RAK

Actele ubicuitare de bunatate. Random Acts of Kindness. De ce le facem? Mi se pare absolut fascinant, de exemplu, cand vad o bestie de barbat care isi bate nevasta cu sete dar se emotioneaza ca un scolar in fata unei babute pe care o trece strada. Sau o femeie care si-a maltratat, manipulat, contorsionat mental in toate felurile copiii acum ajunsi la randul lor niste mici tortionari in devenire, dar poate fi capabila de cea mai surprinzatoare reflexie interna atunci cand vine vorba de animalul de companie, sau vecina de palier, saraca, n-are si ea un suflet care s-o iubeasca. E ca si cum, in interior, ar trai mai mult de-o personalitate (desi Dan Dennett mi-ar da peste mana cata vreme nu exista un mecanic de locomotiva care sa conduca masinaria razboiului spre victorie); Taibi Kahler mi-ar da dreptate, desi teoria lui nu e foarte populara – anume ca fiecare ne nastem cu abilitatea de a urma oricare personalitate din spectrul posibil (desi nu stim, de exemplu, ce anume limiteaza combinatorica temperamentului, de ce de exemplu sunt 4 sau 5 dimensiuni latente care explica majoritatea adaptarilor de personalitate). Taibi Kahler, de a carui mentionare am fost adeseori ridiculizat in anumite cercuri mai exegete, sustine ca in condominiumul personalitatii fiecare avem o a) baza, o b) faza si o c) etapa. Cu alte cuvinte, baza ar fi biologicul, ceea ce e trecut mai departe prin codul genetic. Pe ea, la orice moment, se afla distribuita o “faza” (vezi “fazele” din termodinamica) intr-un echilibru instabil, care poate sa ramana asa vreme de ani sau zeci de ani, dar cel mai adesea reprezinta treceri de la o c) etapa la alta. Faza, ca substantiv, are si un verb, “to phase” (a trece de la o faza la alta), in care are loc o adaptare dinamica la factori psihostressanti din mediu ce pot conduce – o recunoaste ci ICD-ul (dar nu la fel de clar DSM-ul), la “schimbari permanente de personalitate”, de obicei in urma unui accident, eveniment de sanatate major, pierderea unei persoane dragi, experiente epifanice sau intens spirituale etc.

Fac aceasta divagatie pentru ca undeva trebuie sa incadram RAK-urile. Bunatatea nu exista in psihiatrie. Exista empatie, altruism, dedicare, eutimie, conectivitate sociala, locus de control, atasament, legaturi, si lista poate continua atunci cand vine vorba de termenii operationali prin care incercam sa dam o justificare acelor atitudini in mod vadit orientate catre celalalt, impredictibile, surprinzatoare. Din RAK-uri sunt facute relatiile de durata, de exemplu (desi exista temperamente care reactioneaza prost la ele). O trasatura numita “cooperativitate”, supleata de o alta numita “extroversie”, ar putea sa reprezinte baza pentru o faza in care ne aplecam asupra celuilalt. Pe de alta parte, RAK-urile apar si intr-o personalitate care pentru mine reprezinta o enigma, fiind absenta notoriu din saloanele de psihiatrie dar excesiv reprezentata in lumea corporatista, a “oamenilor de succes” narcisismul.

N-am sa ma ocup de intreaga teza a personalitatii narcisice, disociale, psihopate s.a.m.d. Am sa ma ocup doar de un fragment din paradoxul narcisic, anume actele ubicuitare de bunatate. In mod obisnuit, narcisistul este un personaj care investeste credit afectiv cu un scop. E o butaforie, in mod evident, si capata dimensiuni caricaturale in anumite momente. Narcisistul nu poate sa ofere o floare, el trebuie sa ofere neaparat douazeci de trandafiri. Masina lui nu este buna, trebuie sa fie cea mai buna. Partenera lui este adeseori o pupaza doar din perspectiva propriilor sale proiectii grandomane; asisderea, partenerul femeii narcisiste este inevitabil un chistoc de tigara care trebuie sa arda incet, vesnic magazioner desi adeseori vei vedea ca n-are camasa spalata, sau calcata, desi la mana are un ceas opulent cumparat de consoarta de ziua lui. La tot pasul, de la caminul conjugal la cercul de prieteni, partenerul narcisist isi impopotoneaza anturajul astfel incat sa reflecte obsesia de control, de unicitate, de importanta si de superioritate. Este omul dificil imprejurul caruia coaguleaza invariabil explicatii care conduc catre fundaturi. Dar de ce…se intampla asa? (de exemplu). Pentru ca. Pentru ca ce? Pai, asa a zis/ facut/ propus/ acceptat/ impus X-ulescu. In fata unui observator obiectiv, X-ulescu e un personaj execrabil. Pus sub lupa unei analize comportamentale, X-ulescu va fi un candidat permanent la un eventual cataclism emotional; sub crusta de invulnerabilitate se afla rana primordiala, angoasa existentiala de abandon. Narcisistul contine un nucleu cu o veritabila antimaterie emotionala, in care predomina fascinatia dezagregarii, a degringoladei comportamentale. In permanenta narcisicul se uita in abis, iar abisul se uita inapoi. Lumea nu e un loc in care sa-ti poti plasa actiunile de incredere, cel mult e facuta din oameni la fel ca el, iar el/ ea nu s-ar putea iubi daca ar fi ultimii pasageri ai planetei pamant. In mijlocul acestui ocean clocotit, o pata de ulei. RAK. Este un fetis, o activitate interzisa si redescoperita uneori pur evolutionar in mijlocul unei vieti axata mereu pe doleante, drepturi si prerogative. In fapt, in acele momente in care narcisicul devine, pentru o secunda, un eucharacter, reuseste sa iasa din scriptul personal si abordeaza o faza de personalitate (vezi inceputul discutiei) alterna. Aici tot ce se poate ca Taibi Kahler a avut o inspiratie de geniu, anume ca fie chiar si in mijlocul unei personalitati “pur” de un fel sau altul, pot aparea turbulente sau mici maelstromuri spontane, fazari si defazari in care individul se “muta” energetic intre diferite etaje de dezvoltare, intre “performare” si “supravietuire”. Pe un front, intr-un razboi mondial, unde fata cu inamicul nu poti fi decat egocentric si preocupat in principal sa-l omori tu primul, va fi devenit o ciudatenie, de exemplu, ca in asalturile la baioneta unii vor fi fugit primii ca sa cada victima dusmanului, doar pentru ca cei din urma sa aiba o sansa in plus. In proximitatea dezagregarii, prin analogie, narcisicul ar putea sa dovedeasca un ultim zvacnet de RAK prin care sa-si dovedeasca atasamentul idealizat, prin care sa creeze o apoteoza a iubirii.

G.

3 thoughts on “RAK

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s