Acestea sunt lucrurile pe care le scriu

Ca sa nu uit. Ca sa nu ma transform in acelasi gen de animal de prada pe care-l intalnesc la fiecare intersectie semaforizata, strategic ascuns in spatele unui bord din care musca indaratnic, demn urmas al birjarului de ciocoi vechi si noi. Ca sa nu uit sa zambesc florareselor care si-au daruit toata frumusetea florilor, cata vreme lor nu le-a mai ramas absolut nimic decat poate un dinte. Ma uit la ele, ma gandesc la lamantini, la belugi si la alte specii pe cale de disparitie. Ziua de maine va fi la moda trandafirul mirosind a Hugo Boss, purtat la rever de vreun nou boier boem in timp ce-si infunda bastonul in zgura proaspat plantata, poate trece vreo Skoda cu numar mic. Acestea sunt lucrurile pe care le scriu. Ca sa nu ramana otrava inauntru la sfarsitul zilei, scriu despre besmeticul care-si cheltuie banii intr-un joc dement al controlului, doar doar sa-si poarte neamurile prin tribunale ca “sa le arate el”. Exhibitionsmul care ne inconjoara pateaza precum petele marsave ale incestuosului, si scriu despre asta ca sa nu devin partaj la umbrele macabre dimprejur. Chitaind agale, si deloc credibili nici macar in propria companie, domni bine sugereaza ca negreala literelor din presa n-ar trebui acompaniata de negreala mesajelor. Sa scriem dar de bine. Sa scriem de buni. Sa scriem de bunaciune si sa scriem despre bunatate. Dar despre bunatate, mai rar. Bunatatea s-a ascuns intre maseterii unui alt maidanez care traverseaza drumuri intens populate de bunastare. Aceiasi domni ne indeamna sa nu contaminam apele cu propriile frustrari, sa traim mai bine, sa fim mai toleranti, sa risipim pe o raza de cel putin cincizeci de centimetri centrifug fata de fiinta-ne o buna(sic!)vointa din care sa reiasa ca ne place unii de altii, si mie de tine si tie de mine si unora de altora. Suntem placuti la privire. Mi-am spus asta cu ostentatie mai deunazi, incercand sa evit sclipirile vorace ale unei dudui care-si atarnase toata argintaria de urechi. In natura, mi-a rasunat vocea lui taica-meu in ochi, unele pupeze n-au gasit de cuviinta sa rezolve altfel problema reproducerii decat adaugand niste pene mai rasfirate prin locurile nevralgice. Dar, suflete nemuritor al lui Darwin, ce mutatie scabroasa s-a produs printre plantatiile adenoide de betoane si becea ale capitalei. Mai la vale, in timp ce se monteaza un nou strat de asfalt pi la periferie, un pustan rotofei precum dovleacul s-a dat cu bemveul pe contrasens, dragul de el. Posesor de carnet proaspat, cald, adineauri scos din cuptor si ca atare zemuind de drojdie, mititelul pigmentat in aromele Orientului a apasat, nazdravan, pe pedala cu pricina pana cand s-a suit pe un Logan. In Logan, un amarat. Loganul, in rate. Trecand pe langa locul impreunarii biciznice, nu m-am putut abtine sa nu remarc ce masina buna e Loganul. Motorul intrase, cuminte, sub stalpul din fata, habitaclul era intcact dar in rest partile mai putin importante pentru supravietuire se transformasera in acordeon. Mai la o parte, bemvelul statea, cuminte, cu spoilerul spart si-o roata asa, mai cracanata. Langa bemveu, duduiul statea bine atarnat de un telefon in care racnea, cu accent de muratura, niste vorbe numai de el stiute, punctate strategic de un inceput de wheezing. Probabil bunastarea il sufoca, dar si surpriza intalnirii cu un alt conational undeva mai pe la genunchiul domniei sale. Sau al broastei. Sau poate am confundat eu proverbele. Cu coada ochiului, accelerand ca sa prind un apus de soare cu tot cu orizont, m-am mai uitat o ultima oara la multimea de tarani care parasise, vreme de cinci minute, teveul cu ferpare la breaking-news pentru senzatii tari la poarta. Inconjurasera amaratul care se uita, inmarmurit, cum economiile lui de-o viata fusesera transformate in formula de buzunar. Acestea sunt lucrurile pe care le scriu. Scriu sa nu le uit. Scriu sa nu ma transform intr-unul, sau intr-altul. Am cumparat niste zarzavat de la o doamna taranca. Am dat mana cu un domn mecanic. Ieri mi-au fost tovarasi, maine-mi vor fi pacienti. Se vorbeste ca in Romania majoritatea oamenilor sunt nebuni. Aiurea! Daca ar fi dupa mine, as zice ca doar femeile din Romania sunt nebune; asta se vede la noi. In Romania, barbatii sunt sanatosi ca gorunul de la Tebea, tot unul si unul. Pe bulevardul Sebastian, la orele 8 dimineata, privesc sagalnic pe geam un domn intr-o Dacie de epoca. De epoca de aur, se vede treaba, domnul are si casetofon, si antena pe acoperis, si sta cu ambele geamuri coborate. Fornaie. Fornaie o data, fornaie de doua ori, si cand elibereaza produsul scarbavnic al choanelor sale se face verde pe asfalt. La coltul buzelor ii ramane un pic de sputa, se uita in oglinda, isi curata gura si-si face freza. Rezista. Apoi isi aprinde o tigara. Se face verde. Pleaca in tromba. In urma, un nor de fum. Dupa el, o blonda dadea la pedale, i se spusese ca daca apasa cand pe stanga, cand pe dreapta, masina proprietate personala, luata de iubi, consuma mai putina benzina. Si da-i o data, da-i de doua ori, a treia oara i s-a inecat fericirea si statea, blocata precum Moromete in costumul lui Jean-Luc Picard, asteptand un semnal sonor. Este foarte probabil ca a fost singurul moment din viata cand unghiile false nu i-au folosit la absolut nimic, desi o privire atenta sub cuticulele de celuloid ar fi revelat o atractie scatofila pentru tot felul de scuame. Dar oja arata impecabil, la fel si rujul imprastiat ca in zi de sarbatoare de jur imprejurul cavitatii orale. Proboscisul, un pic degerat, falfaia panicat in timp ce incerca sa deschida geamul, sau usa, sau capota de la port-bagaj. De jur imprejur treceau dubite, cu soferi cu dinti de aur care zambeau cu gura pana la urechi, teposi si transpirati. Acestea sunt lucrurile pe care le scriu, sa nu le dispara aroma. Mai deunazi, intr-o cladire a administratiei romane, am urmat un domn cale de 3 metri. Fonctionar. Public. I-am multumit Cerului si Pamantului, dar mai ales propriilor mele neajunsuri, ca am un miros foarte prost. La un moment dat, cand sa trec pragul, m-am lovit de o masa de aer proaspat, vorba maica-mii. Mi-am dat seama, in acel moment de maxima inspiratie, ca fusesem cufundat, vreme de 3 metri, in efluvii de transpiratie productia 2003. Uniforma mie mi s-a parut albastra. Cred ca m-am inselat.

G.

Advertisements

One thought on “Acestea sunt lucrurile pe care le scriu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s