Oameni, pt I

Ajuta-ma si da-mi o paine, doar suntem oameni. Am stat cu mana intinsa toata dimineata doar ca tu, cand vei trece, sa observi protuberantele’i descarnate si falangele inclestate pe un pahar de hartie cules din gunoi si sa-ti spui, e respingator, cum de putem noi oameni lasa oameni in halul asta de mizerie. Si mai apoi sa-mi dai un ban. Si banul tau care circula din mana curata in mana murdara va cumpara munca si sudoarea unei alte falange care a framantat painea, in umbra careia va sta o alta falanga care-a incarcat graul in sacii de iuta. Sacii de iuta. Pe care dorm.

Ajuta-ma si da-mi o paine, doamna, doar suntem oameni. De trei zile postesc in culori negre si argintii, cand cade promoroaca, doar ca atunci cand vei trece sa-mi observi sprancenele ninse, adunate in cort deasupra ochilor ce mi-au vazut viata mereu de-a curmezisul, ce mi-au curs lacrimi mereu de-a impotriva pentru ca eu n-am avut mama, doamna mea. Eu am supt lapte de ciuturuga, pe mine m-a fatat Talpa Iadului, pe mine m-a scuipat pamantul inapoi ca nici Moartea nu m-a iubit. De ce fugi, Doamna, doar suntem oameni, de ne dezbraci si ne arunci in formol incins cand ne vom arde si-or mai ramane doar oasele, crezi oare ca-i va mai pasa cuiva ca dumneata ai haina aia scumpa, iar eu ma scald in caldele mele zdrente? Ti-e frica. Ti-e frica? Tie ti-e frica? Ajuta-ma si da-mi o paine, doamna. Sa-mi treaca foamea. Frica mea.

Ajutati-ma si pe mine cu o paine, mai copii. Daca sunteti cuminti am sa va spun o poveste. Daca sunteti cuminti am sa va spun viitorul. Caci suntem oameni. Voi sunteti doar pui, dar veti fi oameni intr-o zi. Si poate unu-mi va aduce-o paine? Si poate niste apa, mai roscovanule, batranul acesta n-a mai baut apa de vreo trei zile, si ultima oara a fost dintr-o balta murdara. Iata povestea mea pentru voi.

A fost odata ca niciodata ca daca n-ar fi nu s-ar povesti, intr-o tara indepartata traia un bibliotecar mare colectionar de carti rare. Avea un perete uite-atat de mare plin cu carti care mai de care mai rare, scrise de cei mai rafinati ganditori ai Vremurilor. Si pe toate le citise. De cand ramasese singur in Anticariat, bibliotecarul s-a apucat sa citeasca pe indelete toate cartile, de la prima si pana la ultima. Nu setea de cunoastere il motiva, ci senzatia de apropiere de zilele cand nu el statea in fotoliul mare cu brate de catifea, ci tatal sau, ganditor, fumand indelung la o pipa pe care acum si bibliotecarul o arbora la brau, desi doar ca un detaliu de decor. Vedeti voi, bibliotecarul nu avea voie sa fumeze, se nascuse cu plamanii subtiri ca doua foite de pergament si cand s-au umflat pentru prima oara cu aer au stat aproape sa plezneasca. Doctorul a recomandat maxima precautie. Astfel ca bibliotecarul a crescut mai mult pe coridoarele casii, uneori cand aerul gros al Metropolei o permitea mai ieseau la plimbare prin spatele Anticarului. Dar sa ne intoarcem la firul povestii.

Bibliotecarul a petrecut cativa ani buni citind, amintindu-si, plangandu-si parintii care murisera in cel mai stupid mod cu putiinta. Care este acesta, ma veti intreba? Ei bine, intr-o buna seara mama a facut coaste de porc la cuptor. Tata a adus din beci o sticla de vin. Bibliotecarul fiu a participat si el la masa, doar ca asa cam pe la mijloc l-au trimis in camera lui. Mama era imbujorata. Apoi nu stie ce s-a intamplat, cert e ca a auzit cateva bubuituri infundate de pat sus, apoi liniste, apoi un zgomot de palma, apoi un zgomot de palma mai subtirel apoi icnete si geamate, un geam spart si asta a fost. Parintii bibliotecarului cazusera de la etaj. Dar acum bibliotecarul descoperi, la finalul ultimului ceaslov pe care-l avea in posesie, ca de fapt nu exista alinare in spatele zidurilor unde-si petrecuse toata existenta, ci poate afara, departe, undeva sunt cuvinte care chiar trebuie luate in serios. Asta, isi spuse el, ii va fi alifia. Va calatori.

In zilele ce-au urmat, repede repejor si oarecum sub valoarea de piata, bibliotecarul isi vandu toate posesiile. A ramas doar cu hainele de pe el si o legatura de haine, schimburi, sosete, in fine, ce citise in carti ca ii sade bine calatorului sa aiba la el. Asa, uite ca intre timp a venit si roscovanul cu apa. Stati sa-mi trag un pic sufletul…

Si bibliotecarul incepu Marea lui calatorie. Dar despre asta, data viitoare.

G.

Advertisements

One thought on “Oameni, pt I

  1. Pingback:   Oameni pt. II: Drumuri — andreanum.org

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s