Matinala

Acum realizez ca lectura asta nu merge inainte de cafea. Stai sa modific la sfarsit.

In dimineata asta mi-e frica sa scriu. Stau, cu angoasa ca promoroaca pe sprancene, si-mi recapitulez subiectele care ar putea sa-mi provoace o reactie, oricare, sa ma scape de dilema alegerii pe care rareori o vreau. Vreau sa scriu despre ce vreau, fara sa fie nevoie sa aleg. De cealalta parte, nevazuti, sunteti voi. Ia sa vedem ce-a mai scris. O sa va placa, n-o sa va placa? Si ce daca nu va place? Daca nu va place voua, poate le place altora? Si daca nu-i place nimanui ce ma fac?

Din fericire, aici nu exista nimanui. Intre mine si cadranul mic in care scriu sta doar o masa de aer relativ proaspat, si praful de pe tastatura care se ridica usor, in valatuci cvasi-insesizabili, in timp ce mainile au preluat controlul si acum bat cu o frecventa de doua litere pe secunda. Da, stiu. Scriu repede. Hai sa ma laud si eu cu ceva. Scriu foarte repede dar cu greseli. Gandesc foarte repede, dar cu greseli. Nu greselile astea ma deranjeaza, pana la urma gandurile eronate nu vor fi transpuse niciodata in vorba iar vorbele scrise pot fi corectate dar cuvintele aruncate nu vor putea fi niciodata luate inapoi.

Stiu, in parte, de ce mi-e frica sa scriu in dimineata asta. E chemarea strabunilor. Ca in romanul omonim a lui Jack London. Agresivitatea latenta in care, odata pornit, nu te mai opresti pana cand n-ai umplut de respect fiecare om pe care ai apucat sa-l “cunosti” in acest Neverland care e Internetul. Suntem prieteni cu totii aici. Noi ii citim pe ei, ei ii citesc pe altii. Ne cunoastem. Nea Gigi. Base. Geoana. Ilici. Toti suntem prieteni, suferim impreuna si in acelasi timp cand “unul” nu-i prezent il barfim dramatic cu cei ramasi la masa. Hai, nene Base, mai zi-ne matale cum is tampiti handicapati imbecili retardati baietii aia, ca toti in lumea asta-s idioti fara doar de matale si mine care-i judecam, ni-i adjudecam, si ne vom fi lepadat de ei ca Petru de trei ori pana la cantatul cocosilor.

Ma sperie. Ideea ca, in 2008, marea moneda electorala va fi “incompetenta” ultra-rafinata, dublu-distilata, nu doar incompetenta profesionala dar si incompetenta umana. Sa-i decadem din drepturi! Ei de fapt nu exista, sunt doar pionii, papitoii, marionetele unui sistem stiti-voi-de-care ca doar zilnic va uitati la el. Pe voi nu va supara ca ce-ar trebui sa fie o sursa de decontaminare sociala, adica presa (nu sunt naiv, presa contamineaza oriunde in lumea asta dar, pe de alta parte, ca antemergator moral presa e si un decontaminator prin triangularea surselor, independenta de putere etc)…presa romaneasca a devenit un “politician cu acte’n regula”? Noroi? Check. Imbecilitate? Check. Oamenii care judeca oameni, si din a caror judecata reciproca trebuie sa rezulta o intelegere dialectica si o reflectie critica nu fac altceva decat sa isi ascuta foarfecele, cutitele, satarele pentru executia vreunui berbecut mai fraier care nu va fi stiut sa se fereasca din calea masinariei infernale de carnati. Oh, si stiu ca acum un an am luat apararea jurnalistilor. Si stiu si de ce le-am luat apararea, dar uite hiatusul schizofrenic care-mi apre din ce in ce mai prezent in politica editoriala de ziar e ca nu “mintea” se vinde ci “corpul”. Desnudati de proprietati intelectuale ca dreptul la intimitate, sau nevoia de cunoastere, sau obligatia la formare educationala, oamenii care se perinda pe prima pagina a marilor titani ai rotativei sunt un fel de vaci voluptuoase care vin sa-si desfaca pulpele in fata congresului de zoofili. Sa ne violam asadar conducatorii. Sa ne sodomizam leaderii. Sa ii pocnim cu cravasa pentru ca mai apoi, cu dunga de sange cazand pe obraz sa ne ia in brate si sa-si intoarca, in al ultimul ceas, dragostea catre cine o merita. Noi. Alegatorul. Corpus christi.

