RAK2

[…]Narcisistul contine un nucleu cu o veritabila antimaterie emotionala, in care predomina fascinatia dezagregarii, a degringoladei comportamentale. In permanenta narcisicul se uita in abis, iar abisul se uita inapoi. Lumea nu e un loc in care sa-ti poti plasa actiunile de incredere, cel mult e facuta din oameni la fel ca el, iar el/ ea nu s-ar putea iubi daca ar fi ultimii pasageri ai planetei pamant. In mijlocul acestui ocean clocotit, o pata de ulei. RAK. Este un fetis, o activitate interzisa si redescoperita uneori pur evolutionar in mijlocul unei vieti axata mereu pe doleante, drepturi si prerogative. In fapt, in acele momente in care narcisicul devine, pentru o secunda, un eucharacter, reuseste sa iasa din scriptul personal si abordeaza o faza de personalitate (vezi inceputul discutiei) alterna […]

Am retinut paragraful pentru a amorsa o colateral a discutiei despre Bucuresti, asa cum il percep eu dupa o perioada departe. Se vorbeste in mod frecvent despre efectul infaust pe care il au bucurestenii asupra propriului oras. Mana omului, acolo unde acesta exista laolalta cu multi altii “tot ca el”, conduce in mod rapid la acumulare de dejectii, gunoaie si mizerie in cel mai avansat grad de lustru. Colcaie pe la toate colturile, cu hrana noastra ambalata ale carei imvelisuri trebuie sa o sfarseasca invariabil in sant; cu PET-urile care nu-si gasesc mai deloc odihna in cosurile de gunoi aferente; care cosuri de gunoi, spre stupoarea mea perpetua, sunt obiecte de lux si – as indrazni o speculatie – mai rarutse decat troite, capele, bisericute de cartier sa locasuri de reculegere. Avem cultura curateniei sufletesti prin simonie, dar n-am plati un ban ca sa ne igienizam mediul ambiant. Or asta este o prelungire a narcisimului. Este sub noi. Noi, carevasazica, nu suntem chiar atat de la pamant incat sa spalam in urma noastra, chiar de dara pe care o lasam e una de-un penibil ingrozitor. Si daca putem sa aruncam un chistoc pe fereastra, sa vina dracu’ sa-l ia careva ca de-aia s-au inventat tigani/cersetori/negri/iobagi/sclavi/servitori/gulere albastre/REBU/ROSAL/gunoieri/hingheri/bagatori de seama. Ce poate fi mai lipsit de consideratie, la un moment dat, decat sa munceasca unii – de exemplu – trei zile si trei nopti sa amenajeze un metru patrat de spatiu vere, ca tu sa vii si literamente sa te pisi pe el. Sau sa observi un politist intr-o intersectie care-i si-asa nefericit in ipostaza cu pricina (mai ales daca ploua afara), si tu sa il inghesui si mai tare ca , ce pupaza din tei, acele trei minute din existenta ta importanta si bien-entendu mai importanta oricum decat a molustei cu fluier in gura, nu-i asa ca ti-a trecut prin minte ca “oricum politistii sunt varza (sau cum s-o mai zice in zilele noastre”. Drew Westen, de exemplu, care are o abordare multisistem a personalitatii (si e unul dintre autorii unui rar studiu pe narcisism aparut in ultimii 10 ani), vorbeste in numarul cel mai recent al Jurnalului American de Psihiatrie de o nevoie sa re-evaluam personalitatea grandoman-egocentrica si prin aceea ca e la interfata dintre perfectionismul obsesiv-compulsivului (un anxios) si-a antisocialului (un agresiv), si nu e neaparat una “primitiva” (Kernberg) cat pe un continuum de functionalitate. I-as sugera sa faca o vizita in Romania, va regasi multi tineri (dar nu numai) care cocheteaza cu acel “eu, al meu, pentru mine mai intai si cel din urma”. Individualismul dus la extrem nu se manifesta doar prin rezultatul ingrozitor (daca te uiti la mediul nostru ambiant), dar si in felul in care oamenii se trateaza unul pe celalalt in medii care mai de care mai nazdravane. Bineinteles ca invariabil casierita simte o nevoie deosebita sa i se vorbeasca cu exces de consideratie (or altfel…), este evident ca portarul asteapta sa-i fie recunoscuta pozitia de o deosebita importanta in aheliul si periheliul zonei sale de influenta. Si sa nu uitam membrii corpului academic si medical care, cu deosebit respect, saru-mana si ma scuzati ca inoportunez.

