“Man is ruined by the misfortune of possessing a moral sense” reflected Pandit Pyarelal Kaul by the banks of the loquacious Muskadoon. “Consider the superior luck of the animals. The wild beasts of Kashmir, to enumerate a few, include Ponz the Monkey, Potsolov the Fox, Shal the Jackal, Sur the Boar, Drin the Marmot, Nyan and Sharpu the Sheep, Kail the Ibex, Hiran the Antelope, Kostura the Musk Deer, Suh the Leopard, Haput the Black Bear, Bota-khar the Ass, Hangul the Twelve-Pointed Barasingha Stag, and Zomba the Yak. Some of these are dangerous, it’s true, and many are fearsome. […]They neither know nor shape their own nature; rather their nature knows and shapes them. There are no surprises in the animal kingdom. Only Man’s character is suspect and shifting. Only Man, knowing good, can do evil. Only Man wears masks. Only Man is a disappointment to himself. […]
Salman Rushdie – Shalimar the Clown
Se spune ca George Bernard Shaw i-ar fi replicat unuia dintre detractorii proiectului sau de a include toalete si cazi de baie in toate casele din Londra (“Sir, dar sunt ignoranti, oricum n-o sa stie la ce sa le foloseasca!) cum ca “Sir, nu fac asta pentru ei, fac asta pentru mine!“. Am sa plec de la asta, de la supletea pe care o are simtul nostru moral in fata unei realitati care ne favorizeaza. Adauga la asta viziunea “pacatului originar” din majoritatea culturilor religioase si te aflii intr-un Sah permanent cu Divinitatea, sau cu Statul, sau cu amandoua. Nu poti sa multumesti si Naturalul si Supernaturalul tot timpul, in masura in care oricat ne-ar place sa credem intr-un Divin extern el este in fapt o proeminenta interna, un “Obiect”. L-am inventat pe Dumnezeu din necesitate evolutionara, asa cum copiii isi imagineaza prieteni imaginari, si l-am incarcat cu o suma de atribute morale care se vor fi reflectat asupra noastra la nivel de constiinta pentru ca numai noi “stiind”, facem “rau”. Acest ultim detaliu al raului are o constanta interna, remuscarea, si una externa, oprobiul.
Este foarte posibil ca nodul gordian imprejurul maladiei mentale sa fie o proasta gestiune a vinei/ rusinii la interfata dintre individ si comunitatea lui. Suntem maimute mai mult decat suntem tigri si ca atare depindem de ierarhia in care ne aflam, iar daca in aceasta ierarhie exista o moneda de schimb a rusinii o vom arunca precum un cartof incins de la unul la celalalt in incercarea de a ne “descarca” de ea in defavoarea altuia, caci – si asta va deveni un curand un leit-motiv al textului meu – “Sir, nu fac asta pentru ei, fac asta pentru mine!”
Si totusi, exista voluntariat si exista altruism, exista daruire si exista acte de un teribil samariteanism. Parintii se sacrifica pentru copii, politistii se sacrifica pentru coltul lor de cartier ca de altfel si pompierii, doctorii nu prididesc pentru pacientii lor si preotii se roaga de zor pentru enoriasii din gradina Icoanei lor. Ceva cu siguranta am facut bine, in doua secole ne-am crescut biomasa rasei noastre umane de aproape 6 ori, in conditiile in care doua razboaie mondiale si o pandemie de gripa s-au soldat cu milioane si milioane de victime. Ceva cu siguranta am facut bine, comunicarea noastra si cooperarea sociala ne-au ridicat catre o calitate superioara a vietii, in primul rand ca standard de sanatate apoi literatie, apoi educatie. Literatia si educatia erau pana in perioada iluministra un deziderat accesibil doar paturilor sociale superioare. Acum de la vladica la opinca sunt vaccinati impotriva prostiei cu extract de abecedar. Pur si simplu altruist pentru ca, nu-i asa, Sir, nu fac asta pentru ei, fac asta pentru mine. Ignoranta ucide, nu-i asa ca va zgarie acest limbaj de lemn, propaganda unui misionar care merge in cotloane unde nevoia primordiala e de paine si lapte impartind Biblii dar nu va faceti probleme, dupa ce veti muri in chinurile emacierii va asteapta un Rai unde totul curge sub forma de lapte si miere. Si asta pentru ca, desi in anul Domnului 2008 comunicam mai bine decat niciodata, un sfert din populatia lumii nu are inca acces la apa curenta. In Manhattan, consumul zilnic de apa al unei persoane e de 500 de litri. In Darfur, e 10 litri. Acest contrast noi l-am deturna insa, romani buni ce suntem pentru propriul nostru urlet macabru de repros. Da! Sigur! Si noi avem politicieni corupti, si prea multe borduri, si e trafic si e imputit si avem salarii mici si pensiile ne sunt mici si n-avem decat 40 de canale pe cablu si n-am dat decat 200 de milioane de Euro pe meditatiile copiilor nostri anul trecut. Cum? 200 de milioane de Euro pe anul trecut pentru educatie, in spagi legiferate pentru profesori?
