Pledoarie pentru Darwin partea a III-a

[…] Citind codul nostru genetic afli ca, de fapt, am mers mereu pe o muche de cutit in istoria noastra, si am supravietuit nu pentru ca ceva sau cineva ne-au protejat, ci pentru ca in lupta cu o natura ostila, indiferenta, oarba si fara de scop am gasit resurse biologice sa traversam acele meandre carora multi dintre semenii nostri le-au cazut prada. Pentru ca eu sa scriu acestea au murit, fara doar si poate, milioane de stramosi imperfecti. Leibniz spunea: traim in cea mai buna posibil dintre lumi. Iar tu esti aici pentru ca am urcat, pas cu pas, Muntele Improbabil. Si-atunci de ce sa urasti teoria evolutiei prin selectie naturala a lui Darwin?[…]

Ce ramane din sufletul omului daca il reduci (doar) la ADN, pe de-antregul de dimensiunile unui bob de grau, o aglomerare amorfa de proteine, glucide, lipide, amestecate ubicuitar imprejurul unui pachet organic a carui singura proprietate, al carui singur blestem e isi caute nemurirea prin autocopiere, din nou si din nou, catre sfarsitul lumilor? Ce soarta bizara o fi aceea sa devii constient de imensitatea acestui adevar, doar ca sa constientizezi viata si moartea ca ceea ce vine, ceea ce trece. De ce, daca suntem produsi ai unei selectii naturale in care vaietul continuu al celor ce pier este macaraua pe care urcam catre noi generatii de progeni, trecerea doare atat de mult? Nu stim. Si in privinta teoriei darwiniene, se asteapta de la ea sa explice scopuri acolo unde nu va putea vreodata sa o faca. De la teleologie la teologie a fost un singur pas. Cumva aceasta limita a ei, se justifica in continuarea frazei, o descalifica pe de-antregul.

Uram teoria evolutiei prin selectie naturala a lui Darwin pentru ca nu este un panaceu-de-sus-in-jos. Nu e un carlig in cer. Nu exista miracole. Nu exista introjectia divina prin care noi, om cu om, contam mai mult decat conteaza un vierme de galbeaza pentru alt vierme de galbeaza. Uram teoria darwiniana pentru acelasi motiv pentru care, daca e sa crezi ad litteram Geneza, Adam si Eva si-au urat goliciunea odata ce-au mancat din marul cunoasterii. Nu exista drum inapoi odata ce-ai contemplat abisul din care venim, si catre care mergem. Mark Twain spunea, mai in gluma mai in serios, de ce sa-mi fie frica sa mor? Am fost mort miliarde de ani inainte de a ma naste, si n-am a ma plange.

Uram teoria darwiniana pentru ca nu ne explica dragostea pentru parinte, si durerea de a-ti vedea copilul plangand. Empatia pe care o simtim fata de aproape nu are expresie in natura. Natura nu e blanda. A doua lege a lui Orgel spune ca evolutia va fi invariabil mai desteapta decat tine. Intr-un turneu in care s-ar respecta toate regulile ex naturae, tu si toti cei pe care-i cunosti s-ar putea sa muriti digerati lent de cine stie ce specie de pradator care nu va avea nici macar o secunda mustrari de constiinta, simplu pentru ca nu ar avea constiinta absolut deloc. Or atunci cand impingem acest imens munte de cunoastere privind originile noastre, originea vietii pe Pamant si explicatia pentru tot ceea ce ne inconjoara la nivel de macro- si micro-sistem, il impingem stiind ca ramane sa explicam cum de a aparut si s-a format constiinta umana. Este, in fapt, imaginea facerii omului din Capela Sixtina o exprimare plastica a ceea ce s-a intamplat? Am “primit” cumva din exterior un “suflu Divin”? Inteligenta exista ubicuitar in lumea vie. Inteligenta umana exista doar la om, un univers in sine, independent de gena egoista, o lume care transcende viata si moartea, in care la mii de ani de la intoarcerea in Abis inca raman printre noi un Platon, un Homer, un Rhamses si-un Thutmes si Moise, legi ale unor oameni care-au calcat acest Pamant intr-o vreme cand scrisul era o revelatie.  Cum putem reconcilia doua realitati care, pentru omul de rand (asa cum s-a vazut si in unele comentarii la textele anterioare), o fraza-cheie in diateza evolutionara a omului este…deci ne tragem din maimuta?

