Antinegustorul

Noi suntem Antinegustorul, dracusorul de la coada Legiunii. Un pic mai mic, un pic mai fraier, si-a bagat coada sfredel in mintea pagubosului si l-a convins ca in lume exista doar “afaceri bune”. Antinegustorul, de exemplu, l-a convins mai deunazi ca fiecare telefon de telemarketing e sincer, oamenii chiar fac efortul de a forma fiecare cifra si apoi sunt atat de convingatori. Asa ca doar saptamana care a trecut si-a facut abonament la Gazeta, a mai cumparat vreo trei feluri de razatoare si tot felul de instrumente de cojit, de ascutit, de fript carnea pe care Pagubosul n-o mananca din principiu, nu intelege cum altii nu au reflex de voma cand vine vorba de saracele animale jupuite pentru un biftec. Dar lucrurile n-au inceput aici. Lucrurile au inceput foarte, foarte demult. Adancit in fotoliu, in timp ce lampa palpaie ultimile dare de gaz, cu ochii semi-inchisi, isi aduce aminte.

Casa parinteasca nu era nici prea mare, nici prea mica. Avea un miros pe care nu l-a gasit niciodata atractiv, probabil ca de-aia s-a refugiat, in viata adulta, in a fi un vegetarian foarte strict. Mancarea de zi cu zi, mancarea aia a mamii de care vorbesc altii Pagubosul n-a cunoscut-o decat in forma unei tocane cu ce se nimerea, carne de vita, aripioare de pui, peste, peste care se puneau niste napi, niste morcovi si cartofi din belsug si apoi se fierbea pana cand nu mai ramanea decat o pasta galbuie, groasa precum un rantas, de care tata zicea invariabil ca e foarte gustos. Pagubosul in schimb a strambat din nas de la prima masa care n-a continut lapte, drept care a fost trimis in camera lui sa se gandeasca pana cand o sa-si ceara iertare ca a suparat-o pe mama. De ce s-ar fi suparat? Dar apoi a venit vremea primului negot. Mananci mancare, primesti pantofi. Nu mananci, umbli descult. Era prima oara cand noi, Antinegustorul, ne-am bagat coada si Pagubosul a plecat capul, de sub breton i se vedeau pistruii maron pe fond alburiu. Si a mancat, cu sughituri, fiertura puturoasa si apoi a purtat pantofii. Tata era foarte mandru de mama, o educatoare desavarsita si o gospodina fara seaman. Tata era un tinichigiu foarte bun, care avea o relatie veche si foarte fidela cu Noi. Daca ne-am fi inteles doar un pic mai prost, povestea ar fi fost deja alta.

In prima zi de scoala, Pagubosul s-a trezit, fix dupa ce s-au terminat lectiile despre cum sa desenezi mai bine cuie si bastonase, ca il asteptau la poarta. Prietenii lui. Cei Noi. Pe care-i visase toata viata. Il asteptau. Cu darnicie si-a impartit geanta, si cartile, si penarul si ascutitoarea. A acceptat apoi suturile amicale in turul pantalonilor si palmele peste spinare. Unul in particular, poreclit Dop, il simpatiza foarte tare. I-a spus ca ei doi seama foarte mult. Se referea probabil la bosele frontale ale lui Dop, care aduceau de departe cu cucuiele proaspete ale Pagubosului. Dop avea un intelect limitat, dar un suflet de artist. I-a croit vanataile astfel incat sa semene cu o floare de nu-ma-uita. Lampa palpaie. Pagubosul aproape ca a adormit, dar acum amintirea coastelor zdrelite il face sa sufle greu si se ridica in capul oaselor in fotoliu. Unde eram?

Nu a fost un elev stralucit. Silitor. Dar nu a putut straluci pentru ca mai mereu isi oferea calitatile pe gratis cui era interesat sa le cumpere. Acasa isi facea temele lui, ale prietenilor lui nevoiasi, ii facea lectiile lui Dop care dintr-o data a inceput sa fie foarte apreciat de Invatatoare, si ii facea lectiile si surorii mai mari a lui Dop. Rada. Pe cat de urat era Dop, pe atat de frumoasa era Rada. Si blanda ca o garoafa presata. Pagubosului ii placea indeosebi cuta pe care o facea rochia ei apretata coborand de pe umeri spre abdomen. Si asta era inainte de Evurile negre ale acneei si parului crescand pretutindeni. Deocamdata, Pagubosul se multumea sa viseze cu ochii deschisi, in timp ce lingura mai impingea o cantitate constanta de rantas facut de mama. Ciudat, dar acum ca isi aduce aminte il incearca dorul de a fi din nou acolo. Greata de acum nu e greata de atunci.

