nu-mi sta in spate ca te calc

Precum spune si titlul, azi am invatat sa efectuez si eu verbele din bancul cu “da-i ‘nainte, da-i ‘napoi”. Am prins cum e cu marshalieru’, cum ar spune nepoata-mea si 80% din populatia tarii. Ca tot va zicea mutsunake de metoda, fir-ar pielea voastra in saramura, unu nu mi-ati fi zis sa fac aseara exercitii pt. head&shoulders, ca urmeaza sa mi se intinda si strimbe sterno-cleido-mastoidianu’ si trapezoidu’, deltoidu’ si pieile si ce dracu mai contin eu la git. Dom instructor a ales o fisie de trotuar de vreo 20 de metri si m-a pus s-o frec intr-antiia inainte-inapoi fa de vreo 10 ori, unde fa se traduce prin Fara Acceleratie, ca ne respectam.

Dupa a treia tura deja simteam ca muschiul din umar nu mai e al meu, iar dupa a cincea deja il simteam ca fiind foarte al meu. Dupa a sasea linie vedeam dublu, dupa a opta imi simteam gura strimba, dupa a noua mi-a cazut capul spre stinga, iar dupa ce am terminat si a zecea imi ploua o perdelutza de stelute multicolore prin fata ochilor. Am inspirat adinc, ceea ce a multiplicat stelutele si le-a transpormat in baloane, am inhipt miinile in volan, piciorul in ambreiaj si am parasit locul care mi-a creat atita suferinta. Am mai dat o tura de bucla, in care am vazut doua mici buseli sau evenimente rutiere, in care era implicat cite un matiz.

Ambele evenimente au avut loc intr-un minut si au contribuit la destinderea atmosferei in coloana. Se facea ca eu si inca 50 de alte masini eram la coada la semafor si ne tot impungeam unul pe altul cite 2 cm, sa nu se termine cumva verdele si sa raminem in singe toata ziua. Si da-i da-i ca melcii pina cind un tinar elev, in matizul de la firma Scoala s-a infipt in bara unui ford focus din fata. Cum in doi metri e clar ca nu prinsese prea mare viteza, domnul din ford se certa cu instructorul cel tolomac prin intermediul retrovizoarei. Evident ca nici una dintre masini n-a avut nici o problema, oricum nu mai mult decit patesti daca o parchezi pe locul altuia noaptea, acuma nu mai e nici obligatoriu sa te duci sa te declari la politie, asa ca nimeni nu a avut de suferit mai mult decit sa-i auda urechile balade despre mama, organele ei si ancestorii decedati. Instructorul a cedat pina la urma tentatiei de a cobori si a efectua o inspectie vizuala scurta, dar nu a gasit nimic pe care sa puna mina si sa pipaie, asa ca s-a urcat din nou in masina si a tabarit pe bietul scoler, si asa alb la fata de groaza. Am empatizat cu el, pt ca si eu in prima zi am apasat asa tare pe acceleratie de am crezut ca il fac muci pe nenea din fata, v-am zis doar. Instructorul meu ridea de instructorul lui, eu i-am facut semne de incurajare colegului.

In acelasi timp, poate din cauza ca nimeni nu-i acorda atentie, desi era alb si curat, un domn intr-un matiz a bagat in viteza gresita si i-a izbit o bara in far rav4-ului din spate. Pe nenea din rav l-a busit risul, mai ales ca matizistul s-a ejectat urgent din piticanie sa evalueze pagubele. Domnul din rav nici macar n-a binevoit sa-i deschida geamul matizistului, l-a ignorat cum ignori o buburuza care ti se plimba pe flanela.

E frumos in trafic. Azi m-am simtit foarte bine. Deja am aere de smechera, ma simt sigura pe mine, schimb benzi, depasesc, semnalizez, frinez, apostrofez, injur. Ce sa mai, ma simt ca o gospodina in bucatarioara ei de bloc, cu cutitasele, razatorile si polonicele la indemina. Cred ca de miine puteti sa va reluati linistiti vietile de pietoni, eu nu cred ca mai prezint vreun pericol pentru voi decit daca merg in marche arriere, dar nu aveti voi ghinionul sa nimeriti in coada mea cind ma reped sa parchez.

Sa parcati bine, mai. Ciau!

Advertisements

2 thoughts on “nu-mi sta in spate ca te calc

  1. as putea raspunde cu un simplu nu, dar mai bine ma complic si iti spun ca la ora 8 in drumul taberei nici cu aripi nu ai avea unde sa prinzi a patra. Dar lasind emfaza la o parte, nu, nu am mers cu a patra. Se pune ca am prins 58 km/h cu a treia? 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s