Amor de blogarel

Dragul meu Blogger,

Voi face un lucru pe care, acum cativa ani, il socoteam cel putin prostesc: voi declara unui necunoscut ca-l iubesc! Nu stiu ce ar putea sa inteleaga altcineva din ceea ce vreau eu sa-ti transmit, dar trebuie sa specific ca te admir foarte mult, si ca esti bloggerul meu favorit. Te uita deci prietene, la mesaj si nu la peticita haina ce-l imbraca!

Voi pretinde multe, ma voi preface ca te inteleg, iar tu in egocentrica ta siguranta, vei rade de prostiile babuinului semidoct. Vei incerca iritat sa intelegi sensuri acolo unde nu sunt si vei vedea negru cam peste tot pe unde eu vad roz! Voi cere ce nu pare ca-mi poti da, apoi iti voi oferi ceea ce tu nu vrei sa iei. Te voi pisa cu retorica mea de doi bani si vei concluziona ca la polemica am ramas repetent.

In cazul in care o sa rezisti acestui dezarticulat preambul, imi manifest speranta ca restul iti va parea mai elegant! Daca reusesti sa nu-mi dai reject, ignore si ban inainte de fraza asta, hai sa-ti spun ce iubesc la tine!

Iubesc inteligenta sclipitoare si opulenta cu care faci contrast in tribul hominzilor, iubesc siguranta, desigur indelung educata, cu care suspenzi atemporal conversatii, lasandu-i pe ceilalti sa ceara numai si numai ca sa poti da (chiar si numai din umeri!); imi place cum desfizi reguli, cum vrei sa le dezagregi si sa le inlocuiesti cu ale tale, imi place raceala suverana cu care judeci greseala si promptitudinea cu care imparti penalitati.

Iubesc cinismul care emana din fiecare fraza pentru ca difera radical de ceea ce sunt eu in stare sa suport. Fiind conditionat in sistemul recompensa / pedeapsa, lipsa perspectivei de a primi recompensa, ma umple de o frustrare, aproape masochista. Iubesc si unicitatea, indisolubila ta compactitate, care ma duce cu gandul la o sfera. Prefer sa te iubesc asa palpabil, material, decat sa incerc sa mi te inchipui ca fiind avatarul lui Kali.

Iubesc forta ta de a plia vointele, asa cum o gaura negra pliaza si absoarbe lumina. Regret mult ca am lipsit, in liceu, la orele cand ni s-a predat antiteza, hiperbola, parabola si oximoronul. Astazi as fi fost mai elocvent si mai lizibil. Asa insa, trebuie sa ma descurc cu ce am. Si sunt atat de sarac in limbaj, pentru a descrie ce iubesc la tine!

Iubesc dezinvoltura cu care scrii, usurinta cu care-ti alegi tacerile sau vorbele. Iubesc rapiditatea cu care clasezi in specii si subspecii vermina ce colcaie pe net. Din adulatie, ti-am citit fiecare fraza, chiar si cele care nu ar fi trebuit sa-mi parvina. Am mintit, am ligusit, am tradat si-am furat, orice idee pe care am gasit amprenta ta, doar asa te-am putut situa fara rezerve in varful lantului trofic si al piramidei lui Maslow.

Iubesc dispretul tau pentru pseudonimele cretine. M-am chinuit vreme indelugata sa brodez un inteles pentru al tau.

Razi, de ce?!

Ai dreptate, de fapt mai mult ca sigur, este vorba despre heraldica, simbolistica, gotica, dandysm sau altele care-mi suna mie a injuraturi de mama!

Nu-i nici asta? Imi crapa teasta! Mi se amesteca bruma de pe creieri cu gelul din par!

Nu, mai bine sa nu stiu, mai bine sa nu-mi dai indicii! Prefer sa nu aflu, prefer sa raman vierme, ca sa nu fiu tentat sa-ti zgarii oglinda sferica ce-mi reflecta chipul!

Stii cat de mult te-am urat? Stii cat te-am invidiat si cat m-am bucurat ca ceilalti te injura?

Ba nu, intai te-am dispretuit, abia mai apoi te-am urat!

M-am bucurat sa vad ca unii te-au catalogat ca urat. Sau nu erai tu acela? Posibil… Ma insel in nouazeci si noua la suta din cazuri si retin un nume, doar dupa ce posesorul ma injura,sau imi da o bere! Am prostul obicei sa mi se rupa de narcisismul pe care-l declara omul, din cauza ca ma incita mai mult mintea decat trupul lui! Pe tine te uram pentru ca nu erai suficient de urat. Ma contrazic? Asa sunt eu! Vesnic am impresia ca sunt la facultate si orice examen picat, o sa beneficieze de “n” reexaminari!

Si te-am urat, dar apoi te-am iubit…

Dupa ce am citit ultimul tau post, am navalit furios la comentarii, hotarat sa-ti cer socoteala ca m-ai rascolit. M-am agitat ca un ou in caldare, incercand sa gasesc aliati si legitimitate simtamintelor mele antagonice.

Femeile te admirau, la suparafata chiraiau isteric despre violenta si limbaj suburban, dar in adanc zemuiau, confundand marfa cu ambalajul si tortura cu joaca de-a violul consimtit. O parte din barbati iti spuneau ca te respecta dar te urau, restul te urau si atat.

Te-am oripilat? Te rog mai citeste doar un pic! Daca este necesar, pune-ti manusile, ochelarii si putin camfor sub masca; nu pot sa scurm in propriile mele viscere, fara sa sara stropi!

Stai putin, era vorba sa-ti declar iubire! Ce naiba?!

Am inceput sa te iubesc imediat ce am realizat ca mi-ai schimbat optica, ca mi-ai strambat perceptia. E al dracului de greu sa recunosc ca m-ai influentat. Nici nu stii cat ma hraneste pagina ta, in care apare commentul meu! Si cat de mult imi pasa de parerea celorlalti, nu stii!? Aveam banuiala ca sunt avid dupa recunoastere, dar constientizarea am facut-o abia atunci.

Am hotarat ca te iubesc cand am realizat ca esti ceea ce eu credeam ca nu pot, dar nici n-as dori niciodata sa fiu! Ipocrizie… mi-e atat de dor de un rating bun… Gelozia a lasat loc admiratiei. Mi-am zis: uite pe cineva care vrea sa dialogheze, nu un orator care-si asteapta randul la tribuna!

Am scris zeci de aberatii cu scopul declarat de a face pe cativa sa ma respecte in timp ce tu ai postat una singura si ti-ai ridicat tot Netul in cap.

Am sfarsit ca un Romeo lamentabil, udat de continutul oalei de noapte a Julietei, aruncat din balcon. Asa ca te rog sa ramai, macar pentru o vreme, obiectul obsesiei mele, sa-ti arunci jupiterienele sarcasme in mijlocul bidimensionalelor dialoguri din forum; sa fii urat de majoritate, dispretuit de putini, admirat ovin de cativa si iubit doar de mine!

Si daca vrei sa fii rege, si n-ai marinimia de a ma accepta drept vasal, arunca-ma te rog in dizgratie si numeste-ma bufon! Injura-ma ca sa ma faci celebru, scuipa-ma si am sa-ti port flegma drept ecuson!

Te iubesc!