la loc comanda online

ca orice fiu normal la cap (parerea e, bineinteles, a mea, deci subiectiva si deschisa comentariilor), si eu imi iubesc parintii. drept pentru care, auzind aseara de la scumpa mea nevestica despre faptul ca parintii mei planuiesc sa-si cumpere un aragaz nou, am decis sa ies in intimpinare si sa le fac o bucurie; cum ar veni, m-am decis sa comand eu unul online, cu aprindere electrica, cuptor iluminat, usa demontabila, cu livrare acasa, adica cu tot tacimul. zis si facut. dupa o scanare atenta a ofertelor de pe diverse site-uri romanesti de profil (si nu sint putine), m-am oprit la kumparaturi.ro, pentru ca zanussi a fost mereu slabiciunea mea. m-am inregistrat pe site, am ales modelul, l-am pus in cos si, frecindu-mi miinile satisfacut, am asteptat sa ma sune pentru confirmare, dupa cum scrie pe site. a trecut o ora, o ora jumate… nimic. bag un ochi in outlook, nici un email de la kumparaturi.ro. intru iar pe site si caut detaliile lor de contact. erau acolo (firma serioasa!), asa ca sun eu, pentru a urni lucrurile. imi raspunde o voce de puber intirziat, deranjat, probabil, de tupeul meu matinal, necofeinizat. trec usor peste asta (in fond e luni dimineatza, cheful de munca apare intotdeauna martzea), ii explic faptul ca am plasat o comanda la ei pe site si-l intreb daca pot plati cu card de credit. nu se poate, raspunde el categoric, dar merge prin ot. profund versat in chesiuni de genul asta, deduc imediat ca e vorba de transfer bancar, si-i cer detalii despre numarul de cont si banca unde trebuie sa trimit banii. imi spune ca ei lucreaza cu reiffeisen si ca gasesc detaliile contului pe site. il rog sa astepte putin la telefon si ma duc sa verific: bineinteles ca nu era nici un numar de cont trecut acolo, doar niste telefoane unde eventualii clienti pot suna la reiffeisen bank pentru a afla detaliile despre contul firmei kumparaturi.ro. ok, imi zic in sinea mea, nici o problema, am sa sun, am sa aflu contul si gata, nu-i mare scofala. ii spun c-o sa sun eu ca sa ma interesez de cont, ii multumesc si dau sa inchid. dar, stai! puberul imi retine atentia cu o informatie de ultima ora: oricum (si asta e formularea lui, nu a mea), sa stiti ca s-ar putea ca produsul sa nici nu fie pe stoc, desi pe site scrie ca este. asta o avea ciuda pe patron? boon, ii raspund, atunci ia verifica dumneata daca-l ai pe stoc si da-mi un telefon scurt pentru confirmare, cum trebuia sa faci, de fapt, de la inceput. el zice ca nu, nu se poate, sa revin io, pentru ca numarul meu de telefon nu e din romania. pentru citeva secunde ma las in voia unui zimbet, apoi insist, totusi, sa-i fac vinzare: eu cred ca la o comanda de 300 de euro, puteti si dumneavoastra sa cheltuiti jumatate de euro pe un telefon, nu? imi raspunde ca nu se poate, categoric, va trebui sa revin eu telefonic peste jumatate de ora. pai atunci, dragule, ma decid eu repede, uite cum facem: anulam comanda! anulati comanda? se mira el cu urechile bulbucate. dap, rade-o din catastif! o zi buna! si pun receptorul in furca.