andreanum & co

3. Salzburg, 18 decembrie 2007

 Nu stiu sa va zic despre tot orasul, pentru ca am avut doua mari puncte de interes: hotelul Bristol si vechiul burg. In rest, caci am strabatut vreo 2-3 km pe jos de la hotel spre o circiuma de familie, singura din oras deschisa dupa ora 12 noaptea, este un oras tipic austriac, curat, cuminte, cu blocuri mai mult sau mai putin frumoase.

Bristol este unul dintre cele mai frumoase hoteluri in care am stat (recunosc ca nu am fost in foarte multe). In centrul orasului, aproape de podul peste riul Salzach care duce in vechiul oras (seamana foarte bine cu stradutele din cetatea Sighisoarei, numai ca sunt mai bine intretinute, mai curate si la parterul tuturor caselor si bloculetelor sunt magazinele si buticele, mici dar bogate. Au chiar si McDonalds :D.). De la balcon se vedea casa in care s-a nascut Mozart (in Salzburg, ca de altfel in toata Austria, Mozart este omniprezent, de la cutiute muzicale, magneti de frigider la ciocolata, lichior si denumiri de strazi), iar in fundal cetatea, cocotata pe un deal si inconjurata de turlele a citeva zeci de biserici (poate nu chiar zeci, dar vreo 9 am numarat eu numai in primele 30 de secunde). Cel mai bine ar fi sa ma opresc cu vorbele si sa dau drumul la imagini.

Ne-am cazat la etajul 4, in camera Avrvm care, bineinteles, era poleita cu aur (sau asa imi place mie sa cred); baia era si mai misto, toata faianta era de fapt oglinda impecabil lustruita:

De la geam aveam vedere spre Makartplatz, la stinga se vedea o biserica impresionanta, in fata casa in care s-a nascut Mozart (si in fundal cetatea), iar in dreapta se vedea podul peste Salzach si vechiul oras:

Dupa ce ne-am cazat si ne-am schimbat de hainele de pe drum, am coborit sa vizitam orasul si sa mincam.

Un loc linga barul restaurant al hotelului numai bun de servit o bauturica amaruie nocturna (ceea ce am si facut dupa ce ne-am intors din oras):

Si un loc in care daca am fi inteles o boaba de germana am fi putut citi ziarele:

Am iesit si am dat o tura pe straduta (ma rog, sunt vreo 2 stradute paralele, unite intre ele prin diverse poduri si pasaje pitoresti) de shopping din vechiul oras Salzburg, de unde, dintr-un magazinel care parea pitic, dar s-a dovedit foarte mare, am primit cadou o pereche de pantofi foarte draguti. Mare noroc ca magazinul asta era deschis pina la 7, in afara de mc si inca vreo doua circiumi cu vin fiert nimic nu supravietuia pina dupa 6:30 seara. Cam asa arata (straduta, nu pantofii):

Dimineata am servit micul dejun in restaurantul hotelului, bufet suedez inclus in pretul camerei, deci de neratat, nu doar fiindca era foarte bogat si cam cu tot ce iti puteai dori (de la dulcegariile frantuzesti pina la banala omleta si ciudatele cereale cu iaurt), dar si fiindca tacimurile erau de argint si paharele aveau buza aurita. Ce sa mai vorbim, o oaza de aristocratie supravietuia intr-un loc vechi, pentru ca in camere, deasupra usii frumos decorate, se itea un aer conditionat pe care am hotarit sa-l ignor, desi daca ar fi fost vara si 40 de grade probabil ca l-as fi gasit perfect integrat in mediu. Podeaua scirtiia de la parchetul vechi, dar sunetul era amortizat de covoarele adinci si rosii, liftul era imbracat in matase de sus pina jos, personalul vorbea cel putin engleza si franceza, toata lumea zimbea si totul era rupt din alt film decit realitatea noastra ponosita si prafuita din care abia plecasem de 2 zile. Un lux calm, antic, molcom, total neagresiv si simplu; toata atmosfera aromea in ritm de soneta o lincezeala superioara ca gesturile ample ale unei cucoane cu rochie de tafta groasa si lunga, care face falduri grele si sovaie pe covoarele moi. Cam asa am vazut eu Salzburgul si abia astept sa revin.

A doua zi, a patra, urma sa ajungem la Hermagor si la destinatia finala de ski, dar asta in episodul urmator, pentru ca

- va urma -