Si-apoi

Si-apoi, foarte natural, a disparut. Cu o miscare bine exersata in atatea ocazii sociale, piciorul stang a pivotat in spatele celui drept, care s-a inclinat doar o idee, cat sa mentina un echilibru fragil in translatie. Corpul a urmat pasiv, pentru o persoana de o inaltime totusi respectabila trunchiul ii era rigid, inca neacomodat la formele adulte. Existau multe alei pe care sa o ia, una ducea rapid in spatele unui bloc unde se afla o bascula plina cu gunoi, suficient de impozanta si s-ar fi putut furisa cu usurinta dupa ea, si-apoi pe usa din dos ar fi iesit la strada de la scara vecina si intr-un fel, sau altul, i s-ar fi pierdut urma. Sau alta alee, care se pierdea intr-o gura de metrou urat mirositoare din care ieseau mereu, precum cartitele, oameni pamantii cu priviri de argila. Ar fi putut sa o ia si pe acolo. In burta pamantului viermii mecanici ar fi fost buni candidati, ar fi calarit unul si-apoi un al doilea si nu s-ar fi oprit pana la marginea Orasului, mezozoicul metropol. Dar cea mai putin probabila dintre alei era cea pe care acum o lasa in urma. Crescuse intr-o lume fara telefoane, primele lor intalniri s-au perpetuat prin biletele taiate din caiet cu patratele pe care isi scriau doar initiale, eventual coordonate, poate mici incrustatii tribale pe la colturi. Era ca un joc. Ce faci cu o persoana cu care te vezi intr-un labirint de gherete, parcari, si tomberoane? Ai sa poti sa fii foarte serioasa? Toate ar fi mers extraordinar daca in urma cu trei zile ea nu s-ar fi trezit ca a crescut brusc si dintr-o data. Avea alta statura. De fapt de-aia ii spusese sa se intalneasca azi. Avea de facut un anunt mai serios decat ar fi putut el vreodata sa tolereze. Stia ca ii va arde creierii. In timp ce mergea spre locul intalnirii, imaginea asta si-a facut loc intr-un prim-plan al preconstientei. El cu parul valvoi si-apoi calota craniana zbrrr! pe-un acoperis iar dedesubt mici circumvolutiuni fumegande, si-apoi flacari. Flacari albastre, si rosii, si portocalii. Nu putea sa sufere ideea ca se va uita inapoi la ea, cu aceeasi privire intrebatoare ca si in prima zi. I-a suras ideea in prima zi, nu se poate abtine sa nu constate cu un obiectivism detasat, in timp ce loveste cu bombeul adidasului o coaja de castana putrezita. Cand te indragostesti de cineva, privirea intrebatoare e un bun catalist, ti-e mai usor sa dai raspunsuri acolo unde poate un ochi critic ar fi fost crunt, si inhibitor. De unde esti? (privire intrebatoare/ critica). Ce faci (privire intrebatoare/ critica)? . Ma iubesti? (privire intrebatoare….critica). Ea insa nu era asa. Nici intrebatoare, nici critica, avea pleoapele intoarse inauntru. Pleoape incarnate. Asta a fost marele cadou de la el. Sprancenele in cort, si zambetul de depunere a armelor cu efect calmogen, dar care – de ce oare?¬† – in ultimele zile a ajuns sa o irite pana peste poate. Poate si pentru ca organismul asta al ei s-a trezit sa creasca tocmai acum. In toate dimensiunile. Simte ca parca nu ii mai vin hainele, si ei ii placeau hainele astea, doar de-aia le-a cumparat acum trei ani intr-un acces maniacal intr-un singur magazin. Nimic nu-i mai vine. Bluza o tine la subtiori. Pantalonii au intrat pe ea cu mare greutate, gafaieli si apoi intins pe pat, tras fermoarul. Parul nici n-a indraznit sa-l recupereze de pe la tample, desi acum dansul fragmentelor capilare o sensibilizeaza si mai adanc la inceputul de durere de cap pe care-l avea cand a plecat de acasa. Cum o sa-i zic? Ce sa-i zic? Ce intrebare e asta, o sa-i zic ca nu ne mai putem vedea, si ar fi cazul sa accepte pentru ca suntem amandoi oameni adulti. Adulti. N-avem decat 15 ani. Si ce daca, la 15 ani s-au intamplat suficient de multe lucruri incat sa putem judeca amandoi cu maturitate. Dar ti-a cerut prietenia acum o saptamana. Ei si ce daca, o saptamana e o viata de om, daca ar fi sa fiu cu adevarat judicioasa as zice ca intr-o saptamana trec trei generatii de drosofile. O saptamana e pentru o drosofila diferenta dintre comuna primitiva si era spatiala. Dar tu nu esti drosofila, si-apoi stii ca se va uita la tine cu privirea aia. Privirea. Nu era nimic de capul lui inafara de privirea concentrata aproape autist catre un centru gravitational dintre ochii ei. Nu se uita niciodata la ea. Ci prin ea. Si-asta a flatat-o. Daca e cineva care sa vada dincolo de piele, si de bust, si de machiajul discret pe care incepuse sa-l foloseasca de vreo doi ani (ca asa se poarta), atunci cu atat mai bine. Cand era cu el, putea sa cocheteze in liniste cu idilica perfectiune a formelor pe care o va atinge odata si-o data. Se simtea mica in palma lui mare. Si pe langa statura lui desirata, era bine proportionata, poate chiar un pic miniona. Dar, stii deja, acum trei zile s-a intamplat nenorocirea. Alta coaja de castana. Cu un sut bine tintit, o proiecteaza precum un ciuline tumoral spre blana jigarita a unei catele matusalemice, cu cataracta, care-si face siesta la scara blocului de vis-a-vis. A mai crescut si-n toate dimensiunile. Inclusiv calota craniana. Are senzatia ca in ultimele zile i-a crescut creierul, si-acum exista o sete infinit mai mare si care merge dincolo de privirea lui, sau de sprancenele lui in cort, sau de bunatatea lui si dorinta lui de a reface o diada pe care ea nu i-ar fi oferit-o niciodata decat pentru simplul motiv ca se simtea mica si insignifianta langa el. Odata cu fantezia, exista si opusul ei, si daca visa sa fie ideal de frumoasa trebuia sa existe si o ancora afectiva pentru care urma sa nu devina vreodata.

Nu mai are mult. Poate doua strazi, prima la stanga apoi dincolo de semafor si ghereta cu tigari se face un intrand la posta si-apoi la dreapta. El se va afla acolo. Si-are sa-i spuna, nu mai vreau sa fim prieteni. Are sa-i spuna. Nu mai vreau sa te vad. Are sa-i spuna. Am crescut, nu ma mai interesezi. Si-apoi, foarte natural, a disparut. Cu o miscare bine exersata in atatea ocazii sociale, piciorul stang a pivotat in spatele celui drept, care s-a inclinat doar o idee, cat sa mentina un echilibru fragil in translatie. Corpul a urmat pasiv, pentru o persoana de o inaltime totusi respectabila trunchiul ii era rigid, inca neacomodat la formele adulte. Existau multe alei pe care sa o ia, una ducea rapid in spatele unui bloc unde se afla o bascula plina cu gunoi, suficient de impozanta si s-ar fi putut furisa cu usurinta dupa ea, si-apoi pe usa din dos ar fi iesit la strada de la scara vecina si intr-un fel, sau altul, i s-ar fi pierdut urma. Sau alta alee, care se pierdea intr-o gura de metrou urat mirositoare din care ieseau mereu, precum cartitele, oameni pamantii cu priviri de argila.

G.

Advertisements

One thought on “Si-apoi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s