Am preluat formularea de la un comentariu al Andreei, aparent atribuit lui Cristian Parvulescu. De-o fi fost de fapt o treaba gen Radio Erevan imi cer scuze anticipat pentru ca am atribuit sintagma altfel de-o iditotenie crasa personajului inadecvat. Si sa explic de ce e idioata. In primul rand pentru ca incepe cu un eufemism. Oamenii. Care oameni? Oamenii mei? Oamenii tai? Eu sunt ca si tine un om si nu ma astept sa fiu mintit, ci dimpotriva daca sunt mintit vad verde in fata ochilor si il arat cu degetul pe mincinos. Si ca si domnul Parvulescu (acela caruia-i cer scuze anticipat daca nu bogata’i gura a rostit acestea) am votat si la locale, si la parlamentare, si la prezidentiale. Apoi emularea a la limite a adevarului care e suficient de peshte incat sa dea din coada (sau era invers?). Exista oameni care, in Romania, se asteapta sa fie mintiti? Bineinteles. S-or fi aglutinat toti, obsesivi si nervosi, in capitala de care vorbim sau sunt rasfirati, rebel, precum firele distruse ale cheliei de marinar pe plaiurile manoase ale tarisoarei noastre?
Si, precum Machiavelii, ce este aceea minciuna, in fapt? La ce sa fie mintiti? La asteptari? Acesti domni care vin, mai mult sau mai putin desucheati in planurile dansilor, se izbesc de un electorat sceptic. Dar va sa zica domnul Parvulescu cum ca scepticismul e asteptarea minciunii? Da, e posibil ca la un ceas astral de maxima sinergie cu formularea as fi de fapt de acord ca accentul pica pe asteptari, nu pe minciuna. Sau poate pica pe “chiar”. Oamenii CHIAR. Oamenii Asteapta. Sunt ca un trib, veri primari cu Muietiisposmagii si sa nu credeti ca v-am injurat de fluide seminale si vraijtorii, pur si simplu mi-aduceam aminte de casa parinteasca din Humulesti. Aceiasi oameni asteapta. Sa cada drobul de sare. Sa moara copilul. Sa minta politicianul. Sa tipe presa. Sa urle analistul constipat. Sa retorteze consilierul personal al nu-stiu-cui burtos care face si drege, sa se afirme moderatorul din clasa S (muc-si-sfarc) care si-a facut temele si acum i-o serveste din poignee domnului invitat la propria sa moarte carieristica “in direct” (daca o da cuvioasa Paraschiva, desi nu cred ca se ocupa cu asa ceva, mai putin moashtele care odata atinse probabil ca indeplinesc tot felul de ganduri vrajmase). Pentru ca pana la urma asta e mare calitate a politicianului. Precum un performeur de salt mortal la trapez fara plasa de siguranta mai putin staff-ul de campanie care-l incurajeaza feroce, fiecare lumbricoid de care noi ne luam a facut acel pas in fata in care, cu zambet larg si exersat sincer, doreste sa conduca. Orice. Motocositoare. Biroul de registratura de la subsolul tribunalului de sector. Sa conduca. Suntem un popor cu veleitati conducatoare care, in opinia deja evidenta a domnului Parvulescu, chiar se asteapta sa fie mintiti.
Dar e vremea sa devenim seriosi. Prin amendarea responsabilitatii electoratului pentru deciziile proaste pe care le-a facut, analistul politic perpetueaza (si nu e doar cazul domului Parvulescu) mitul romanului rezilient, dar ignorant, si care daca a gresit (cu cuvantul, lucrul sau cu gandul, cei ce cunoasteti obiceiurile noastre pe la parastase) a facut-o pentru ca cineva malefic l-a bagat in ispita mume-sii si nicidecum pentru ca a gresit si basta, ce-ar fi sa ne apucam sa reparam? Daca intre electorat si politician exista o relatie duplicitara (care, hai sa nu ne ascundem dupa piersic, e prezenta in toate democratiile din lume, nimeni nu se lasa “pacalit” de histrionismul candidatului) atunci sa fim de acord ca si unul si celalalt au un raspuns de dat mai apoi pentru optiunile lor.
