Natura moarta II: Pana rosie

Caroline se trezeste cu greu, capul refuza cateva secunde sa paraseasca vagauna din perna unde s-a ascuns, pleoapele ochilor inchise, cusute cu guta rosie, inca nu indraznesc sa se rupa. E praporul sufletului tras, sau pur si simplu…? E doar 5 dimineata, printre bulbii plumburii de afara care se incapataneaza sa atarne deasupra cerului nu trece nimic, decat o caravana de amintiri ordonate in V. Pijamaua ii e jilava de la transpiratiile profuze, asternuturile incretite precum obrazul unei vaduve batrane, langa pat o etajera alba cu vopseaua jupuita pe care sta scrumiera. Langa scrumiera, ceasul barbatesc Bulova cu mecanism automat are sticla sparta, si limbile s-au oprit la 10:03:25, data este 22 februarie. Miercuri. Sau nu. De la o vreme ceasul barbatesc Bulova se incapatana sa amestece zilele. Bratara de metal are dungi rosietice printre verigi, iar capacul inoxidabil e si el indoit. Dezgustata, Caroline inghite cu greu valul de bila care-i urca in stomac. Urma aromei metalice ii urca in nari, pentru un moment camera se invarteste in clarobscur. E cazul sa deschida geamul. Cercevelele, isi da seama in timp ce forteaza sigurantele, au prins un mucegai ciudat, acru, verzui, si in stanga si-a facut cuib o colonie de acarieni care sapa, si sapa, si sapa…probabil o buna parte din rumegus a sfarsit-o in plamanii lui Caroline, ai caror chisturi au facut deliciul rezidentilor cand si-a facut ultimele radiografii. Toti au zis ca e sarcoidoza. Toti s-au inselat. Aer. Aer proaspat. Aer negru gri albastrui. Foarfeci de aer care taie guta rosie de printre pleoape, care desclesteaza maxila si mangaie buzele arse. Ciudat, remarca acum Caroline, cardul de amintiri de pe cer se invarte in cercuri…gaste, ciori, randunele, cocori, rate patate cu gatul verde? Corbi. Corbi argintii. Citise undeva ca si ciorile si corbii se recunosc drept argintii. Un fel de linguri deghizate, conchise ea brusc si se intoarse spre camera, trantind in spate cercevelele. Azi am sa merg.

Usile de la dulap erau larg deschise, si aranjate aproape obsesiv de simetric stateau, pe umerase, diferite costumatii negre. Bluze negre, fuste negre, rochii negre de catifea, veste al caror negru parea ca te absoarbe, ca te invita in bratele-i cernite, si taioare negre, si deux-piece-uri apretate si pantaloni cu dunga parca un pic mai neagra decat restul. Deasupra, pe etajera, palarii cochete, mai mici si mai mari, de un negru care se asorta perfect cu negrul costumelor. Caroline statu o secunda, in indoiala, sa ia fusta neagra cu bluza neagra sau sa mearga pur si simplu pe varianta pantalon, camasa si sacou negre? Se hotari sa experimenteze, astfel ca alese de pe umerasul din dreapta o rochie lunga, neagra, cu un decolteu rotund si care avea la mijloc o mica indentatie, cat sa primeasca eventuale colane, coliere, lantisoare sau poate brose. Ei nu-i placeau brosele, avea una care ramasese mostenire de la matusa Lui cu o montura de argint incrustata baroc, si o piatra mare de onyx care aducea a ochi de bou, slefuita, i se paruse mereu ostila si rece dar zicea o doamna bine stiutoare de semne ale zodiacului cum ca ar fi piatra ei astrala.

