IAD – adictia de internet pt. I

Zilele acestea ma confrunt cu o veritabila hemoragie de cazuri in care, intercalat in complexul diagnostic de maladie mentala, apare si un sindrom despre care eu – si altii – credem ca e o afectiune noua si identitar diferita de cele care ar putea-o explica mai bine. Ma refer la Tulburarea de Dependenta la Internet, si am sa ma refer la ea in urmatoarele dupa o perioada lunga de amanare a subiectului. Am vorbit despre asta acum un an, in Padova, unde am facut o introducere a legaturii dintre internet si psihopatologie; rationalul fundamental unei atare asocieri pleaca de la constatarea de bun simt ca, daca in 2007 numarul de utilizatori de internet a depasit 1 miliard de terminale, si luand ca etalon rezultatele lui Ron Kessler cum ca maladia mentala atinge 1 din 10 persoane de-a lungul vietii (independent de diagnostic), atunci la orice moment exista un milion de useri online care au un diagnostic de maladie mentala. Corolarul unei atare afirmatii este ca sansele unui contact “virtual” cu un bolnav psihic sunt semnificative, si interfata dintre calculator si bolnavul mental sa fi depasit deja granitele unui exoticism, si e o realitate factica pervaziva. Si totusi refuzam sa diagnosticam, si sa tratam adictia la Internet.

Acum 12 ani, Ivan Goldberg – un generalist american – a facut probabil greseala vietii lui. Pe un listserv la care erau abonati niste colegi, Ivan a postat un pamflet in care incadra “criterii” de diagnostic al IAD. A facut-o in gluma. I s-a raspuns ca “netaholism-ul” e de fapt clinic relevant, si ca existau deja cazuri de adictie. In 1996, numarul abonatilor la internet abia depasise 150 de mii de useri la nivel mondial. Un an mai tarziu, Kate Young publica un prim studiu vis-a-vis de subiect “imprumutand” formatul tulburarilor de control al impulsului (joc patologic). Aceste doua erori initiale fac ca pentru ultima decata discutia despre fenomen sa fie una greu de dus, una la mana pentru ca majoritatea stiu despre ea ca un fel de banc, iar celalalti spun ca de fapt e un fel de “tulburare de control al impulsului” aplicata. La intorsura mileniului, Shapira si colegii lanseaza un al doilea studiu seminal (dintr-o bibliografie totala care numara undeva la cateva zeci de articole – spre deosebire sa zicem de cercetarea in cancerul de col unde anual mai apar cateva sute de mii) unde sugereaza ca in fapt, si de drept, nu ne putem pronunta cu privire la claritatea nosologica a conceptului de IAD. Si totusi, cazuri exista. Dificultatea in a-i incadra deriva din aceea ca nu exista o unealta care sa ii diagnosticheze. Nu exista decat constatarile empirice, si pacientii care vin la psihiatru duba a) abuz prelungit de internet si/ sau b) supradoza sau c) complicatii comorbida in urma dependentei la internet. Cazurile care provin din China si peninsula coreeana despre copii/ adolescenti care au murit in urma expunerii prelungite la internet si online – gaming (in particular) fac deliciul stirilor si-al dezbaterilor privind mass-media in general. In camera de psihiatrie, insa, lucrurile nu se rezuma doar la extreme. In fapt, rationalul de a defini o dependenta la Internet provine din constatarea simpla a unei serii de cazuri unde parintele iti spune de copil ca petrece 10 – 15 ore pe zi pe calculator “daca este lasat”; sau al adolescentului care chiuleste de la scoala ca sa se joace “in retea”; tanarul adult care vine la servici cu ochii carpiti ca “a avut de terminat un nivel” sau cei care sunt “tot timpul pe mess”, altfel spus acceseaza in permanenta servicii online de comunicare.