As fi curios, si ar fi adesea adevarat, daca voi vedea intr-o zi politicianul venind la electorat sa-i spuna: m-ati mintit. Voi. Astia multi. M-ati mintit. Voi, cei care ati aprobat platforma mea program, dar de-a doua zi v-ati intors la obiceiurile voastre murdare, la apartamentele voastre sordide, m-ati mintit. Nu v-am vrut decat bine, oilor, daca mergeati pe mana mea astazi ati fi iesit din latrina careia-i spuneti “casa”.
As vrea sa vad politicianul, sau electorul, care iau o atitudine insotita de un comportament adecvat atunci cand esecul tratativelor intre cei doi s-a inregistrat coerent. Abandonul pozitiei privilegiate de politician (hmmm…a mai facut-o cineva inafara de Mona Musca in ultimii 20 de ani?) atunci cand integritatea (atata cata e) e pusa la indoiala. Pe de alta parte, nu poti demisiona din pozitia de elector. E un drept. E un totem al egalitarianismului caruia i ne supunem pentru ca destinele ne sunt egale in fata legii si-a sortii. Si totusi, iata cat de absurd stau lucrurile.
Electoratul se declara cinic, lipsit de energie si speranta. Clasa politica, adica oamenii care o formeaza, sunt coruptii jegosii nenorocitii care sug sangele poporului. O data la patru ani, ii revalidam in functie. Ultimul vot de protest veritabil a avut loc in 1996 cand a fost ales presedinte un profesor universitar. La scurt timp dupa aceea, un personaj dubios l-a umplut de respect si cerneala, si pentru ca individul era oricum destul de hazos a sfarsit-o intr-o Alianta Populara cu acelasi popor care l-a scuipat fix in flegma. Al doilea personaj, care tipa precum cotcodacul de la amvon aceleasi litanii privind grupurile “de interese” mimeaza o sinceritate tardiva care (prostanacia prostanaciei) ii descalifica propriul partid la ora adevarului.
Eu vad lucrurile asa. Mi-aduc aminte cand, acum multi multi ani, am primit o profesoara din UK care ne-a tinut lectii de teatru. Si la final am facut o improvizatie, fiecare trebuia sa “joace” un personaj cat se poate de convingator. Eu n-am fost foarte convingator, mi-aduc si-acum aminte, pentru ca eu aveam senzatia puternica de fals, dar si senzatia puternica de mine. Asa ca m-am jucat pe mine insumi, si mi-a iesit destul de multumitor. Pe de alta parte, desi m-am jucat “pe mine”, ce-a transparut n-a fost veritabil. Acum, experienta aia a fost suficient de clara incat acum, cand vine vorba de “oamenii” care “chiar” “se asteapta” sa ii pacaleasca cineva sa nu pot sa inghit galusca, anume ca acesti “oameni” au abilitati actoricesti atat de versate incat sa nu-i loveasca realitatea peste buzau atunci cand vine vorba de discernamant. Ce e bine. Ce e rau. Ce e profitabil pentru mine si pentru comunitatea mea.
Oamenii nu se asteapta sa fie dusi de nas. Politicienii insa se asteapta ca VOR duce de nas. Si intr-un maxim joc de hocus-pocus banii de la sfarsit sunt imaginari, beneficiile ca un scrum se scurg printre degete in schimb votul s-a dat deja. Am fost adusi acolo…sau ne-am dus de fapt singuri, manati de propriile fantezii ca da, dom’ne, e un pungas dar daca? DAR DACA? N-ar fi frumos?
G.
andreanum & co 
expresia, culeasa de mine din romania libera, este urmatoarea: “Unii electori, credulii, asteapta sa fie mintiti. Ei simt o adevarata placere sa auda asa ceva si chiar cred”, apreciaza politologul Cristian Pirvulescu.”
atunci e mai putin idioata 🙂
Placerea de-a fi dus de nas? Ma chere, dar tot barbatii care s-au culcat vreodata cu o femeie bine machiata, cu sprancene si unghii false, peruca si care “abia implinise 18 ani” vor putea depune marturie ca le-a facut placere ca au fost dusi de nas.
