liberul acces la informatii de la ITM

 Motto:

La iteme, la iteme

ce taina e, prietene,

de ne dispar

dosarele?

(prelucrare pop-orala)

Stiti probabil, sau aflati acum, ca ITM, sau camera de munca, s-a mutat din Giulesti la Camera de Comert (aia de pe podul Marasesti, e bine sa precizam, eu fusesem indrumata initial spre registrul comertului din Muncii). Deci s-a mutat si s-a si dez/reorganizat cite ceva pe undeva. Sectorul 1, fiind ditamai sectorul plin de jmecheri, are bitoruile cu inspectori la mezanin. Ajungi la mezanin, te uiti pe ce usa e scris numele inspectorului tau, intrebi care e ultima persoana la respectivul si astepti. In picioare. Sprijinind peretii. Holul e destul de ingust iar pe el mai sunt si citeva mese, un frigider nefunctional, un copiator pe care scrie mare cu pixul Defect. Cu mesele e un lucru bun, daca esti cu spatele futut ca mine te mai sprijini, te mai sui, mai pacalesti coloana. Dar ce sa vezi si ce sa vezi ca se gasea pe mese? Stiti voi declaratiile alea pe care trebuie sa le depuneti lunar la ITM, gen state de plata, adrese si adresute, contracte de munca, copii dupa tot felul de plati catre stat si o groaza de alte mizerii (din fericire nu le stiu, doar tangential am treaba cu munca), ei bine astea stateau pe mesele alea din hol, venite de la registratura, si asteptau sa le revendice cineva. A se intelege: cineva dintre inspectori, nu dintre contabilele care asteptau sa depuna altele! Deci ele stateau in cutii sau varsate pe hol, la indemina tuturor, fara ca vreun inspector, femeie de serviciu sau cutare sa se fi sesizat ca eu, de exemplu, le faceam poze. Uitati si voi:

  

Li se rupea fix in paispe, atit inspectorilor, cit si celor de la cozi, care se limitau sa remarce: “si ne mai miram ca se pierd documente si aparem in evidentele lor cu lipsuri”. Atit. Era suficient. Isi pastrau resursele de bunavointa ca sa discute frumos cu inspectorul, fiindca daca inspectorul e nervos te mai plimba vreo 3-4 zile pina iti primeste/i hirtiile.

I-am zis si eu, politicos si cu deferenta, inspectorului meu ca sunt niste cutii de hirtii originale, cu stampile pe ele, pe hol, si mi-a raspuns “stiu, au venit de la registratura”. Pai si ce faceti cu ele? “Pai cum ce facem, le inregistram”. Pai si daca le fura cineva de pe holul ala? “Cine sa le fure, doamna, ce, aicea e sat fara ciini?” Pai eu daca as vrea sa fac rau firmei x as lua hirtiile astea si le-as arunca la gunoi. Documentele apar inregistrate, dar fizic nu exista, cineva va raspunde si nu voi fi eu aia “Da?”, zice el neincrezator ca e asa de simplu. Da. “Hm… s-a inrait lumea, nu mai e ca pe vremuri”. ‘Ai sa imi fut un membru in cap, imi spun eu miemi, asta e mai tinar ca mine si sa mor daca pricep ce vrea sa spuna.

Fiindca ce treaba are rautatea lumii cu faptul ca voi, timpitilor, tineti pe holuri, nepazite si alandala hirtiile pe care oamenii trebuie sa vi le trimita lunar? Ce treaba are faptul ca eu sunt om bun la suflet cu faptul ca daca eu vreau sa inchid o carte de munca ma puneti sa va aduc toate statele de plata si op-urile catre stat si tot din ultimii 3 ani, pt ca la voi nu mai sunt, desi am stampila de intrare? Ha?

Mai aveti istorii cu acte depuse si care nu apar “la ei” in computere? Ei bine, o explicatie la acest mister e asta de mai sus.