andreanum & co

Revista Forbes titreaza saptamana asta sugubat, cu litere de o schioapa: Moses: Let My People Get High?. Articolul e un corolar la lucrarea ce-i drept mai serioasa a lui Benny Shanon de la Universitatea Ierusalim, cum ca Moise - dar si amicii lui proaspat liberati din Egipt - s-ar fi dedulcit la droguri recreationale in “scurta” lor preumblare din desert. Lucrarea propriu zis aparuta in editia din luna martie a revistei britanice Time and Mind e intitulata un pic mai academic Biblical Entheogens: a Speculative Hypothesis si in umila mea opinie e o completare buna la cateva dintre observatiile mele din “Un Tufis in Flacari 1.1.”

Acolo am remarcat cum, pentru un observator neutru din secolul XXI, revelatiile “divine” ale lui Moise din perioada de la curtea lui Jethro sunt remarcabil de similare unui episod psihotic acut, inclusiv aspectele polimorfe mixte vizuale - auditive (toiag/ sarpe, mana leproasa/curata, vocea din tufis, focul care nu se mistuie etc.). Naratorul ascunde intregul aspect destul de hilar al “evenimentului” sub pavaza marturiei “comune” (apare si Aaron in peisaj, care e “fratele” lui Moise, si care - pe de alta parte - avand bagaj genetic comun nu e exclus sa fi impartasit si niscaiva vulnerabilitati pentru boala mentala), dar si cu obisnuitul trickshot al argumentului de “adevar prin “replicare” externa”. Episodul cu cele 7 plagi e crucial pentru intreaga credibilitate a lui Moise, dar si Yahve, pentru ca, pana la un punct, magii faraonului sunt suficient de exersati incat transforma si ei niste toiegi in serpi, inrosesc si ei apele Nilului si asa mai departe. Dar Dumnezeu e unul. Deci sa luam aminte.

Povestea spune ca n-a fost suficient ca sute de mii de egipteni sa fie loviti sistematic in tifla pentru cei 400 de ani de asuprire a poporului Ales, dar ca la final, pe cand se apropiau de marea Rosie, Il Capo di Tutti Capi l-a gadilat pe Faraon o ultima oara la glanda pineala astfel incat acesta si-a luat toti carutasii si degraba a luat-o la fuga sa-i prinda pe sclavi din urma (afirmatie de altfel contestata de Bob Brier dar si altii care demonstreaza, elegant, ca la vremea ipoteticului Exod egiptenii abia incepusera sa vina in contact cu calul, deci e putin probabil ca dispuneau de atelaje….dar cine suntem noi sa stricam climaxul?). Moise desparte apele, repede repejor cei peste jumatate de milion trec marea, si apoi Dumnezeu pravale peretii de apa peste armata Faraonului. Si uite-asa mandria lui Ramses e facuta terci, desi foarte in secret si ascuns de scribii egipteni, de exemplu, care ar fi trebuit sa inregistreze si ei un atare eveniment catastrofic nu? ….sau poate, rusinati, au tinut asta secret mii de ani…dar, din nou, cine suntem noi sa stricam climax-ul?

La vreo cateva saptamani dupa “intrarea” in desert, oamenii incep insa sa car(co)teasca. Bueyy, Moise, cum vine asta, am venit cu tine si cu Dumnezeul tau aici si o sa murim ca fraierii de sete. Da-ne apa! Zis si facut, ajung la un izvor numai ca apa era amara. Dumnezeu ii arata lui Moise o planta (sic!) care indulceste apa si astfel o face baubila. Beau oamenii, se indestuleaza, dau si la animale (care animale?) si o iau din nou la picior pana cand ii apuca foamea. Bueyy, Moise, obrazu’! Am venit cu tine si cu Dumnezeul tau aici si o sa murim ca fraierii de foame. Da-ne sa mancam! Zis si facut, desi lui Moise i se cam luase pana la cererea asta, s-a inteles cu Doamne Doamne si peste noapte au cazut manna, un fel de painici mititele ca niste turtite care aveau gust de “lapte si miere”, si probabil putere calorica pe masura. Altii zic ca de fapt ar fi plouat cu prepelite, dar noi ramanem la litera originala a editiei noatre St. James, zisa a fi “autoritatea” in materie de dogma.

