andreanum & co

Ce stie romanul sa faca cel mai bine? Bijuterii de cupru si alama? Capite etnocentrice? Rachete de croaziera? Poate intre noi se afla cineva care va duce Romania in era spatiala, dar nu mai departe de orbita pentru ca noi suntem patrioti cu “P” de la Denis, chiar si in diaspora stam si plangem prin servetele ca “am plecat de acasa” si de la aceia pe care i-am injurat de mama… Si apoi dai peste faimoasele “retete de succes” (vezi Costel Busuioc, vezi editorialul de azi din Gandul), oameni “necunoscuti” care sunt atat de indispensabili lumii, incat sunt romani, si sunt atat de romani, incat sunt indispensabili lumii. Si atunci cu plecaciuni, marite Sultan, marite Palos cu P de la Denis, suntem nedemni sa-ti calcam in fata condurilor, iar pe la spate ptiu, ‘reai al dreaq, bine ca te-a facut pe tine ma-ta mai cu mots! …si da, aceste cazuri sunt rare, sentimentul nostru comun de societate capitalista este ca trebuie sa stimulam libera antrepriza, sa recunoastem mica intreprindere ca adevarat fundament al economiei noastre iar in ceea ce priveste libertatea cuvantului, sau cea individuala, suntem cu adevarat toleranti.

Si daca nu-ti convine, deci DEMISIA! N-am auzit cuvantul asta nicaieri in lumea noastra atat de des ca’n Romania, poate doar in Alice in Tara minunilor cand Regina tipa nevrotic Off with her head! - referindu-se, ce ironie, tot la vreun ministru din pachetul de carti. Incarcarea semantica e zemuinda cu patriotism (cu P de la Denis) pentru ca demonstreaza sensibilitatea societatii civile la costscariile din administratie. PoporuL (cu P de la Denis) e vigilent, e educat, e informat corect si atunci, dupa studierea atenta a datelor, informatiilor disponibile dar si acordarea catorva pasi intermediari (eventual o mica antipolutie cu P de la Denis) decide ca cea mai buna solutie, demna si prezervativa a integritatii personajului (…cu P…) este ca acesta sa paraseasca functia.

Sa luam cazul analog al lui Eliot Spitzer, guvernatorul de New York. Schpitz fuse prinse de otoritati incercand sa agate o fumeie pentru modica suma de ….1000$/ ora , ceea ce i-ar fi fost arhisuficient avand in vedere ca niste cercetatori britanici au demonstrat ca sexul ideal dureaza doar 7 minute. Spitzer este un democrat traditionalist, casatorit si deci cu o imagine foarte buna, si ocazional consumator de servicii de escorta cu P de la Denis. Pentru un roman, situatia poate ca nu pare un motiv suficient, si cauzal, ca sa strigam la noi in curte Demisia! Nu. Ba chiar am putea sa incepem un proces bizar de empatizare cu Schpitz, in ciuda ortodoxismului nostru traditional…saracu, da’ oare ce i-o fi trebuit sa se duca el ashea la femei? Bah, asta da barbat, ai vazut ce inseamna moshule sa ai cashcaval? Si nevestele, mai pudice, pufnind din usa bucatariei cu baticul strans fixat peste bigudiuri, cashcaval, ha, Nicule? Ti-arat io tie cascaval, ‘ti-ar shpitzu de rasu curcilor sa-ti fie…si asa mai departe. Observatia mea e ca insa nu avem acest compas moral sa observam ca promiscuitatea intr-o pozitie publica e descalificanta, in schimb incalcarea promisiunilor electorale este. Aici diferim radical de restul lumii. Peste tot in lume se stie ca politicienii nu fac promisiuni pe care sa le respecte, ci doar unele promisiuni pe care uneori le respecta. Organizatiile civice, lobby-istii, NGO-urile, si asa mai departe, inclusiv sindicatele si uniuniile si centrele de frumusete pot sa execute o presiune asupra legislatorului, si chiar o fac dar de obicei presiunea (cu P de la Denis) este una axata pe PROBLEMA, si nu pe PERSONAJ (cu…P de la Denis).

Nu exista, cred, ministru din prezentul cabinet a carui demisie sa nu fi fost ceruta insistent, balos si cu urme de galbinare pe la ochi, de vreun tribun al poporului. Perceptia asupra competentei “institutiilor” este una minimalista iar eu sunt primul care sa adere la ea dar, oameni buni, si o maimutsa poata sa strige Demisia! daca ii arati o banana. Si un papagal poate sa cante la comanda! Iar noi, ca societate, functionam mai mult in baza unui comportamentalism skinnerian, din recompensa in pedeapsa (cu P de la Denis), mimand o anestezie emotionala pe tot acest parcurs, si de obicei vulnerabili tocmai la acei “indivizi carismatici” care reusesc sa ne ofere iluzia de protectie.

Indivizii carismatici care reusesc sa ne ofere iluzia de protectie sunt, si vor ramane, aceiasi care ne vor insela asteptarile, si din felul in care ni-l alegem rezulta ca noi, ca popor, avem inradacinat in script-ul nostru social nevoia de a fi inselati (sic!) in asteptarile noastre. Deci zicu-va eu voua: Demisia!

G.