Roman? Obosit.

Mai sunt doua zile inainte sa revenim la patria muma. Bineinteles ca asta a provocat o serie de discutii in ultimul an, de la traditionalul “nu sunteti normali” pana la mai putin obisnuitul “sigur, abia va asteptam, in Romania daca esti destept se pot face o gramada de bani”. Spranceana stanga la prima fraza, spranceana dreapta la fraza a doua. Dar in acelasi timp am fost nevoit sa rumeg o idee despre “ce-am avut, si ce-am pierdut” in perioada in care, binecuvantata fie distanta mare dar mai ales existenta oceanului Atlantic, am fost eminamente (si cat se poate de vizibil) absent din viata Mioritei.

Trebuie sa incep prin a spune ca in rarele mele ocazii pe acasa am observat ca nu s-a schimbat nimic. Bine, ce’nseamna un an in viata unei natii? Mizilic. Si totusi, cu exceptia calitatii bordurilor in Bucuresti de exemplu, sau a faptului ca la Mama se punea problema sa bage gaz si canalizare, lucrurile s-au perpetuat asa cum sade bine boemului. S-au schimbat fetele, pe alocuri s-au schimbat semnele de circulatie, dar in cele din urma oamenii au ramas neschimbati. Iar asta ar parea, la prima vedere, ceva cu adevarat senzational. Pentru ca te gandesti ca daca lucrurile ar merge ingrozitor, si daca Romania ar fi un fel de Talpa Iadului sau Gaura de Sarpe, locuitorii ei precum sobolanii s-ar sui unul pe capul celuilalt si-ar incerca, pe rupte, sa “iasa” la suprafata, la “o” suprafata. Nu, te inseli, mi-au spus cunoscutii, in Romania se pleaca pe capete. Pe capete? Probabil, in retrospectiva, si eu as fi unul dintre ele. Am trait, carevasazica, sa o simt si pe asta, desi nu-mi aduc aminte niciodata senzatia fraudulentei de a fi plecat, daca-mi aduc aminte era o intr-o buna dimineata si aveam si pasaport, si viza. Sigur ramane acolo, au zis. Da, bineinteles, desi eu (a trebuit sa zic asta de cateva ori) sunt mai interesat de ce ma duce acolo, si nu ce ma tine aici sau aiurea. Drumul e intotdeauna cea mai frumoasa perioada a vietii unui om. Daca nu ma crezi, incearca sa-ti aduci aminte de cea mai frumoasa parcare, sau benzinarie, unde te-ai oprit vreodata. Or Romania pentru mine n-a fost niciodata altceva decat o parcare sau benzinarie. Iar asta deja presupune un imens respect si pentru amplasamentul ei, si pentru resursele care se vehiculeaza, dar si pentru vanzatorul de la ghereta (pentru care parcarea, din pacate, nu e deloc parcare).

