Boala psihica: FAQ
noiembrie 7, 2007
1. Cum recunoastem un bolnav psihic?
Exista cinci axe fundamentale care sunt de obicei evaluate: gandire, memorie, atentie, emotie, si comportament. O tulburare in oricare dintre aceste axe, suficient de intensa incat sa intrerupa activitatea normala in mai mult de un domeniu de functionare (ex: acasa si la servici, la servici si in comunitate) pentru o perioada suficient de lunga de timp (de obicei un minim de doua saptamani, in anumite cazuri 6 luni pana la 12 luni) este diagnosticabila ca tulburare psihica; exista mentiunea imprumutata din medicina interna cu privire la caracterul acut (saptamani), subacut (luni), si cronic (ani), care devine atasata la diagnostic.
2. Sunt toti bolnavii psihici periculosi/ agresivi?
NU. Doar o mica parte din intreaga populatie psihiatrica sufera de afectiuni severe, care presupune episoade intercurente de dezinhibitie severa, comportament agresiv, violenta auto- sau hetero- indreptate. In majoritatea cazurilor, vorbim de afectiuni precum depresia, sau tulburarile anxioase (tulburare de panica, fobii, tulburare obsesiv-compulsiva) care, desi aduc enorma suferinta individului, nu-l transforma intr-un pradator social. Nici pe departe.
Toti am experimentat, cel putin o viata in data, o perioada de 2 saptamani in care starea emotionala a fost depresiva, pofta de viata a fost scazuta, somnul prost, apetitul diminuat, abilitatea de a se concentra la lucru disparuta etc. Vulnerabilitati biologice, si developmentale, la unii oameni - care intamplator ne pot fi parinti, frati, copii - fac ca reactia lor la trigger-i din mediu sa fie inadecvata, si episodul lor depresiv sa devina sever, iar prin recurenta lui sa se transforme in boala depresiva majora.
3. Daca nu, cine sunt bolnavii psihici agresivi?
Cu mentiunea ca nu trebuie sa fii bolnav psihic ca sa fii agresiv, personajele impulsiv-agresive sunt de obicei dependente de o substanta, au un temperament exploziv, distrug obiecte, au tic-uri subtile gen ros unghiile, cuticulele, sunt suspiciosi, au scurte episoade de paranoia. Vad viata polarizat, sunt ei impotriva lumii sau lumea din cand in cand se aduna impotriva lor.
O alta categorie sunt aceia “fals-agresivi”, care sunt sub influenta medicatiei psihotrope, pe care ii vezi la Obregia pe alei. Medicatia psihotropa tinteste lobul frontal si pre-frontal, care sunt responsabile de controlul impulsurilor si represie comportamentala in cadrul contextului social. Medicatia psihotropa executa un “shut-down” de lob frontal, motiv pentru care persoanele care iau acel medicament devin “oarbe” la cutumele sociale, sunt inadecvate in raportul cu strainii. Unde mai pui ca o parte din ei au ca marca a bolii fractura intre gandire si emotie, ca in cazul schizofreniei, sau a tulburarilor de dezvoltare, sau a personalitatilor de cluster A.
4. Cum ne aparam de ei?
Nu pot decat sa pun problema la persoana I. Daca ar fi mama, fratele, sau copilul tau, ti-ai pune problema “sa te aperi”? Bineinteles, in anumite cazuri ca alcoolism sever, sau sindroame psihoorganice cu intermitente explozive, trebuie sa stim sa ne aparam. Dar, mai intai de toate, eu intreb cum ii ajutam?
In toate cazurile de tulburare psihiatrica, e crucial sa intelegeti, personajul principal ramane bolnavul. Bolnavul, si suferinta lui, indiferent de formele bizare pe care poate sa o ia uneori. In spatele manierismelor, si a incongruentei afective, in spatele atitudinii ostile sau rezervate, se afla un om, a carui durere psihica este atat de puternica, incat ia proportii fizice. Mai mult, insusi centrul cardinal al sufletului fiecaruia dintre noi ii este cel atacat de boala. Ca si un om cu o boala de inima, bolnavul psihic are nevoie de atentie medicala, are nevoie de tratament.
