Soarele si aspirina

Sunt un pic amuzat zilele astea de un corp de evidenta care a inceput sa se contureze in ultimele luni in cercetarea biologica psihiatrica (si-o mini-colaterala in domeniul endocrinologic). E dezarmant sa vezi lupta intre gigantii farmaceutici pentru a-si face loc pe piata bolilor cronice si (daca se poate spune asa) “incurabile”. Curabilitatea e un concept care devine, paradoxal, din ce in ce mai rar in practica medicala curenta pentru ca – cel mai adesea – ea se aplica doar in catalogul ideal al maladiei X, pe cata vreme in conditii reale boala devine un lant complex de interactiuni intre complexul sindromic si factori asociati, comorbizi. Si ca atare, “sanatatea” e un deziderat in absenta unui management complex, care ia invariabil in considerare si stilul de viata al persoanei. Singurele piete care continua sa fie intr-un boom tehnologic si financiar sunt a) farmaceuticele si b) jocurile video. Sunt sigur ca nu e nici o legatura intre ele.

In ultimele doua luni au aparut trialuri clinice mari despre posibilele efecte benefice ale vitaminei D (colecalciferolul) in tratamentu i) depresiei, ii) cancerului, iii) bolilor cardiovasculare, iv) dementei. Acum, sa ne intelegem, exista o shmekerie la afirmatia asta, si anume ca vitamina D, in sine, nu “trateaza” nimic, dar s-a constatat ca la pacientii care o iau regulat prevalenta afectiunilor mai sus mentionate e mai redusa. Bineinteles, genul asta de dovada circumstantiala e usor de integrat in paradigma. Vitamina D e un jucator vital in metabolismul calciului si-al fosforului. Indirect, si al magneziului. Calciul e un ion care face legatura intre toate cele de mai sus, iar asta nu e o noutate de mult. Si totusi, a trecut o vreme de cand identificam atacurile histeroide ca fiind “crize de hipocalcemie” si le si tratam ca atare (calciul inca ustura la injectie). La polul opus, da putem spune ca la nivel intim, celular, calea finala in patologia mortii celulare e influxul de calciu. Si, apropos de dovezi circumstantiale, exista corolarul sezonalitatii bolii afective (mai severa in sezonul rece, cand nu “producem” vit. D in piele), si efectului calmogen al paharului de lapte seara la culcare. Sa fug repede sa va recomand bai solare cat de curand? Mai ca ideea imi pare realizabila. Atentie la cat soare mancati insa, s-ar putea sa va pice greu la ventricul.

Si ca veni vorba de dementa. Un alt trial publicat recent sugereaza ca ibuprofenul, un anti-inflamator non-steroidian, ar fi protector pentru progresia bolii Alzheimer. Sa va zic doua vorbe trei cuvinte despre NSAID’s. De ce se cheama non-steroidiene in primul rand? Pai cel mai simplu e sa conchidem ca daca le zice asa e pentru ca “nu” sunt cu nucleu sterolic. In paleta anti-inflamatoarelor cele mai “potente”, dar care au hibele lor, sunt cortizonii (hemisucccinatul, dexametazona, betametazona etc). NSAID-urile actioneaza pe calea finala a cascadei inflamatorii pe o enzima numita ciclo-oxigenaza. Ciclo-oxigenaza are doua izo-enzime cu tropism, si activitate, sensibil diferite motiv pentru care NSAID-urile se impart la randul lor in COX 1/ 2 “specifice” sau “selective”. Aspirina e un inhibitor COX non-selectiv, de exemplu. Diclofenacul si naproxenul sunt la fel, echilibrate. Nimesulidul (Aulin) si Ketoprofenul (Ketorol) sunt Cox-2 specifice. Celecoxib-ul (Celebrex) si Rofecoxibul (Viox) sunt COX-2 selective. Adauga la asta o calitate a “unor” anti-inflamatoare in vitro, in special ibuprofenul, de a avea actiune antiproliferativa si voila! Pe de alta parte, in vivo lucrurile se complica si o analiza comparativa pe paracetamol, aspirina, ibuprofen, naproxen a esuat in a gasi diferente semnificative pe progresia maladiei Alzheimer. Spun asta cu parere de rau, acum un an scriam cu entuziasm despre schimbarea de paradigma in dementa si reorientarea catre o doctrina incluziva in care inflamatia era placa turnanta pentru productia de beta-amiloid si placi neuro-fibrilare, iar in cadrul inflamatiei elementul central era factorul de necroza tumorala (TNF-alpha). Lucrurile nu sunt insa iremediabil pierdute, e posibil ca la un subset de pacienti la risc de dementa (agregare familiala? factori de risc din mediu? varsta?) ibuprofenul sa aiba calitati demonstrate.

