Natura moarta pt. V: Apocalipsa dupa Genel

***Acestea sunt amintiri semi-fabricate. Orice asociere cu personaje reale este neintamplatoare***

Naaaasterea Ta, Cristoase, Duuuumnezeuuul noooostru, rasarit-aaaa luuumii lumiiii-na cunostiiintei; ca’ntru dinsa cei ce slujeau steeeeeleeelor de la stea s-au invaaaatat sa se inchine Tie, soaaaarelui dreeeeeptatii si sa te cunoaaaaasca pe Tiiiine, rasaritul ceeeeel de sus; Doaaaaamne, maaaaaarire Tiiiiie!

Printre bolovani si mici limbi secatuite de zapada cazuta mai alaltaieri pasesc flacaii satului cu caciulile negre in care si-au atarnat, de data asta, mici crengute de brad si cocarde tricolore. S-au incalzit, inainte de plecare, ca soldatii care pleaca pe front cu apa vie, si apa de foc, si extract trilaminat de prune in sticle cu tenta verzuie care au supt burta damigenelor batrane. Iar in fata’i Genel cel mai varstnic al cetei. Toata lumea rade de Genel, ar fi trebuit sa se fi insurat pana acum dar e un fatalau, asa zic astia mai mici fara sa inteleaga de fapt cuvantul dar ce bine se ruleaza pe limba. Fatalau. Adica nu le are cu femeile. Genel e inalt, mai inalt cu aproape un cap decat toti, are tenul masliniu inchis care mai tot timpul primeste o tenta rubinie in jurul ochilor, fruntea-i mica mai tot timpul scaldata intr-un strat fin de sudoare si ochi salbatici care joaca sub sprancenele groase, carliontate ca de altfel si parul. Neobisnuit in zona aia, cand l-a scos moasa pe Genel din pantecul mume-sii era acoperit tot de par jilav ca un pui de dihor. Asa a ras balabusta in timp ce lehuza sufla greu multumita ca a scapat de grija ultimelor noua luni. Afara, Victor, tatal lui Genel, taia niste metri la circular stropiti din cand in cand cu rachiu. Va fi grea si iarna aia, cui ii pasa…ce i-o fi trebuit femeii sa-i zica muierea asta Eugen? Nume de fatalau. Nu putea sa-i dea si ea un nume simplu, obisnuit, nume ca toate numele…nu, a trebuit sa ii zica Eugen. Eugen. Cine dracu’ o sa iasa cu un amarit zis Genel? Intre timp, lemnele se despica in urma lamei circularului, si lemn dupa lemn o sfarsesc in gramada si apoi dintr-o data doua urlete. Aaaaaaaaagggghhhhhh!

Primul a fost al Hortensei, mama lui Genel. Un cheag s-a rupt in ea, si-a inceput sa sangereze in cascada pe pat, printre stergare. Al doilea a fost al lui Victor, care pierdut in ganduri si-a bagat degetele de la mana dreapta in circular. Cioturile s-au ivit rosii, prospere, sangerande, cata vreme resturile de la index, medius si inelar au zburat cat colo printre fag si frasin si mesteacan. Victor a alergat inauntru la timp cat sa puna o carpa imprejurul ranii pe care o spalase, in obida, cu restul de rachiu. In fata ochilor lui, muierea i se stingea ca o lumanare in timp ce moasa, la capatul puterilor, spunea un Tatal Nostru innecat in suspine. Pe o masa la o parte, infofolit si ciudat, Genel vedea prin murdaria geamului albastrul cerului pentru prima oara.

