct de infipt: era o practica curenta sa arunci avortonul in wc si sa tragi apa… toate proastele de la bloc pe care le stiam eu, mai mari decit mine, si care avortau acasa cu vin de pelin si alte nenorociri acolo aruncau plodul. Deci sper sa nu fie numai asta povestea plagiatului, sa fie ceva clar imaginat de Mihu si la care obiectiv nu se putea gindi si Mungiu in acelasi timp.

  17. tractoristu' Says:

    Eu nu am remarcat nimic sclipitor in scenariul lui Mihu. Este destul de liniar, replicile nu sint intotdeauna cele mai potrivite (dialogurile mi s-au parut un pic artificiale, rupte de realitatea acelor vremuri) si destul de scurt pentru a emite pretentii pentru un lung metraj (l-am citit in 7-8 minute, fara sa sar nimic). Am spus asta pentru ca am citit ca Mihu ar fi declarat ca a cautat finantare pentru un lung metraj si la care sa-si foloseasca scenariul premiat. In mare, sint de acord cu mine insumi cind afirm ca ceea ce face Mihu e numai exteriorizarea geloziei artistice. :)

  18. andreanum Says:

    sa aduca astia filmu odata, ca sunt chiar curioasa.

  19. Un opinant Says:

    Credeam ca filmul a luat ce-a luat pentru film, nu pentru scenariu… Ca scenarii-s girla, chiar si d-alea cu fugit peste granita pe vremea lu’ Tatelu’ in Federala (si viata – sapata umpiq – bate filmu’, fie el si Occident), da’ filmu’ – ala de se misca pe ecran, cu frustrari si dat cu capul si senzatia de no-escape – ramine (deocamdata) unul…

  20. Emanuel Says:

    Pfoai is satul, in toate mediile numa de plagiaturi am auzit in utima vreme.
    Oricum unele sunt doar nascociri invidioase.

  21. Florin Dumitrescu Says:

    “… Jurizatorul Mungiu l-a declarat pe jurizatul Mihu cîştigător la concursul de scenarii HBO. Mihu şi-a încasat premiul de 2000 EUR pentru un scenariu despre un avort ilegal sub ceauşism. După care hop! Mungiu, ajuns concurent la rîndul lui, cîştigă Cannes-ul cu un film despre un avort ilegal sub ceauşism… ”
    http://textier.blogspot.com/2007/05/snt-n-juriu-pot-s-m-inspir-de-la.html


Leave a Reply