5. Se vindeca cineva de boli psihice?
DA. Exista o minoritate de afectiuni psihiatrice care au fost popularizate, notoriu, ca fiind “incurabile. Vorbesc aici de schizofrenie, de maladia bipolara (boala maniaco-depresiva), de toata cohorta de tulburari secundare unor manifestari medicale ca diabetul, cancerul, sindroamele neurodegenerative.
Dar exista si succese. Si promisiuni de mai bine. Asa cum pentru schizofrenia aparita generatiei noi de anti-psihotice face, pentru prima oara in istoria psihiatriei, posibila functionarea normala, fara “indobitocirea” notorie data de neuroleptice din trecut. Asa cum pentru maladia bipolara a exista litiul, si exista tratamente inovatoare care cauta substratul etiologic al maniei. Asa cum pentru depresie - si intamplator lucrez intr-un centru de cercetari al tulburarii depresive refractare la tratament - exista inca multiple surse de tratament, trebuie sa credem ca putem sa ajutam acesti bolnavi.
Va pot lista un miriad de boli cu care traim, dincolo de faptul ca “nu le vindecam”. Hipertensiunea arteriala. Artroza. Diabetul. Defectele de statica si dinamica ale coloanei vertebrale. Platfus-ul. Apneea de somn si mecanica. Sindrom premenstrual. Alergii. ….si lista poate continua.
Dar le tratam. Prin analogie, exista un miriad de afectiuni psihiatrice care, sub tratament, devin inobservabile pentru ochiul liber, iar individul este apt, si perfect normal, pentru a executa o activitate, pentru a avea o familie, pentru a fi fericit.
6. Boala psihica “se ia”?
NU. In 99.999% din cazuri, suferinta data de boala psihica este una individuala, data de vulnerabilitate, data de background genetic, data de experienta de viata. Nu va tineti la distanta de prietenii vostri daca au o tulburare depresiva. Nu se ia. Nu evitati sa va vedeti rudele care sufera de diferite tulburari de memorie sau comportament. N-o sa vi se impregneze in piele.
Contactul cu orice bolnav e dificil. Pentru cel sanatos, mersul la spital e o reamintire a propriei fragilitati. Mai mult, sa-l vezi pe cel drag in pozitia neputiincioasa de suferind e, de multe ori, psihotraumatizant. Asta face ca “mitul” contagiunii sa se fi propagat in psihiatrie.
Suferinta psihica nu e tot una, sa ne intelegem, cu boala psihica. Da, suferim cand ne vedem parintele, sau fratele, sau copilul, intr-un salon de spital la psihiatrie. Dar trebuie sa fim acolo pentru el, pentru ca noi suntem cei puternici, noi avem ceva de dat, spre binele lor.
Sprijinul familial e un factor major in ameliorarea, si vindecarea, bolii psihice. Noi suntem cei “multi”, cata vreme bolnavul psihic e unul singur. Nu fugiti de el, de teama ca s-ar putea sa va contaminati, si sa innebuniti.
7. Boala psihica se mosteneste?
DA. Stim dintr-o serie de studii facute pe gemeni, studii de adoptie, studii de registre nationale, ca heritabilitatea bolii mentale este aproape de 50%. Cu alte cuvinte, in riscul atribuibil diferitor factori (trauma in copilarie, evenimente de viata majore, deceptii etc.), factorul genetic e printre primele locuri.
Dar aceasta heritabilitate variaza. Daca pentru depresia majora e situat undeva la 35 - 50%, ADHD-ul chiar mai mult, undeva pe la 65%; daca pentru schizofrenie e pe la 20 - 30%, pentru manie pe undeva la 25%, pentru tulburarea de panica undeva la 15- 20%, exista si o cohorta de afectiuni psihice care NU au o agregare familiala.
Lucrurile vor continua sa evolueze, pe masura ce studiile genome-wide-linkage vor obtine imagini de o mai buna rezolutie privind genele, si sistemele biologice, candidat.