Sub albastrul cerului a fost precum gandacul campului. Picioarele i-au crescut prea repede, parul i-a ramas rebel in petece pe maini, pe picioare, deasupra gurii unde mai tarziu si-a lasat mustata cazona, si o data la cateva luni tata’su il lua si-l tundea cu foarfeca de oi ca pe o barsana, iar apoi cand Genel iesea pe poarta curtii se uita cu spaima in stanga, in dreapta, pe banca la vale stateau restul copiilor care cum il vedeau il luau la goana cu bete de salcie proaspat rupte din mal. Niiii, tzagane, niiii! Pana intr-o zi cand Genel s-a oprit, a luat un bolovan in mana si i-a asteptat in mijlocul drumului. Era intr-o vara neobisnuit de fierbinte, toti umblau doar in niste izmene prinse cu sfori la brau, iar in rest arborau pigmentul de arama al copilului salbatic. De-o parte, cei cinci cu betele lor verzi elastice si care usturau de-ti dadeau lacrimile daca iti prindeau picioarele. Dincolo, Genel cu bolovanul in mana. Era de asteptat ca vor lovi, dar ceva in ochii lui i-a infrint si i-au dat si lui o poce. S-au apucat apoi, asa cum fac copiii, sa gaseasca alte lighioane de chinuit si intr-un sfarsit s-au tras la umbra unui corcodus iar unul dintre ei a disparut, misterios, doar ca sa reapara cu o sticla verzuie care supsese poalele damigenelor. Acolo a baut Genel pentru prima oara, si prin sticla noua a ochilor i-au crescut aripi de foc in capul pieptului, mainile au primit forte nebanuite si gatlejul i-a eliminat un ras ragusit, peltic, si Genel a vorbit pentru prima oara bitonal, paretic, dar toti copiii pana acum aveau aripi de foc asa ca nu i-a mirat, catusi de putin, ba mai mult l-au admirat pe Genel care la 10 ani vorbea deja ca un om mare.

Si-asa Genel a ajuns seful grupului. Nu avea calitatile necesare, dar arata ca un sef. Impunator, fara a fi destept, frumos de-o frumusete salbatica si impunator prin nesupunerea lui care isi facea simtita ghearele doar cand iesea pe ulita. Intre zidurile casei de pe ulita dintre Biserici insa, acolo unde tata’su, Victor, inca taia lemne la circular si mai pierduse buricul de deshtiu’ mare, Genel nu putea fi decat cernirea zilelor, asasinul mume-sii. Peste drum, Anutsa fata vecinilor il privea mai mereu de pe banca. Vecinii erau un fel de neamuri cu Victor desi nimeni nu-si mai aducea aminte care de unde-a venit mai ales dupa razboiul cel mare, si Genel cand trecea pe langa ea adancea capul intre umeri si i se zgribulea pielea ca la gaina pe brate si trantea portita dupa el. Ea, blanda. El, salbaticul de obicei.

In toamna urma sa implineasca 15 ani. De ziua lui, tata’su a scos din dulapul din casa-sus un sac unde erau bine ascunse o caciula, un pieptar, si braul tricolor. I le-a dat lui Genel si l-a trimis la Parinte sa-l invete de Ceata, doar i venise randul. S-a uitat in urma-i, frecandu-si cu degetele batute barba tsepoasa. Poate s-o alege totusi ceva si de amaratul asta. Apoi a venit urgia. A nins ca niciodata. Au fost nameti pana la burlanele caselor si apoi, ca prin minune, s-a oprit fix in Ajun. E o minune, au zis toti, numai Dumnezeu a putut face o asa urgie sa se termine. Si apoi s-au adunat toti flacaii, si-au format ceata, si si-au ales Vataf, si in noapte printre muntii albi si gemetele omatului sub cizme s-au apucat sa ia, ograda cu ograda, oamenii la colindat si nasteereeea taaaa Cristoaaaaseee Dumnezeeeeuuuul Noooooostruuuu. Din ulita. Zgomotul pasilor in noapte care ridicau lumea in picioare. Treizeci toti inalti, cu promoroaca pe buze, duceau cu ei fructele maniei si vestea cea buna in susul si’n josul satului si peste tot, in casele de sus cu velintile noi puse de sarbatori, pe o masa in centru erau graul, faina, rachiul si merele, covrigii, nucile, cozonacul si apoi alt rachiu, si banii care urmau sa mearga la Joc. Vataful ducea o un sac mai ca n-avea fund cu ciucuri in al 15-lea an al Apocalipsei lui Genel, si in al 16-lea an va fi devenit el Vataf, trei ani inainte de moartea-i, dupa prima Ceata in care s-a smintit. Au ajuns la casa Anutzei pe la trei dimineata, si-au intrat pe portita toti zecii cetasi bocanind pe cimentul privarului. Sus, neamurile si Anutza despletita, cu un an mai mica decat Genel in camasa de noapte statea in spatele cuverturilor si absorbea vorbele Cetasilor, si din cand in cand privirea-i cadea pe Genel care, inca mic, statea la o parte si tipa ragusit si el Rasaritaaa lumiiii lumiiiiina cunostiiintei. Apoi au terminat, au multumit frumos ramai gazda sanatoasa si dintr-o data vocea lui Genel, guturala, a razbit si Ia Anutzaaaa veadraaa’n mana, si dintr-o data electrizati toti cetasii s-au intors din drum si au repetat iesi Anutzaaaa veadraaaa’n mana si te duce in gradina…din gradinaaaa la fantana. Dintre cuverturi, Anutza mai ca s-ar fi ascuns sa n-o vada nimeni dar cu o aruncatura de ochi tata-su a ridicat-o in picioare si s-a lasat colindata, pentru prima oara, era frumoasa ca o candela sfanta in lumina rasaritului si asa a ramas pentru Genel, Anutza lui si icoana viselor ce-aveau sa-i tulbure noptile de-acum inainte…. da nu-s dalbeni porumbeii, ca ti-s petitorii taii, iar Anutza cea frumoasa sa ramina sanatoasa.

