Specii pe cale de aparitie

Formula mi s-a revelat la ceas de seara in urma cu cateva zile (vezi butada lui Dawkins privind diferentele intre creationism si evolutionism), referitor la momentul imediat dinaintea speciatiei. Indiferent daca esti adeptul pasului-piticului-urcand-pe-muntele-improbabil sau a salturilor spectaculoase propuse de Gould din teoria lui a echilibrului punctuat, este cert ca a la limite trecerea de la o specie noua la alta se poate observa doar in retrospectiva (discutie a lui Dan Dennett la care am asistat in vara acestui an). Darwinismul permite un joc de imaginatie pervers – ce-i drept – vis-a-vis de cat e nevoie ca sa quantifici o specie ca fiind noua, atata timp cat diferentele catusi de minuscule in secventa genetica pot sa determine o paleta de adaptari fenotipale uluitoare. Sa nu uitam, noi impartasim peste trei sferturi din genele noastre cu o fiinta numita in latina mus musculus, altfel spus ordinarul soricel. Ca o paranteza, unul dintre pacientii mei mi-a povestit astazi la ureche unul dintre cosmarurile lui in care este prins intr-o groapa cu soareci, dupa ce fuge de un om mare cu o masca de lup si-un catel mai mic. Mi-am adus aminte de lucrarea deja celebra a lui Freud, dar am alungat repede gandul (desi s-ar putea sa mai revin la el in curand). Legatura dintre proverbialul soricel, verisorul nostru primar, si soricelul metaforic, cel care-ti rontaie la ureche a devenit deja un leit-motiv al discutiilor purtate de noi aici intr-un context social. Iata asadar, fara vreun preambul mai lung decat cel de mai sus, ratiunea de a exista a discutiei mele pe care am de gand sa o duc vis-a-vis de speciile memetice pe cale de emergenta. Li se spun “trend-uri”, curente, tendinte, se poate vorbi de – termen de altfel imprumutat din hidrologie- de “main-stream” (la mijlocul raului”), de “off-stream” (inafara curentului de apa sau de “up/ down stream” (in amonte/aval). Ce sa mai, limbajul darwinismului social e foarte colorat dar face efortul de a exprima ceea ce altfel nu e foarte intuitiv, anume felul in care oamenii agrega la nivel supra-individual si cum unul il urmeaza pe celalalt in a vorbi/ se purta intr-un anume fel care nu intotdeauna reprezinta un beneficiu imediat, sau vreodata. Astazi, de exemplu, am auzit expresia “de preferabil” care mie – de exemplu – imi zgarie in mod foarte neplacut timpanele pentru ca e o cacofonie lexicala. Asemenea, premieriul Tariceanu care-pe-care mi-a oferit cele mai bilioase senzatii prin discursurile domniei sale in care arata ca degeaba a facut nu numai facultatea, ci si liceul si ciclul primar intrucat nu s-a lipit absolut nimic din limba romaneasca moderna de tichia preacinstiei sale. Par contre, acest “care” a la Caragiale a prins in mod extrem la populatia altfel cultivata a vremurilor pe care le traim. Este asadar posibil sa asistam la o specie pe cale de aparitie, anume convertirea limbii romane la o forma de novo unde felul in care eu ma exprim sa devina o relicva, si de altfel sa ajungem sa scriem (in neo-romana): “felu in care io ma iecsprim a ajuns o relica”. Sau mai rau. Bineinteles ca la asta contribuie de-o maniera hotaratoare formatorul de limba. Profesorul. Educatorul. Am inaltat in slavi si continuam sa plangem de mila intregul corp didactic al zilelor noastre pentru cat de ostracizat este domnia sa. Pe de alta parte, saracia pecuniara nu va fi justificat niciodata idiotenia opincii, sau lipsa  – mai rau – de pregatire. Copiii si adolescentii nostri au parte de putini profesori care la randul lor sa fi indeplinit un standard de calitate vis-a-vis de pregatirea lor. Dascalii, imi spun adesea, au murit. Asta nu insemneaza ca, de exemplu, mema dascalimii a murit si ea si-acum urmeaza sa ne intoarcem la o idiocratie de stepa in care fiecare isi face o “educatie a vietii”. Asta nu exista. Asta trebuie scoasa din lexiconul copilului si-al adolescentului pentru care “viata” incepe printr-o crunta miopie sociala si se dezvolta oportunist. A lasa copilul si adolescentul a indemana propriului lord al mustelor nu va face altceva decat sa creeze meme mutante (vezi romanul la care fac aluzie) si sa genereze veritabili monstri. Sa fie oare ca fara atingerea divina (sic!) a organizarii culturii in pachete incremental complexe iese doar un maglavais morbid din care nimeni, dar absolut nimeni nu mai intelege nimic? Or fiecare-i pentru sine mancator de paine, zice proverbul, iar in cele din urma profesorul (acelasi profesor care anul trecut reporta si venituri totale suplimentare de 200 de milioane de euro anual) isi va fi facut un simbolic sepukku vis-a-vis de faptul ca, pentru el, educatia e un “trend” ca oricare altul, iar daca scoala e darapanata sau pupilul un mare ignoramus, cui ii pasa? Nepasarea a devenit, nepasarea e in devenire. Nepasarea este devenire pana la urma, dar imi pare ca prea devreme ne-am oprit  inca inainte de a fi fabricat o lume noua asa cum ne laudam a face. Generatia mea asteapta sa dea ortul cea de “dinainte”. Multi imi spun (desi, ca un fel de “afterthought”, ce inseamna “multi” daca sa zicem lumea ta e una universala, spre comparatie cu una minuscula din comunea Silistea Gumesti? Ce ar insemna “multi” pentru un personaj al lui Marin Preda?) deci multi imi spun ca nu putem face decat sa asteptam. Imi pare extrem de hazliu, si-as rade si cu pofta daca nu m-ar apuca plansul.