Agregarea familiala a bolii mentale e o realitate. Pe de alta parte, tratarea familiei, si nu doar a individului cu boala mentala, este ceea ce trebuie sa luam in calcul. Daca avem un bipolar (maniaco-depresiv) aflat la al treilea episod, si exista fratrie mai mica, este etic, si indicat, ca acestia sa fie urmariti si luati in evidenta, pentru ca exista sanse ca sa fie la randul lor bipolari. Daca parintele pacientului s-a sinucis, e un factor de risc relativ de 3 pana la 6 ori ca si pacientul nostru sa moara prin suicid.
Pe de alta parte, ca membru al unei familii cu incarcare psihiatrica, dar sanatos, ramai langa ai tai. In masura in care legatura de sange te obliga, ofera ce poti ca parintele, sau fratele tau, sa aiba o viata mai buna.
8. Ce sa fac daca cred ca cineva e bolnav mental?
Asta e cea mai grea intrebare. Bolnavul psihic, pentru ca pierde de obicei insight-ul in propria lui suferinta, nu vine decat arareori “singur” la medic. Poate va fi trimis de medicul de familie, in cazul fericit, dar asta e o minoritate de cazuri. De multe ori, vine cu un membru al familiei, vine cu nevasta, sau cu tatal, sau cu copilul. Imaginati-va pentru un moment intensitatea unui astfel de aparitii. Asta e ceea ce ne obliga, ca medici, sa nu ramanem indiferenti, dar si pe voi, ca pe membri ai aceleasi societati, sa nu intoarceti ochii.
Uneori o discutie ajuta. Alteori, o discutie cu un membru al familiei ajuta, daca sunteti doar prieten. Poate sa fie ca o “conspiratie” - in sensul bun - al celor care au observat anomalii, va face acei pasi necesari ca sa-l aduca la medic.
Romania este tara cu una dintre cele mai mari latente intre momentul in care apare suferinta psihica, si boala psihica, si momentul adresarii la medic. Oamenii recunosc maladia mentala la un nivel foarte primitiv, si reactioneaza visceral. Acele acte precoce, care pot sa influenteze enorm evolutia bolnavului, sunt ratate pentru ca…nu se merge la psihiatru.
Ca si in pariul lui Pascal pe Dumnezeu, va spun aici ca merita sa pariati pe psihiatru. Daca nu aveti nimic, n-ati pierdut nimic, dar daca aveti ceva, ati castigat totul. Ati castigat sansa la tratament, vindecare, sau ameliorarea bolii, ceea ce face o diferenta de la cer la pamant.
G.
p.s. E posibil sa fie si alte intrebari la care n-am raspuns. Le puteti pune aici.
noiembrie 7, 2007 at 9:01 pm
Cred ca ai mai povestit candva despre Alzheimmer. Bunicutza mea are asemenea episoade si nu stiu cum sa ma port cu ea. Cand o contrazic in discursul ei, ii fac rau?
noiembrie 7, 2007 at 9:20 pm
Monica:
Pe scurt, nu. E important, fara ca sa intri in traiectorie de coliziune cu ea, sa fii constanta si coerenta in felul de a vorbi cu ea. E normal pt. bolnavii de Alzheimer sa aiba perioade de obstinatie, perioade de “turatie psihomotorie”, peste care trebuie sa treci cu gratie. Vorba buna, uneori, nu e cea care spune ca esti de acord.
G.
noiembrie 7, 2007 at 9:20 pm
Multumesc.
O alta intrebare: daca o famile adopta un copil, sa presupunem ca are 2 ani, parintii adoptivi pot reusi sa creasca un copil care cumva stie ca a fost abandonat astfel incat acesta sa nu devina psihopat si sa se dezvolte psihic normal? Adica, acest copil are sanse la o viata normala? Exista posibilitatea ca acest copil la maturitate sa se intoarca impotriva parintilor adoptivi, sa devina violent cu ei? sau foarte dependent?
noiembrie 7, 2007 at 9:25 pm
Mac, e foarte grea intrebarea asta. Stii, intamplator, mare parte din informatia in domeniul studiilor de adoptie a fost facuta in US si UK pe parinti adoptivi ai unor copii romani….
