(De)caderea nervoasa si depresia majora

Eu unul recunosc ca nu stiu. Nu stiu cati romani sufera de depresie majora. Nu exista date epidemiologice care sa fie “state of the art”, care sa ma convinga, iar Romania e arhi-cunoscuta pentru mizeria numita generic “sanatate publica”. Anecdotic, majoritatea oamenilor cu care vorbesc se plang, in schimb, de simptome “depresive”. Nu e vorba doar de nemultumirea cronica datorata unor lipsuri subiective, nu e vorba doar de consumerism si objectivizare a diferitor atributii interumane (a se vedea datul si luatul de mita). In esenta, doua mari atribute ale depresiei, anhedonia si starea hipertimic negativa, par a fi foarte raspandite si mentalizate in populatia romaneasca.
Dincolo de tipurile de personalitate hipocratice – intre care pe noi ne intereseaza aici indeosebi tipus melancholicus, e important sa facem o discutie sui generis despre ce este depresie, si ce nu. Pana la urma, despre ce este vorba, si ce avem de facut atunci cand avem o prabusire emotionala, sau, si mai serios, cand o stare depresiva devine suficient de serioasa incat sa ajungem la psihiatru.

E suficient sa fii trist vreme de doua saptamani, in fiecare zi, atat de trist incat sa-ti fi pierdut pofta de viata, pofta de mancare, pofta de prieteni, ca sa fii calificat drept “episod depresiv major”? Din ce in ce mai des, se pare ca da. Si zic “se pare”, pentru ca daca in Romania fiecare e in stare sa puna un atare diagnostic, in lume a trecut deja perioada entuziasmului biologic, si din ce in ce mai multi cer o crestere a specificitatii diagnostice. Cu alte cuvinte, daca citesti un Zimmerman, un Parker, nu e tocmai kosher sa sari la un diagnostic de episod depresiv, in absenta unui istoric sugestiv medical, si familial.

Si totusi, nu e in regula sa fii trist saptamani in sir, zilnic, iar asta sa iti interfere cu functionarea “normala”. Cand spun “normala” ma refer la servici, familie, placeri colaterale sociale. Normal e “in mai mult de doua domenii (acasa si la lucru). Suna un pic procrustean, dar avem nevoie de garduri ca sa deosebim gradinile. Psihiatria, chiar si cea moderna, are dificultati in a identifica acele categorii care nu-s nici cal, nici magar, nici catar. Sindroamele depresive sau depressive-like (dysthymic-dysphoric) ajung de cele mai multe ori intr-o galeata bleaga de care toti in domeniu facem haz de necaz, acea “Depressive Disorder Not Otherwise Specified” care permite tratament, in absenta unei probleme corect identificate. Nu stim ce e, dar iti vom da o pastila pentru asta.

Tristetea, amarul, viata complicata si incarcata de griji, ca urmare, sunt o Depressive Disorder Not Otherwise Specified, povesti sub-sindromale ale unei categorii care, spun Kessler si colegii, atinge un american din trei de-a lungul vietii. Anume, Boala Depresiva Majora. Prin analogie, putem stabili ca dat fiind nivelul de urbanizare, precum si factori de mediu mult mai prevalenti in societatea romaneasca, cel putin un roman din trei va suferi cel putin un Episod Depresiv Major.

Ce sa faci cand esti deprimat? O gluma buna cu niste maimutse sugera sa te asezi in colt si sa astepti, ca doar n-o sa te tina o vesnicie. Culmea e, majoritatea asta facem, ne chirchim in pozitie fetala si ne punem banii pe rezolutia spontana a simptomelor. Exista, in limba romana si nu numai, o serie de expresii care sugereaza ca timpul, in sine, e un medicament pretios pentru tristetea patologica. Maine va rasari soarele, o sa-ti treaca pana te insori…

Alternativa de a merge la psihiatru comporta, pe de alta parte, posibilitatea de a fi initiat intr-un tratament medicamentos pentru cel putin 30 de zile, uzual 6 luni, cu prelungire la 12 luni. Antidepresive, sedativ-hipnotice, anxiolitice. Cu mare tam-tam, depresivul “virgin” este introdus unui tratament care, potrivit STAR*D, cel mai nou “brainchild” al Asociatiei de Psihiatrie Americane, are maxim 40% sanse sa rezolve primul episod depresiv major cu rezolutie completa a simptomelor la 12 luni. Ceea ce inseamna ca 6 oameni din 10 n-au scapat cu o pastila. Lor, in STAR*D, li s-a administrat o a doua, sau li s-a schimbat pastila. S-a constatat ca e mai bine sa adaugi o pastila, decat sa schimbi, si cu asta s-au mai facut bine 2 din 10. Restul de 4 din 10 care nici cu asta nu s-au lecuit, au trecut la a treia pastila. Dintre ei, 1 s-a facut bine.