Benny Shanon navigheaza, in lucrarea lui, destul de oportunist experientele lui cu o bautura sudamerindiana - ayahuasca - si speculatia potrivit careia combinatia de manna si extract de acacia ar fi oferit evreilor o adevarata calatorie pe aripile Vantului. Ingredientele sunt acolo, exista, ramane doar sa le integram in poveste si sa le interpretam cat de cat coerent. Un prim aspect, care ii scapa lui Shanon, e ca pana la primul episod Sinai, evreii erau “ghidati” destul de arbitrar de Domnul care le statea inainte ziua sub forma unui norisor, noaptea sub forma unei coloane de lumina. Foarte convenabil, din cand in cand acesti pasnici nomazi mai dadeau peste cate un trib pagan (obligatoriu angajat in acte spurcate gen bestialitate, homosexualitate sau altceva care nu-i placea Domnului) …pe care ii lapidau sumar, si cum ar fi fost altfel dat fiind ca Norisorul Sef statea deasupra lor? Genocid cu genocid, increderea lor crestea, ca si rezervele de mana cereasca. Moise devenise intre timp un fel de Portavoce a Divinului, la care veneau tot timpul oameni cu jalba in protsap, drept care cand s-a intamplat sa dea peste Jethro in acelasi desert providential (cum de stiuse omu’ unde sa-i gaseasca nu stim, probabil se lasase ghidat tot de Norisor?). Ei, si Jethro il vede pe Moise asa, cu un ochi critic si-i zice Fiule, nu prea te vad bine, esti cam tras la fata….la care Moise asa cum era el, balbait si cam peltic, cu un mare oftat raspunde ca da, tata socrule, ma freaca nefericitii astia la cap toata ziua cu plangeri si ei sunt sute de mii, si eu doar unul….mai Moise, dar de ce nu delegi tu autoritatea? Cum adica sa deleg autoritatea? Da, face si tu asa, un fel de camarila, un fel de mini-junta militara, si daca au probleme sa se duca la ei, si apoi ei sa vina la tine.

Buna idee, zis si facut s-a impartit toata comunitatea in comandanti de clasa, de detasament, sefi de trib si apoi familia lui Aaron care erau un fel de generali. Moise era multumit, Dumnezeu si mai multumit ca doar el nu se gandise la faza asta si uite ce bine s-a pocnit. Si ziua dupa norisor, si noaptea dupa coloana de lumina, la regim disociat cu mana in timp ce oile si viteii mancau Dumnezeu stie ce ca doar n-aveau iarba din belsug in Negev, cert e ca ajung in cele din urma la poalele muntelui Sinai. Aici Moise ii aseaza pe toti si le zice, sa stati cuminti si sa nu va puna dracu’ sa va faceti idoli ca eu ma duc pe munte sa vorbesc cu Domnul. Aaron, ai grija sa nu faca astia blestematii ca am treburi importante!

Si dus a fost.

Intre timp, viata continua nestingherita, oamenii se veseleau, mai trageau un cactus mic la umbra cortului, ziua cald, noaptea racoare, si trecura cateva saptamani pana cand s-au prins ca Moise nu mai venea. Bueyy, Aaron, unde e Moise? De-aia ne-ati scos din Egipt unde ne era bine, ca sa plece asta teleleu pe munte? E inacceptabil. Ia fa-ne matale un idol sa avem si noi o distractie, acolo, sa avem si noi un motiv sa ardem niscaiva vitei. Nici o problema, zise Aaron dupa o scurta perioada de reflectie, ia dati-mi voi toate bijuteriile voastre, si-o punem de-o idolatrie! Uraaaa! Veseli nevoie mare, toti participantii la dezmat si-au adus bratari, inele, lantsisoare, mici paharele de baut cocktail de shittim si alte obiecte decorative, pe care Aaron le puse intr-un cazan si le dadu foc. Apoi, pentru ca bineinteles aurul arde la foc mic, le-a turnat sub forma unui vitel si uite-asa se apucare sa divineze Boul. Simbolistica imi pare destul de clara.

Sus, pe munte, Moise statea la taifas cu Domnul care ii explica cum e cazul sa fie el tratat de poporul pe care, asa mai intr-o doara, il scosese din sclavie. Nu e mare lucru, Moise, pana una alta am putea chiar sa cadem de acord ca e un mizilic ca i-am scos pe amaratii aia de sub talpa faraonica, dar daca tot ai adus vorba hai sa-ti explic cum stau lucrurile. Fiecare a saptea parte vine la mine, da? Da. Bun. Nu-mi place ca n-am si eu Locul meu, asa ca ia o tabla si scrie. Deci. Vreau sa faci un Cort, atat de mare, si sa-l decorezi cu aur aici, aici, aici si aici. Ai notat? Hai mai Moise, bate mai repede la dalta aia ce Doamne iarta-ma, ca se face luna de cand vorbim! Bun. Si apoi mai iei niste lemn de-ala de shittim, si faci o ladita de patru pe doi pe doi, cu colturi de aur, si niste Ingeri sus, si niste inele pe laturi, si un scaunel imbracat tot in aur. Cum mai de unde atata aur? Foloseste-ti imaginatia, ca doar de-aia v-am scos din sclavie, nu? Bun. Si apoi mai iei niste shittim si faci o masa de trei pe doi pe doi, pe care o imbraci in aur si pe ea pui niste paharele si niste causuri unde sa ardem esente magice. Pe preotii astia ai tai va trebui sa-i imbraci in rosu galben si albastru, sa le pui niste bascutse in cap si vezi sa miroasa bine, ca ultimul lucrum pe care il vrem e sa miroasa a necuratenie. Ah, si fii atent ca uniforma se da din tata in fiu, da? Nu, n-o speli ca iese sineala din ea, pur si simplu dai cu parfum de-ala de te-am invatat eu.