Informatiile sunt contradictorii. Stim, de exemplu, ca daca acel copil provine din parinti cu tulburari psihiatrice, el pastreaza riscul parintilor biologici.
Stim, iarasi, ca daca un copil dintr-o arie geografica cu incarcare de boala mentala mai mare se muta intr-o arie geografica mai “protejata”, el pastreaza riscul zonei din care a plecat.
…dar
Copiii sunt niste mecanisme absolut miraculoase. Chiar si in cele mai adanci adversitati, ei au o forta vitala care ii ajuta sa surmonteze. Un mediu familial stabil, cu parinti adoptivi care isi cresc cum trebuie copilul, e un factor protectiv major.
Ideal, parintii adoptivi ar trebui sa aiba informatii despre parintii biologici ai copilului, in limitele anonimitatii. Din pacate, datele sunt foarte rar disponibile, si chiar si in US Child Services nu ofera datele astea “by default” in virtutea unei legi a adoptiei (sub care intra pana de curand si Romania).
…dar, Mac, riscul nu e ca copilul sa devina violent sau dependent fata de parinti. Riscul lui este sa pastreze laturi temperamentale mostenite biologic de la parinti, care il predispun la o anumita traiectorie in viata. Traiectorie care e doar una din multiplele cai catre maturitate.
G.
noiembrie 7, 2007 at 9:54 pm
Mi se pare cumva normal sa nu se ofere date despre parintii biologici, altfel ar fi alesi copii numai dupa un singur criteriu. Ceilalti nu ar mai fi niciodata adoptati daca am sti trecutul medical al parintilor biologici.
O alta intrebare: cand ne ducem la psihiatru si cand ne ducem la psiholog? ce diferenta este intre aceste 2 profesii?
noiembrie 7, 2007 at 10:16 pm
@ Mac: Psihiatru si psiholog NU e totuna; foarte buna intrebare.
Confuzia asta e foarte adanc intiparita la romani, in principal datorita modelului sovietic care a amestecat totul in “neuropsihiatrie”.
Intrebarea e tri-dimensionala, in realitate: cand la psiholog, cand la psihiatru, cand la psihoterapeut?
1. Psihologul evalueaza starea psihica din perspectiva celor 5 axe fundamentale de care vorbeam. Niciodata, in absenta unei formari psihoterpeutice, un absolvent al facultatii de psihologie (psiholog) nu are dreptul sa diagnosticheze, trateze, sau sa medicheze o persoana.
2. Psihoterapeutul poate sa fie psihiatru, sau psiholog. Munca terapeutica poate sa fie fundamentata pe o suma de “scoli” si “tehnici”. Ce e foarte important, e ca terapeutul sa aiba un certificat agreat de Federatia Romana de Psihologie, si sa poata proba training-ul lui in scoala respectiva.
3. Psihiatrul nu e abilitat sa faca terapie, in absenta unei pregatiri formale. Ceea ce face psihiatrul e sa administreze un tratament medicamentos, care ajuta la rezolutia simptomelor, si sa propuna un plan pe termen mediu pentru boala aferenta.
Psihiatrul se sfatuieste cu psihologul, si poate trimite pacientul la terapeut.
G.
noiembrie 7, 2007 at 11:44 pm
Danke.
noiembrie 8, 2007 at 11:38 am
am şi eu două întrebări. să presupunem că un cioban dus oleacă cu sorcova vinde nişte oi şi îşi cumpără o echipă de fotbal. să presupunem că el apare zi de zi la televizor şi îşi face popularitate, iar popularitatea îl face să devină paranoic. oamenilor însă le place şi îl aleg apoi parlamentar european. deci, întrebările sunt:
1. i se poate lua echipa respectivă respectivului cioban, pe motive medicale?
2. cei care îl votează pe individul respectiv sunt mai teferi sau mai puţin teferi la cap decât candidatul?
mai ales răspunsul la prima întrebare mă frământă.
noiembrie 8, 2007 at 12:21 pm
dacă se poate, vreau adresa ta de mail
e bun postul tau, dar e complicat să ne lungim aici ca la “răspundem ascultătorilor”
noiembrie 8, 2007 at 12:34 pm
Un bolnav, psihic, zic io, il recunosti finca are masina cu DEP sau SEN si mere cu girofar.