Astfel pica para malaiatsa in gura lui natafleatsa. Daca vrem sa evoluam, si presupunand ca evolutia conduce masinaria vietii la orice nivel si regasindu-se in fiecare lucrare putem noi sa ne imaginam ca avem luxul de a ne opri, asteptand extinctia unei specii (sa-i zicem “postcomuniste”?) pana cand intr-un veritabil vacuum vom iesi noi din caverne si vom repopula un ecosistem, un areal cultural? Zic cum spune si sfantul Sisoe, personajul lui Toparceanu: “asta nu se poate”; odata paradisul chert, pierdut definitiv si irevocabil, drum inapoi nu este si la fel de bine pasul inainte catre “mai bine” nu se face prin rabdarea de a-ti muri tulpina genealogica. Pai tu, mai crestine, pe ce cresti? Pe ce te dezvolti? Pare un non-sequitur, insa, ca daca e sa cresti si sa te dezvolti pe-un arac biciznic precum acesta “de preferabil” care-pe-care, mai bine nu te dezvolti de loc. Judecam cum ca evolutia naturala a speciilor noastre culturale e una cretina, inutila si pe alocuri periculoasa. Nu este una bazata pe selectie, ci pe masa critica a oportunitatii de coagulant social. Altfel cum ar mai rezista inca (atat de bine) populismul pe meleagurile noastre, dar si aiurea?

Nu avem alta optiune decat sa traim, sa triem, sa filtram si sa pastram un cenzor al propriilor ganduri si emergente culturale in relatia dintre noi. Dupa acel “savoir faire” trebuie sa vina si un “savoir d’etre”, un “a stii sa fii” pe care noi inca nu l-am invatat foarte bine, iar in actul nostru creativ, acela de a ne reinventa ca fiinte, dar si ca societate, suntem inca intr-un noroi intelectual. Or limba si cultura noastra sunt in fapt depozitarele zilei de maine, cel mai de pret lucru pe care il poti lasa copiilor tai si copiilor copiilor tai. Iata de ce, pana la urma, inteleg eforturile etniilor minoritare de pretutindeni de a-si transmite mema pe cat posibil agresiv, si indiferent la tipetele scandalizate ale altora intrucat fara limba, si fara cultura care o insoteste, umanitatea in toata savoarea ei moare.

Tragand linie, catre toti acei domni care formeaza o generatie de nevrotici, de paranoici, de izbiti-cu-tifla pentru ca asta vinde o portocala in plus, sau un detergent in minus, ganditi-va bine la ceea ce faceti. Mai exact, e prea mult spus “ganditi-va bine”. Doar “ganditi-va”. Ganditi. Macar o secunda. Nu lasati automatismul maimutei care-si baga destiu’n…si-apoi in…sa va cuprinda elanul vital. Nu lasati ca limba aceea pe care o vorbiti, pentru care un dascal batran se poate sa-si fi tocit la randu-i coatele si dintii ca sa v-o bage bine la cap, sa se transforme intr-o ciorba sociala. Fiecare dintre cei care astazi batjocoriti “trista mostenire” (un alt concept bizaroid) sunteti povestea de succes care a urmat dintr-ansa, altfel n-ati fi fost. Ar fi fost probabil altii, la fel de sugubeti ca voi. Si daca e sa fim martori la specii pe cale de aparitie, hai sa fie specii bune. Hai sa fie specii utile celor care vin. E un pariu care merita pus in orice moment al trecerii noastre.

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s