La sfarsitul zilei, 3 pacienti din 10 care ajung la un psihiatru vor primi peste 3 pastile pentru tristetea lor patologica, pe care vor continua sa le ia cel putin un an. Intr-un studiu britanic recent, cel mai bun predictor pentru consumul de antidepresive la varsta de 50 de ani a fost…consumul de antidepresive la 30 de ani.

La fel de bine cum, revin la mirarea initiala, cand e depresie, si cand nu? Gordon Parker vorbeste, intr-un articol din luna asta din Americal Journal of Psychiatry, despre mecanica unei caderi nervoase, care in mod uzual in zilele noastre e catalogata, si tratata, ca episod depresiv major. Pe vremuri i se spunea altfel, astenie, neurastenie, stari neurasteniforme, apoi s-a separat “burn-out syndrome” si a ramas un grup destul de omogen de manifestari, din care multi – intre care si Parker – au separat un tipus melancholicus si un tipus neuroticus, ultimul fiind cel cu variatii diurne mai mari, cu tulburari de somn mai proeminente si mai severe, cu pierdere brusca in greutate sau castig brusc in greutate. Adeptii modelelor “switch on-switch off” s-au grabit sa numeasca acest tipus neuroticus “bipolar lite”, fara absolut nici o acoperire empirica ci doar pentrua justifica adaugarea, la tratamentul uzual, a altei pastile. Litiul. Sau Valproatul. Sau Lamotrigina. Sau hormoni tiroidieni. Sau o combinatie intre ele. Sau o combinatie intre ele si un antipsihotic.

Intre timp, milioane si milioane de oameni sufera episoade in viata lor de o tristete adanca, sfasietoare, si intra in sarcina noastra sa oferim raspunsuri. Caci, dincolo de orice parere ai avea tu, cititorului, este meteahna Psihiatriei de a oferi raspunsuri chiar si acolo unde ceilalti intorc spatele si ridica din umeri. De ce unii oameni devin depresivi? De ce unii dintre ei se sinucid? De ce?

Parker si Zimmerman, cel putin, dar si Gabbard, Goodwin, Weissman, si multi altii, par a fi de acord ca “Depresia Majora” ar trebui sa fie un diagnostic mult mai greu de pus decat e in prezent, cand s-au creat adevarate “generatii Prozac” de adulti care consuma cronic antidepresive. Si totusi, intr-un punct vital, exista si dezacorduri.

Daca ai un copil care iti face un episod depresiv major, ar trebui sa-i dai sau nu antidepresive? Relativ recent, FDA a pus un “black-box warning” pe fiecare antidepresiv privind administrarea la copii si adolescenti, anume ca exista riscul cresterii frecventei de diateza suicidara si suicid. Ca urmare, majoritatea pedo-psihiatrilor au renuntat sa mai trateze un episod depresiv major cu substantele uzitate. Ca urmare, ratele suicidului in adolescenti ar fi trebuit sa scada. Atata doar ca au crescut. Si asta, pentru ca dincolo de tot si de toate exista atatia factori colaterali care interactioneaza in crearea cocktail-ului letal pentru un depresiv, incat au peticit intr-o parte, dar au gaurit in cealalta.

Omule, iata ce te incurajez sa faci:

1. Daca in ultima luna ai avut cel putin doua saptamani consecutive de tristete intensa, pierderea poftei de viata, ai lipsit de la servici mai mult de 5 zile din cauza asta, nu poti sa dormi sau dormi prea mult, nu poti sa mananci sau mananci prea mult, nu te speli, nu ai chef de viata, poate te gandesti sa te sinucizi…du-te si vezi un medic.

2. Medicul ala iti va pune un diagnostic care s-ar putea sa te sperie. E multa stigma asociata cu boala depresiva, dar nici chiar atat de multa. Pana la urma, acel diagnostic va ramane intre patru pereti, mizeaza pe confidentialitatea psihiatrului.

3. Vei primi un tratament. Nu il lua ca vita, fara sa intrebi ce face, iar daca nu intelegi, cere-i medicului sa vorbeasca pe limba ta. Intereseaza-te de ce anume trebuie sa astepti de la pastila aia, iar daca are efecte secundare, care s-ar putea sa-ti faca rau, intreaba de ele inainte sa o iei.

4. Intreaba medicul ce anume poti face PE LANGA pastile. Si nu ma refer doar la psihoterapie. E posibil sa ai nevoie de un concediu medical, sau sa iti schimbi ceva in stilul de viata. Poate a venit momentul sa te lasi de fumat. Poate ar trebui sa dai jos cateva kilograme. Poate e timpul sa te asezi la o discutie cu nevasta/ barbatul, si sa rezolvati problemele care va amputeaza emotional.

Si, nu uita, e in regula sa fii trist. O vreme.

G.