Ah, si era sa uit. In JAMA, luna asta, un RCT negativ despre proprietatiile calmante si anti-hiperactivitate ale….sunatorii. Sunatoarea are un ingredient activ fascinant numit hipericina, indelung folosit ca terapie adjuvanta (naturopata?) pentru tratamentul depresiei, anxietatii etcetera. Mai antzartz, s-a sugerat ca mecanismul de actiune al hipericinei ar califica-o drept substanta electiva in managementul tulburarii de atentie cu hiperactivitate (ADHD). Iar ADHD e o entitate clinica a carei morbiditate “oficiala” a crescut de vreo 30 de ori in tot atatia ani. Actualmente, e una dintre cele mai prevalente boli in US. In Quebec, forme subsindromale de ADHD ating pana la 30 % din populatia scolara. Mi se pare un mic bullshit, la fel cum imi pare si maladia bipolara la copil (intra in diagnosticul diferential cu ADHD). Oricum. Ceai de sunatoare. Deosebit. Profilul oricarei substante asa-zis “naturale” este un adevarat puts aurifer pentru psihiatri pentru ca se spera ca o atare medicatie va asocia mai putine efecte secundare, intre care cele metabolice la copil sunt extrem de neplacute (diabet & obezitate la 5 ani?) si ca atare de evitate. Studiul sugereaza ca nu exista diferenta intre hipericina si placebo. N-ar fi pentru prima oara, desi nu mai devreme de acum doi ani (daca nu ma inseala memoria) St. John’s wort (sunatoarea) a fost “validata empiric” intr-un RCT pentru tratamentul depresiei. Ce e interesant la sunatoare e ca se vinde “peste tejghea” (over the counter), si ca atare tot boborul se poate auto-medica de tristeti provinciale (sau in acest caz copiii de neliniste psihomotorie si atentie cat un bob de mac) luand buline naturiste.

Si cand te gandesti ca in copilarie radeam de “ceaiurile de scrantitoare”.

G.

Advertisements

9 thoughts on “Soarele si aspirina

  1. “Spasmofilia” e, din pacate, inca la moda chiar si “la oras”… πŸ™‚ Pai nu-i mai simplu asa? Ce distanta interesanta intre “mit” si “realitate”, cu una te poti de-a dreptul… hm, lauda, cu cealalta – vai! – ajungi fara-ndoiala drept in cutia cu “nebuni”…

    Tare delicata mi s-a parut mereu treaba cu “medicina bazata pe dovezi”, RCT etc. in psihiatrie – unde “delicata” s-ar traduce aproximativ ca “deschisa rezultatelor paradoxale” – n-as putea spune insa ca-i mai mult decat un “gut feeling”, nesprijinit musai de argumente “reale”…

  2. O intrebare/ rugaminte, G: exista nimesulid OTC in Canada? Am siderat doi farmacisti (si “memomed”-urile lor deopotriva) cu asta, ei aratandu-mi ca n-au niciun motiv sa se increada in ce le zic eu – “da, dom’le, ezista, m-am medicat cu el” πŸ™‚ – eu intelegand ca trebuie s-o las balta. Zic OTC pentru ca o ciudata si persistenta durere de spate (interscapulara, ma rog) a reusit a eluda trei “colega” pana acum, probabil pe principiul “fugi, dom’le de aici, n-arati a bolnav, ia baga o vitamina, sa te linistesti”…

  3. Multumesc pentru raspuns, G. Mda… acum vreo trei luni, dar au pierdut-o “in transit” de la clinica la Medicentre (nu stiu cum s-a intamplat si n-a fost chip s-o gaseasca). EKG-ul de acum vreo doi ani (nu ca asta ar mai conta) era OK. E drept, “risc” de cardiomiopatie hipertrofica este, moarte subita cardiaca in AHC este… dar parca nu se “potriveste”… mai degraba as numi-o mialgie. Te-ai gandit la ceva anume?