Asa recunosc io un bolnav psihic.
A, si mai este unu care se uita la mine dimineatza din oglinda cu niste ochi buhaiti. De asta sunt sigur ca ie!
noiembrie 8, 2007 at 4:11 pm
@Radugo & Groparu: pe cat de mult ma amuza politica, pe atat de putina politica se afla in postul asta.
Radu, personajul de care vorbesti are puternice inflexiuni narcisice, dar este suficient de ‘adaptat’ incat sa functioneze. Castiga bani, cheltuie bani. Imaginea publica e o facatura caricaturala a omului, care altfel a fost destul de abil in a-si atinge scopurile. Departe de a fi bolnav psihic, respectivul domn e doar antipatic.
@ Groparu: mi-aduc aminte de toata nevroza vis-a-vis de masinile DEP, SEN, dispretul fata de politie, s.a.m.d.
Problema mea nu e cu politistii, ci cu oamenii care au ales DEP sau SEN dusi cu capul (cati or fi). Pentru ca daca au ales DEP sau SEN dusi cu capul, nici ei nu sunt foarte sanatosi.
Iar parlamentari sunt cateva sute. Dar cetateni cu drept de vot sunt niste milioane bune.
G.
noiembrie 8, 2007 at 5:15 pm
Foarte interesant. Pe cand un documentar despre rolul surubului in constructiile din ultimul secol? Si aia ar trebui sa fie foarte interesant.
noiembrie 8, 2007 at 6:21 pm
Dadatroll, nu stiu de surub, dar poate am sa scriu despre nevoia de bascalie la romani ca script social. Prietenii …stiu oare de ce?
G.
noiembrie 12, 2007 at 3:42 pm
Mda..un lucru vreau sa fie clar; ciobanul care si-a vandut oile pt achizitionarea unei echipe de fotbal nu e bolnav psihic ca multe alte cazuri din frumoasa noastra tara, a fost un bill gates de cartier al Romaniei. Dar cum sistemul nostru democratic ne permite sa vizionam asemenea manipulatori care sunt instare sa triumfe prin orice mijloace pentru a-si intregi avutia si imaginea exista riscul sa devina prea puternici adica sa promoveze in escobari ai Romaniei. Cand ciobanasul nostru va fi un infractor dovedit atunci o sa se supuna jurisdictiei in vigoare nu legilor sanatatii mintale. Dupa cum stim criminalitatea si atentarea la siguranta nationala pot fi combatute in diferite moduri. sa zicem ca traim intr-o america membra ONU a anilor 90 in care mafia isi facea de cap unde predomina frica de a mai iesi pe strada dupa orele intunericului; nu-i asa ca se poate ca un raufacator prins intr-un wc de organele competente si interogat intr-un mod mai hizar dupa injectarea unei subst. misterioase in urma careia reiese un viitor omor cu caracter deosebit de grav sa-i fie taiat cozorocul si lasat in voia “In God we trust”? nu-i asa ca se poate ca un al doilea raufacator prins in acelasi wc de organele competente si interogat intr-un mod mai hizar dupa injectarea unei subst. misterioase in urma careia reiese un viitor omor cu caracter deosebit de grav sa-i fie taiat cozorocul si lasat in voia “In God we trust”?
noiembrie 12, 2007 at 4:21 pm
@Urk: imi vine greu sa te urmareasc. Iar metafora “bill gates de cartier” e cel mult hazlie,
G.
noiembrie 12, 2007 at 7:20 pm
Ma zbucur.
noiembrie 30, 2007 at 5:12 pm
am fost diagnosticata cu tulburare obsesiva si as vrea sa stiu daca am sanse sa vindec.Iau cipralex 20 mg pe zi.Va rog mult sa-mi raspundetzi.Sunt speriata.
noiembrie 30, 2007 at 5:25 pm
@Rhianna: Raspunsul cel mai rapid este: da.
