andreanum & co

Dupa ce am scris aproape un an despre cit de naspa e birocratia romaneasca, asa corupta si fandosita cum e ea, a venit vremea sa trecem la mecanisme mult mai complicate, complexe si zimtate, carele este birocratia centroccidentala germana. Deutsche birokratie, franticule!

Generalitati. Daca un ceva este legal si exista cerere pentru el, birocratia germana isi va face in cele din urma treaba si tu, cetatean al europei, vei beneficia de acel ceva. Birocratia germana este, ca orice birocratie, mecanismul care produce si toaca hirtii, foicele si tabele, tabelase si cadrane far de care nu se misca nici vintul si nici dunarea nu curje.

Epopeea macinarii nervilor romanesti in rotitele bundesbirokratiei incepe din momentul in care am decis ca ceea ce ne lipsea este o masina de import. Nimic mai banal. Dar cum lucrurile nu au de ce sa fie simple cind pot fi foarte complicate, soarta ne-a impuns sa alegem o masina cu comercializare restrictiva, anume restrinsa doar la USA. Care USA ne-o trimitea la Bremerhaven (asta e si port), care ne-o trimitea la vama/zoll-ul din Bremen (da, orasul ala cu muzicanti), unde plateai (asigurare, vama, tva, alte cacaturi de taxe etc) si cu chitantele mergeai la primarie si luai numere provizorii cu dreapta rosie, le montai pe masina si tuleo spre casa. Asta era in capul nostru duminica seara si aveam senzatia ca luni la ora 15:00 vom porni spre Romania cu toate alea rezolvate si bine dispusi, cu masina noua, inflacarati, unici, pana mea. In our dreams, of course. Penca realitatile s-or pus de-a curmezisu expectantelor noastre, in sensu ca am descoperit cum descoperi o carata dupa ceafa ca Dumnezeu a creat Germania.

Germanul birocrat, sa-l denumim simplu Hans, personaj colectiv. Se caracterizeaza prin aceea ca este in permanenta calm, vorbeste frumos, cu intonatie si cursiv EXCLUSIV IN GERMANA! Pentru un cetatean german acesta nu poate fi decit un avantaj, dar pentru noi a fost un fel de sceneta de prost gust regizata de un discipol al lui Dan Pizza, pentru ca noi ii spuneam ca nu intelegem germana iar tinarul Hans ii dadea-nainte cu explicatiile pe care le primeam cum primeste mutul clisma: in tacere, lung si dureros, cu privirea intr-un punct. Hans nu intelegea ca noi nu intelegem ce vrea. Si se pare ca el voia ceva, dar noi nu intelegeam ce. Din 6 birouri s-a selectat o singura duduita care rupea ceva pe germgleza, dar treaba este ca fix cu ea si la ea in birou NU aveam treaba Asta asa, ca tusa discreta a farmecului local bremenez.

Pina la urma treaba s-a simplificat, ca nici noi nu eram toroabe si am mai gasit si oameni vorbitori de engleza (de franceza n-am indraznit sa intrebam). Primaria nu ne putea da numere de tranzit cu care sa putem pleca spre tara pentru ca aparatul de stat german nu avea datele tehnice pentru a se putea inmatricula in Germania si deci nu se putea inmatricula nici temporar (doah) deci ne pare rau dar nu credem ca va putem ajuta. Asa ca ne-au dat niste numere galbene, valabile 5 zile doar in Germania, sa ne descurcam (si ca sa ne bucuram am mai platit si a doua carte verde, pentru aceste 5 zile). Asta luni pe la 3 dupa amiaza. Dar veniti totusi miine la 2, zice Hans in cele din urma, poate reusesc sa le gasesc la alt TUV din Germania.

A doua zi, dupa ce 4 ore jumate ne-am comportat ca niste turisti aflati in concediu cultural in orasele nemtesti de talia ploiestiului (am fost si la muzeu), pe la 1 si ceva ne-am dus la nenea Hans la TUV sa vedem daca a vorbit cu prietenul lui Hans de la alt TUV si ne poate ajuta. Le avea, evident, au costat 350 de euro ca sa i le trimita un coleg pe fax (cu chitanta, cf mercurialelor, nu aiurea), asa ca am urcat masina pe platforma sa o caute la oua si sa o masoare, cintareasca, analizeze. A durat 10 minute controlul si 1 ora si jumatate sa scrie raportul ala. Nu va exagerez, omul ala 1 ora si jumatate a scris in continuu si s-a intrerupt doar cit sa raspunda la telefonul de pe biroul lui. Omul era calm, zimbitor, rasfoia si niste clasoare si carti tehnice groase, lua ceva date de acolo si se punea iar pe scris. Ne-a facturat 150 de euro pentru osteneala si am plecat fericiti cu revizia ok, masina premianta, gata sa se sparga in figuri la Caransebes. Mai raminea doar sa mergem la primarie si sa ne dea numere. Cum primaria era in partea cealalta a orasului, am ajuns pe la 3 acolo. Prea tirziu oricum, fiindca aveau program 8-12 cu exceptia zilei de miercuri cind mai aveau 2 ore si dupa amiaza. Perspectiva de a mai petrece si a treia noapte in Bremen, oras pe care il stiam deja cum stie gigi pipera, fiind absolut infioratoare si neavind certitudinea ca Hansii de la primarie n-or sa gaseasca alt nod in papura masinii noastre, am cerut ajutor de la prietenii din tara.