Noi, Antinegustorul, l-am convins mai incolo ca e in interesul lui sa nu refuze nici o oferta din fata vietii. Prima oferta a venit de altfel foarte repede, cativa ani mai tarziu. Prietenii crescusera, se ocupau acum cu afacerile “cu ridicata”. Ce insemna asta, Pagubosul nu stie nici acum foarte in detaliu. La el ajungeau radiouri, casetofoane, magnetofoane in diferite stadii de descompunere. El facea un inventar de piese, apoi ca prin minune piesele veneau la el. Prietenii se bucurau apoi foarte tare. Ii dadeau doua trei suturi pe spinare, in semn de multumire, si apoi a doua zi o luau de la capat. Rada crescuse. Crescuse mai in toate directiile, dar mai ales in zona cutelor care se transformasera acum in veritabile dolmene catre care trageau, atavic, simturile Pagubosului. Noi, Antinegustorul, i-am sugerat ca cel mai scurt drum spre decolteul unei doamne trece prin stomac. Rada era foarte bine hranita, in consecinta, dar pana la Rada trebuia sa il adoarma pe Dop, buldogul cu intelect limitat dar suflet de artist care i-a daltuit, intr-o seara de betie adolescentina, fruntea cu un ciob de sticla. Din fericire n-au ramas urme permanente care sa nu poata fi ascunse de bretonul rebel. Acum, in timp ce capul ii aluneca in bratele fotoliului, pe sub parul pieptanat obsesiv in jos poti zari darele alburii ale tineretii. Atunci, insa, s-a bucurat macar ca Rada l-a oblojit. A lesinat intre dolmene.

Rada s-a iubit cu multi barbati, care veneau si plecau. Dupa fiecare despartire, venea la Pagubos. De ce aleg mereu doar cretini, idioti, nesimtiti, jigodii? De ce nu pot sa fiu si eu cu cineva uite asa, ca tine, cuminte si la locul lui, care sa aiba grija de mine si care sa ma ocroteasca? Pagubosul tacea, se uita mocnit la ea si uneori schita un raspuns care ar fi trebuit sa zica…as putea sa fiu eu acela. Alege-ma pe mine. Noi, Antinegustorul i-am legat insa limba ca sa-l ferim de belele astfel incat crescand, in liceu si apoi cand a intrat la Maistru pe post de calfa giuvaergiu Pagubosul a stat in umbra Radei iubind-o fara sa rosteasca, asa cum cainele vagabond isi iubeste umbra si coada. Dop ramasese cam cu doua capete in urma vremurilor, se uita acum cu admiratie la Pagubos. Bai, esti prietenul meu, da-te dracului de-aici, da si mie trei forinti ca am gura iasca. Si el dadea. E mai bine sa dai decat sa iei. Le daduse mai intai Tatii, apoi si Mamii, locuri confortabile de veci pentru care a platit cu treisute de nopti de reparat radiouri si casetofoane. Minutiozitatea, i-a zis maistrul, de a slefui un diamant, asta nu se invata. Asta ori o ai, ori n-o ai. Pagubosul o avea.

A invatat repede. Dadea cu piciorul la masa rotativa si aspira aburii de carbon, piatra cu piatra in diferite taieturi ii zburau pe sub mana iar noi, Antinegustorul, l-am convins ca munca e spre bucuria celorlalti si ca prin munca oricine poate ajunge departe. Departele Pagubosului era aproapele de Rada. Rada continua cu tangourile nocturne in compania altora, si altora, diminetile se strecura in camera Pagubosului si adormea spate in spate cu el. Esti fratele pe care nu l-am avut niciodata, i-a zis soptit intr-o duminica. A tacut. A invatat plansul fara suspine. Munca de calfa giuvaergiu a inceput insa sa-l acapereze din ce in ce mai mult, maistrul imbatranea si iata ca a venit ziua in care Pagubosul s-a vazut cu afacerea pe mana. Pur si simplu. Nu existau mostenitori, evreul a fost corect si i-a facut hartii. Banii au inceput dupa aia sa vina regulat, pe o parte intrau bolovani, pe de alta ieseau lacrimi dodecaedrice, serile veneau Prietenii si Dop si-si luau tainul, la sfarsit de saptamana Rada se strecura in apartament. Lampa palpaie. Mai e un pic si se va stinge. De ce nu vrei sa stai cu mine? Se gandea. Nu m-ai intrebat niciodata. I-ar fi raspuns. N-am inima sa te tin impotriva vointei tale, ii spunea din ochi. Nu am vointa cat ai tu inima, replica respiratia ei superficiala din cel mai adanc somn. Noi, Antinegustorul i-am sugerat sa nu schimbe ce e bun stabilit. Vremurile care vin vor fi mai bune. Ce pacaleala diavoleasca. Sa razi si alta nu, in timp ce afacerea prospera si nu pentru alta decat pentru generozitatea Pagubosului care o parte o lua si alte doua da, nimeni nu i-a batut casa. A ramas holtei. Iar cand Rada a facut un copil din flori, l-a luat in grija. Firicel era o zgatie care se nascuse cu un ochi un pic mai bleg, si era destul de salbatic. Rada nu se uita la el fara ca sa n-o incerce o repulsie greu de mascat. Pagubosul in schimb gasi noi resurse de rabdare in dragostea pe care ea nu i-ar fi acceptat-o vreodata, si pe care a bagat-o in copilul altuia, pe care si l-ar fi dorit sa fie al lui. L-a invatat rabdare. L-a invatat bunatate si i-a dat ce nu primise el vreodata de la parinti.

Anii au trecut. Noi, Antinegustorul am fost, pentru o vreme, prinsi cu alte afaceri si l-am scapat din ochi. Poate n-a fost o idee buna. Acum cativa ani, Pagubosul n-a mai rabdat si i-a spus Radei ca nu se mai poate, viata ei trebuie sa se schimbe. Imbatraneste. Nu se gandeste ca timpul ei poate a trecut, ca vremea a venit poate sa se aseze locului? A plecat, trantind usa. Firicel a mai ramas, o vreme, apoi intr-o buna zi a disparut. Ah, uite ca s-a stins si lampa. Hai, la culcare Pagubosule, e suficient pe ziua de azi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s