Am avut, in drum spre Ardeal, o discutie destul de aprofundata despre tendinta mea (oarecum impromptu) de a vorbi la per-tu cu persoanele altfel straine mie care – spuneau partenerii de discutie – s-ar simti nu-i asa vexate ca renunt la formula de politete. A fost un argument destul de consistent, si bineinteles ca exista multe de zis inainte de orice alta consideratie dar as recomanda tie, si oricarui citeste, sa incerce o injuratura in formula de politete prin raport la felul simplu, direct si biunivoc. Deci nu te bag in @#$^! ma-tii, va bag in @#$%! mamii dumneavoastra. Adica (mi-a povestit cumnata-mea un moment care subscrie aceleiasi conditii), vreti sa ne purtam ca in Romania? Exista un dispret latent, o dorinta intempestiva de a scuipa seminte in cap persoanei care-ti vine in cale inca dinainte de a cerceta optiunea de cooperare, si nu conflict. E un narcisism cu inflexiuni paranoide, romanul se naste nu suspicios, ci suspicioid, e stressat nu doar de toxicitatea membrilor comunitari dar si de posibilitatea ca daca nu ataca el primul, se va gasi cu siguranta unul care sa-l faca de ras. Iar prin asta, in piramida trofica a relatiilor de conectivitate sociala, moneda de schimb devine una a favoritismului prin care scopul nu scuza doar mijoacele, dar si sugereaza numite cai care deturneaza logica, etica, morala catre ceva pur consecventialist. Desi, nota bene, suntem contextualisti, si in acelasi canvas al disocialului egocentric venim sa aducem circumstante atenuante chiar si-acolo unde nu-si au locul. Veni vorba de mizerie. Ne plangem ca e ingrozitor de murdar peste tot, pe strazi, pe palier, in spatele blocului, in parc s.a.m.d. Ne lamentam, in acelasi timp, ca era veche a muncii patriotice a fost o tortura, o corvoada, o incarcare-a drepturilor omului etc. Dar chiar si-atunci cand vedem sub ochii nostri cum se desfasoara un nou episod din alimentarea fosei septice ce ne inconjoara, nu coagulam (doar rarissim, si de obicei dincolo de orice posibilitate ca bunul simt a fost elementul ghidant), nu coaptam ca si comunitate la o idee, ci despicam firul in patru. Despicam firul in patru, opt, treizecisidoi saizecisipatru pana cand ajungem la concluzia ca, la nivel individual, luat caz cu caz, nu exista regula, nu exista norma, nu exista cutuma si cu atat mai mult nu poate fi obicei. Cine isi va asuma rolul de a mana turma asta prin lastaris? Daca luati unul cu unul bucurestenii (sa zicem, desi putem inlocui bucurestenii cu orice altceva, sa zicem chelneri, sau asistente maternale) sunt stapanii propriilor destine si optiuni, atunci trebuie sa si raspunda pentru ele. Or raspunsul nu e doar in fata unei autoritati coercitive, ci si in demitizarea ca “nimeni nu vede nimic”. Civismul e o solutie antimicotica in fata unei ciuperci sociale care creste la umbra indiferentei. Iar civismul inseamna o sistematizare RAK, si o canalizare a actelor ubicuitare de bunatate in acele zone care, prin insumarea lor, depasesc o masa critica a nevoilor comunitare luate pur aritmetic. Comunismul de kibbutz urmarea, de exemplu, un perpetuum mobile al produselor manufacturiere, si intelectuale, in interiorul unui ciclu Carnot economic; o utopie, pana la urma. Pe de alta parte, doctrina Nash si tot ceea ce inseamna Game Theory (un pic incompatibila cu viziunea unei comunitati anomice, plina de narcisici) sugereaza ca doar jocul unei aceleasi carti poate propulsa societatea, si comunitatea, inafara miasmei care-a cuprins-o. Pentru mine, personal, cartea de jucat este educatie pentru sanatate, si sanatate pentru educatie. Fara amandoua, banii care circula deja in Bucuresti nu fac altceva decat sa fie mici sclipiri aurifere intr-o mare groapa de gunoi. Ce folos ca tu conduci un Bentley, sau un Phantom, daca tot puti a transpiratie, daca inca mai ai dubii ca pamantul e rotund sau ca teoria speciilor lui Darwin e doar o gogorita. Ce folos ca esti premier, daca inca n-ai invatat cand se foloseste “care” spre deosebire de “pe care”. Ce beneficiu poate aduce daca esti profesor, daca iti vinzi isteria ca formula de rating pe Antena 3. Sub ochiul magic al celui care nu judeca, dar legitimeaza prin asistarea tacuta, fiecare devine un potential Hitler, un asasin de epoci, un tiran, un tortionar.

G.

Advertisements

2 thoughts on “RAK2

  1. Sunt foarte impresionata de stilul de scris si de mesagele profunde pe care le transmiti. Sunt departe de casa de multi ani si ma simt reconectata cand citesc blogul tau. Multumesc.

  2. Monica,

    Iti multumesc foarte mult pentru mesaj. Observatia este insa ca Andreanum e un blog colectiv in care scriem eu, Andreanum, Tractoristu, Un Opinant, Radu si ocazional participa (la subiecte pe teme OB-GYN) si sotia mea. E un efort comun. Speram sa ramai langa noi si sa ne “citim” vreme buna de acum inainte.

    G.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s