Nu, nu ne tragem din maimuta. Maimuta si omul au un stramos comun. Genetic, suntem 99% identici cu pan troglodytus, cu cimpanzeul. Acel procent care ne separa, in acelasi timp, nu explica cum de eu scriu despre cimpanzeu, dar cimpanzeul nu scrie despre mine. E suficient, in evolutie, ca un minuscul procent sa determine o astfel de explozie? Este ceea ce Gould, de exemplu, a sugerat a fi “echilibru punctuat”, o varianta neo-darwinista in care astfel de pasi se fac in trepte, nu avansare treptata. Apar, de-a lungul timpului, “rupturi de ritm”. Dumnezeu e o ruptura de ritm. Impartirea apelor e o rupere de ritm. Roata e o rupere de ritm. Si-asa mai departe. In varianta clasic adaptationista insa, nu exista Dumnezeu, ruperi de ritm sau de ape, iar roata a inceput prin a fi patrata, apoi hexagonala, octogonala si-asa mai departe. Aidoma, constiinta umana a avut o pre-constiinta, care a avut o ante-pre-constiinta, care a avut o proto-constiinta, care a avut o non-constiinta din care s-a nascut, similara cu cea a cimpanzeului preistoric preocupat sa-si miroasa indexul care i-a umblat pe la genitalii.  Ceea ce nu inseamna, insa, ca pasul urmator timpului prezent este o “super-constiinta”. Uram teoria darwiniana pentru ca nu urmeaza nimic. Din nimic, catre nimic, o scurta sclipire vreme de o secunda in orologiul Universului, si gata.

Este important sa revizuim nu doar cele de mai sus, dar si toate celalalte strigate de revolta care s-au formulat de-a lungul timpului, in cercuri extrem de variate, fata de darwinism si mai ales “darwinism social” si care sunt folosite si acum impotriva geniului lui Darwin, si a tot ceea ce a insemnat ideea lui privind originea speciilor, si implicit a vietii. Doua nume vin rapid in minte: Hitler, si Stalin. Am sa ma refer doar la Hitler, pentru ca a ramas in memorie ca varianta de buzunar a Diavolului intrupat, dar mai ales pentru ca am vorbit de “super-constiinta”. Admirator infocat al lui Darwin si Nietzche, si artizan al “ubermensch”-ului arian, Hitler a ramas in istorie ca unul dintre aceia care au aplicat eugenia la scala larga, masiva cu scopul de a incuraja, controlat, “super-constiinta”. A crezut in evolutie, a vrut sa o vada cu ochii lui. Ce a reiesit, este deja cunoscut, a fost exterminarea masiva a evreilor din tot bazinul european, dar nu numai. Milioane de oameni altfel decat “blonzi cu ochi albastri” au murit in lagare de concentrare pentru ca era nevoie de loc, si puritate a genomului, pentru super-oamenii viitorului. Evolutie? Da. Selectie? Da. Naturala? Nu. Hitler nu a fost doar anti-darwinist ci, in secularismul sau bolnav, a dorit instituirea unui Reich de inspiratie Divina. A fost Hitler primul? Nu cred ca vreun paragraf din “despre originea speciilor” vorbeste despre om ca fiind “ales” sa faca ceva, sau “creat” special de catre cineva, cu vreun scop ocult. Pe cat de mult a urat evreii, pe atat de mult a incercat sa emuleze doctrina ariana pe un canvas grotesc de orientare manichaeista, zoroastric mistica dar cu suficiente referinte la Vechiul Testament. Cu putin ghinion, am fi trait religia nazista in zilele noastre si nu din cauza lui Darwin, ci din cauza crengii pe care s-a aflat, si se afla inca, radicalismul cultural (nicidecum biologic!) care in cele din urma contamineaza toate religiile majore ale lumii. Cine nu e cu noi, e impotriva noastra, chiar daca intoarcem si celalalt obraz.