Iti marturisesc asadar ca mi-e frica sa scriu in dimineata asta. Nu de alta, dar scrisul e un fel de cancer metastatic, folosind parghiile existente poti crea muguri cancerigeni in creiere aparent sanatoase, poti disemina o idee care va face vlastari in bordeie departe, unde nimeni n-ar fi gandit asa daca n-ar fi existat “elementul subversiv”. De aici vine, printre altele, tentatia la cenzura. Nu ganditi ce va vine voua. Ganditi ce ne vine noua. Pai sa nu-ti fie frica sa gandesti? Iar eu cand gandesc obisnuiesc sa si scriu ca sa imi pastrez iluzia ca atata vreme cat tac totul imi ramane posibil. E doar un exercitiu de schimbat biletele intre mine si voi, in care ne soptimi aproape imperceptibil ca nu ne convine, ca profesorul e batran si nu spune absolut nimic nou. Dar nici c-am vrea sa fim in locul lui. Sa ridice mana de-aici cine, daca ar fi sa faca rocada, s-ar vedea legislator sau ministru sau oricum politician de circumscriptie. Eu nu. Nu e vorba ca as fi incompetent. Dimpotriva. As fi bine intentionat. M-as implica. As apleca urechea la ofurile poporului. Le-as asculta doleantele. Da, am inteles, ulei si orez si mai multe autobuze. Suna logic. Suna simplu. Economia in politica e insa mereu un deficit in gestiune. O gaura. Te trezesti ca-ti lipsesc trei chile de ulei. Ai prea mult orez si prea putine autobuze. Cum m-as simti eu sa vii tu, care ai ridicat mana ca nu vrei sa fii politician, si sa-mi spui: “esti de cacat, buldogu’ lu’ cum il cheama, sugatoru’ de apreschiuri a lu’ adjunctu’ de la judeatana’ de partid”? M-as simti rau. M-as simti rau daca as fi nevinovat. Pentru ca daca as fi vinovat de toate astea nu m-as simti vinovat deloc. Pentru ca n-as avea deficit in gestiune. Iata realizarea mea. In relatia amoroasa dintre politician, politician si marele public exista intotdeauna o curva deghizata. Se zice ca ar fi de obicei unul dintre cei doi politicieni. Eu cred ca de obicei curva e marele public. De cand cu Nero si “painea si circul” marele public e o curva deghizata. O data la patru ani ni se cere parerea. Din asta eu inteleg ca trei din patru ani chiar nu suntem intrebati nimic. O data la cinci ani ne alegem conducator. In restul timpului suntem condusi. Ne convine, nu ne convine, vedem fascisti verzi pe pereti si denuntam, precum curva neplatita, ca e clientul curvar (sic!) rareori am vazut pe cineva care sa duca pana la capat o discutie centrata pe problema fara sa scape boii in lucerna cu “de fapt, domnul X sau Y sunt niste magari, niste imbecili, n-ai ce discuta cu ei pentru ca au coeficientul de inteligenta a unui macac lobotomizat!”.

Ce perversiune. Ce satisfactie perersa sa-ti pierzi fraul si prohabul in agora, si sa fim toti precum un card al orbilor intr-un tablou de Bruegel, indreptati de unul care i-a pacalit ca vede catre prima rapa in care vom colcai, asteptand adevaratii viermi.

Acum realizez ca lectura asta nu merge inainte de cafea. Stai sa modific la inceput.

Deci acum stii.

G.

Advertisements

One thought on “Matinala

  1. deci sa ma ierte Al de Sus, da’ mare dreptate ai…
    Nici eu nu as putea fi politician vreodata. Taman din aceleasi motive: am stomacul subtire si atunci cind mint se vede.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s