IAD : Adictia la internet pt: III: Smashers

IAD : Adictia la internet pt: I

IAD : Adictia la internet pt: II

Privind reactiile de frustrare care apar ca o consecinta directa a timpului excesiv petrecut la calculator, trebuie remarcat ca majoritatea se manifesta a) exploziv, b) nediferentiat (mai ales prin efect de proximitate si c) scad toleranta generala la frustrare inclusiv la distanta. Prin asta, ipotetic insasi interfata de acces a internetului este un factor moderator al adictiei la World Wide Web, desi iata un alt domeniu in care nu exista deloc informatii, anume daca instrumentele mobile de tip 3G ar fi mai putin propensive catre reactii agresive in urma uzului prelungit. Dar pentru ca exista deja o experienta de peste o decada cu “batranul PC” trebuie sa ne raportam la acesta in cele care urmeaza. Si-am sa folosesc pentru cele care urmeaza povestea (trunchiata si abreviata ca sa pastrez confidentialitatea) a unui pacient care mi-a venit ieri in cabinet pentru ca in luna iulie a inceput sa aiba dureri de cap. Foarte puternice, iradiau supraorbitar dreapta; pe romaneste, durerea lui de cap mergea la ochi, si nu doar ca mergea la ochi dar avea si fotofobie, adica il supara foarte rau lumina. Si nu numai ca-l supara foarte rau lumina, dar la vreo 30 de minute dupa ce i-a inceput criza a vomat. In jet. Bineinteles ca aceste atacuri de tip migrenos au revenit, au inceput sa aiba o anume periodicitate, mai intai o data la 2 saptamani, apoi o data la 1 saptamana. Ce sa fie, ce sa fie? Manastire intr-un picior, ghici ciuperca ce-i. Este remarcabil, ca factor premorbid (potrivit actualei clasificari, dar daca ai citit deja primele doua parti si ai deja o suspiciune) era consumul de aproape 10 ore pe zi de calculator, mai exact personajul nostru juca un cunoscut joc in retea. Cu prietenii lui. Din toata tara; si probabil si alte tari inconjuratoare. In drum spre doctor, pentru prima oara dupa 2 luni, a vomat si in masina.

Ce e si mai fascinant la acest pacient este ca el a reusit sa arunce prin casa vreo doi moushi. A spart un monitor “pe stil vechi”. L-am intrebat daca a schimbat recent tastatura. Mi-a zis ca nu, el nu e “genul”. Altii insa sunt, ma gandeam, e cunoscut intre gamer-i termenul de “keyboard smashers”, anume persoane care in momente intense fac contracturi distonice ale degetelor, si pentru ca nu mai apuca sa apese tasta ….pierd nivelul. Si pentru ca pierd nivelul, dau cu pumnii in tastatura pana cand ii sar toate tastele, si cu putin noroc o arunca si pe fereastra. Pare o gluma, dar uite un caz asemanator filmat (vezi AICI ) care a facut deliciu pe Youtube, desi surprinde un raptus coleric la un copil de 10 ani, probabil, aflat in plina descarcare de catecolamine. Tipa, are stereotipii, e ecolalic, dispneic. Lumea care nu intelege ce se intampla de fapt cu el crede ca de fapt glumeste. Ei bine, el nu glumeste. Pentru el, experienta e intens neplacuta, senzatia corporala de la varful degetelor e electrizanta ca atunci cand te lovesti in cot, si bineinteles ca (posibil) din cauza unui mic deficit de mentalizare creaza senzatia ca o face intentionat.