Se spune, Hitler a invocat criteriul genetic pentru a argumenta ca arienii sunt superiori, lucru sprijinit de teoria evolutiei prin selectie naturala. Deci cumva darwinismul promoveaza atrocitati precum nazismul. Nimic mai departe de adevar. Hitler nu a fost primul care sa invoce argumentul genetic. Britanicii, inaintea lui, au justificat superioritatea rasei albe in favoarea celei negre in secolele de sclavagism. Cruciatii au dorit sa reclame “pamantul sfant” de la sarazini, prin definitie pagani, necredinciosi si bestii care nu meritau sa traiasca. Adam sigur nu a fost negru, iar Noe e de vina pentru ca toti urmasii lui Ham au fost sub papuc. Impartirea de casta care se practica inclusiv in zilele noastre in anumite zone ale globului este motivata religios. Segregarea comunitara si inegalitatea umana au fost din pacate “reinventate” de biologie si acolo unde se intalnesc cu Crezul pot fi parte ale unui proces imaginar de culpa din care religioa, ex oficio, e exonerata. Ele sunt parte a istoriei noastre mult timp inainte sa fi formulat o propozitie coerenta care sa explice si feriga si feribotul. Dar pentru ca Darwin a inaintat posibilitatea ca Dumnezeu nu a creat omul, Darwin este vinovat de crimele care au urmat si care, dintr-o data, n-au mai fost pe vreun criteriu religios. Dar, pe de alta parte, de la inceputurile noastre ca specie distincta, la proto-conflictele de teritorialitate si apoi razboaiele “promotoare” ale unei credinte fata de alta, cat la suta au fost anihilati pentru “proasta credinta” in numele celei “sfinte”? Aceiasi oameni care cred in Dumnezeul razbunarii si-al iertarii consecutive, al palmei si sarutului, acuza Natura, ceasornicarul orb, ca este orb si ca “nu-i pasa”, ca si cum asta ar fi o critica. Bisericile, templele, moscheile, piramidele, statuile si pavajul pe care calcam colcaie de detalii reminiscente unei “evolutii culturale prin orice altceva decat selectie naturala”, si Dumnezeul nostru este cel mai puternic.

Cel mai puternic mesaj pe care il sugereaza teoria evolutiei prin selectie naturala, aplicata memetic, este ca din genocidul cultural, din aculturatie, din indoctrinare si din inocularea urii am avut sansa sa gasim o utilitate adaptarii de a gandi liber, de a reflecta asupra conditiei noastre, de a ne disocia de impulsul de a ne reproduce in dauna aproapelui nostru. Realizand locul nostru in Univers nu ne ramane decat sa oferim explicatii mai bune pentru ceea ce reprezinta “binele” dimprejur; sa refuzam selectia pentru ceea ce nu este, o unealta malefica. Favoritismul uman reprezinta o involutie, o aberatie, o perversiune a selectiei naturale. Este o perversiune a firii ca pentru o specie cooperanta cum este omul sa cream enclave de civilizatie in timp ce o fractie inacceptabila din biomasa sta pe marginea prapastiei in saracie, ignoranta, precaritate. O judecata darwinista destul de fidela ne spune ca urmatorul pas al Mamei Naturi va fi unul de un egoism feroce, fara Dumnezeu, fara promisiuni ca “nu se mai intampla un al Doilea Potop”. Nu Darwin e de vina ca noi, omenirea, suntem cum suntem, si unde suntem, si nici Dumnezeu, sau Allah, sau Yahwe. Viata merita traita si altfel decat in genunchi. De la inaltimea ochilor nostri putem contempla maretia a tot ce ne inconjoara nu ca stapani, sau ca sclavi, nu ca zei sau bestii, ci ca indivizi facuti din acelasi praf de stele, si ca atare la fel de supusi vanturilor, valurilor, liberi sa decidem, obligati sa ne respectam privilegiile, datori sa ocrotim timpurile in care ne aflam.

G.

Advertisement