Sugestia mea este sa discuti cu medicul tau, in masura in care nu l-ai abordat pana acum, despre posibilitatea de a face o serie de sedinte cu un psihoterapeut care face Terapie Cognitiv-Comportamentala. Pentru simptomele tale, genul asta de interventie este cea mai potrivita.In general, se recomanda un minim de 12 sedinte, dar majoritatea pacientilor decid sa intre in terapie pentru aproximativ un an.
De asemenea, e nevoie sa iti faci o imagine corecta despre cum actioneaza tratamentul pe care il iei, si sa ii oferi timpul necesar sa te ajute. Cipralex-ul iti va scadea anxietatea, iti va scadea impulsul de a executa acte repetitive in momentul in care apar obsesii, iti va imbunatati abilitatea de a functiona in general.
E un proces care poate sa dureze. E un proces care poate avea suisuri, si coborasuri. Atata vreme cat ramai in relatie cu medicul tau curant, si discuti cu el temerile tale, dar si experienta pe care o ai cu medicamentul, exista sanse foarte bune sa invingi asta.
G.
noiembrie 30, 2007 at 6:06 pm
In vara aceasta am facut o depresie urata,grea,care apoi s-a agravat,ajungand ca in septembrie sa mi se puna diagnosticul de depresie anxioasa cu tulburare obsesiva.Iau cipralex 20 mg de vreo luna si ma simt mai bine.Depresia si anxietatea au mai trecut,dar simt in continuare povara tulburarii obsesive.Nu-mi pot controla gandurile.Sunt speriata.E prea mult daca incerc sa fiu optimista?oare aceasta afectiune se vindeca?Va rog mult sa-mi raspundeti daca cunoastetzi ceva in domeniu.Multzumesc
noiembrie 30, 2007 at 6:25 pm
@ Doruletz/ Rhiana: cred ca cel mai potrivit este sa discuti cu medicul tau.
G.
noiembrie 30, 2007 at 6:38 pm
Observ ca recomanzi o terapie cognitiv-comportamentala ca fiind cea mai potrivita pentru simptome, dar in acelasi timp specifici ca trebuie sa existe si o relatie cat mai stransa cu medicul curant(miroase a transfer aici) si sa se discute temerile (seems like talking-cure here).
O abordare psihodinamica aici ar putea fi mai eficienta?
Eventual cu un tip de aceeasi formare ca tatuca Kernberg, pe care am vazut ca-l simpatizezi… o fi el tare in graniceri dar si cu obsesionalii ar face treaba buna!
Nu de alta, dar eu stiam ca terapeutii din cognitiv-comportamentala ataca direct simptomul, care poate ca e solutia cea mai buna gasita de pacient la acel moment, ca un fel de compromis inconstient, in timp ce o psychodynamic approach se intereseaza de trairile emotionale si conflictele interioare ale acestuia.
noiembrie 30, 2007 at 7:08 pm
@ Dorian:
1. Recomandarea de a mentine legatura cu medicul curant nu are caracter transferential, Dorian. Este o sugestie referitoare la tratamentul psihofarmacologic. Medicul psihiatru este cel care gestioneaza si coordoneaza cazul, normal este ca orice decizie terapeutica sa plece de la el, inclusiv aceea de a recomanda pacientul pentru o forma de psihoterapie, ca tratament adjuvant.
2. In psihiatrie, ca si in alte ramuri medicale, lucram cu evidente. In tulburarea obsesiv-compulsiva, exista o serie de studii care demonstreaza eficacitatea abordarii cognitiv-comportamentale.
3. terapeutii care practica CBT nu “ataca” simptomul, cat organizeaza munca terapeutica in jurul unui cadru care urmareste identificarea distorsiunilor cognitive, si a comportamentelor maladaptative care ranforseaza sistemul de credinte.
4. intr-adevar, in OCD se poate folosi si o abordare psihodinamica, dar care este de obicei mai costisitoare atat ca timp, cat si ca investitie financiara; exista alternative mixte de geb “brief psychodynamic intervention” si “transference focused therapy” care au de obicei o durata fixa in timp, si urmaresc ameliorarea tintita a unor parametri congitivi, si emotionali, ai pacientului.
