to burn or not to burn Laura

ianuarie 18, 2008

Intimplarea face ca ieri sa citesc un articol foarte interesant in Slate, despre testamentul lui Nabokov si soarta operelor sale neterminate si despre dilema in care se gaseste fiul lui Nabokov astazi. Tot intimplarea a facut ca astazi sa citesc cumpar Cotidianul si sa gasesc in el un articol in care Steluta Voica vorbea despre acelasi lucru (avind la baza acelasi articol): felicitarile mele, Steluta, e misto cind mai sunt unii care citesc, se intereseaza, cauta.

Subiectul e simplu. Nabokov a cerut familiei sale sa arda toate manuscrisele pe care nu a apucat sa le finalizeze intr-o carte. Printre ele s-a nimerit sa fie “The Original Laura”, pe scurt “Laura”. Sotia lui Nabokov nu a ars manuscrisul laurei, care se gaseste bine sigilat intr-un seif cu doua chei. Fiul lui Nabokov, Dmitri, sta in dubiu daca sa arda manuscrisul si sa respecte ultima dorinta a tatalui sau, sau sa il publice, considerind ca manuscrisul arunca intr-o noua lumina toata opera lui Nabokov si interpretarea acesteia de catre critici. Grea decizie. Iar Ron Rosenbaum, care se intimpla sa fie amic sau cunostinta cu Dmitri, incearca sa-l faca pe acesta sa se decida odata ce va face.

Discutia se poate simplifica asa: respecti dorinta tatalui tau deja mort, sau respecti opera tatalui tau, considerind ca Laura, chiar si neterminata, face parte din opera aia, o intregeste, opera care are o existenta de sine statatoare, nemaifiind legata de un nume al autorului. S-a facut si o petitie publica, in care oamenii erau rugati sa-si dea cu parerea cam ce ar trebui sa faca Dmitri. Acesta ezita si pentru ca tatal sau a fost criticat/adulat prin prisma Lolitei, carte care a stirnit un scandal cind a fost lansata, dar si dupa.

Citind citeva zeci de opinii, intimplator am gasit una care seamana picatura rupta cu parerea mea, numai ca a lui Urgelt este foarte frumos spusa. Iat-o aici, cu un fragment semnificativ pe care il preiau fara sa cer voie, sper sa nu se supere:

“The situation is analogous to writing a letter addressed to another person which the writer never intends to send. Suppose such a letter, written solely to serve the writer’s personal needs, were to be wrenched out of the hands of the writer and shown to the person to whom it was addressed?”

                      ******

Calcind apasat pe trambulina Nabokov, ajungem la o alta tema: scriitorul scrie pentru public, sau are dreptul sa aiba secrete pentru sine, texte scrie siesi sau pentru familie? Devine orice lucru al unui scriitor si scriitorul insusi un bun public, pe care putem sa-l admiram sau detestam toti, in mod democratic si dupa cum ne e voia, putirinta si priceperea, sa-l sfisiem, interogam, intervievam si despuiem? Am eu dreptul sa cer, si scriitorul obligatia sa-mi dea, orice informatii care eu consider ca m-ar ajuta sa ii inteleg opera? Au scriitorii dreptul la intimitate, sau pot fi asimilati, odata ce multi le stim numele, unor vedete oarecare, care fac rating si trebuie stoarse de vlaga pentru ca publicul are dreptul sa “afle”?

O astfel de discutie mi-ar fi placut sa gasesc pe site-ul Cotidianul si in general pe site-urile de literatura. Stiu, nu e despre Norica, Basescu si UE, dar poate cuiva ar folosi… :D

PS: Dono, si io incep sa agreez coincidentele :)

23 Responses to “to burn or not to burn Laura”

  1. mutsunake Says:

    De departe cea mai faina tema a anului. Wow! Sa ne gandim, coane Fanica, sa ne gandim…

    G.

