Natura moarta III: Icar colegilor de palier

Tovarasului administrator de scara, dragi
Colegi de palier, stimate domnisoare cu
Sanii de fier si ochi de cocleala. Am un anunt
De facut.

Ma mut.

Icar contempleaza de pe acoperisul blocului D2 Primarosa strada Azaleelor numarul 13 bis furnicarul de pensionari care vin si merg catre piata. Fiecare duce cate o plasa scorojita in care probabil se afla aceleasi bunuri de larg consum ca si in frigiderul lui. Proaspete sau mai putin proaspete. La fel ca ieri, la fel ca maine. De saptamani bune Icar isi grefeaza in fiecare noapte, sub piele, suporti circulari pentru falange telescopice care ii vor sustine aripile de celofan dublu impaturit si care are la mijloc un strat de rasina cu care neinitiatii de obicei lipesc lemn. Icar insa a studiat indelung si a ajuns la concluzia ca un anume model de impaturire a celofanului, combinat cu straturi de grosime 3 mm de rasina (care nu e nici foarte scumpa, se gaseste in tuburi de aluminiu la o taraba unde vin cu schimbul doi frati moldoveni, unul mare, gras, caruia-i pute gura si celalalt mititel, spilcuit, se da mereu cu gel si are un cercel cu o cruciulita in lobul urechii stangi, altfel jerpelita de la toti pumnii luati in meciuri ilegale de box)…da, cu siguranta isi vor face datoria.

Icar s-a decis ca cea mai buna solutie la dilema lui existentiala, ca demn chirias al acestui stabiliment sordid din care sigur n-ar fi putut sa iasa altfel cu remuneratia lui minuscula de intelectual tanar, inca neafirmat dar inca pulsatil cu toate efluviile de geniu patent (asa credea despre sine in zilele bune, in zilele rele era doar un alt ratat jerpelit care va ajunge probabil sa se prostitueze pe infama Aleea Carnatiilor)… A decis ca-si va lua zborul. Nu se putea sa plece insa fara un plan bine determinat care-i va imprima numele, odata pentru totdeauna, in memoria colectiva a colegilor de palier. Nota de adio, scrisa foarte atent si deosebit de caligrafic incat sa atraga atentia celor care de obicei trec inerti pe langa Avizier, o lipise in dublu exemplar pe usa blocului (ruginita, cu o mare gaura la clanta acolo unde se aflase pe vremuri un butuc de bagat cheia dar cum pensionarii mai tot timpul uitau Administratorul a decis sa o elimine din ecuatie si cu un ciocan Zeiss dimensiunea 7…parca…i-a dat una si a eliberat armadele reumaticilor migratori). Ce bine ca e o zi cu soare, cu luminozitate buna, albedoul e perfect pentru un zbor cu adevarat memorabil. Umbra, isi spune Icar, ii va speria cu siguranta. Ce e pasarea aia gigantica de pe firmament? O harpie? O sirena? O fi vreun spion taiwanez. Pensionarii discutau aprins in ultimele luni despre faptul ca din ce in ce mai multi taiwanezi isi facusera locas la vreo doua cvartale de strada Azaleelor, cu mirosurile lor infecte, cu mancarea lor putind a soia, a saracime, a criminalitate. Cineva trebuie sa faca ceva, domnule, nu se mai poate, maine poimaine o sa vina sa ne fure din case, se scandalizase o vecina de-a lui Icar, abia ajunsa la varsta maturitatii sexuale si care impartea un doua camere confort II cu matusa ei dupa bunica, pe jumatate paralizata, semisurda, semioarba, semidocta, dar ce cozonaci buni facea de Sarbatori. Mancase si Icar, isi aduce acum aminte in timp ce-si mai strange o gaica la chinga de sustinere coxala (sa-i fie scuzat limbajul tehnic, dupa atata timp de studiu ii vine cam greu sa vulgarizeze un concept atat de complicat precum zborul uman). Cat este ceasul? 12:02. E bine. Inca un pic.