O dependenta la Internet trebuie, in cele ce urmeaza, sa fie definita drept un complex de semne si simptome care interfereaza semnificativ cu functionarea individului in cel putin doua domenii fundamentale ale vietii si in care apare fie a) folosirea abuziva sau b) prelungita a serviciilor online (comunicare, gaming, shopping) si, in plus c) aparitia simptomelor de sevraj la tentarea nereusita de a intrerupe obiceiul, in special neliniste psihomotorie sau apatie excesiva, tulburari de somn, hiperactivitate, iritabilitate, dispozitie depresiva, apato-abulie – care cedeaza la revenirea asupra obiceiului. Aceste modificari nu trebuie, la fel ca alte complexe sindromale incadrate in prezent, sa fie explicate mai degraba de alte tulburari psihice concomitente sau evenimente de viata recente cum ar fi stressul acut post-traumatic sau reactia de doliu, sau tratamente medicamentoase.

Folosind aceste criterii, este de anticipat ca un bun segment din populatia user-ilor este dependenta de Internet. Un sondaj de opinie coreean a apreciat ca persoana dependenta de experienta onlina foloseste mai degraba net-ul pentru comunicare real-time, jocuri si shopping si mai putin pentru educatie, informatii sau e-mail (Wang et al, 2007). Grupul a dezvoltat de altfel si un checklist de simptome prin care incearca sa stratifice dependenta pe diferite plafoane de risc. Nu stim insa daca sunt grupe de varsta in particular vulnerabile la experienta online. Experienta mea empirica din ultima perioada imi ridica la fileu in mod ingrijorator cazuri de copii si adolescenti care vin cu manifestari de tip hiperkinetic, depresiv, impulsiv-agresiv si care intrebati daca a) au calculator acasa sau b) au acces la Internet spun ca da, si ca petrec cel putin 4 ore pe zi la calculator; adeseori parintii vin si spun ca de fapt e mult mai mult. Calculatorul interfera cu ritmul de somn, cu alimentatia, cu buna comunicare in familie. Apare comunicarea asincrona, apare secatuirea emotionala a mesajelor altfel incarcate emotionale (de tip “mi-e dor” sau “te iubesc”, sau dimpotriva caracterul de stopper al injuriilor sau cuvintelor licentioase) . La elevi, apare scaderea randamentului scolar, absenteism scolar, si la unii dintre ei un veritabil abandon. Adolescentul nu se poate concentra, isi pierde interesul pentru lucruri placute altele decat cele care-i ofera o gratificare imediata de tip “click and drag” din jocul online, sau feed-back emotional prin emoticon. Se atrofiaza abilitatea lui de a comunica efectiv atat verbal si non-verbal starile lui afective iar imagina lui asupra lumii devine una ‘virtualizata’ si ‘virtualizanta’. In Romania, de exemplu, cazul lui Alin Andrusceac, adolescentul ucis cu sange rece de alti doi pentru ca – aparent – era mai bun pe jocuri de calculator online ridica o multime de probleme, la fel cum prezenta unui nou website intitulat iresponsabil “sinucigasi.ro” sfideaza orice legislatie internationala vis-a-vis de regimul etic al domeniilor care promoveaza violenta online vis-a-vis de populatiile minore in primul rand. A le pune in contextul celor de mai sus ofera o perspectiva care poate va oferi un dus rece cititorului, dar si parintelui care are copil lipit de calculator. In 2006, celebrul psihiatru american Glen Gabbard co-semna un studiu de caz al unui adolescent care fusese diagnosticat initial cu tulburare obsesiv-compulsiva si depresie majora; in retrospectie, probabil a suferit de adictie la Internet. In Germania, deWildt inca de acum 2 ani pune problema separarii acesteia de alte adictii si probarea ei ca boala distincta in conditiile in care experienta online poate da nastere nu doar la fenomene conexe adictiei, dar si psihoza si/ sau fuga disociativa la personalitati susceptibile. El descrie cazul unei femei care a dezvoltat o boala bipolara consecutiva expunerii prelungite in mediu virtual la World of Warcraft, un cunoscut Massive multi-player online role-playing (MMORPG) game, altfel spus joc de caracter prin cooperare.

