Sange pe asfalt

Nu e un secret pentru nimeni ca spiritul meu critic e facut din esenta de baobab. Iar daca pentru tine era un secret, tocmai ai aflat ceva nou si inedit despre subsemnatul. Subsemnatul are un spirit critic din esenta de baobab. Mititel, ca un fel de totem iroquez. Baobab. Baobabul este un copac stravechi, un fel de arborele lumii care, in Africa, ar fi dat nastere unor negri mititei. Nu stiu, sunt sceptic, n-am auzit ca vreun copac sa faca fructe omuleti de ciocolata. Dar nu e exclus.

O data pe saptamana, parte a educatiei mele alese si mereu incrementale, mai putin in sezonul rece cand ma tampesc de-a binelea, ma duc tropa-tropa cos de alpha integrala de la zero la infinit de x combinat igrec la seminariile din Programul meu de formare transdisciplinara in preventia suicidului. Este un program cu un nume frumos, de adanca rezonanta antropocentrica si cu influente iredentiste si liber-schimbiste, unde suntem toti specialisti deci de obicei se lasa cu discutii productive, aproape socratice as putea spune (dar nu spun pentru ca sunt un modest, de conditie umila si totusi cat se poate de sanatoasa, deci eu nu produc).

La seminarii vin personalitati din toate domeniile stiintei, unele mai cucuiete decat altele. Eu mi-am facut un talent din a-mi sumeti buzele ca sa devin un fel de cui in talpa, vorba amicului meu brazilian si evreu in acelasi timp care sustine ca “In God We Trust, for everything else show us the evidence”.  Si ca orice cui in talpa, dimineata pe racoare imi pregatesc argumentele pentru care sa saman zazanie si neincredere in cei din jur, pentru ca pana una alta asta e stiinta, un fel de paranoia legitima in care ne indoim si de propria noastra umbra. Efortul este suplimentar cand incep sa ma exprim in a doua mea limba de adoptie, franceza quebecoasa. Pas pire, pas pire, proasta mea exprimare compenseaza copios proasta pregatire a audientei, imi spun mereu, deci daca una anuleaza pe cealalta o sa ne intelegem de minune. Sau nu.

Azi urma sa am seminar cu vice-decanul Universitatii Montreal. Nu zic care ca poate o fi vreun quebecos ratacit si ma spune. Deh, sunt roman si ca atare carcotas, vorbesc pe la colturi dar  altfel sunt pantsuc, boboc, si-mi miroase si gura frumos. Tema discutiei, neintamplator, “Approches qualitatives en suicidologie”. Abordari calitative in suicidologie. Superb. Fabulos. O sa invat lucruri noi, mai ales ca e a doua oara cand imi iau seminarul asta. Anul trecut pe cand eram mai multi anglofoni am chinuit-o pe saraca femeie, a carui limba engleza e ca germana mea sub amenintarea armei. Uda, galbena, si cu multe multe proteine. Anul acesta odata cu aditia a doua noua studente postdoc francofone, balanta razboiului rece al multiculturalismului s-a inclinat in favoarea bastinasilor, motiv pentru care fostele mele aliate s-au lasat pagubase si-au chiulit. Care m-a pus mama sa fiu trilingv. Si ar fi trebuit si sa fiu precaut de ieri cand am vazut ca bibliografia “selectiva” trimisa in format *.pdf avea 200 de pagini.  Dar n-am fost. Baobab. Serios.

Seminarul a durat un pic peste trei ore, si spre deosebire de anul trecut seminarista a vorbit – cum spuneam – in franceza, drept care a fost guraliva pentru tot timpul in care nu ne-am mai vazut, si la fel de incoerenta. Dupa vreun sfert de ora, mi-am dat seama ca pierdusem sirul si tipa era inca la acelasi slide, despre “ce inseamna stiinta”. O constatare sinistra si-a facut loc, subtil, in campul meu de constiinta ca lucrurile n-au sa mearga bine. Avea sa fie crunt.

Si-a fost. Inainte de pauza, vizualizam deja veverite pe autostrada, blande veverite alergand suav catre nucutsa lor, fiind spulberate de tiruri trecand in mare viteza, precum niste muscutse hipertrofiate si care cu un chitsait final se intorc in materia atomica din care au luat nastere. Apoi mi-am imaginat cum incepe ninsoarea, si in fiecare fulg de zapade se ascunde o bacterie care se intalneste cu toate surorile ei extraterestre odata ajunse pe pamant si formeaza un mare bulgare de zapada care se roteste, si se roteste, si prinde restul de veveritse alergand suav catre nucutsa lor intr-o masa cristalina, apoi o ia la vale pe prima rampa si navaleste pe strada principala a orasului Sorel din Quebec, unde traieste o populatie oscilanta de aproximativ 23 de mii de sorelieni aflati la ora la care eu visam cu ochii deschisi cam la a treia cafea la McDonalds’ul din centru, atractia principala de cand s-a ieftinit pretul la Big Mac. Si bulgarele de zapada distruge totul in calea lui, si acum sorelienii se uita ingroziti la monstrul rostogolind catre ei si tipa si paharelele lor cu cafea fierbinte fara zahar se imprastie pe jos, si sfaraie la atingerea linoleului dat mai devreme cu un mop jegos care a lasat dare in urma lui…

Si am luat pauza. Sorelienii au fost, ce surpriza, salvati de clopotel.

G.

Advertisements

3 thoughts on “Sange pe asfalt

  1. si dupa pauza? dupa pauza ai fost acasa si te-ai vazut cu sotia care CE ti-a zis despre postul tau cu bursuci? Estem si noi curiosi, io si tracto in special, ca noi suntem mai bizantini, ne plac si birfele 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s