andreanum & co

De vreo doua saptamini, de cind sunt in preavizul meu propriu, in sensul ca voi parasi actualul loc de munca pentru a ma indrepta spre dracu stie ce (deocamdata stau in dubii si dau in bobi ca sa aleg), muncesc de 3 ori mai mult decit inainte. Vreau sa las lucrurile in ordine si inlocuitoarea sa aiba cit mai putine chestii de luat de la mijloc si finalizat. Mi-e dor sa imi iau si eu 15 minute sa scriu o prostie pe blog, sa ma rid cu lumea, sa mai joc un free cell, d-astea. S-a dus dracului si astenia mea de primavara (bag seama ca fuse atitia ani doar un pretext), nici chef sa ies sa-mi cumpar ciocolata nu mai am, nici nu ma mai prinde seara in reverii, cautind prin biblioteca ce carte sa rasfoiesc (asta fiindca nu v-am zis, dar ma si mut de unde stau, tot de la 1 aprilie, asa ca toate cartile sunt strinse in cutii tip ikea). Cu ultimele forte am reusit sa-mi infring sictirul de a mai veni la serviciu si re-descopar cum era cind imi placea ce faceam aici, cind ma trezeam dimineata cu pofta de a face aia, si aialalta, si celelalte.

In plus, ma uit pe geam cite doua secunde legat si vad vremea asta frumoasa, observ ca stau sa crape mitisorii de la plopi si viermisorii de salcie, peste tot miroase a frezii si a proaspat, e cald si deja s-a inceput cu fustele scurte si cu bulanitul prin parcuri. Mi-e lene sa-mi fie lene, dar nu prea gasesc loc. Parca sunt bagata in priza. Cei cu care vorbeam frecvent isi dau seama ca ceva e in neregula: eu nu prea am inchis mess-ul in nas multora, si pe aceasta cale doresc sa imi cer scuze celor care s-au trezit cu un scirtiit de iesire ca raspuns la hello.

Asa cum vazurati, si pe aici dau mai rar, ba chiar saptamina trecuta am avut o zi intreaga in care nu numai ca nu am scris/comentat nimic, dar nici macar nu am deschis blogul! Va dati seama, am uitat si ca la inceput de martie blogul a implinit frumoasa etate de 1 an. Am baut singura fara sa stiu de ce, am realizat abia azi, retroactiv 

Slava Domnului ca nu am vreme sa mai deschid si televizorul: numai de muile politice reciproce pe fundal de coduri galbene nu-mi arde. Desi, daca mi-ar fi macar nitel lene, as retine pina si satele si piraiele codate.

Nu stiu daca ma bucur sau nu ca am treaba si nu mi-e lene, dar recunosc ca lenea, la vremea ei, are rost, savoare si magie. Sau poate nu e inca primavara si nu s-a deschis sezonul la astenii?