In geanta de voiaj cu inscriptie Sport albastra contur alb pe fond bleumarin denim decolorat de cele 30 de spalari succesive la care o supusese Icar se aflau piesele de celofan indoit cu rasina. Sase la numar. Trei pe stanga. Trei pe dreapta. Avengura unei aripi, aproximativ 3 metri cu bratele intinse. Pentru asta, Icar subtilizase, luni bune, antenele masinilor Ambasador importate tocmai din India ca sa transporte oficialii din Urbe. Odata l-au prins politistii si l-au snopit in bataie. S-a ales cu trei coaste rupte si un nas un pic prea borcanat pentru varsta lui. Ce faci cu antenele, derbedeule? Aripi. O sa-mi iau zborul in curand. Zborul, ha? Ia de-aici, sa te saturi de batut campii. Ptiu, tinerii din ziua de azi.

Fiecare antena telescopica intinsa la maxim ii asigura, cu larghete, o suprafata portanta suficienta. Mai mult, in ultimele saptamani Icar se infometase ca sa fie mai usor. Mai mult, facea periodic exercitii de inghitit aer astfel ca intestinele’i sa contribuie, ca un mini-zeppelin, la forta de elevatie. Pregatirile incepura, metodic, cu instalarea fiecarui brat in suportul cutanat aferent . Unele urme inca dureau, erau proaspete si acum Icar observa ca cea de la bratul drept, zona axilara era chiar un pic suprainfectata dar nu mai e timp. Nici drum inapoi. Este azi, ori niciodata. Asa ca Icar alese sa ignore durerea si insuruba bratul telescopic, apoi atent sa nu se raneasca monta, bucata cu bucata, elementele de celofan.

O ultima privire in spate. Usa deschisa, verde prazuliu cu maro. Acoperisul de pacura, cu cateva antene acum lasate in paragina de cand adusesera niste chinezi cablu de la doua blocuri mai la dreapta. Una folosise in urma cu trei seri pe post de paratraznet. S-a electrizat toata coloana de apa, si vreme de minute bune cine a avut nenorocul sa faca dus tocmai in momentele acelea s-a simtit neobisnuit de bine. Icar stie ca tot ce se poate ca traznetul avusese efectul unei cure de electrosoc, similara cu cele primite de el vara de dinainte cand parintii, niste pensionari foarte binevoitori la randul lor, l-au internat pentru acest tratament minune. Icar le explicase ca nu e nimic in neregula cu el, iar ideile lui de zbor sustinut doar de puterea bratelor n-au nimic nebunesc in ele, si uite unde am testat daca pot sa montez un suport de falanga , pe coapsa stanga, a inceput deja sa se vindece. L-au legat de o canapea cu niste chingi de piele jerpelite, i-au udat capul, au montat o plasa de electrozi pe el, i-au pus un prosop in gura sa nu-si inghita limba, l-au injectat cu o substanta stravezie cica sa nu ii rupa muschii oasele. Si l-au curentat. Si acum, Icar cand isi aduce aminte nu-si poate stapani repulsia. Sau e doar axietatea dinaintea saltului? Spre binele lui. Spre binele lui? Nicidecum. Dar totusi un beneficiu a existat, cand a iesit din Spital Icar era mai sigur ca niciodata ca alta solutie la dilema lui, chirias in acest ingrozitor stabiliment Primarosa strada Azaleelor numarul 13bis, nu poate fi alta decat zborul spre Soare, si ce se afla dupa el.

Ceasul arata acum 12:13:22. Altitudine: 80 de metri. Privitori: suficient. Curenti ascendenti: Nord-Nord-Vest. Pozitia aripilor:optima. Incepe numaratoarea inversa.

Zece Noua Opt Sapte Sase Cinci Patru Trei Doi Unu

Decolare….

Tovarasului administrator de scara, dragi
Colegi de palier, stimate domnisoare cu
Sanii de fier si ochi de cocleala. Am un anunt
De facut.

Ma mut.

Soarele stoarse o lacrima sangerie. Nu din nou. Oare nu s-au invatat minte, in tot acest timp?

G.

Advertisements

2 thoughts on “Natura moarta III: Icar colegilor de palier

  1. Pingback:   Natura moarta: sase povesti — andreanum.org

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s