andreanum & co

Auzi mereu in anumite familii care si-au transplantat mandria in frizura odraslei: “printu’ lu’ mama”, “printesa lu’ tata”, “lumina ochilor mei”, “ingerasule” etc. etc.. Nimeni nu zice, e frumos, copiilor le place si chiar merita sa fie alintati cu diferite epitete regaloide, atata doar ca uneori alintul ia proportii ingrijoratoare. Pompam Ego, si infatuare, si ridicam nasul pe cric copilului, si apoi cand ajunge in comunitate se izbeste de realitatea exprimata atat de plastic de Toparceanu…”cati ca voi”. Pe de alta parte,tocmai aceste arme - un Ego robust, un pic de infatuare, si superioritate - sunt considerate “remedii” la agresiunea comunitatii. Ce-ai sa faci, ai sa-ti inveti copilul sa fie submisiv, bleg, sa n-aiba coloana vertebrala? Inacceptabil!

Intr-o lume anonima, a sutelor de cubicule industriale si marcata de intelectuali cu coatele roase de atata gandit, este un semn de intrebare insa cum de “grupa mica” de mai deunazi era formata doar din talente, multitalente, copii precoce si adevarati super-eroi ai viitorului, dar care apoi (recunoasteti formularea?) s-au “pierdut pe drum” si la vreo 30 de ani ocupa un post stingher de contsopist la vreun PTTR in provincie. Quo vadis educatia, sau - mai corect zis - CARE educatie? In Romania, educatia reprezinta adausul de Gallus la o cana de apa proaspata care este literatia. Da, stim alfabetul, stim sa numaram si sa socotim, l-am citit pe Dimitrie Bolintineanu si apoi aflam ca daca nu suntem cuminti o sa ardem in cele mai adanci cazne. Nimic mai simplu decat atat, daca te iei dupa litera cartii poti duce o viata cucernica, ignoranta dar fericita in ignoranta ei, pe la Cuca Macaii in functia respectabila de politai comunal. Se plateste la fel ca cea de medic rezistent. La ce sa-ti bati capul?

Pai trebuie sa-ti bati capul, sa devii intelectual, sa mergi la facultate si sa aduni toptane de diplome si note exceptionale la catralioane de examene mai mari si mai mici, pentru ca - nu-i asa - toti printii si printesele din poveste nu erau doar destepti si frumosi si nemaipomenit de unici, dar erau si talente neasemuite la tabla inmultirii pe ritm de vals, si cunosteau pe de rost Iliada si Odiseea. Sau nu.

Cine a gresit vis-a-vis de cocina in care se afla scoala romaneasca? A fost educatorul, cu masurile lui extravagante, cu manualele lui alternative, cu experimentele lui sociale care au dat cu generatii intregi de elevi de intunericul asfaltului, si inainte si inapoi? Sau, si mai ciudat ca plafon ipotetic, educatorul a facut toate piruetele astea in raspuns la presiunea sociala, comunitara, de “reforma”, de “schimbare”, de “mai bine”? Juriul inca nu s-a pronuntat, si ca unul dintre aceea care a trait “reforma” a vreo trei ministrii, unii mai cucuietzi decat altii, pot spune ca am admis tarziu ca defectul nostru capital, ca popor, e ca suntem toti destepti. Peste tot unde te intorci, te lovesti de oameni capabili, de oameni echipati, absolventi de liceu teoretic sau - si mai bine - postuniversitari. Toti se pricep la concepte de lume, de viata, de politica, sport, religie si Dumnezeu (mai putin), au la indemana un mic dictionar al vrajitorului de serviciu, le e oroare de Misa si se uita la OTV sa-l vada pe Milut facand profetii. Si, uite un gand ingrijorator, idiocratia nu e doar o iluzie, si e direct proportionala cu gradul de “pregatire”
Si sa legam inceputul cu pargraful de mai adineauri. Cum e admisibil sa le spunem copiilor nostri ca sunt printi/ printese/ ingerasi cand sunt destinati unui viitor de maxima mediocritate? Care e logica pentru care, atunci cand vin de la scoala si infunda calculatorul si joaca Counter, si sunt supraponderali de la 10 ani in sus, dar nesimtiti, vulnerabili, ignoranti la o multime de lucruri, raman “printi/ printese”? In fapt, daca as putea sa fac o paralela, ispita comunismului si a sistemelor centralizate a fost tocmai asta, ca asigurand “educatie” maselor rezolva acest mare morb, al ignorantei, si bolii, si tampeniei ca epidemie oferind fiecaruia o “unicitate intr-o mare de necunostinta”. Partidul era sus si vedea, si veghea. Ei bine, mai nou domnilor nu vede nimeni nimic, si cu siguranta Stelutsa nu mai vegheaza!

Nu numai ca partidul (sic!) nu a rezolvat, dar a scarificat oamenii in aceea ca pana si acum, cand putem vorbi de cel putin 3 generatii de copii nascute in intervalul 90 - 08, linia de educatie/ literatie e pe o panta descendenta. Parinti mai prosti cresc copii si mai prosti, inclusiv in acele aspecte “normative” ale celor “7 ani de acasa”. Vai, va veti gandi, nu se poate nu e adevarat, noi cei/ cele ce suntem parinti nu ne vedem asa, dimpotriva copiii nostrii sunt destepti, frumosi, printi si printese. Dar sunteti oare voi “reprezentativi” pentru Romania? Nici pe departe. Dar e important sau nu pentru voi ca, in X ani, copilul vostru sa mearga la facultate? Huh?

Pragul asta cognitiv il regasesc si eu in mine. Cum adica sa nu mearga la facultate? Pai cu ce-o sa se aleaga copilu’ ala daca nu face 20 de ani de studii, daca nu toaca materii absolut inutile si daca nu stie lucruri stupide cum ar fi formula ciupercilor magice. Lasa, n-are el treaba sa poata schimba roata la masina, s-au inventat magazine care sa faca asta…

Economia unei tari e sprijinita de gremlini, si de lucratori. Nu de ganditori. In Republica lui Platon am muri toti de foame daca oamenii nu si-ar cunoaste locul. Si sa si-l cunoasca. Dar ce te faci ca educatia noastra te invata Luceafarul, dar nu-ti pune “bratara de aur”? Dar ce te faci ca educatia noastra profesionala e nula, ca spiritul nostru creativ si entrepreneurial rezida inca intr-o comuna primitiva? Cand o sa invatam sa ne apreciem “taranul” pentru ceea ce e, nu echivalentul lui romantic/ glorificat/ scuipat copios? Cand va inceta micul intreprinzator sa fie buticar sau bisnitsar? Cand vom cobori din propriile noastre turnuletse de fildes infantile in care performanta - paradoxala - pe care o atingem e sa ne sincronizam behaielile dezaprobatoare la ce se intampla cu “poporul”.

O mana suflecata uneori face mai mult decat un manual de utilizare. Si in timp ce majoritatea suntem artizani ai comentatului de pe margine, minoritatea care “produce” e cea care le asigura celorlalti resurse, o moneda stabila, apa calda, servicii de sanatate, pensii si servicii mortuare decente. Fara acesti foot-soldiers (Levitt) toata carcoteala academica dimprejur ar fi o vorba goala.

G.