Am gasit in gunoaie

Subiect comentariu: Scrisoarea a treia, versiune reala
Utilizator: Gheorghe Capmare
Data: 2008-05-08 12:11
La un curs de reciclare sau improspatare sau educare sau cum vreti d-vs sa-l numiti, pe vremea lui Ceausescu in orasul lui “Ionica care fura mere”(sic): profesorul vrea sa-l ajute la examen la recitat si-i sufla primul vers “Tu esti Mircea?” la care plotoneru’ spasit “Sa traiti” Eu sunt Cioaca, Mircea e ala din spate!”.

E un mister pentru mine “de ce” scriu despre anumite lucruri. E posibil sa fie pentru ca ma intereseaza. E aidoma posibil sa scriu pentru ca mimez o anticipare din partea voastra, cu alte cuvinte scriu ca sa va fac pe plac. Sau, probabil cel mai la indemana, scriu de lucrurile la care cat de cat am cuvinte. Unde n-am cuvinte, fac cu mana drept adio precum cetateanul in urma trenului care tocmai a plecat din gara. Si adesea sunt acel cetatean. Ca si tine, de altfel. Acolo unde s-au inventat trenuri, au aparut gari. Apoi au aparut halte. Apoi au aparut indivizi care au scris cu grafitti pe peretii garilor mesaje de “Bun plecat”. Un individ, silueta palida inconjurat de praf si mizerie, face cu mana. Apropos, ca o paranteza, de ce miros toate garile a urina? Fara exceptie. Nu cred sa fi trecut prin vreuna si sa nu fiu izbit, imbratisat, imbibat, perfuzat endovenos cu miasme teritoriale, ca si cum pentru o secunda m-as fi intors in comuna primitiva. E posibil, daca mergi prin suficient de multe gari, sa devii tu insuti un emanant de efluvii osmice, memorie olfactiva a rinichilor unei natii care n-au mai avut sfincter suficient sa mearga dincolo de-o usa, sau energie sa traga de-o apa? Ce gand vulgar! Dar, de ce sa ne pacalim, vulgarul te atrage. Vulgarul ne atrage. Doar retinerea firava a nestiintei (ca poate ne viziteaza mama sau bunicul, sau fete minore sau baieti carora abia le-au dat tuleiele) ne impiedica sa pornografiem complet domeniul, sa explodam ultranudist si la umbra haltei in care ne-am oprit sa urinam copios oriunde doar acolo unde trebuie nu. Sa ne marcam teritoriul virtual cu cuvinte ce vor tine loc de mirosuri, cu sintagme ce vor tine loc de aroma, si de gustul acrid al omului. Pe cat de consistent am crescut in biomasa, pe atat am ajuns sa ne evitam sau sa ne mascam odoarele (?) zise si odoruri (?) cu dezodorizante. Miroase-ma sa stii ca nu mai sunt aici. Adu-ti aminte ca sunt mascul doar pentru ca azi port parfum de fotosinteza. Dumnezeule, si oroarea de par, parul oricui si mai ales daca e un pic grizonat cu sebum si cu transpiratie iti va intoarce stomacul pe dos. Nu-i asa ca e o veritabila binecuvantare sa ai constiinta, si sa fii reflexiv fata de ea pe deasupra? Iar in metrourile existentei noastre, acolo unde ne aglutinam impasibili si de cele mai multe ori deconectati senzorial de “unde si cum de ne aflam de fapt”, ne jucam frotteurist, si sunt indivizi care cauta sa zaca, languros, in proximitatea-ti. Si sunt individe care nu anticipau ca vor imbatrani in gramada de carnuri umane, ca atare debordeaza de-a randul feromoni si descarcari glandulare, in timp ce vocea din ceruri anunta oprirea la alta statie. Alta halta. Alta gara, miros intampinat de miros, peste tot pe tegumente cuticule fanere bumbacuri lane tricoturi in iuta macrame. Macrameuri, si-apoi buzele carmin pe care persista umbra oaselor de vita topite catre-o faina mai buna, vite care au mancat vite, vite canibale precum drigana careia mama i-a dat, intr-o iarna (spre maxima oripilare a subsemnatului) laturi in care ramasesera amestecate zemurile ciorbei de vitel, vitelul ei.

