Cititorii intreaba pt. IV: Despre Deja vu

Deja vu, deja vecu, deja senti, jamais vu. In esenta, termenii au ramas in taxonomie in principal pentru ca initial fusesera descrisi de psihologi/ neurologi francezi. Dar, pentru ca ne place sa folosim greaca si latina in medicina, deja-urile si jamais-urile au fost clasificate in aceeasi galeata cu “paramneziile”, din care mai fac parte si tulburarea de identitate multipla (sic!), fuga disociativa, confabulatia patologica (sindromul Munchausen), sindroamele paramnestice din dementa Werknicke-Korsakoff (dementa alcoolica), reactiile paramnestice din tulburarile de stress post-traumatice de tip “flash-back”, derealizarea, depersonalizarea…si lista poate continua.

Medical, deja-vu-ul te duce in primul si in primul rand cu gandul la o patologie cerebrala. Cel mai frecvent persoanele care raporteaza “deja-vu’uri” inafara patologiei psihiatrice sunt persoane care fie sufera de epilepsie temporala (mare parte), fie persoane care au o “masa intracraniana in evolutie”, cu alte cuvinte fie o tumora intracraniana, fie o pseudo-tumora (anevrism). Subiectiv, individul traieste senzatia unei “pre-cognitii”, lucrurile care apar in discutie i se par ca “au mai fost spuse”, mediul in care se afla ii pare hiper-familiar, ca si cum l-ar mai fi vazut candva, cumva. Totusi, la o investigare mai atenta, ciudatenia face ca detalii “inafara perceptiei” sa nu fie replicate in complex-ul deja-vu-ului. Cu alte cuvinte, deja-vu nu poate aparea inafara concomitentei temporale cu ceea ce se intampla “in prezent”.

Iar prezentul dureaza doar o fractiune de milionime de secunda. In rest, filosofic si nu numai, oscilam intre viitor si trecut. Memorii care se nasc, memorii care se pierd, memorii care nu s-au intamplat inca. “Ceasul” biologic se imparte intre structurile vechi filogenetic, precum glanda pineala si hipotalamusul, si structurile mai noi evolutionar, precum lobul temporal. Experienta unui stress puternic imens – s-a demonstrat – cum ar fi trairea unei situatii de razboi, dar si traumatismul direct (ca in cazul epilepsiei temporale), duc la modificari structurale si functionale la nivelul lobului temporal, si a conexiunilor lui, responsabile de un “deja-vu” organic.

Dar poate si mai important e acel “deja-vu” care ni se intampla tuturora, acel “deja-vecu” pe care il avem si la bine si la rau, senzatia ca am mai fost pe drumul asta, ca am mai trait senzatia asta, “semnalul de alarma” etc.

(continued day 2)…

Cateva structuri joaca un rol primordial in formarea reactiei de “deja…(vu, vecu, senti etc.): in primul si in primul rand, amigdala si hipocampul, subunitati ale creierului care sunt un “buffer” al memoriei de scurta durata, a caror functie principala e de a “grabi” atat inmagazinarea de noi memorii pe circuite rapide, cat si recuperarea lor la nevoie. De exemplu, daca intalnesti un urs in padure, ar fi destul de pagubos evolutionar sa-ti pui mana la barba si sa incepi sa te intrebi: “hmmmm…parca am mai vazut ceva de genul asta o data, de mult, intr-o carte…hmmmm…ia sa ma apropii sa ma uit mai bine, deci e mare, maro, are o coada si urechi mici mici…hmmm…oare ce-o fi?”

Bottom line, traim deja-vu-uri in situatii care au comportat, la un moment dat, un grad semnficativ de anxietate ca sa fi justificat inmagazinarea memoriei pe “usa din dos” a amigdalei, in esenta lobul temporal.

O mentiune merita facuta aici asupra fenomenului de “spiral staircase”, sau a “scarii circulare”, “blocked-out” si asa mai departe…

Daca “jamais vu” e senzatia de stranietate a unor lucruri altfel foarte familiare (cu particularitate pe sindromul Ganser din psihiatrie, unde pacientului i se pare ca parintii lui au fost de fapt inlocuiti de alte persoane), “spiral staircase” este un shut-down cortical temporar. Toate functiile mnemice de evocare intra intr-o paralizie temporara, pe fondul unei descarcari noradrenergice puternice, asa cum se intampla in atacul de panica, in anumite tulburari fobice ca “public speaking”, cei cu “trac de scena” si asa mai departe.

Cum se trateaza deja-urile si jamais-urile?

…cata vreme ele sunt fragmentate si aleatorii, nu se trateaza pentru ca sunt fiziologice. In masura in care frecventa lor devine regulata, sau intensitatea lor afecteaza functionarea individului, sau interfereaza cu activitatile zilnice, e bine ca originea lor cat si posibilele cauze subiacente sa fie analizate mai minutios tocmai pentru ca ce se afla “dedesubt” poate fi suficient de grav.

Iara in ceea ce priveste deja-vu’ul ca “premonitie”, “precognitie”, “profetie”, “paranormal”, “cititul viitorului”….astept inca studiul care sa imi arate nu ca asa ceva exista, ci ca asa ceva poate fi exprimat intr-un cadru de referinta replicabil.

G.