Asa, unde eram? Inapoi la porunci. Deci, Moise, sa fie clar si tie si amaratilor aia pe care in Mareata Mea Generozitate i-am scos din Egipt ca eu sunt Dumnezeul vostru, si nimeni altul. Daca va bate Pustia sa aveti alti Dumnezei, v-am scos de la suflet si o sa mancati bataie in fiecare razboi pe care-l duceti voi aici in desert, sau in oricare alta parte. Daca sunteti cuminti, o sa va ajut sa decimati fiecare din voi cate o suta de infideli si inca pe atat, pentru ca eu sunt un Dumnezeu generos. Ai notat? Bun. Mai departe. Sa nu ucizi. Ti se pare ca ma contrazic? Nici pe departe. Este rau pentru afaceri daca pe de o parte va inmultiti, pe de alta parte va impartiti, iar infidelii oricum nu se pun. Sa zicem, intre tine si mine, ca regula asta functioneaza “optional” la pachetul de baza. Regula cea mai importanta e aia de ti-am zis-o deja, ca eu sunt Dumnezeul vostru. Porunca urmatoare. Sa nu furi. Mai exact, sa nu furi de la vecinul tau de duna in desert, in rest de la amalekiti, jebusiti si toti ceilalti cromagnoni peste care se intampla sa dati nu va feriti, ca avem nevoie de aur si pietre pretioase, mai Moise, astea nu cresc in copacii Shittim! Asa. Deci dupa cum spuneam, sa nu cumva sa necinstesti nevasta aproapelui tau, sau vaca lui, sau magaru’ lui, sau oile lui. Ai vazut ce-au patit infidelii da? Ai scris? Buuuun, suntem tari mai Moise, ai vazut ce coerent iese? Eu zic sa ne limitam, pentru inceput, la 10 porunci, testam asta in populatie si daca merge bine mergem mai departe.

Trecusera doua luni, evreii la poalele muntelui o tineau tot intr-o petrecere la Zeul Vitel cand Moise iesi, in cele din urma, dintre nori purtand Tablele Legii, vesel si linistit ca penetrase Impenetrabilul. Cand colo, ce sa vezi? Ce dezmat, ce blasfemie, ce neam de nerecunoscatori! Si deindata arunca tablele de pamant, care se facura praf, care se imprastiara pe bazalt, si cand cobori in tabara mai Aaroane, ce facurati mai frate ce v-am zis eu? Ia aduna-i pe toti la mine!

Pedeapsa divina a fost pe masura pacatului. Mai intai toti levitii s-au adunat langa Moise, care intre timp daduse foc la vitelul de aur pana s-a transformat intr-o pulbere fina. De aur. Apoi fiecare dintre barbatii care se angajasera in idolatrie au baut un cocktail (sic!) cu pulbere de aur de le-a venit greata. Apoi fiecare femeie, copil, si vecin (!!!) asociat cu vreunul din nefericiti a fost trecut prin sabie in virtutea Poruncii Divine, de in ziua respectiva s-au stins vreo 10 mii de suflete, intru Slava si Preamarirea Infinit Inteleptului si Omnipotentului Norisor.

….

Speculatiile lui Benny Shanon e posibil sa fie nimic mai mult decat atat. Niste speculatii. La nivel logic, empiric, putem sa credem ca fragmentul genocidului idolatrilor in desert a fost decizia normala sub comanda lui Dumnezeu, care e un Dumnezeu bun, iertator, care-i scosese din Egipt dupa sute de ani de tiranie, iar Moise era un conducator bun, preocupat de soarta celor cateva sute de mii de suflete aferente. Sau, cine stie, poate de fapt n-a fost Dumnezeu ci decizia unui lider religios sub influenta psihedelicelor de a ucide pe toti aceia care-i amenintau infailibilitatea.

Cine stie.

G.