01. Der Mitternachtslöwe
02. Schwartzalbenheim
03. The Blood Of Kingu
04. The Falling Stone
05. An Arrow From The Sun
06. Deggial
07. Wine Of Aluqah
08. The Perennial Sophia
09. The Son Of The Sun
10. Son Of The Staves Of Time
11. Birth Of Venus Illegitima
12. Tuna 1613
13. Drum Solo
14. Muspelheim
15. Rise Of Sodom And Gomorrah
16. Ginnungagap
17. Grand Finale
18. Lemuria
19. The Wand Of Abaris
20. Nightside Of Eden
21. To Mega Therion
22. Thor (The Powerhead)
Saptamana trecuta a aparut mult-asteptatul “Therion Live”, si cand spun mult-asteptatul ma refer la aceea ca s-ar putea foarte bine sa trecem Live Gothic la capitolul “opere postume”. In prezent, din Therion n-a mai ramas (din nou) decat Cristofer Johnsson, dupa ce membrii permanenti ai formatiei (fratii Niemann si Thomas Karlsson) l-au anuntat pe Maister Johnsson ca n-au aceleasi “viziuni artistice”. Astfel s-a incheiat, posibil, cea mai fructoasa decada Therion. Cantecul de lebada, daca se va dovedi ca nu exista resurectie pentru marea Bestie, este imortalizat pe concertul dublu-CD + DVD sustinut in Polonia, printre ultimele la care a participat si Mats Leven.
Trebuie spus aici, pentru aceia care cunosc mult prea putin Therion, ca sunt un band care vine din Suedia; pot sa fie considerati, fara prea mare exagerare, parintii rock-ului symphonic-goth odata cu lansarea, in ’96, a primului album care includea coarde si soprana (Theli). Au urmat Vovin si Crowning of Atlantis, un succes care i-a fixat bine pe firmamentul de gen ba chiar li s-a spus ca sunt “deschizatori” de gen. Si totusi, la lansarea primului album in formula Niemann+Karlsson+Johnsson (Secret of the Runes) in 2001 au existat si voci care au contestat directia poate prea esoterica a suedezilor, ritmurile mai degraba cinematice decat up-tempo; Secretul Runelor a fost un album de pe care, paradoxal, raman cele mai iubite renditii live, desi ele in sine in varianta studio au dezamagit (Schwarzalbenheim, Muspelheim, Asgard etc.). Aditia lui Mats Leven, un “mercenar” vocal pentru urmatorul proiect Therion i-a deranjat pe unii nu pentru ca Leven n-ar fi avut calitati incontestabile, ci pentru ca Therion insemna deja “vocal curat, soprano plus tenor plus cor de barbati”. Ultima aditie, corul de barbati, e remarcabil pe Summernight City, cover Abba (culmea!), pe care daca nu ma insel l-am prezentat si eu acum un an si ceva pe vechiul domeniu. Iar cand a aparut SiriusB/Lemuria, s-a facut un pic liniste, pentru ca noul Therion era noul Therion. Ritmuri rapide, timbrul Raspy al lui Leven, temele inspirate din exegeza lui Karlsson, mare maestru in qabbalah, si un sunet cu adevarat revolutionar. Bineinteles ca au existat si proteste vis-a-vis de faptul ca parte din mostenirea Therion era abandonata, in special sectiunea operatica. Si totusi, in turneul care a urmat Therion au demonstrat ca totul era doar barfa si acuzatii nefondate. Leven a devenit usor “marca Therion” (vezi in special performantele de pe Khlysti Evangelist sau Blood of Kingu). Unde mai pui ca a urmat si concertul aniversar “20 de ani Therion”, urmat de un live CD+ DVD (“Celebrators of Becoming, il recomand sincer ca unul dintre cele mai bune albume live scoase vreodata) pe care Mats a dat tot ce putea, artistic; ca atare formatia a descoperit un nou fan-base din zone anterior inaccesibile tocmai pentru ca muzica Therion a insemnat dintotdeauna mai mult introspectie, mai putin acting-out.