  2. irina Says:

    Asta cu ‘publicul are dreptul sa afle’ ma seaca la inima. Textele sunt ale publicului doar dupa ce scriitorul le-a dat publicului. Iar daca scriitorul a apucat sa spuna ‘asta nu-i pentru public’, nu-i al publicului. Eu ma aflu printre cei anacronici care cred ca mortii au dreptul la intimitate (… sau cum i-o zice in acest caz). Indiferent cat de greu ti-ar fi sa respecti asta. Faptul ca la N, paginile respective ar “arunca o noua lumina asupra operei sale” nu face decat sa-ti creasca durerea de suflet ca nu le poti face publice. Dar nu schimba datele situatiei. Omul a cerut sa fie arse. Cand e vorba de bani lasati (postum) catzelului, lucrurile par sa fie clare, nu? Banii sunt ai catzelului pentru ca asa a cerut … mortu’. Tutorele cainelui n-are dreptul sa zica ca mortu-i mort si ‘publicul’ are dreptul sa se bucure de bani. (scuzata-mi fie absurda si reductionista comparatie:D).
    Sunt … depasita de vremuri?

  3. andreanum Says:

    Irina, daca esti depasita, eu sunt de acord cu tine :D Si eu l-as sfatui pe Dmitri sa arda manuscrisele.

  4. hairomania Says:

    dincolo de toata astea, mai interesanta mi se pare partea vie a povestii. pana la urma, dimitri traieste o drama, pentru ca nu stie ce sa aleaga. restul e Literatura.


  5. Singur scriitorul are dreptul să decidă asupra operei sale. Punct. Altfel apare ocazia ca urmaşii să intervină în textul postum, deranjaţi de anumite aspecte, cum s-a întâmplat în cazul lui Rebreanu, unde soţia sa a suprimat cât a vrut din jurnalul romancierului, care a apărut postum.

  6. Raluca Says:

    Simplificand enorm: “Laura” trebuie publicata! Din momentul in care o creeaza, opera nu mai apartine artistului, ci intregii lumi! In special pentru cei ce iubesc scriitura lui Nabokov (he’s my favourite writer!), ar fi minunat sa vad in ce fel aceasta opera nepublicata inca ar arunca o alta lumina asupra lui!


  7. Poate intri în horă…http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/01/apel-ctre-bloggeri-ajutai-un-btn.html

  8. outwest Says:

    Ce mai scandaluri aveam cu omul a carui autoritate poetica o respectam indeajuns ca sa-i incredintez ciornele mele… Sustinea acelasi lucru, ca odata ce stiloul atinge hartia o ciudata transmutatie se petrece si urmele de cerneala ajung sa apartina umanitatii-ntregi. Ca a refuza sa publici e o crima.

    Heh, de fapt am ramas amandoi la parerile noastre de-atunci. Sa nu-l publice. Sa-l citeasca doar, inainte de-a-l arde, pentru a-l povesti mai departe (scuzati vaga parafraza, domnule Garcia Marquez :) ). Un manuscris neterminat ar putea fi o dureroasa “cheie de cod” a intregii opere…

  9. krossfire Says:

    Nu respecti nimic, ne dai noua cititorilor, totul pentru ca merita sa aflam tot felul de bizarerii despre oameni pe care nu-i putem respecta pentru ce au creat. Si chiar daca arunc opera intr-o noua lumina…cui ii va pasa ? Cine-l mai citeste pe Nabokov fara sa se gandeasca la posibile scene de nuditate literara ?


  10. [...] plecand de la situatia unui manuscris nepublicat al lui Nabokov, ne face partasii dilemei: ce ar trebui sa faca fiul lui N (actual posesor al manuscrisului): sa-l publice (mai ales ca scrierea in cauza ar arunca o noua [...]

  11. titusandroginus Says:

    Pai din anumite puncte de vedere, dilema e usor de rezolvat. Dimitri poate sa publice manuscrisul si dupa aia sa il arda. Oare in testamentul lui Nabokov scrie clar: ardeti fara sa publicati?

    Am exagerat si e doar o gluma :) . Dupa parerea mea, scriitorul ar trebui sa aiba dreptul la intimitate – sau la decizie asupra a ceea ce scrie – indiferent ca mai traieste sau nu. Cred ca una dintre cele mai simple rezolvari este ca Dimitri sa se intrebe, si sa si raspunda la asta, daca tatal sau, celebrul Nabokov, ar publica respectivul manuscris in forma respectiva daca ar mai fi in viata. Si daca a spus omul sa arzi chestia, apai stia el ce stia. Poate ca asta ar putea genera alta serie de polemici, referitoare la alte manuscrise in legatura cu care autorii nu au avut inspiratia sa lase ceva cu limba de moarte si care au constituit, postum, opere de referinta in literatura. Na belea ca am ajuns intr-un punct mort, dar imi pastrez opinia. Daca nenea vrea cenusa, are dreptul. Era copilul lui literar.

