andreanum & co

S-au creat multe discutii pe marginea articolului meu “Ziua cea mai neagra”. De la sublim la ridicol, aceia care ne viziteaza ocazional, sau regulat, blog-ul, au comentat pe marginea celor spuse de mine, ridicand pe alocuri o spranceana (vezi Dana/Vasile/Ion), si mergand pana la enuntul visceral “Rusine” din partea unei persoane care sustine ca ma cunoaste, dar pe care eu nu o (re)cunosc.

As minti daca as spune ca am ramas indiferent la reactii. E un troc mizer, sa scrii, cel pe care-l facem toti care scriem aici, sau aiurea, o bucata de suflet pe care v-o punem la dispozitie pentru buna voastra placere. Sau nu.

Si acolo, si in alte parti, am facut o pledoarie pentru medic care s-a pierdut in prea multele atacuri ad hominem. Este irelevant, pentru discutie, daca subsemnatul va place, sau nu. Este indiscutabil, FELUL in care scriu anumite lucruri e apetisant pentru unii, respingator pentru altii. Departe de mine sa ma aliniez acelora care cred, in Romania si nu numai, ca este acceptabil sa demontezi un argument doar prin traditionalul: “esti prost!”.

Medicina romaneasca a devenit mai des asociata cu coasa, decat cu scalpelul; medicul, mai des asociat chiaburului, decat allopatului a carui principala misiune e sa adreseze suferinta umana, si sa o trateze. Si imi pare ca ma izbesc de o rezistenta a celor ce cititi, pe care nici martiriul unora dintre noi n-ar reusi sa o demonteze.

Asa ca ma intreb, si va intreb, asa cum am fost la randul meu intrebat: ce este acela un medic bun?

Este un medic bun acela care pune interesele pacientului inaintea alor sale?

Raspunsul meu este, invariabil, nu. Nu, medicul care isi neglijeaza interesele in favoarea celor alor pacientului sau este destinat sa consume acele resurse ne-regenerabile, si in cele din urma sa greseaza. Iar din greseala, se moare. Pentru a fi un bun profesionist, si pentru binele pacientului, medicul trebuie sa-si gestioneze drepturile, si sa-si satisfaca nevoile INAINTE de a pune mana pe pacient. Altfel, actul medical devine o rascumparare a unui pacat nenumit, care poate, sau nu, sa rezulte in vindecare. Altfel, medicul va fi tentat sa faca din ingrijirea pacientului o “nevoie”, in loc de o “datorie”.
Suntem obisnuiti cu medicina de apostolat, in care personaje angelice imbracate in alb ne poarta la limita divinatiei dinspre boala spre sanatate. Este un medic bun acela care urmareste sa ne vindece, cu orice cost?

Din nou, raspunsul meu invariabil este NU. O buna cunoastere a bolii, si pacientului, face ca in anumite momente actul “eroic”, salvator, sa nu fie cel de preferat. Din nou, in medicina se moare frecvent din greseli, chiar daca facute cu bune intentii. Anumite boli sunt dincolo de puterea noastra de vindecare, iar acolo de multe ori apare vacuumul “paliatiei”. CE ramane, daca nu putem trata? Multi medici, si nu doar in Romania, au impresia ca datoria lor se opreste acolo. Dimpotriva, chiar si dincolo de tratament medicul poate, si trebuie sa fie, un catalizator al ameliorarii calitatii vietii.

In ultimele luni, presa “centrala” a vuit de cazuri in care cuvantul de ordine era “malpraxis-ul grosolan”. Neindoielnic, acele cazuri ne pateaza blazonul, si nu doar “noua”, ci medicinei in general. Ar fi un fault logic sa pun in comparatie erori medicale crase care se intampla si aici, in Canada, sau sa discut despre erorile medicale din sistemul american. De ce? Pentru ca pe voi, ca romani, va intereseaza sa aveti medici buni si competenti in Romania, nu in Canada sau US. Bineinteles, intr-o analiza e bine sa folosesti comparatia ca argument; la fel de bine, cand compari doua lucruri “A si B”, sacrifici privirea atenta asupra lui A “sau” B” in favoarea unui experiment comun.

Asta, de fapt, fac adesea politicienii, dar si medicii. Asta, de fapt, am auzit si eu cand vorbeam de faptul ca medicii sunt platiti prost, iar Facultatea de Medicina e grea. Si ce? - mi s-a raspuns. Pana la urma, “greu ne e la tatzi”. Si totusi, aici fac pledoarie pentru medic. Respect de asemenea pledoaria pentru zidar, sau preot. Respect pledoaria pentru om. Unele ne ajuta sa trecem de la atitudinea axata pe problema la cea axata pe solutie, in masura in care identificam “asemanari” si “deosebiri”. Si totusi, mult mai des, acest “greu ne e la tatzi” e folosit pentru a arunca matsa moarta in gradina vecinului.