Trag linie. Sper ca cele de mai sus sunt suficiente pentru o introducere relativa in subiect. Va trebui sa discutam intr-o dizertatie viitoare despre netiquette, despre introiectia solipsistica in relatie cu internet-ul, despre trolling si despre etica pe internet, atata cat poate fi. Nu in ultimul rand, trebuie sa discutam despre tratament, despre terapie si medicatie in cazurile de dependenta la experienta online; ce trebuie sa faci daca esti parinte; ce trebuie sa faci daca tu ca adult suferi de asta.

G.

Advertisements

6 thoughts on “IAD – adictia de internet pt. I

  1. Ma intreb cum poti face diferenta la un adolescent intre o dependenta trecatoare de net – cum dai dintr-o dependenta in alta in perioada aceea – si una patologica, “serioasa” care necesita mai multa atentie

  2. In perioada adolescentei se intampla multe lucruri, dar in mod uzual nu dai dintr-o “dependenta intr-alta”. Asta presupune ca in fapt nu intelegi ce inseamna dependenta.

    Si-atunci, foarte pe scurt de dependenta. In cel mai bazal mod cu putiinta, a fi dependent de un lucru inseamna sa-l vrei cu tot dinadinsul, chiar si cand stii ca iti face rau. Cu alte cuvinte, nu e suficient sa vrei cu tot dinadinsul; trebuie sa faci si pasul intr-o zona de “cel mai putin dintre doua rele” unde nu mai exista placere decat prin sustragere de la o suferinta si mai mare (in cazul in care nu ai obiectul de dependenta).

    Dependenta are doua mari componente, care nu e obligatoriu sa coexiste (potrivit celor mai noi reglementari DSM-IV-TR): a) adictie si b) sindrom de sevraj specific. Adictia este o reactie comportamentala, determinata biologic si ancorata la nivel cerebral, prin care circuitul recompensei (nucleus accumbens-arie ventrala tegmentala – lob frontal) este perturbat in raport cu ariile inhibitorii prin ranforsare continua de tip conditionare skinneriana. Daca apare un stimul placut, individul va folosi acest circuit ca sa mentina, sau sa augmenteze, stimulul. Prin evitarea stimulului aversiv (daca exista alternativa aversiva), sau prin supralicitarea celui placut (daca e singura optiune), se ajunge in cele din urma la o “batucire”, o “formatare” comportamentala adictiva fata de un obiect, sau obicei. Fiziologic, VTA-ul (aria ventral tegmentala) ne ajuta ne formam obiceiuri; patologic, ne creaza adictii.

    Dependenta la substante presupune o adictie, dar si un sindrom de sevraj specific. Acest lucru nu e lamurit in cazul dependentei de Internet, sau la Jocul Patologic, sau la dependenta de glucoza unde pana de curand nu se cunostea rolul receptorului de insulina la nivel cerebral. La alte substante insa este descris, si este relativ patognomonic (adica iti da diagnosticul privind CE substanta consuma persoana) pentru o serie de droguri de clasa A cum ar fi heroina, cocaina, ecstasy, amfetamine, dar si pentru droguri de clasa C si D cum ar fi benzodiazepinele, nicotina si cannabis-ul.

    Asadar:

    i) nu exista dependente “trecatoare”. Exista dependente punct, a caror evolutie naturala poate sa migreze la nivel de adictie de la un obiect (sau drog) la altul.

    ii) diferenta o faci intre habitual (adica obicei, care presupune deja o doza de toleranta la un anume stimul) si comportament de modificare a mediului pentru cresterea tolerantei, cum se intampla in adictie. Altfel spus, diferenta dintre un om care nu e dependent, si unul care e dependent de Internet sa zicem e ca acesta din urma cauta sa adapteze mediul la adictie, si nu invers.

    G.

  3. Ba da, si chiar mai categoric decat le-am exprimat eu la nivel individual, unde pot sa apara vulnerabilitati specifice care transforma dependenta intr-o chestiune de viata si de moarte.

    G.

  4. Pingback:   IAD : Adictia la internet pt: III: Smashers — andreanum.org

  5. Pingback: O fotografie cât o mie de predici! Despre IAD – dependența de internet. «

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s