Gena si mema

Se duce o discutie care pare fara sfarsit. I s-a spus dezbaterea “oul sau gaina” privind geneza bolii mentale. Imprejurul ei sta, practic, galceava eterna intre aparatorii modelulelor biologic sau psihologic, sau strutocamilele oportuniste (sic!) ce argumenteaza pentru un asa-zis model “bio-psiho-social” (BPS), tripartit, etern democrat dar pe anumite segmente groaznic de inexact. In cele din urma beneficiarul probabil al zbaterilor browniene din psihiatrie, pacientul, ramane mirat si eminamente ignorant prin anularea diferitor forte de frecare catre care este tras. Bine, bine, dar eu…cu cine votez? Cine sau ce poate fi invocat pentru situatia mea de ieri, de azi, si tot ce se poate maine si poimaine si-apoi in fiecare zi a vietii mele? Oportunismul discutiei cu ignoramus face ca acesta din urma sa isi exprime, in tot ceea ce spune, “credinte” pe care le supune sub aceeasi valoare de adevar evidentelor; departe de mine sa cad in extremismul bigot al heterofenomenologiei (doar “hardcore evidence” si nimic altceva, doar teorii verificate si ras-verificate si in rest tabula rasa peste controverse). Psihiatria nu va fi, probabil, o stiinta exacta foarte in curand. Cuvine-se insa sa purtam aceasta dizertatie ca sa clarificam unde cade boala mintala pe continuum intre gena, mediu si quanta ei memetica, altfel spus corelatul ei socio-cultural, felul in care putem sa concepem ca rolul bolii mentale este unul evolutionar, arhetipal; spiritualitatea si boala mintala sunt indisolubile si de la un punct incolo linia credintei tinde asimptotic la delir, si viceversa.

Iata de ce exprimarea cu tarie a unei credinte poate sa sugereze un adevar, chiar daca nu este sprijinit de nici o dovada; iar in maladia psihiatrica, stigma deriva din aceea ca toti sunt experti, la fel cum toata lumea se pricepe la politica, sau la fotbal. Nebunia, stie toata lumea, este un conglomerat de manifestari pe care le recunoaste si copilul de tata, si cainele vagabond care urla doar la doua lucruri: la luna si la schizofren. Ce este probabil nu vom reusi sa le explicam tuturor. Ethos-ul popular e facut din oneiroidii, din fantasme, si din supranatural. Ar insemna sa negam prezenta sistemelor culturale etnocentrice printr-o promovare agresiva a explicatii empirice a maladiei mentale. Pe de alta parte stam, la inceput de secol XXI, pe o culme de deal de unde, imprejur, se afla inca o ignoranta desavarsita a separarii bolilor mentale in afectiuni habituale si afectiuni genetice, acestea din urma fiind aproape invariabil apanajul psihozelor si/ sau dementelor de orice tip, pe cata vreme primele, dar si ultimele prin cumulare, sunt evenimente epigenetice, legate intim de particularitatile sociale si familiale ale omului modern.

Reorganizarea sistemului de clasificare al maladiilor mintale care se urmareste a veni in 2011 va castiga, spun participanti la comisie cu care am purtat dialog, o prima axa destinata bolilor genetice. E inca departe de a fi un proiect fezabil, spre exemplu o meta-analiza recenta din Archives of General Psychiatry a geneticii schizofreniei a putut concluziona doar ca defectele sunt a) punctiforme si b) multigenice. Despre boala maniaco-depresiva (Kraepelin) mai-nou zisa a fi bipolara de tip I cert este ca are agregare familiala, dar ca nu exista un defect identificabil, desi multe locusuri candidate. Studii pe gemeni din registrul national suedez in ceea ce priveste depresia unipolara, in ultimul rand, arata ca pana la 40 de procente din fenotip este inheritabil, transmisibil. Acestea sunt dovezi ca marile entitati din psihiatrie sunt motivate biologic, amorsate cultural dar in cele din urma explicate etiologic prin defecte genice. Ceea ce nu e nici pe departe o explicatie exhaustiva a bolii mentale. Exista psihoza si fara vulnerabilitate genetica. Exista depresie si fara defecte alelice in transportorul serotoninei. Exista psihopatologie care este suma dividendelor unui ecosistem aflat in permanenta expansiune, si care alcatuieste o proportie dramatic de mare din biomasa. Dennett si Hofstader spun, de exemplu, ca in ziua de maine raspunsul la problemele lumii (cand vine vorba de constiinta, si constienta, si cognitie ca fenomen) va putea fi oferit doar pe un canvas memetic.

