azi n-am comis evenimente rutiere

Impresii si senzatii din prima mea zi de sofat.

Scriu pentru posteritate. Si, desigur, pentru viitoarea mea aducere aminte, cit am inca proaspete in minte poruncile instructorului.

La ora 8 dimineata, nici mai devreme nici mai tirziu, m-am coborit in strada unde ma astepta matizul cu dubla comanda (m-a stresat nitel faptul ca e confectionata artizanal, dar am ridicat urale mute catre Ilau cind au salvat viata unui tinar in opel vectra care mi-a taiat fata). S-o luam cu binosrul. Mi-am depus fizicul pe trotuar si am constatat cu surprindere, pt prima oara in viata, ca locul Meu era ocupat. Mi s-a transmis sec: la sofer, la sofer. Am inteles instantaneu ca azi nu era doar zi de teorie, ci si de interpretare la pianina cu 3 clape de picior. Am zimbit pentru autoinstapinire de sine si m-am asezat unde mi s-a zis.

Am retinut ca primele 3 lucruri pe care le faci cind te urci pe locul Ala e sa iti aranjezi scaunul cit sa ajungi la pedale si volan dintr-o pozitie relaxata, sa iti aranjezi oglinzile astfel incit primele doua degete dinspre interiorul oglinzii sa-ti arate propria masina, aranjatul retrovizoarei centrale cit sa vezi cit mai bine in spate si prinderea centurii. Mi-a zis ma, tracto, si cum e cu punctul mort, acuma stiu sa-l combat si pe serioaselea, nu doar ca sa ne hlizim blogosferic.

Dupa ce trece astea 10 minute de bla bla-uri (foarte folositoare, vedeti ca le-am si retinut), imi arata omul cum e cu vitezele, ce e cu pedalele si ce face fiecare, cum se apasa pe ele si cind. Evident, mi-ar fi ajutat sa notez ce imi zicea, dar am inteles ca scoala de soferi e alt fel de scoala, cu care eu nu sunt deprinsa. Imi zice el pe gura: apesi ambreiajul, bagi intr-a-ntiia, apesi acceleratia in timp ce eliberezi ambreiajul, cind ai ajuns la o turatie mai mare apesi adinc ambreiajul si bagi intr-a doua, iei piciorul de pe ambreiaj u-s-o-r si accelerezi. Azi n-am verificat daca functioneaza si alte viteze.

Ma uit in stinga, ma uit in dreapta: bara la bara fratiorii si surioarele mele, o situatie pe care in mod normal as fi ocolit-o printre blocuri, pe alei. Dar astea sunt vise, deci irealizabile. Apas cu tupeu pe ambreiaju ala, trag de schimbatorul ala de ziceai ca e bita de baseball, apas si pe acceleratie si aud ca incepe sa urle biata masinuta. Ala imi zicea sa ma uit si in oglinzi, io eram ocupata sa ma inclestez pe pedale si volan. A fost o lupta a nervilor pe care am pierdut-o, pt ca la un moment dat m-am calmat si am gindit problema, ca doar nu suntem animale, si am reusit ca, pt o imensa portiune de jumatate de km, sa merg ca la carte. Am probleme cu ridicatul piciorului de pe ambreiaj, am tendinta sa-l ridic brusc si sa scap; la pornirea de pe loc urla masina aia de zici c-o siluiesc citeva tiruri (dar in ultimul sfert de ora am reusit sa nu mi se mai opreasca motorul). Am evitat sa mi se taie fata de vreo doua ori, dar a treia oara mi-am furat-o, desi idiotul care a facut asta merita macar o injuratura de mama la adresa mamei. Sa va zic cum a fost.

Ghencea, spre capatul lui 41, noi ieseam de pe Vladulescu Cristea (se cheama altfel acum, dar nu stiu cum) si trebuia sa facem stinga. Ala mi-a zis stinga, dar eu am semnalizat dreapta, ca o doamna ce ma gasesc (care am zis eu ca asta cu inversatu stingii cu dreapta o sa-mi faca probleme si nu m-a crezut nimeni) si pina la urma am reusit sa ne incadram spre stinga, evident pe contrasens. Intrind pe Ghencea, eram tot pe contrasens, dimpreuna cu alti musterii, care toti mergeau spre 13 septembrie. E, de pe contransens trebuia sa ajung sa ma parchez pe dreapta, deci aveam de trecut peste doua benzi, 4 autobuze, 5 gipuri si nu stiu cite masinute care mai de care mai sprintene. E, si aci mi-a taiat fata un nea cu opel. M-a vazut ca sunt mica si proasta si a zis ca sa ma sperie. Si a reusit. Io eram cu picioarele pe ambreiaj si acceleratie si cind l-am vazut pe ala ca se infige inspre pulpa mea stinga, am apasat, logic, acceleratia. Care norocul meu, reiterez, ca masina avea dubla comanda, ca ii faceam muci luciul de deasupra vopselei, pentru ca aveam 14 km/h! Puteam sa-l omor, puteam sa-l ranesc si ar fi fost exclusiv vina lui. Nu mi s-a parut corect.

Important e ca lumea e in regula, nu a murit nimeni, e drept ca nici n-am inviat pe nimeni. As minti daca as spune ca mi-a placut, dar sincer va zic ca trei sfeturi din timp m-am stresat si cred ca am avut aceeasi pozitie ca fomeile alea proaste de care rindeam pina acuma: uite-o si pe aia, mai are putin si ia volanu cu ea in casa, asa de tare il stringe-n brate.

Dupa care m-am urcat in 41, in care eram zmeu stapin pe propriile aripi si am ajuns in 16 minute la Casa Scinteii. Am ajuns muuult mai repede, dar fleasca la picioare. Incep sa intrevad avantaje 😀