Ceva s-a schimbat insa in ultimul an, mai ales. Dintr-o data, vocea fiecarui om de la celalalt capat al firului a inceput sa emane ceva necunoscut pana acum. Oboseala. De ce sunt romanii obositi? Muncesc mai mult? Nu. Sufera mai tare? Poate. Se consuma poate pana dincolo de puterile lor individuale? Nu e exclus. Lucrurile care scot amaratul din apatie trebuie sa fie din ce in ce mai fudroiante, in rest usor, pe tacute, asa cum se aseaza cenusa vulcanica dupa o eruptie, Romania s-a acoperit in nesimtire. Nu, nu vreau sa vorbesc din corcodus, nu spun ca romanul e nesimtit. Exista deja un cor de experti in domeniu (a observat vreodata cineva ironia de a fi expert in nesimtire? Ce faci ca sa fii expert? Doctorat in imbecilitate, idiotenie si cum-sa-injuri-mai-colorat-fara-sa-te-amendeze-CNA-ul?) Ma refer la nesimtire ca somnul simturilor. Poate vei fi mai multumit daca iti voi spune ca e o anestezie emotionala. Ca la dentist. Falca pica bland pe-o parte. Daca vei fi avut putin noroc, ai un mic furtunas in gura ca sa nu-ti cada saliva in piept. La intinderea mainii, paharul cu apa. Undeva, bine ascuns in spatele campului vizual, omul cu freza vine, nici prea devreme nici prea tarziu, sa-ti scoata ultimul molar de intelepciune. Vestea buna e ca societatea chiar nu are nevoie de oameni destepti ca sa functioneze. A mers la fel de bine si inainte sa existe televiziune prin cablu. Sau radio. Carti. Alfabet. Un loc special in comunitate unde sa-ti faci nevoile. Societate, daca-l intrebi pe V.S. Ramachandran (un “roman” destul de neaos cel putin genetic, pentru ca domnia sa e indian get-beget iar prin asta impartaseste cu noi cam 50% din piscina primordiala din care ne-am nascut), societate, zice Rama, presupune sa-ti fi evoluat o structura din creier numita gir supramarginal si care, unica precum e la om, e tot ce se poate centrul “empatiei”. Unde e girul supramarginal? Undeva prin preajma tamplei, acolo unde loveste cel mai adesea (metaforic vorbind, bineinteles) balada buzucai. Societate inseamna sa-ti rezoneze neuronii la unison cu ai celuilalt, un “monkey-see monkey-do” (vezi maimuta fa ca maimuta) si nimic mai mult. De ce ne-am plange, pana la urma, ca “societatea romaneasca este corupta si-asa si pe dincolo si e ingrozitor, nu mai suport, imi iau catrafusele si plec”? Daca il vezi pe A ca se scobeste in nas pe strada, si B se ia dupa el, tu – C – n-ai sa fi foarte inhibat sa faci acelasi lucru, si-asa e si normal sa fie. Asa a luat nastere cultura, asa se nasc valorile, asa mor valorile. Pana la urma exista in permanenta o competitie a ideilor, si-a obiceiurilor, din care raman in picioare cele mai bine adaptate. Or in Romania exact asta se intampla, e un darwinism florid, exuberant, suntem precum un camp de anemone printre care se scalda pestisorii zilei de maine. Ce poate fi mai adecvat dupa ani, si zeci de ani, de aplicare fortata a unui directionalism cultural? Acum, culmea liberalismului, stirea cea mai citita e cea “senzationala” SI “necenzurata” in acelasi timp.

Or tu ce cauti aici, daca asta te excita in momentele tale intime? Crezi tu oare ca randurile acestea sunt, in vreun fel, senzationale dar – mai ales – necenzurate? Cat timp crezi tu ca dureaza sa transpui in gand pe hartia virtuala a editorului de text, si cate fraze vor fi murit nearticulate inainte ca tu sa beneficiezi de munca gandurilor mele? Eu, cel mult, lupt sa fiu un expert in tacere, imi pare ca pe masura ce inaintez in varsta imi ia mai multa energie sa judec cand NU e cazul sa deschid gura. Pot, asadar, sa inteleg toti senatorii care, in lunga lor cariera in Parlament, n-au luat vreodata cuvantul. E posibil ca dansii sa fie, de fapt, acei politicieni cinstiti pe care inca ni-i dorim. Dar divaghez.

