prima carte citita

Am primit o leapsa de la nenea cosmos.

Daca ma tine memoria bine, cred ca prima carte a fost una de povesti de Andersen si prima poveste Alba ca Zapada. Sau poate asta era cea care mi-a placut cel mai mult.

S-ar putea sa ma insel, totusi, si prima sa fi fost o carte de povesti de la tata, foarte veche si jerpelita, in care cea mai frumoasa poveste se chema Fulg de Nea, despre o printesa cu inima inghetata din imparatia de gheata subpaminteana, care ajunge cumva, cu ajutorul bonei, in imparatia oamenilor cu inima calda de deasupra. Parintii ei o reneaga si se decreteaza in imparatia de gheata tabu subiectul Fulg de Nea. Ea, ajunsa sus, vede cerul albastru si florile si bogatia de culori si se indragosteste de un tinar chipes, cu care face si un copil. pentru ca acum avea sufletul cald, vrea ca parintii ei sa-si cunoasca nepotul. Ajunge inapoi in imparatia de sub pamint, cu o floare prinsa in par, si pe masura ce inainta totul in jur se topea, inclusiv inimile oamenilor inghetati.

Nu stiu de cine e scrisa povestea, erau multe in cartea-fara-coperti, despre Buteasa, Zaganu, tarimul Biharia. Am cartea la mama, trebuie s-o caut, imi aduc aminte ca avea si desene alb negru pe care am considerat necesar sa le colorez cu creioane si carioci.

Prima carte de care imi amintesc sa o fi primit cadou de la tata a fost tot una tot veche, de la anticariat, The Ingoldsby Legends, cu coperta tare imbracata in matase albastra, in care paginile galbui si groase aveau prima litera foarte mare, aurita si stilizata, iar marginile foilor erau, de asemenea, aurite. O carte pe care am citit-o, evident, multi ani mai tirziu si cu dictionarul in brate.

Prima carte pe care am facut-o cadou, tot tatalui meu, a fost Cintec despre mine insumi/Song of Myself a lui Whitman, cu care nu stiu ce s-a intimplat fiindca nu o mai avem. Era o carte mare, foarte groasa, cu o coperta cu verde… Cred ca eram in clasa a noua.

Sa ia leapsa cine vrea