  4. Outwest: ma gandesc ca durerea interscapulo-vertebrala poate fi un semnal de alarma pentru un numar de afectiuni cu bataie cardiaca, si pentru ca in mod traditional angina e durerea “in gheara” in piept (nu in spate) cu iradiere in gat, pe carotide, si in umar/ brat, mai putin in spate.

    “Mialgiile” dorsale de obicei sunt fie in zona rotatorilor (sus/ jos) fie in zona de presiune lombo-sacrala. Mialgiile dorsale sunt insa si expresia suferintei viscerale toraco-abdominale, prin efect de vecinatate. Un EKG e ieftin, si relativ okay ca metoda de screening pentru o boala cardiovasculara. E oricum mai bun decat gelul cu ibuprofen πŸ™‚

    G.

  5. Acu’, daca tot te-am prins (multam din nou)… of, un EKG e o zi pierduta ca sa se uite dom’ doftor la tine si sa zica “n-ai nimic, plimba ursu'”. Asta de patru ori in cateva luni; abia al treilea a catadicsit, la insistentele mele, sa recomande Rx, iar cu EKG-ul am reusit sa-l conving pe al patrulea. Acu’ mai ramane de convins doar pacientul sa mearga a cincea oara, ca nu-i mai arde de “vizionat” medici. πŸ™‚ Faimoasa criza de doctori ne cam obliga sa ramanem la solutia Medicentre… adica o anamneza “in treacat” de fiecare data, o trimitere la ENT (!) ultima oara… Sincer, mi se pare ca medicii de familie incearca sa-si asume minimul de responsabilitate posibil, desi trimit cu greutate la specialist, iar programarea la specialistul corespunzator se obtine cam in 3-4 luni (minunat daca e o chestie acuta, nu?) Departe de mine intentia de a face vreo comparatie, Doamne fereste, intre “sisteme de sanatate”, dar stiu ca pacientul nu-i ipohondru, chiar daca o fi el 29, M, very fit. (Si ca tot veni vorba, de departe cel mai interesant episod a fost in vara trecuta – lanturi ganglionare “explodate” in doua zile, oarece sperietura – cum zicea Iamandescu: “doftorii tind intotdeauna sa subestimeze gravitatea situatiunii cand e vorba de ei si de rubedeniile lor.” Astfel supraparanoidizarea-i gata, ajungem in Urgenta intr-o noapte pe la 1, asteptam pana la 5 ca sa apara un rezident care avea chef sa biopsieze ganglionii – i se parea lui ca-i un Virchow-Troisier pe-acolo. Medicul celalalt, neimpresionat, a intrebat doar “te doare capul?” si apoi, foarte spiritual, a linistit pacientu’ cu “las’, ca n-o sa-ti pice”. (!) Mda, merci, o portie de umor saxon e intotdeauna binevenita ca sa te mai destinda dupa ce rezidentul insinueaza o suspiciune de cancer gastric.)

    In fine… am ajuns la concluzia partiala ca “mialgia” asta plus diversele simptome “flu-like” cu care a inceput toata povestea acum mai bine de o jumatate de an s-ar putea sa sune a sindrom de oboseala acuta, desi, in bunul spirit UMFCD, chestia asta cu oboseala e un moft, nu? Da’ asa m-am obisnuit, zau, cu Tylenoale si Adviluri ca am uitat cum mi-a lecuit o cura de Aulin o “micro-ruptura musculara” pe cand eram prin anul al doilea si nu aveam habar de farmaco (a nu se rade, este diagnostic pus de unul din cei mai faini profi din facultate). Pana la urma mi-am raspuns la intrebarea initiala doua mesaje mai tarziu :), dar ai dreptate, un EKG pierdut este un EKG repetat… πŸ™‚

    P.S. Gelu’ cu salicilat si mentol. πŸ™‚

  6. Eu as mai astepta inainte sa pun diagnosticul de fibromialgie sau burn-out πŸ˜€

    Mai “sapa” un pic, doar esti in breasla ca si mine.

    G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s