Multi oameni mi-au dat impresia ca, la intoarcerea in Romania, voi gasi o natiune obosita. Ce mai faci?ย  – intreb invariabil. Ei, ce sa facem, obositi, stresati, tracasati, am facut asta, am facut ailalta. Ma uit in stanga. Ma uit in dreapta. Viata mea e la fel ca a voastra. Hey, daca stau bine sa ma gandesc si eu sunt la fel de obosit. Ce ma fac? Daca se ia? Oare o sa ma imbolnavesc si eu de aceasta maladie bizara a lamentantismului? E posibil, ce-i drept, ca intr-un mediu al neajunsurilor multiple si mai ales incurajati de o proasta intelegere a dreptului la cuvant oamenii sa se puna inaintea oamenilor si sa spuna: “nu mi-e bine, face-mi si drege-mi”. La care raspunsul meu a fost, si va ramane cu zambetul pe buze: “nu ti-e bine, face-ti si drege-ti”. Cand am raspectat omul mai putin i-am facut temele, i-am scris compunerile, i-am aratat foaia de examen. Si-acum ma-ntorc la patria muma. Un roman (ne)obosit. E posibil ca anii departe sa-mi fi crescut acest corn in frunte, acest “ne” invariabil pe care il pun acum in fata tuturor idiosincraziilor care mi se servesc atunci cand incep vreo conversatie, pe orice subiect ar fi ea. Te consideri roman, si destept pe deasupra? Si-mi spui mie asta? Esti hilar, cel mult. Ma uitam aseara la Jim Watson, cu obisnuitul sau umor caustic observa: “incearca sa nu fii niciodata cea mai desteapta persoana din incapere‘. La dracu, mi-am zis in timp ce se crea un gol in stomac. Eu asta eram. De-aia nu-mi mergea mie foarte bine. Si toti oamenii aia, saracii, care mi-au spus (pe buna dreptate uneori?) ca mai, incearca sa nu mai pari atat de arogant, asculta ce-are si celalalt de zis inainte. Si n-am ascultat. Si bine am facut. Tot Jim Watson zice: “nu cere sfaturi pe care nu esti pregatit sa le urmezi“. Si uite asa pana si cel mai destept om al planetei la un moment dat, descoperitorul structurii dublu-helix catenare a acidului desoxiribonucleic (ADN) pica intr-un non-sequitur logic. Dar nu despre logica lui Watson (in mod voluntar cacofonica, de-aia i se zice “simt al umorului” pana la urma, nu-i asa?) era vorba, ci despre ce-ar ameliora inteligenta sociala, si culturala, a romanului obosit.

Exista o singura cale inainte, mi-e teama. Am incercat in minte toate alternativele care nu ar trebui sa presupuna a) educatie si b) sanatate. Nu se poate fara ele. Regret. As vrea sa va fi putut da o veste buna, ca ziua de maine va fi mai frageda pentru voi chiar daca sunteti bolnavi si imbecili pe deasupra. Nu se poate. Ca sa iesiti din cacatul in care va scaldati de-atatia ani, trebuie sa incepeti sa aveti grija de cele doua, indiferent de varsta la care va aflati. Educatie nu inseamna sa ai o curicula si sa dai mereu lucrari de control. Sanatate nu inseamna sa-ti faci periodic colonoscopie. Amandoua presupun sa inveti, si apoi sa pui in practica ce-ai invatat. Sunt yin-ul si yang-ul evolutiei umane de la inceputuri si pana in prezent. Or momentan singura “evolutie prin selectie naturala” in Romania are loc doctrinar. In fapt, daca e sa fim o masa de dobitoace suntem unele care nu si-au gasit mecanismul de supravietuire inafara de iritabilitate si violenta. Nu te supara, asta poate sa faca si o bacterie, si n-are nevoie de un creier de 2 kilograme ca sa traiasca pentru ziua de maine. E posibil ca poti sa faci mai mult, si mai bine.

Zilele mele care-au trecut inseamna totul, pentru ca lor si numai lor le datorez pe cea de maine. Prin asta, am un trecut. Prezentul meu e tot ce poate sa ma sperie, si se schimba atat de des ca m-am obisnuit si nu ma mai deranjeaza. Iar viitorul, zicea o doamna la librarie, nu are cum sa influenteze ceva ca doar inca nu s-a intamplat.

G.

Advertisement

8 thoughts on “Roman? Obosit.