S-a aratat (in limita erorii), ca medicul roman e mai degraba adept al spiritului complice, decat unui cod deontologic. Nu m-a surprins. Atata vreme cat nu exista o ierarhie care sa protejeze medicul, medicul se va proteja dupa o lege mult mai primitiva, a supravietuirii. Iar ca sa supravietuiesti te inconjori de oameni care te apara, iar tu ii aperi pe ei. O medicina slaba se bazeaza pe complicitate, o medicina puternica, pe legi.

Este un medic bun acela care refuza servicii medicale pacientului?

Raspunsul meu este DA. In anumite conditii, noi ca indivizi nu putem sa asiguram un serviciu optim pacientului, sau pacientul nu are ce cauta acolo. In “Moartea Domnului Lazarescu” s-a mediatizat excesiv indiferenta medicului. In fapt, exista un spirit de non-angajare, dar care nu isi are locul la momentul asta din discutie. Pentru un moment, sa picam de acord ca in anumite momente poate fi mai in interesul pacientului sa fie delegat spre alt medic/ specialitate, decat sa fie tratat in situ. In Romania notiunea de “triaj” este inexistenta. Oamenii sunt practic ignoranti la ea, medicii la fel. Acea zona buffer, reprezentata de personal paramedical (ambulantieri, infirmiere, asistente, echipe de interventie gen SMURD) care ar trebui sa fie foarte efectiva, nu exista sau exista mult prea putin.

La capatul unui lant de slabiciuni, se afla medicul in garda, obligat prin lege (si ce lege…) sa asigure asistenta de “specialitate” pacientului, din momentul in care a intrat pe usa spitalului. Dar, pe de alta parte, se intampla 100 de evenimente care fac diferenta intre viata si moarte, INAINTE de ajungerea la spital. In cazul “Sebastian”, de exemplu, greseala cruciala, in opinia mea, s-a facut nu in garda, ci inainte de internare. Din pacate, CMR s-a hotarat sa sanctioneze “eroii” tragediei, dar nu cauzele care i-au transformat in eroi.

Nu in cele din urma, sa discutam un pic despre spaga. Eu am plecat din Romania din doua motive: spaga, si spaga. Ceea ce alegem sa nu discutam, de multe ori, e ca multi oameni sunt medici dar, in Romania, nu multi medici sunt oameni. Ca urmare, inca din primul an de facultate se instileaza insecuritatea in reguli. Dai spaga sa iei primul examen, dai spaga sa iei ultimul examen. Bineinteles, poti sa “nu” dai spaga. In rezidentiat, incepi sa primesti spaga, pe care fie o ceri fie nu o ceri, va promit ca va veni. Am reflectat indelung la problema aparent insolubila (de tip “oul sau gaina”) a relatiei de luat/ dat mita dintre medic si pacient. Este opinia mea ca amploarea fenomenului e conditionata extern, si nu intern. Mult mai multi medici primesc, decat solicita. De ce nu spun NU?

Aici intervine a doua problema. Intr-un sistem de complicitate, nu poti fi o zebra cu altfel de dungi. Am avut multe polemici cu colegi de-ai mei vis-a-vis de acceptatul de cadouri/ comisioane/ pachete. Multi traiesc in reale probleme financiare. Asa, la nivel intra-individual, poti admite ca un om care moare de foame va face compromisul moral pentru a supravietui ( sa-i zicem fenomen Jean Valjean). Dar, in virtutea acestui compromis moral, altii care nu mor deloc de foame vor prolifera. Dinamica interna (medic-medic) a spagii face ca sa traim cu totii intr-o vina perpetua, acea de a fi luat, sau a nu fi luat.

Solutia unica in astfel de situatii, care nu sunt specifice medicului, dar si politistului, vamesului, jurnalistului, este aceea de intrerupe un cerc vicios in care - sa nu ne pacalim singuri - medic ajunge sa spaguiasca medic. O solutie, dar nu singura, este sa asiguri medicului un venit care sa il puna deasupra suspiciunii. Aici, si in US, un medic castiga cam de 3 - 5 ori salariul mediu pe economie. Pe de alta parte, intr-un proces de malpraxis poate pierde acest venit “generos”, si multe alte beneficii. Bineinteles ca asta nu anuleaza fenomenul (in US, de exemplu, spaga a luat un nou avant). Pe de alta parte, nu poti sa “rezolvi” problema pastrand salariile medicului intr-o zona mizerabila, apoi sa te lamentezi ca lucrezi cu “corupti si nemernici”.

In concluzie, nu pot decat sa spun: cunoasteti-va doctorul. Si, pana la proba contrarie, NU oferiti spaga. Cel ce a scris randurile de mai sus are pacatele lui, si a facut alegerile lui. Una dintre ele NU a fost sa sucombe in fata sistemului. Si, da, cred in mai bine. Si, nu, nu mi-e rusine de pasii pe care i-am facut. Si am sa continui sa scriu ca om, ca medic, si pentru om, si pentru medic.

G.