Au petrecut mult, s-a spart ceata, au trecut sarbatorile. A trecut anul, anonim si fugar, vesnic haituit printre ploi si pravile, si saptamani de sapa si prasit si grijit. In arsul soarelui, Genel isi cosea visele si-si sarbatorea vinele ce-i crescusera pe la tample, si care ii se umflau alarmant cand ii simtea prezenta. Il intoxica. Nu ducea altceva in suflet decat vina ca inlocuise altarul Mamii pe care n-o cunoscuse niciodata cu altarul Ei pe care n-o cunoscuse inca. Si-apoi s-a lasat din nou galbenul toamnei, si-au cazut din nou frunzele, s-a intors ploaia de pe munti si ulita s-a noroit, dar apoi a nins frumos si in Ajun s-au adunat din nou baietii. Dupa maian, l-au ales pe Genel vataf. Nu pentru ca ar fi fost mai bun. Sau mai destept. Ci pentru ca arata ca un vataf. A urmat avalansa de grauri si faine si colaci si cozonaci, si apoi la casa Anutzei Nastereeaaa Ta Cristoaseee Dumnezeeeeeul Noooooostru. Cizmele rasunau din nou in cimentul privarului si acum Genel era Vataf si i-au primit cu colindul…ca’ntru dinsa cei ce slujeau steeeeeleeelor de la stea s-au invaaaatat…Anutza statea dreapta langa tata-su, in cratinte si cu pieptar, rumena in obraji si alerta, avea doar 15 ani dar se purta deja mult inaintea vremurilor ei, Genel se uita vrajit iar in urma-i Ceata de baieti formau un cor dimprejurul vocii lui gajaite, peltice, iesind racnita din gatul intins la maxim sa nu ramana vreo urma de muzica in el, pentru Anutza lui care era mai frumoasa ca niciodata. Si-au plecat.

Dar inainte de iesire, Anutza a fugit dupa ei la portitza. Genel uitase sa ia plata colinzii si l-a intors din drum, si cetasii erau deja la vreo zece metri ascunsi in intuneric si tot in intuneric stateau si cei doi. Ea i-a intins banii. El i-a prins mana. Ea s-a tras, dar n-a miscat din loc. In intuneric, ii luceau ochii infricosati si dalbi. Iar el a imbratisat-o dintr-o data, besmetic, imbatat in parfumul si’n infatisarea ei, in corpul ei ca o pasca pe care l-ar fi frant intr-o mie de bucati. Si ea nu s-a tras, n-a miscat din loc. Vino inainte de ziua, dupa ce gati, la poarta surii de la camp. Si-a fugit.

Nimeni nu stie ce s-a intamplat de fapt. Dincolo de pure speculatii, si unele babe rauvoitoare, nimeni n-a vorbit si nu vorbeste pana in ziua de azi. Au gasit-o in zapada cam vreo doi kilometri, in largul campului, cu pantecele insangerate si privirea intoarsa spre cer. Apocalipsa venise dupa Genel si smintit a ramas din ziua aia, pe cand avea 16 ani. Al doilea altar de sange nascut in inima lui neagra acum precum caciula de oaie. Dar a ramas vataf. An de an, ceata dupa ceata, si in fiecare an veneau oameni noi in ceata si plecau oameni, care la armata, are la insuratoare. Singur si solitar, Genel isi ducea menirea de Vataf, batand pasul cizmei pe ulitele somnambule ale satului si aducand vestea cea buna, a Nou Nascutului imaculat, nu ca el pacatosul. An de an, la casa Anutzei se opreau, si ca la ciumati nu mai intrau iar de dupa geam tatal Anutzei privea, impaienjenit, Ceata, si tragea apoi negrul peste geamuri si stingea lumanarea. Vestea lor buna era pentru el anuntul unui nou Parastas.

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s