Pe scurt, ca sa-ti raspund la intrebare in lumina celor de mai sus. Nu, o abordare psihodinamica nu ar fi “mai eficienta”; o abordare tintita ar putea sa aiba o eficienta egala cu cea a TCC-ului.
G.
noiembrie 30, 2007 at 7:12 pm
De ce terapie cognitiv-comportamentala? De ce nu Gestalt, spre exemplu?
Anumite tipuri de terapii sunt mai potrivite pentru anumite probleme? Si daca da, care pentru ce?
Inca ceva: multi medici din Ro sunt slabi, altii execrabili. Cum recunosti un psihiatru bun (sau acceptabil)? Exista cateva trasaturi ale lui observabile cu ochiul liber?
noiembrie 30, 2007 at 7:34 pm
@ Ioana:
Paradigmatic, diferitele scoli de psihoterapie s-au nascut in urma unor formulari teoretice asupra dezvoltarii psihicului uman, sau din nevoia de a cristaliza un set de interventii care sa fie a) valide, b) specifice, c) replicabile.
La nivel de interventie, in general, exista intotdeauna alternative. Poti sa incepi cu un antidepresiv, sau altul. Poti sa propui un algoritm psihoterapeutic, sau altul.
In unele chestiuni ai mai multe resurse empirice, ca de exemplu eficienta CBT in tratamentul fobiilor si obsesiilor. In altele, ca de exemplu in managementul tulburarilor de personalitate, sau a tulburarii borderline, ai TFA-ul, sau DBT-ul, care s-au dovedit a fi eficiente pe termen scurt, si mediu.
Ar fi interesant sa compilez o lista exhaustiva de ce terapii merg pentru ce patologii. S-ar putea sa o si fac la un moment dat, multsam de sugestie !
Cat despre “cum recunosti un psihiatru bun”, asta e o intrebare de 24 de puncte!
Sa vedem…un psihiatru bun…
1. asculta inainte sa vorbeasca
2. propune, nu impune
3. gestioneaza pacientul, nu boala
4. este acolo pentru follow-up.
Ce trebuie inteles vis-a-vis de psihofarmacologia bolii mentale este ca, foarte rar, se rezolva prin mono-terapie. De multe ori e nevoie de o a doua pastila, si de a treia pastila, si uneori a patra si a cincea. Un psihiatru bun isi stie bucataria (termen preluat din Stahl), si isi stie limitele. In momentul in care problema ii depaseste competente, un psihiatru bun consulta alt coleg psihiatru, sau cere consult interdisciplinar.
G.
decembrie 1, 2007 at 3:39 am
2. sunt curios daca acele studii mentioneaza ce s-a intamplat cu pacientii ODC dupa ce le-au disparut simptomele din sfera acestei patologii. Este foarte probabil ca ele sa se fi deplasat sub o alta forma de manifestare.
3.intr-adevar, asta spuneam si eu… gandurile si comportamentele dezadaptate sunt tot simptome. La aceasta tulburare parca mai mult decat la altele este evident conflictul intrapsihic. Poate ca ar fi benefic pe langa DSM sa fie luat in considerare si PDM (Psychodynamic Diagnostic Manual).
decembrie 1, 2007 at 3:43 am
4. se simte influenta psihiatriei americane care este interesata de latura pragmatica atunci cand lucreaza cu sufletul omului. Sa dispara simptomul in cel mai scurt timp posibil si nu sa inteleaga ce traieste pacientul.
decembrie 6, 2007 at 8:15 pm
Foarte amuzant labun. Unele raspunse is atata de promte intrucat prin deductie logica ma face sa cred ca este un monolog. wuhuhu wuhuwuwuhuhu. Iauz-iti si cand mor am valoare la buzunarache cai-au paralele cu mine si pe dushmanii nu-i tine sa vina dupa mine ca am schaietii la buzunarache…
ianuarie 19, 2008 at 4:17 pm
O intrebare cat se poate de la subiect! daca sufar de prostie asa cum zic altii sau cum zic specialistii am un iq scazut cum ma tratez? exista niste pastile minune sau ce trebuie sa fac in legatura cu asta?