O plasa de tantari si o pastila de chinina costa impreuna 10 euro. Domnilor, de banii aia de meditatii ati fi putut sa faceti profilaxia malariei pentru 20 de milioane de copii in Africa de exemplu. In intervalul de 3 minute in care ati inceput sa cititi acest text, au murit 6 copii. Tic. Tac. Tic. Tac. Vai dar cum poti sa fii atat de critic cu noi si atat de ironic la problemele noastre? Cumva au devenit ele mai mici doar pentru ca noi avem o casa deasupra capului, si ca provocarea e sa ne conservam proprietatile si sa ne asiguram nevrotic viitorul? Poate ca da. Poate ca acest antropocentrism egoist al nostru n-ar avea nevoie sa se transforme intr-un fel de “maica Tereza in transee”. Poate ca intre a “cere” si a “da” nu exista un contrast care trece prin “Eu si nevoile mele” si poate ca in cele din urma posesiunea nu e decat un surogat de fericire, un suport pe care sa construim fericire si nicidecum un scop final. Uita-te in jur la ceea ce ai. Obiecte intermediare de iubire. Dar, Sir, n-am facut asta pentru ele am facut-o pentru mine.
Bineinteles! In mediul nostru inconjurator amprenta rezultatului de mediu, orice parere ai avea despre cine ce provoaca si cat de cald va fi la vara, este emergenta directa a actiunilor noastre. Nu a conducatorilor nostri. Nu a jurnalistilor nostri. A noastra. Ne-am creat un stat, si conducatori, si Lege si Sanatate ca sa avem doar pe cine da vina cand esuam noi insine in a fii donatori fideli pentru noi insine de stat, si conducere, si dreptate si sanatate? Asta e soarta la care aderam, aproape martiric, anume ca vom muri in mizerie precum Iov pentru ca Dumnezeu ne iubeste oricum? Dar, Sir, el n-a facut asta pentru Noi ci pentru El insusi. De ce n-ar fi valabil Sus ce e jos? Doar pentru ca mintea noastra isi rupe un colts de constiinta si o plaseaza la Bursa valorilor pe orbita?
Cei ce va plangeti ca traiti intr-un oras aglomerat, cu exces de masini, cu exces de gunoaie, cu caini comunitari si care musteste a jeg de la toate colturile, cu ce drept va plangeti atata timp cat sunteti spectatori pasivi ai propriei voastre decaderi intr-o hazna existentiala? Imediat dupa ce morala voastra se va fi relaxat ca ati mai emis o sarja de repros in eter, va veti fi aruncat mucul de tigara pe strada, oasele de la puiul rotisat pe geam la Grivei care da din coada bucuros, week-end-ul asta cand veti merge la gratar in urma voastra va ramane un macel. Pentru ca Natura voastra e un morman de beton si BCA, pentru ca in Bucuresti, de exemplu, spatiul vostru “verde” masoara fix 4X4 metri, tot ca tractiunea integrala de la Jeep-ul vostru preferat care consuma 20 de litri de benzina la suta si emite noxe intr-o mare disperare.
Dar Sir, noi n-o facem pentru ceilalti o facem pentru noi insisi. In acest non-sequitur zace pasivitatea activa a diletantului electoral care-si alege leader-ul asa cum ti-ai alege cocosul de lupta sau calul de cursa. Greabanul trebuie sa fie arcuit, chisitele subtiri, da-i si cateva palme pe coapsa sa vezi cat de ferma poate sa fie si apoi arunca-l in arena, pune-te confortabil la televizor si priveste rezultatele optiunilor tale, in timp ce aerul tau conditionat filtreaza cu 12.000 de watts mizeria si smog-ul si jeg-ul atmosferic in care traiti tu si vecinii tai. Apoi a doua zi la servici, mahmur si letargic, vei fi produs mai putin decat castigi, fara sa te intrebi, fara sa iti pese, fara sa decizi mai bine sau mai rau. In fapt, si de drept, exercitiul tau volitional zilele astea n-are de-a face decat cu optiunea de “ce sa fac cu timpul meu liber” sau “ce mananc diseara” sau “ce pun pe mine maine”.
Pandit Kyarelal Kaul are, si nu are dreptate. In exercitiul de a sti binele, si a face raul, corolarul este acela ca “nu o facem pentru ceilalti, o facem pentru noi”. Problema mea de facto cu Romania este ca ceea ce facem pentru noi este asimilabil unui act perpetuu de victimizare, automutilare intelectuala, si desemnarea vinovatului in curtea vecina. Tu, ridica-te in picioare acum si uita-te in oglinda. Tu ce stii sa faci? Si faci tot ce stii sa faci? Oare…
G.
andreanum & co 
Pingback: Blogoree bligg