to burn or not to burn Laura

Intimplarea face ca ieri sa citesc un articol foarte interesant in Slate, despre testamentul lui Nabokov si soarta operelor sale neterminate si despre dilema in care se gaseste fiul lui Nabokov astazi. Tot intimplarea a facut ca astazi sa citesc cumpar Cotidianul si sa gasesc in el un articol in care Steluta Voica vorbea despre acelasi lucru (avind la baza acelasi articol): felicitarile mele, Steluta, e misto cind mai sunt unii care citesc, se intereseaza, cauta.

Subiectul e simplu. Nabokov a cerut familiei sale sa arda toate manuscrisele pe care nu a apucat sa le finalizeze intr-o carte. Printre ele s-a nimerit sa fie “The Original Laura”, pe scurt “Laura”. Sotia lui Nabokov nu a ars manuscrisul laurei, care se gaseste bine sigilat intr-un seif cu doua chei. Fiul lui Nabokov, Dmitri, sta in dubiu daca sa arda manuscrisul si sa respecte ultima dorinta a tatalui sau, sau sa il publice, considerind ca manuscrisul arunca intr-o noua lumina toata opera lui Nabokov si interpretarea acesteia de catre critici. Grea decizie. Iar Ron Rosenbaum, care se intimpla sa fie amic sau cunostinta cu Dmitri, incearca sa-l faca pe acesta sa se decida odata ce va face.

Discutia se poate simplifica asa: respecti dorinta tatalui tau deja mort, sau respecti opera tatalui tau, considerind ca Laura, chiar si neterminata, face parte din opera aia, o intregeste, opera care are o existenta de sine statatoare, nemaifiind legata de un nume al autorului. S-a facut si o petitie publica, in care oamenii erau rugati sa-si dea cu parerea cam ce ar trebui sa faca Dmitri. Acesta ezita si pentru ca tatal sau a fost criticat/adulat prin prisma Lolitei, carte care a stirnit un scandal cind a fost lansata, dar si dupa.

Citind citeva zeci de opinii, intimplator am gasit una care seamana picatura rupta cu parerea mea, numai ca a lui Urgelt este foarte frumos spusa. Iat-o aici, cu un fragment semnificativ pe care il preiau fara sa cer voie, sper sa nu se supere:

“The situation is analogous to writing a letter addressed to another person which the writer never intends to send. Suppose such a letter, written solely to serve the writer’s personal needs, were to be wrenched out of the hands of the writer and shown to the person to whom it was addressed?”

                      ******

Calcind apasat pe trambulina Nabokov, ajungem la o alta tema: scriitorul scrie pentru public, sau are dreptul sa aiba secrete pentru sine, texte scrie siesi sau pentru familie? Devine orice lucru al unui scriitor si scriitorul insusi un bun public, pe care putem sa-l admiram sau detestam toti, in mod democratic si dupa cum ne e voia, putirinta si priceperea, sa-l sfisiem, interogam, intervievam si despuiem? Am eu dreptul sa cer, si scriitorul obligatia sa-mi dea, orice informatii care eu consider ca m-ar ajuta sa ii inteleg opera? Au scriitorii dreptul la intimitate, sau pot fi asimilati, odata ce multi le stim numele, unor vedete oarecare, care fac rating si trebuie stoarse de vlaga pentru ca publicul are dreptul sa “afle”?

O astfel de discutie mi-ar fi placut sa gasesc pe site-ul Cotidianul si in general pe site-urile de literatura. Stiu, nu e despre Norica, Basescu si UE, dar poate cuiva ar folosi…

PS: Dono, si io incep sa agreez coincidentele