Dar ma indoiesc ca politicienii nostri sunt cocote. E insa un electorat care are fantezia politicianului cocota, politicianul curva care, pentru suma potrivita, iti arata si pasarica.
G.
cum sa nu fie cocote? sunt foarte cocote, as putea jura ca sunt de-a dreptul curve. Dar ma abtin 😛
dintre toti astia care candideaza la locale in bucuresti singurul pe care l-as vota, in caz ca nu am cu ce altceva sa umplu o zi de duminica, e Cristi Diaconescu. Nu-l cunosc personal, dar de cite ori l-am auzit vorbind, trecind peste mici bilbe pe care le regasesc citeodata si la mine, mesajele lui mi-au parut mai mereu sincere. Si oricum, pe linga un Blaga, un Videanu, un Vanghelie sau Antonei, Murgenei si Opresti… Daca si asta minte, si n-am cum sa bag mina in foc ca nu o face, atunci chiar ca nu mai am ce asteptari sa mai am de la vreunii politicieni.
Da, as vrea sa-l vad si eu pe politicianul, pe alesul care ar veni sa-mi bata obrazul si sa-mi spuna ca l-am mintit, ca votindu-l i-am acordat credit sa faca ceva si criticindu-i actiunile pe masura ce le face i-am retras acest credit. Sa vina sa ma traga de mineca numai.
hahaha, mutsunake, m-a bufnit risul la comment-ul tau: imi aduc aminte de educatia sexuala din clasa a opta, cind mama unei colege de clasa, medic ginecolog, ne sfatuia sa nu ne lasam dusi de nas de fete si femei fardate strident, cu gene si unghii false sau peruca, pentru ca, in mod sigur, au boli venerice si moral indoielnic.
😀
vorbiti de politicieni. eu nu cred ca putem numi astfel tagma de pitecantropi aciuata prin cladirile alea din jurul marilor pietze bucurestene. la noi, capitalul politic se stringe numai prin denigrarea celuilalt. este exact ca la curve: “dulceata, nu te duce cu stricata aia ca are negi pe cur sau peshte violent, hai cu fata, ca-i curata si nici nu te rupe la lovele”. si dupa aia platesti triplu ca sa scapi de flegmoanele capatate de la atita penicilina.
avind in vedere modul in care se petrec lucrurile la noi de 19 ani, precum si efectele acestora, io as introduce urgent, pentru orice functie politica sau administrativa, perioada de proba de 6 luni (subiect de evaluare a capabilitatii celui ales), plus un fel de (re)validare/(re)evaluare anuala a activitatii acestuia. un fel de “citizen audit”, bazat pe vot (poate fi si un vot al reprezentantilor cetatenilor – persoane neaparat neinregimentate politic, fara trecut comunist si fara interese economice ce s-ar putea intersecta cu decizia in spetza), audit care sa scuipe in strada orice pacalici care se dovedeste ca a facut altceva decit ceea ce promitea inainte de alegeri. stiu, unii vor spune ca e o cheltuiala in plus, dar cheltuiala asta, in mod sigur, va fi mai mica decit consecintele dezastrului pe care il va face respectivul daca este mentinut pe scaun un intreg mandat.
Mai, nu va merge nici cu asta. La noi nu merge cu nimic. Atita vreme cit orice dobitoc suge odata cu laptele informatia ca daca esti cinstit esti prost si o sa crapi impreuan cu toata familia ta, nu avem nici o sansa. Intotdeauna va pica ceva, daca nu va curge in riuri. Inainte ma impacientam, mi se parea ca fara umarul meu la temelie se rastoarna tara… m-am calmat. Nu votez decit daca pot sa am control asupra efectelor votului meu.
Ziceam eu anul trecut intr-un post ca as vota un presedinte de cartier si atit. Mai sus de atit nu ma mai priveste. Sa mearga bine la mine in casa si-n jurul ei si abia pe urma ma gindesc si la binele cartierului, orasului, tarii.