andreanum & co

…mintea ii era plecata in vacanta. Cand a venit postasul, viata ii era dusa la Bai la Herculane,

Cand i-a batut la usa

Ceasul i-a stat, cei doi mici heruvimi deasupra catului de lemn masiv s-au luat

La harta. Ti-am zis ca doar e un personaj suspect, chiar oare nu era mai bine sa pretindem ca Sonerariul e

Defect si sa cantam un “Aleluia” persiflant, sa fluieram dupa duduia de din drum? Peste masura plictisit postasul

Lasa un mic colet, cu-o indreptare de-a nu fi deschis de vreun proclet curios si mitocan. Era acoperit cu celofan

Impachetat temeinic, fara unelte ascutite si rezistente la oxid ar fi fost cu-adevarat vremelnic sa-l deschizi.

Arhanghelul stang trase cu ochiul la Expeditor, fara’ndoiala un farsor si jumatate, probabil ascunsese in colet

Vreo doua reviste oachese cu fete…ihimm…dezbracate, doar ca Numele’i suna deodata datator de grija…

O doamna Ignoranta semna cu mana grea de-a lungul si de-a latul paralel-pi-pedului. Epoustuflat, heruvimul s-a pus pe

Cantat in gama Do minor.

…

Inginerul “pensionar” Alexandru Popp povesteste pentru ziarul Gandul cum vreme de 25 de ani a impletit inutilul cu neplacutul, ca inventator magister al regimului care urma sa instituie Epoca de Aur copiilor de beton. Este o lectura atat de hilara incat pe tot parcursul nu te poti abtine sa nu razi cu lacrimi; nu e doar absurd dar si hazos pana la sufocare. Sa luam cazul sfeclelor poloneze, care nu erau “taiate” felii ci erau sferice.

“La întoarcere, delegaţii au adus ca mostră două borcane cu sfeclă, din care unul a fost deşertat pe o farfurie în faţa demnitarilor din minister, care au rămas înmărmuriţi, văzând că sfecla, în loc să fie rasă sau felii, se prezenta sub forma unor mici sfere, ca nişte mingi de ping-pong.”

Era sa cad din fotoliu in convulsii imaginandu-mi vreo 10 pinguini analfabeti in costum, in compania Tovarasului, toti bineinteles de origine sanatoasa dar care nu vazusera decat turnipi de-aia de-ai lor de la Moldova, mari, cu mici flocuti pe radacina, si care cand fierbeau lasau mirosuri imbatatoare. Dar cum la vremea aia aveam inca o dunga de demnitate, recomandarea facuta lui Popp a fost:

“Să faceţi numaidecât o maşinărie care taie sfecla roşie în sfere de 3 centimetri diametru!”

Bineinteles ca omul face masinaria imaginand un cutit de taiere circular care urma sa se invarta in jurul axei, superba demonstratie de ingenuitate tehnica “fabricat in Romania”, pana cand afla, la ceva vreme, ca de fapt nu se implementase in productie, ca unu’ mai rasarit sugerase ca de fapt sfecla poloneza asa era ea, rasa mai “pitica”, si nicidecum nu rezultase asa printr-un proces de taiere.

Morala povestii e covarsitoare, si din pacate are reverberatii ecoice si in zilele noastre. Din varii motive, cei care calatorim acasa importam “obiceiuri” si “atitudini” pe care automat le supunem productiei in masa in cercul nostru de “influenta” (cunostinte, familie, prieteni) carora le propunem sa “taie sfecla in sfere de 3 centimetri diametru”. Obiceiul nu e eminamente roman, si nu e eminamente tipic secolului XXI, si da, presupune, dat fiind bazinul nostru genetic de acumulare, un grad de atavism de la Milescu Spataru citire ( care a vazut un diamant mare cat margica la Curtea Tarului). Pe de alta parte, retorica imbecila care vine de la varf nu s-a temperat catusi de putin, desi am dat un autoritarianism de mucava pe o democratie de mufa si capsula, cu un brat diplomatic de o rara idiotenie.

A fi “roman” in zilele noastre e frecvent o combinatie macabra de manele, mititei, mitocanie, m**e, marlanie, mish-mash-uri si multa, multa, nesimtire imprumutate pe acelasi principiu al sfeclelor poloneze, pentru ca e cool. Ca sa fii un bun roman, adeseori, trebuie sa treci printr-un adevarat ritual initiatic in care sa scuipi o pensionara la semafor, obligatoriu din Mertsan in timp ce asculti Adi de la Valcea, sau sa te targui cu samsarul si sa-l ameninti ca-i tai mustata daca nu-ti da lantsig-ul la pret de dumping, sau sa te hahai la trecatori in sacada deja bine cunoscuta a Ochiosului Conducator ingalat si profet si sa spui: “sa va f*t bine!”. Si apoi sa te intorci la condurasii luati de la firma aia cu aligatoru’, la blugutii aia care-ti pun buca in evidenta, la tricoul mulat care lasa sa se vada gura hulpava a buricului din mijlocul Lunii Amare, si obligatoriu sa-ti lasi o unghie sa creasca libera, mititica, in spiritul marelui zeu Aloe.

Iar intre timp, Romania mea, traiesti in ignoranta, speranta, cand a venit postasul erai plecata in vacanta…

G.