Aici se regasea Therion cand au lansat “Gothic Kaballah” in 2007, din nou dublu CD, plus cateva aditii noi in special Snowy Shaw si Katarina Lilje, dar si o droaie de alti colaboratori. De ce sa fie “big” daca poate as fie “grand”? La cererea publicului, Leven a ramas undeva in background in timp ce “noutatile” au luat prim-plan-ul; si totusi, majoritatea reviewer-ilor au fost de acord ca GK a fost “aproape, dar nu foarte foarte”. S-a vorbit de mult “bloatware”, materiale de umplutura catre climax-ul albumului, Adulruna Rediviva, s-a salutat revenirea la spiritul Lemuria si growling, s-a dezbatut daca pasajele mid-tempo contin suficient core incat sa salveze Therion de la un nou anonimat. Surprinzator, se pare, aceiasi oameni care ii aclamau in trecut drept veritabili Antemergatori ai rock-ului s-au plans ca de ce nu li se ofera bomboana cu glazura suplimentara. Live Gothic, despre care am sa vorbesc in urmatoarele, e turneul care a urmat Gothic Kaballah. Si trebuie sa o spun, Therion reusesc sa ma uluiasca din nou cu sunetul lor; si nu doar cu sunetul, dar cu intreaga experienta cap-coada. Live Gothic e un album pe care nu-l vei putea asculta doar “fragmente”, nici macar la intamplare. Trebuie savurat de la primele acorduri ale Mitternachtlowe, la “Grand Finale”. Pentru turneu, Johnsson a imprumutat-o pe Lori Lewis de la Aesma Daeva, si pe Live Gothic apare si Leven, desi udupa Varsovia s-a retras, locul sau fiind luat de Thomas Vikstrom.
Sa revizuim un pic calitatile, si pe cat posibil, defectele Live Gothic. In primul rand mixajul este aproape perfect. Fiecare nota este la locul ei, si – ceea ce de obicei i se imputa lui Therion – sectiunea vocal-armonica functioneaza surprinzator mai ales ca Snowy Shaw e in prim plan. Lori Lewis si Katarina Lilje fac un duo soprano perfect, mai ales ca Lewis e mai spre mezzo. Playlist-ul e unul extrem de intricat, Therion au totusi un catalog suficient de vast incat sa nu fie repetitiv, m-am bucurat sa ascult, de exemplu, Deggial (melodia titlu a unui album destul de repede uitat) urmat de Wine of Aluqah, un clasic (poate prezent, ca si Rise of Sodom and Gomorrah, pe toate live-urile de pana acum). Surprize ar mai fi multe, de exemplu Nightside of Eden care suna mai heavy ca niciodata, si unde bass-baritonul lui Snowy se potriveste perfect cu atmosfera crepusculara a melodiei (aici, de exemplu, Mats Leven n-ar fi putut acoperi registrul de jos la fel de liric, si “bogat” in armonice joase, chiar daca in zona de mijloc si spre tenor are mult mai control decat Shaw). De remarcat si performanta band-ului, care reuseste sa ramana 99% din timp in beat, si nu pierde energia necesara pentru un show atat de variat, si nu tocmai scurt.
Exista si cateva neajunsuri, ce-i drept minuscule dar totusi prezente. Vocea publicului e, ca de obicei, firava si plapanda, iar asta fura din autenticitatea materialului. Acolo unde ar trebui sa cante publicul e de obicei o “pauza” care n-a fost rezolvata in mix. Apoi rar, foarte rar, Lori Lewis falseaza. Nu ca ar fi un pacat capital, dar contrasteaza atat de mult la momentele exceptionale de pe, sa zicem, Ginnungagap.
Acestea fiind zise, si catsaua popii gasita (nu m-am putut abtine), sper sa nu fi fost cantecul de lebada Therion, lumea are inca nevoie de ei, de geniul lui Cristofer Johnsson si de muzica pe care o creaza. Live Gothic e un nou motiv pentru care sa verificati intreaga discografie a suedezilor, sunt un sine qua non pentru oricine vrea sa experimenteze “muzica” si la alt nivel decat foaie verde portocala. Cat despre continutul versurilor Therion, nu trebuie sa fii un mistic ca sa apreciezi diversitatea lor lirica (oricat de hazlie ar fi pe alocuri). Oricum, nu se compara cu mitologia Stargate, n’est pas?
- compozitie: 10
- muzicalitate: 9
- valoare replay:9
- reprezentativa de gen: 8
andreanum & co 