Da, cred ca scriu de acele lucruri de care altii se feresc. Braveaza ca normalitatea exista si, mai mult decat atat, e anti-senzationala. Ei cei normali scriu despre noi cei anormali. Sau dimpotriva. O lume polara precum magnetul ros-albastru, unde stii ca de fiecare data plus cu plus se respinge, ca si minus cu minus, dar pe invers se atrag, o eterna ecuatie a heterosexualitatii din care nu vom putea iesi vreodata. Scriu despre acele gunoaie care l-au facut celebru pe Andy Warhol si o intreaga (de)generatie de artisti a caror viziune despre lume e una de megalopolis al infectiei, si pestilentei, arhitectura a uratului si dezgustatorului fata de care ne raportam in fiecare zhjvungh estetic. Femeia frumoasa e frumoasa pentru ca e atractiva pentru ca nu e urata si neatractiva. Curatenia e curata pentru ca sclipeste si nu are urdori, si culoare sugestiva de murdarie, si textura sugestiva de murdarie, si parfumul specific, sulfurat si metanic, mercaptano, amono, dioxic. Iar asta va atrage, pentru ca in ciuda dezgustului impulsul e mai puternic decat decizia contextuala ca pudicitate inseamna Taboo, pentru ca fiara din scutec are si sase simturi nu doar un creier. Nu e literatura, e un buzunar cu pocnitori scintilante in urma carora vei dori sa te speli pe maini, sa-ti mirosi subtiorile, sa-ti schimbi sosetele, sa te pierzi intr-un eter al anonimitatii si cel mult sa mirosi, ca si vecinul, a parfum de bun gust. Vrei sa stii ce e cu adevarat stupefiant? Ca inchizand ochii, locul de relaxare e campia verde, si paraul care susura linistit, si eventual pastravul care-l strabate dimpotriva si sare, sprintsar, dintre bolovani, pritnre bolovani. Sau padurea verde, racoroasa, hipnotizanta cu foietajul ei, blanda Meduza a clorofilofiliei. N-ai sa mirosi niciodata asta. Fermentul care-ti propulseaza organismul nu se va fi transformat niciodata in altceva decat “nimic”, constiinta e un atomizator bun dar mai mult decat atat e un selector superb de programe. Nu te mai chinui inutil. Nu exista o veritabila intoarcere la Eden, locul unde primele fiinte n-au avut buric si ca atare nici scuama buricului nu trebuie ca i-a deranjat foarte tare, unde fornicatia se desfasura in blanda anestezie sau cel mult sinestezica Spiritului Sfant, om cu om, bestie cu bestie, spre miracolul procrearii. Procreare care, inainte de Sarpe, era incolora inodora insipida. Vezi, daca ti-a trebuit sa mananci mere padurete? Ai aflat de fapt la ce folosesc glandele alea sudoripare, si kilotone de apa n-au reusit sa-ti schimbe natura puturoasa, decat poate frigurile absolute din Himalaya. Ce alta fiinta, inafara de Om, ar degaja obsesia de a urca pe cel mai inalt varf, de a cobori in cea mai adanca groapa, de a construi cel mai mare pod, si apoi la adapostul cabinei dusului se va fi spalat de orice urma de organicitate.

Poti sa pleci linistit acum. Inca o data, pe ziua de azi, cu o simpla lectura ti-ai sublimat fanteziile scatofile, si-a trecut de la tine obsesia anala care te-a propulsat suficient de mult in viata incat sa-ti permiti un calculator, o legatura la Internet, si o functie prosexica voluntara de peste 10 minute. Poti sa te intorci la ce conteaza acum. Ne intalnim la sesiunea de maine.

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s