aprilie 19, 2008 at 3:06 pm
Salut!Am o rugaminte,va rog sa ma ajutati caci barbatul cu care doresc sa ma casatoresc sufera de o boala psihica despre care n-am stiut prea mult,si nu stiu de ce anume sufera defapt!El,este mai tot timpul somnambul,hipersomnolent,fara chef d eviata,irascibil,foarte sensibil ,mereu cu frica de a nu fii parasit caci in relatiile anterioare a fost parasit,a avut doar 2 femei la viata lui,sexualitatea scazuta,tot timpul ma testeaza,parca trebuie sa dovedesc in fiecare 30,minute daca iubesc,n-avea deloc incredere in el,ai frica de maine,de viitor,de a a suma responsabilitatea de a fii barbat insurat sau tata,asta intr-un moment iar in alta ma intreaba cind sa facem nunta,si unde?deci dorinta lui este mare sa aiba familia lui,dar dupa spusele lui cat a fost el umilit in viata si batjocorit ai frica sa se mai antimpla ceva rau in viata lui,si atunci mai bine fuge de lucruri,dupa aceea ai pare rau!Cateodata nu poate sa se ridice din pat ca sa mearga la lucru,mereu obosit si fara putere,lenes dar nu pentru ca asa ar vrea,ci efectiv nu poate ,lipsa energiei totala!Spune ca asa este de la 18 ani incoace el avind acum 32 de ani!Ne cunoastem de 7 luni,si pentru ca iubesc nu vreau sa-l abandonez!O ador,si el ma adoare,insa nu stiu daca e curabil boala lui,ce boala are,si daca pot avea cu el o familie si copil?????Va rog ajutati-ma,e important!Multumesc ,cu stima-e.mihailescu!
aprilie 22, 2008 at 1:08 pm
salutare tuturor
m-am bucurat atunci cand am gasit situl si m-am intristat cand am citit ca esti in canada. am citit majoritatea intrebarilor si raspunsurile si de aici parerea de rau ca nu ai un cabinet.
nu am nici un studiu in domeniu de aceea iti cer parera.
sotul meu obisnuia sa bea in fiecare zi, e adevarat fara un comportament irascibil, dar in fiecare dupa-amiaza, incepea u tarie, continua cu bere. Dupa 2 zile de bautura de diminbeata pana seara…i s-a facut rau. L-au cuprins stari de tremur, de plins, avea imprsia ca ii exploda capul si s-a dus la un medic internist . Trebuie sa mentionez ca mama lui este pensionata pe caz de boala, diagnosticata cu depresie. De aici starea de frica fata de medicamente sotului meu. De teama de a nu ceda in sensul propriu s-a dus cum spuneam la un internist si acesta i-a prescirs tratament cu Sanax timp de 6 luni una dimineata si una seaa. La bautura a renuntat pentru ca a inteles ca nu ii facea bine. Cel putin asa spune si de cand i-a aceste pastile nu a mai baut si nici inainte cateva zile. Practic are 4 zile de Xanax, insa are insomnii, are impresia ca toti sunt impotriva lui, ca au urmarit sa clacheze pentru a ii lua postul. In timpul serviciului nu consuma niciodata alcool. Acum are aceasta fobie a conspiratiei, in sadaca dr i-a prescris medicamentul doreste sa se tina de tratament dar ii este teama ca il afecteaya. daca nnu le mai ia ii este frica sa nu clacheze psihic fara ajutorul lor.
Intrebarile mele sunt:
1. Este normala aceasta perioada la inceputul tratamentului? si daca da cand vor trece
2. Cum sa il sustin. Incerc de fiecare data si ii demontez suspiciunile legate de servici sau de alte lucuri.
3. Oare este prea mare doza…nu stiu cat i/a prescris… si trebuie redusa?
4. Incerc sa il fac sa consulte si un alt medic. Dar a spus ca doreste sa mearga pe mana doctoritei aceasta.
5. la ce as putea sa ma astept pe viitor?
Merci mult de tot si scuze pentru ideile scrise alambicat!
aprilie 22, 2008 at 1:09 pm
Imi este teama sa nu ajunga ca mama lui si vrea sa stiu ce pot face pentru a evita acest lucru!