Prietenii nostri aveau un unchi, unchiul Bebe, stabilit de 30 de ani in Germania si care are si o firma care se ocupa cu ceva legat de masini, stia de unde se iau numere, cum se iau, tot ce n trebuia. Problema e ca unchiu’ Bebe era in Frnakfurt iar noi in Bremen. L-am sunat pe unchiu Bebe si am vorbit personal cu el, ne-a asigurat ca nu e nici o problema sa o inmatriculezi oriunde in Germania, atita vreme cit ai achitat vama si toate celelalte, ai datele tehnice, revizia si cartea verde. Asa ca pe la 4 am pornit spre Frankfurt.

Dupa ce ca eram noi pleostiti si aveam impresia ca nemtii conspira impotriva noastra de invidie ca noi suntem vecini cu bulgaria si ei nu, mai era si aglomerat pe autostrada si vreo 50 de km a plouat cu spume si clabuci de abia vedeam cu stergatoarele trecind ca raza de radar. Evident ca Hans nu avea nici o problema sa mearga cu 150 pe ruperea aia de nori. Cei 450 de km i-am facut in 4 ore si am ajuns, in fine, la Frankfurt, unde dupa primul semafor pe dreapta dupa iesirea de pe autostrada ne astepta unchiu Bebe (deh, cu GPS-ul asta iti poti da intilnire si in bucataria unui zgirie nori). Ne-am cazat (asta cu cazarile e poveste separata, fiindca acum nu ne distram, ci exorcizam ghinioanele), n-am mai iesit din hotel ca ploua si a doua zi la 7 si jumatate am plecat cu inima strinsa spre serviciul numere provizorii din primaria Frankfurt. Unchiu Bebe a vorbit cu baiatul de la ghiseu, i-a zis in 3 vorbe despre ce e vorba, ala ne-a trimis la etajul 1 la biroul autorizatii speciale. Acolo Hans a zis ca se rezolva, nici o problema, dar trebuie sa ia 6 aprobari de la superiori, fiecare pe feliuta lui, dar se rezolva fara probleme. Doar ca… dureaza. I-am dat actele si s-a apucat si asta sa scrie. Si a scris tot cam o ora si ceva, iar cind a terminat ne-a luat cu el si am coborit iar la ghisee, i-a dat actele unui tinar functionar cu creasta de punker si ne-a zis sa asteptam acolo. Hans asta crestatu s-a apucat si el sa scrie si a scris tot cam la vreo ora si 15 minute. Cind a terminat ne-a trimis la casierie, unde am achitat frumoasa suma de alti 300 de euro.

Ne-am intors la Hans la ghiseu si ne-a spus sa mergem in spatele cladirii, la raionul de tablite de inmatriculare, sa ni se dea si monteze numerele. Ceea ce am si facut. Ne-a intimplinat un Hans cu tatuaje pe tot bratul ca ale lu Scofield, numai ca arata cam ca Piedone la dimensiuni si cu Billy Idol la mutra. Un super baiat, ne-a gasit niste placute patrate. Apoi am fost trimisi cu masina cu tot la montaj, unde un alt functionar curat si corect echipat in salopeta ni le-a atasat. 150 de euro placutele si 8 euro montajul, totul pe bonuri si chitante.

Dupa ce ni s-au montat numerele, am mers la o alta hala, in partea opusa asteia, unde un nene trebuia sa admire masina si sa ne lipeasca niste stampile pe numere. Si cu asta se facura peste 800 de euro cheltuieli neprevzute si 1 zi in plus in Germania, niste stress si niste nervi, dar aveam numere de tranzit valabile pe o luna, asa ca am zbughit-o spre Nurnberg-Passau-Viena-Budapesta-Timisoara.

Parca pentru a rasuci un ditai iataganul intr-o rana proaspata si singerinda, pe drumul spre casa am intilnit vreo 20 de masini cu numere galbene, care in mod normal nu au voie sa iasa din Germania. Erau baietii nostri carpatini, care isi luasera masini second. Faza cea mai tare este ca au trecut si de vama romaneasca cu ele, lucru care numai legal si corect nu este, dar trebuie sa recunosc ca este cu 800 si ceva de euro mai ieftin. Acesti bani puteau fi foarte bine folositi ca spaga la RAR, unde nu am nici un dubiu ca treburile vor fi neunse si vor prezenta umflaturi. Chiar, stie cineva cam cit merge spaga la RAR zilele astea? S-a indexat cu indicele de inflatie? Ca nu am nici un dubiu ca taman la RAR nu se mai ia spaga in tarisoara.

Chestia misto e ca am facut o treaba buna si corecta si functionarul Hans, in multiplele sale intruchipari (inclusiv sub forma de femei), ne-a ajutat sa rezolvam legal. Treaba nu prea misto este ca de peste o luna trebuie sa inmatriculam masina in Romania, unde legea nu are nici o trecere, ce au scris nemtii pe hirtiile alea nu conteaza si in general daca ti-ai luat masina noua trebuie sa se bucure si domnul Mihai, zis Sefutzu (numele e la intimplare, nu stiu pe nimeni acolo), de la RAR, doar ca el se bucura in felul lui, gen chef la fratelli cu 3 coarde si-un bax de lagavulin…

Astea ce v-am zis eu sunt pe scurt si spuse asa, cu usurarea omului care a trecut peste; desigur, asta a fost un fleac fata de stresul provocat de portiunea de drum Timisoara-Drobeta, unde pe lungi portiuni nici macar nu mai exista asfelt, si in unele zone soseaua a cam luat-o la vale. Asta ca sa aiba si nea Cosmos ce citi, sunt sigura ca iar incepe sa citeasca cu ultima parte, dedicata drumurilor patriei noastre