    Nu-mi place universalitatea asta a literaturii. E cam dezumanizata. Ca doar una bucata om scrise respectivele randuri. Iar eu m-am intins pentru un principiu-doua care poate ma depasesc :) .

  12. andreanum Says:

    krossfire: nu sunt de acord cu “dreptul” cititorilor la un roman/eseu care nu a fost dat publicitatii de catre autorul sau; cu atit mai mult cu cit autorul sau a lasat cu limba de moarte sa fie arse toate manuscrisele neterminate.
    Si ca tot vorbim de “drepturile cititorului”: de unde si pina unde are cititorul un astfel de drept care, iaca, se bate cap in cap cu vointa clar si liber exprimata a unui scriitor? Cum justifici un asemenea drept, trecind dincolo de argumentul ca “literatura universala si umanitatea are dreptul sa stie, chiar daca autorul nu vrea asa ceva”, care e un argument care nu se sustine. Atita vreme cit o capodopera nu e adusa la cunostinta publicului, ea nu exista pentru public. Ca sa nu mai zic de statutul “capodoperei”: ce e capodopera?
    Cu ce ar diferi, sa zicem, memoriile mele de cele ale lui Nabokov, din perspectiva dreptului meu suveran de a fi arse dupa ce mor?

  13. mutsunake Says:

    Rezolvat: propun sa ii facem poze, apoi sa-l ardem in public. Dupa o vreme, cand incidentul va fi uitat, propunem sa-l transplantam direct pe scena, intr-o piesa de teatru inspirata din fapte reale, in care sa dezbracam un copil si o capra care sa mimeze o iubire ca’n filme.

    Ne convine, nu ne convine, munca unui om ii apartine pana la proba contrarie, unde proba contrarie e un contract de publicare (supus legii drepturilor de autor), sau interes de stat (unde interesul de stat e lupta impotriva Inamicului cu “i” mare). A treia instanta, si cea mai frecventa, e ca lupta impotriva Inamicului e contractul de publicare.

    Sacks povesteste cazul lui Schubert, care a visat trei nopti la rand o simfonie. Dimineata, la pian, se gandea: “daca o scriu, n-am sa rabd si am sa o vreau pusa si in practica; daca o pun in practica, am sa intru in datorii; am familie, daca intru in datorii ii blestem la o viata de privatiuni”. Trei nopti la rand, acelasi vis muzical.

    In a patra dimineata, la trezire, uitase simfonia.

    Anti-creatia (gen: am scris dar n-o sa vada nimeni) este putin probabil ca in cazul practic de care vorbim sa fie altceva decat un “publicity stunt”, si nicidecum o adevarata dilema morala.

    G.

  14. Ioana Says:

    Mie mi-e teama ca este vorba numai de publicitate si o sa cumparam cu totii romanul cu pricina dupa ce , in mod firesc, o sa fie publicat, ca sa vedem ce era dom’le asa tare de “arunca o noua lumina pe opera” omului?
    Fireste ca daca dilema este reala, cred ca trebuie ars..dar nu cred.

  15. andreanum Says:

    Si eu m-am gindit, impreuna cu altii 100.000 de oameni, ca e manevra de marketing. Daca e asa, Dmitri a reusit sa tina prima pagina a jurnalelor (literare) si vad ca inca o tine. Daca nu e marketing, atunci sustin dreptul lui de a arde manuscrisul fara sa-l dea publicitatii, daca asa decide. Oricit de mult mi-ar placea sa citesc cartea asta, de fapt orice carte a lui Nabokov (eu sunt aia care inca n-a apucat sa citeasca Lolita, totusi), daca Nabokov n-a vrut sa ne-o dea… faca-se voia lui.

