Drycicles

ianuarie 2, 2008

Buna ziua domni, buna ziua doamne, buna sa va fie dupa-amiaza domnisoarelor nubile, sper sa va tina cat mai mult.

Si bine ati venit in 2008. Anul Nou. Anul Nou care – in China si Romania, republici infratite si in curand in subtila continuitate – se numeste al “Sobolanului”. Faceti cum va sugereaza horoscopul si Tai-Chi-ul; si daca nu va iese, intrebati un Parinte Starets, dansii sunt foarte exersati in sobolanisme.

Iaca ce va asteapta in Anul Sobolanului Mutsunake, insa. Mi-a prins bine pauza. Mi-a prins atat de bine pauza incat ma bucur din suflet ca s-a terminat. Azi noapte a nins. Da nu asa. A nins peste sufletele noastre de parca era ultima oara. Acum este soare,incredibil de frumos. Si frig de-ti ingheatsa amintirile la gura buzei. Astfel ca am sa ies, cred, sa fac niste fotografii, presupunand ca functioneaza aparatul la temperatura asta.

Intentionez, anul asta, sa ma intorc la studiul Blestemelor si sa continui de unde am lasat-o, poate un pic mai exersat in subiect, si mai putin ..ihimm, pretios.

Intentionez sa continui saga lui Barbun. Mi-i dor de el, si de Momo copilul telepat, si de Azad-azad.

Am sa continui sa va povestesc despre boli mentale, unele mai curioase decat altele. Si cum invatam din mers, am sa o fac astfel incat sa fie mai accesibil decat in alte dati.

Si, ca sa fie toate bune si frumoase, am sa continui sa ma iau de ce se intampla in Romania, de politicieni, presa, public. Si am sa ma iau si de voi daca vine vorba, iar voi veti reveni compulsiv pentru ca, asa cum i sade bine romanului, sunteti masochisti. Sau nu.

Fiecare an nou e sansa unui nou inceput. Indiferent ce-a fost pana acum, de acum inainte poate sa inceapa cea mai frumoasa perioada a vietii voastre. Iar daca pot sa pun si eu o vorba buna, de ce nu?

PS: Mutsunake isi scrie mai nou poeziile pe http://drycicle.wordpress.com/

Dar despre asta alta data :)

Leave a Reply