Heteroagresivitatea in cazul consumului abuziv de internet/ gaming online/ chatting online este un factor care individualizeaza aceasta forma de dependenta de altele, intrucat majoritatea substantelor cu potential adictiv sunt euforizante, analeptice, mai putin cataleptice, si nici macar stimulantele (daca ar fi sa zicem ca gaming-ul sau expunerea la W3 sunt stimulante) intr-o prima faza nu dau crize de furie. Intr-adevar, consumul prelungit de amfetamine transforma individul intr-o fiara cu sigurantele arse. Nu ar fi exclus ca a) mecanismul de vulnerabilizare sa fie unul noradrenergic si b) datorita acestui mecanism sa creeze susceptibilitate la persoane care deja au un afect predominant noradrenanlic, cu mici tulburari de atentie, socializare proasta, momente de avolitie sociala (“nu vreau sa vad alti oameni”), cu tendinte perfectioniste si cu personalitati catre zona cluster-ului C (evitant/ dependent/ obsesiv-compulsiv  plus, as adauga, depresivii). Vilmayer et al descriau, acum 4 ani, cazuri de heteroagresivitate la obsesiv-compulsivi. Keilp si colegii au descris acelasi lucru mult mai recent, in 2007. Descarcarea de catecolamine, la indivizi vulnerabili, deturneaza modularea afectului din zona mezocorticolimbica spre circuite accesorii care trec “peste” amygdala, un releu foarte important in management-ul pulsiunii agresogene. Iata deci ca la astfel de indivizi o activitate a) repetitiva, b) “care creeaza obicei” (habit-forming) si c) intr-o fereastra de varsta vulnerabila (mai ales persoane tinere, de sex masculin, dar nu numai) poate sa duca spre un raptus coleric fara ca sa existe alte elemente de avertizare. In cazul pacientului meu, familia nu s-a “sesizat” ca baiatul arunca precum o banshee cu piese de calculator prin camera, si ca era tahicardic probabil atunci, injectat, furios pana peste poate. S-a sesizat doar ca a inceput sa se planga de dureri de cap.

S-a vorbit si se vorbeste intens, mai ales de grupul de sociologi de la UofT (University of Ontario) despre rolul “socializant” al Internetului. O cautare google (keywords: internet, socializing),  azi 24 octombrie 2008, arata ca articolele mai vechi (2005) pastrau inca reticenta vis-a-vis de socializare online, pe cata vreme azi suntem toti muc-si-sfarc, veseli nevoie mare si incurajatori pentru ca prietenii, si copiii nostri, sa isi face prieteni via experiente online. Pe de alta parte, si-ajung la partea a doua a discutiei care are legaturi fundamentale cu prima, anume heteroagresivitate direct consecutiva experientei online, este deja un fapt notoriu ca a crescut impresionant numarul pradatorilor sexuali online, si nu doar pedofili, ci si alte tipuri de parafilii. Anul trecut la Padova, in preambulul prezentarii mele, Andreea Betz a facut o discutie fascinanta despre subtipurile de zoofiliaci si rolul internetului in angajarea de “noi membri” in comunitate; un coleg de-al ei a facut apoi un caz interesant despre patologia de tip pedofiliac si relatia sado-masochista, acceptul informat al copilului pentru relatii sexuale si felul in care “cupluri” pedofile trec apoi la a disemina fotografii online, si a recruta alti candidati pentru experiente ulterioare. Astfel, pedofilia nu este doar o tulburare in sfera instinctului sexual, dar si o tulburare de tip dependenta, aici amorsata de Internet, si posibil agravata de Internet. Diferenta insa dintre un pedofil si un stalker (si-am sa raspund aici unei intrebari formulata vis-a-vis de segmentul anterior al disertatiei mele) este ca rareori un pedofil urmareste in mod activ victima. Fie este cineva din cercul de cunoscuti, familie (pedofilul insusi fiind cineva care a fost abuzat sexual intr-o suma importanta de cazuri), fie a avut o “initiere” de tipul celeia de care vorbeam. Pedofilii se rezuma la poze, si la “voiajuri” in tari candidat cum ar fi Thailanda, unde prostitutia infantila este un veritabil morb al zilelor noastre. Pradatorii sexuali de tip stalker (o persoana care sta la panda) au ceea ce discutam mai sus: agresivitate indreptata catre individ care devine, intra-devar, incarcata sexual pentru ca individul insusi o impregneaza sexual. In cazul lui Alin Andrusceac, de exemplu, e posibil ca raptusul in care cei doi copii l-au legat si l-au torturat, si-apoi l-au lasat sa se innece in propriul sange si voma sa fi fost precedat de comentarii de natura sexuala intre toti trei , pentru ca spre deosebire de pedofili care formeaza retele de incredere stalker-ii sunt precum hienele, psihopatoizi, si prin asta mult mai periculosi. Decompensati, pot ajunge sa iasa din virtual in real si sa formeze fixatii pe personaj care esueaza in fapte reprobabile, fie homucidere sau sinucidere.

Ramane ca in a IV-a si ultima parte sa discut interventii si igienizare privind consumul de Internet si jocuri pe calculator, atat la adolescent cat si la adult.

– va urma –

G.