Se admira o secunda goala in oglinda. Slabise foarte mult in ultimele luni, in inspir cutia toracica i se incretea la atingerea subiacenta a arborelului costal precum fruntea unui copil nedumerit, iar sanii mici se razbunau impotriva gravitatiei si a aerului racoros. Caroline schita un zambet dar in piept o durere binecunoscuta isi facu aparitia, iar pielea-i dimprejur deveni hiperestezica. Ii era frig si cald in acelasi timp. Sub clavicula, spre deltoidul stang, cicatricea se ivea de un alb sidefiu, de-o parte si de alta mici puncte rozalii. Si totusi trecuse atat de mult decand El o imbrancise in catul de la usa, apoi isi facu simtita dragostea prin osul calcaiului care a rupt tot in calea lui. I-au pus, ce amuzant suna acum, o plasa de sarma care sa-i tina la un loc bucatile razlete de clavicula.

Acum, ca s-a imbracat, cocheta cu ideea ca arata bine in negru, ca de fiecare data. Unii oameni arata tristi cand imbraca doliul, altii sunt disperati, unii pur si simplu se pierd in mareea de cerneala. Caroline se simtea reconfortata in spatele platosei, durerea ei nu era neagra ci galbena si rosie si albastra, avea culoarea umorilor care se scurg vremelnic atunci cand versi, cand sfincterele’si pierd controlul si lumina capata gust si miros, si auzi zvacnirile globulelor de sange in urechi. Dar asa cum e acum e atat de bine.

Azi va depune marturie.

Ceva lipseste. Dar ce? Caroline isi tuguie buzele, a invatat sa faca asta de la o colega de servici care avea mare succes la barbati. S-a gandit ca poate, daca-si face siesi aceleasi gesturi de flirt, va ajunge sa se reconcilieze cu o latura a personalitatii ei care o indemna uneori sa-i zgarie pielea de pe obraz, sa urle in perna si (ca acum doua seri), sa loveasca pana la epuizare cu pumnul in ceasul Lui Bulova, uitat pe etajera. Asta e! Undeva, printre carti, prinse intr-o cheutoare, niste pene false de pasare Paradis (primite de la Connie acum ceva vreme) i-au sarit in ochi iar undeva, pe interior, Caroline se vazu dintr-odata completa. Cu un ac de siguranta, ancora penele false de pasare Paradis de borurile palariei. Potrivi apoi palaria in jurul frizurii negre cu mici inflexiuni argintii, si apoi iesi in tromba. In urma ca de fiecare data camera arunca o ultima gheara de intuneric asupra’i, o recomandare de “nu ma uita”. Si totusi asta era exact ce cauta Caroline sa faca de fiecare data cand iesea de acolo. Sa uite.

Azi insa era important sa nu omita nimic. Va merge la tribunal. Se va aseza in boxa, se va uita la procuror, si va povesti cu lux de amanunt ce traise. De fapt nu cu lux de amanunt. Nu exista lux. Exista mizerie. Caroline fusese abuzata sexual pe cand era adolescenta. De tatal ei. Simon. Simon, Caroline va spune, nu este un om rau, sau un tata rau. Ce a facut in schimb a distrus-o pe dinauntru. Simon are circumstante atenuante, la randul lui a suferit ingrozitor cand mama lui Caroline, Evelyn, a murit de cancer cand Caroline avea doar 6 ani. Si de cele mai multe ori cand s-a intamplat Simon nu era in toate mintile, ci bause foarte, foarte mult. Asta le va spune. Asa a invatat-o Procurorul, un barbat tanar, atragator, brunet cu ochi verzi si a carui piele mirosea a migdale. Isi uitase acum doua seri ceasul lui barbatesc, Bulova, pe etajera ei.

Oare se culca cu toate clientele?

Caroline se priveste o ultima oara in reflexia din geamul autobuzului. Peste drum, la colturile bisericii baptiste cineva a montat pe acoperis niste bufnite de gips. Vopsite. Cine face asa ceva? Pe mana stanga, ceasul insangerat i-a imbratisat, recunoscator, incheietura.

G.

Advertisements

One thought on “Natura moarta II: Pana rosie

  1. Pingback:   Natura moarta: sase povesti — andreanum.org

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s