  16. lindabelinda Says:

    bineinteles ca exista 2 instincte: acela de a-i respecta dorinta li V.N., pentru ca asa e frumos si omenos, pentru ca a murit si e pacat sa se joace lumea cu creatia lui (care, pana una-alta,i-a apartinut). Pe urma exista si curiozitatea extraordinara de a citi cartea – Nabokov mi se pare destul de interesant pt a-i citi chiar si o opera pe jumatate finisata. Nu e vorba de “umanitatea are dreptul sa stie”, ci eu sunt curioasa, si sunt vie si nu moarta.
    Pana la urma, decizia mi se pare un pic luata – de vreme ce nu au ars manuscrisul inca si au mai facut si publica existenta lui. O inteleg pe sotia lui, care nu a vrut sa ii arda ultimul manuscris si l-a pastrat asa cum pastreaza mama o brosa de sticla a bunicii.
    Pe de alta parte, a flutura existenta manuscrisului in fata publicului mi se pare ca seamana cu fluturarea unei mantii rosii in fata unui taur. Am citit ca Dmitri a copiat deja continutul cartonaselor intr-o forma standard. Zau ca daca il interesa dorinta tatalui ardea manuscrisul direct si tinea faptul secret. Asa nu mai eram nici eu curioasa sa stiu ce contine “Laura”.

  17. andreanum Says:

    linda, ai dreptate in ultimul paragraf. Nu stiu exact cum de s-a ajuns sa se stie despre Laura, daca Dmitri e cel care a dar sfoara in lume despre existenta ei sau altcineva. Cineva ma intreba sapamina trecuta: daca ta-su i-a zis sa arda tot, el ce-a cautat sa citeasca manuscrisele? Pot sa inteleg de ce le-a citit si de ce nu le-a ars pina acum. Nu am auzit de Dmitri pina acum, nu stiu nimic despre el decit din ce am citit referitor la acest subiect, asa ca nu pot sa-i dau dreptate sau nu.
    Pe undeva ceva e ciudat in povestea asta, de-aia nici nu am insistat asupra ei si m-am folosit doar de poveste ca sa arunc o alta tema in tigaie.

  18. mutsunake Says:

    Cred ca bancul lui Tracto se poate constitui in – posibil – cel mai adecvat raspuns vis-a-vis de scriitor in general prin raport la cuvantul lui:

    “daca nu citesti, castigi 100.000 de Euro. Functioneaza fantastic, uite eu am citit si n-am castigat”.

    ….

    Daca iei intregul demers creativ, a “scrie” pentru tine insuti e la limita neintelesului; pana si jurnalele intime etc., care de obicei au darul de ancora a constiintei si memorie externa, sfarsesc de obicei prin a fi violate prin acea lectura inadevertenta.

    Poti spune si asa: daca nu vrei ca lumea sa citeasca, nu scrie. Impedimentul e ca daca lasi totul la nivel de potential, si cinetica zero, nu vei fi cunoscut niciodata ce-i aceea “recunoastere”. Scriem, pana la urma, pentru un gen de recunoastere a Fiintei care suntem, fie imediat, fie prin intermediul personajelor pe care le animam ca veritabili papusari.

    Artificiul publicitar nu e ca Nabokov vrea manuscrisul ars, ci ca manuscrisul e suficient de valoros incat sa nu fie ars, incat dorinta Creatorului sa fie rasturnata.

    Logica e de tipul “sindrom Lot”. Intr-un oras plin de homosexuali si depravati, Dumnezeu a permis toate porcariile cata vreme UNUL era virtuos. No pai sa nu te minunezi? Aidoma, nu dorinta lui Nabokov tine hartia aia “in viata”, ci ce sta scris pe ea.

    Haiul al mai mare ar fi – nu-i asa – sa nu-l arda, sa apucam sa il citim, si apoi sa facem buza de iepure tremuranda, si sa ne uitam pleostiti la stele: “atata o fost?”.

    Si apoi sa-i dam foc pentru motivele gresite.

    G.

  19. krossfire Says:

    andreea : Eram ironic. Asta e un concept nou..cu dreptul la violarea intimitatii autorului :)

  20. andreanum Says:

    kross: sa stii ca eu citeodata sunt blonda la cap si nu ma prind de ironii :D


  21. [...] copii ca sacrificiu uman (mai era si preot la vremema respectiva). A propos de discutia preluata de andreanum, despre ultimul roman al lui Nabokov (andreanum expune problema frumos si are link catre articolul [...]


  22. Uite un articol din 1999 in care Dmitri vorbeste despre roman:
    http://www.salon.com/books/log/1999/04/19/nabokov/

    se pare ca deja a citit fragmente din “laura” la o conferinta.


Leave a Reply