  1. Frumos scris.
    “Obositi, stresati, tracasati…” Poate, dar nu noi. Nu noi, romanii. Cumanii sunt obositi, stresati, tracasati. Popoarele migratoare care si-au transformat cortul in vila si pe care asa de des ii confundam cu romanii si care streseaza/se streseaza la tv 24/24/7. Romanii sunt putini, stau si-si vad de treaba lor, au grija, asa cum spui tu, de sanatate si educatie. Dan Puric spune ca poporul roman s-a retras in biserica. Imi place sa cred ca fac parte din popor si nu din populatie. Sunt odihnit, linistit si o duc bine. M-am adaptat, cu greu ce-i drept, la gradina zoologica in care traiesc. Nu ma mai supar pe hiene si sacali ba chiar le dau de mancare printre gratii.

  2. cum bre, tu care locuiesti in bijuteria coroanei de unde isi trage sevele si presedintele patriei noastre?? Sandu, nu se poa’, zau asa…

  3. ce nu se poate? ca m-am adaptat? ca-s hiene in bijuteria coroanei? ca nu-s stresat?
    apropo, io cu cine votez? ca nu-s la curent cu viata politica dar aud lumea cum se cearta in jurul meu.

  4. eu nu sunt de acord cu folosirea fortei. Oricum mazarea creste spontan si ma indoiesc ca se gaseste vreo buruiana sa-i inabuse dezvoltarea. Alegerea vine de la sine cind ai libera doar o patratica in care sa pui stampiluca.

  5. io am vazut odata o tufa de castraveti care inabusise de-a binelea o tufa de mazare, de nu mai primea aia lumina deloc. ce crezi ca s-a intimplat pina la urma? s-a ofilit. deci se poate. sa speram ca s-o gasi vreun castravete (neaparat legal) si in cazul asta de mazare tip baronesse locale, cel mai daunator pentru o gradina armonioasa, pentru ca se intinde cit cuprinde, sprijinita de toti dovlecii crescuti pe altoi de ciulin, pina cind legumele cinstite trebuie sa se orienteze radacinile inspre alte gradini. soiul asta de mazare este usor de dibuit: cind e iarna emigreaza in tarile calde, unde se da in s(t)amba cu diverse fructe exotice, iar cind vine vara acopera tot gardul, ba chiar si piscina, de parca ar fi numai ale ei, ba mai pune si taxe pe simburit altor legume care n-au avut norocul sa fie semanate in curtea respectiva. si, de fapt, daca te uiti bine la ea, nici de-o tocana lesinata nu-i buna, cu toate ca se impopotoneaza ori de cite ori prinde ocazia, pe catwalk, cu diverse frunze de menta, ridichi si petale de panseluta.

  6. despre vot am comentat aici: http://andreanum.org/?p=2190#comment-12574

    Se vede tracto, le are cu legumicultura feng-shui ๐Ÿ™‚
    Mie imi place mazarea, cine nu o poate digera inseamna ca e un roman cu stomacul obosit. Recomand odihna si o catarare pe vrejul de fasole fermecata pentru o viziune de ansamblu asupra gradinii.
    Si acum un salt peste gard direct in biserica – popii spun asa: ochiul rau vede cele rele. Jur ca nu-s optimist de la droguri, dar mie imi place in Constanta. N-am afaceri, mi se rupe de bostanii locali. Nu ies noaptea din casa, nu ma omoara interlopii. Am termopane, nu aud motoarele ambalate toata noaptea. Cand raman fara bani de paine beau apa. Sunt sanatos tun pentru ca-s optimist si sistemul imunitar rezolva tot inainte sa prinda cheag; iar cand totusi e problema, nu merg la doctor ca sa-mi dea tratament de 20 milioane pentru un hemoroid pe care l-am rezolvat cu o alifie de 5 lei preparata de bunica (5 lei a costat telefonul la bunica) plus plimbare multa ca mi se strangulase gaura fundului de la atata PC. Deci, daca vrei pe persoana fizica, poti.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.