Cultura este un simbiont. Boala mintala este un simbiont care ajuta uneori (nu rareori) individul sa nu intre in colaps complet vis-a-vis de situatii intolerabile. Iata de ce, de exemplu, este nevoie de sprijin, suport familial si interventii terapeutice pentru a restabili relatia dintre individ, si mediul sau. Aculturarea, de exemplu, este cunoscuta a fi un factor de risc major pentru dezintegrarea severa a afectului, dementializare progresiva si suicid; migratia culturala, de asemenea, s-a demonstrat ca in anumite societati este o cauza imediata de boala mintala, iar in populatii vulnerabile un trigger de maladie, de reacutizare a unei conditii cronice sau de dezvelire a unei ferestre de risc in conditii de “dead-man’s zone” pe falia dintre comunitati. Un exemplu este de exemplu pentru mine relatia dintre israelieni si palestinieni, intre care evenimentele ciclice de violenta depasesc planseul politic si adeseori iau proportii patologice, devin explicate mistic pe cata vreme ele reprezinta doar epifenomenul unei catastrofice ecologice in psihismul celor doua natii. Terorismul international poate fi, in mod egal, explicat memetic drept o solutie tolerabila la o problema intolerabila pentru multi; or aici a spune ca islamul este responsabil e reductionist si marsav. A deveni disocial si antisocial in conditiile in care reduci socialul la dogma religioasa e un semn de ipocrizie, si-am intalnit profesionisti care se izbeau cu capul de peretele propriei ignorante cand venea vorba de a incadra religia in dialogul cu bolnavul psihiatric; in contextul delirului paranoid mistic, de exemplu, e o punte a suspinelor greu de trecut. Pentru depresivul psihotic grabnic in nevoie de de-escaladare si sublimare a vinei spiritualitatea poate reprezenta o valva de decompresiune, in context cultural.

Asadar sa facem pasul spre urmatorul capitol al discutiei. Nu exista indoiala in mintea mea ca certurile stupide vis-a-vis de etiopatogenia bolii mentale nu fac decat sa previna o reala dezbatere pe marginea imbunatatirii paradigmei privind psihopatologia care sa respecte nu doar factorul biologic, dar si pe cel sociocultural. La sfarsitul zilei suntem, indiferent de imputinarea noastra ca indivizi, rezultatul a zeci de mii de ani de succese. Sa fi fost o idee mai la stanga, sau la dreapta – spune doctrina Leibniz – si intreg universul n-ar mai fi existat.

G.

One thought on “Gena si mema

  1. Am citit articolele lui G. legate de psihiatrie. Sunt biochimista si autoarea unei carti despre umanizare (absolut originala, interdisciplinara, care se gaseste pe net) “Civilizatia foametei/o alta abordare a umanizarii”, si indraznesc sa cred ca bolilele psihice ar putea sa aiba mult mai putin mister decat ar parea, cauzele lor ar fi mult mai usor de inteles. CU alte cuvinte, ar fi banale iar tratamentul lor, pe cu totul alte principii decat cele actuale, ar putea fi mult mai simple si mai eficient. Nu o sa ma apuc sa insir ce zic altii, exista critici majore aduse acestor tratamente…Aici vorbesc de bolile psihice, specific umane. Cine explica umanizarea trebuie sa incerce macar sa le explice aparitia la om.
    Nu stiu unde lucreaza G., dar daca e deschis la o eventuala colaborare pe cercetare, ii stau la dispozitie. Garantez originalitatea ideilor (cred ca e usor de verificat, mai ales pentru cineva care se vede ca citeste).
    Ideile din aceasta carte au fost duse pe la congrese afara si o sa mai fie si luna asta…sper, daca gasesc sponsorizare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s