De noapte

Sunt treizecisisapte de ore de cand se fatsaie pe culoar. Intra peste tot, a luat saloanele la rand, umbla printre lucrurile celorlalti in timp ce ceilalti se prefac ca nu observa. Are un ochi mai mic si unul mai mare, privirea flancheaza un nas care a facut de timpuriu cunostinta cu asfaltul. Este pentru prima oara cand aud despre cineva ca s-a aruncat de la balcon la frageda varsta de 3 ani. Ce balcon a fost acela, care a permis unui copil de trei ani sa incalece, si-apoi sa se arunce in gol. E posibil sa vrei sa mori la doar 3 ani de la aparitie? Dar cand ma uit la el, cand ii vad silueta descarnata, desirata, despletita cum se prelinge pe faianta stralucitoare de la noi de pe Clinica nu pot sa nu ma gandesc ca in cosmarurile mele febrile, daca s-ar mai intoarce, el ar fi Moartea si eu as fi musca pe perete. El nu se uita la tine. Se uita pe langa tine, intr-un punct care variaza si – la fel cum realitatea e de fapt o intelegere tacita ca amandoi vedem albastru – el imi promite ca se va aseza in pat. Dar nu poate. Are akathisie. Neliniste interioara atat de puternica incat il poseda. Si afara se lasa seara. A trebuit sa fie pe tura mea. Cati ca voi – zambesc in acelasi timp ce-mi trece gandul prin minte, cu siguranta fiecare s-a plans in garda lui ca fir-ar al dracului, a trebuit sa se intample tocmai pe tura mea. Si asistentele care se plang, si au dreptate sa se planga, ce-o sa se faca la noapte cand nefericitul acesta, impuscat afara de toate institutiile binecuvantate de sanatate ale dragului nostru Stat, va cutreiera besmetic si va da Desteptarea precum mortii lui Arghezi din cimitirul Sfanta Vineri? Mamaaaaaaa, vinoooo sa ma ieiiiiimamaaaaaaa!!! Asa urla. Dar nu e un urlet ca un planset, e un urlet ca un raset provocator. Un urlet ca o amenintare. Un urlet ca o aducere aminte ca poate intr-o zi pantecul va primi inapoi lama cutitului, iar sanul va fi muscat cu pofta bestiei care i-a supt la san. Mi-e foame. Ies din cabinet, el sta precum o marioneta adastat la baza unuia dintre pereti, intr-o pozitie voit disgratioasa. Iata, imi zic, un pui de om care daca ar fi cat mine mi-ar sfasia cuticulele pe post de distractie estivala. Dar e mic deocamdata. E slab. E drogat cu pastile care pe altul l-ar fi trimis cu un bilet de clasa I la Sfantul Petru la statiune. El insa nu. Asta e blestemul lui. Cica dupa ce-a cazut prima oara in cap, de la balcon, s-ar mai fi aruncat inca o data de la unul si mai deasupra. Ca stau la casa. Ce casa o fi fost aia? Si tot degeaba. Dar dincolo l-au rasfatat. I-au dat bani. De-aia face pe nebunu’ acum cu noi, rabufneste una dintre asistente. Nu se mai poate, trebuie injectat. Cu ce sa il injectezi, doamna asistenta, ca pe el “injectia” dumitale, adica ce e in ea de fapt, l-a adus la starea asta. Si-atunci? Si-atunci putem sa-i dam sa doarma, si sa speram ca va coopera. El e afara, fumeaza. Cand scoate fumul pe gura se vede foarte bine cum unul dintre incisivii lipsa a lasat loc strungaretei bizare. Nu se poate, imi zic, copilul asta a avut fracturi de craniu multiple, fara sa fie dolicocefal are craniul turtit in forme bizare, si la baza nasului e un calus, copilul asta a avut nasul spart. Domnu doctor imi dai o tigara? Nu fumez, m-am lasat, daca vrei iti dau o bombonica. Bine, da-mi o bombonica. Pot sa stau aici? Bine, stai aici dar eu am de lucru. Si lucrez. Altele, si altele. Dupa cinci minute domnul doctor imi dai o bomboana? Pai ce-ai facut cu cealalta? Am mancat-o. Pai bomboanele se sug, prietene, nu se inghit. Bine, acum imi dai? Ia, dar alta sa stii ca nu-ti mai dau ca dupa aia ti se face rau. Bine. Pleaca. Mamaaaaaaaaa mi-e foooooooaammeeeeee. Alti pacienti incearca, fara succes, sa fixeze un punct fix pe perete ca sa nu li se vada frica in ochi. In astfel de momente te rogi sa mai fi existat un mod uman sa tintuiesti dracul la pat cu blandete. Dar nu se poate. Drepturile omului. Drepturile copilului. Dreptul de a veni in cabinet la asistente si, imperturbabil, catre miezul noptii, s-a asezat sa dezeneze un falus pe tabla. N-ar fi pentru prima oara. Asa, si acolo ce e? Pai cum, se poate, daca te-ai apucat sa desenezi spune-mi si mie, sunt curios, de ce sa-mi fac eu ideile mele, nu vrei sa-mi explici tu? Nu. Aha, nici daca te intreb? Nu. Intre timp mana creioneaza un penis infantil, cu testicule minuscule, si la vale o fata zambitoare sub semnul marelui Membru. Nu se opreste. La dreapta deseneaza ceva ce seamana cu un pepene. Oricat ar vrea, creierul nu-i aduce aminte de unde a venit, si cum arata poarta catre inapoi la care viseaza. Tatal meu e in puscarie. Serios? Imi pare rau sa aud. Cum a ajuns acolo? A facut trafic de droguri. Cu ce? Cu heroina, cocaina. Apoi se chirceste. Intoarce fata de la mine. Parca sa zic ca plange? Dar stiu ca nu plange. E o poza bine repetate, e poza dinainte de a scoate ghearele, apoi din plamani ii urca un galgait, galgaitul se transforma in raset, rasetul in ranjet si dintii ascutiti, albi, infantili, ies din nou catre mine. Il intreb. Tu ai fost abuzat sexual? Nu, cine eu? Privirea e furioasa. Nu eu, tata. Aha. Tata mi-a spus. Ce ti-a spus? Cum l-au f**** pe el in c** in puscarie. Am inteles. Agitat, pe partea stanga a tablei se apuca sa deseneze un cap de om, cu ochii goi, fara pupile, fara sprancene. Fara nimic. El nu-si da seama, dar minutele acestea de liniste psihomotorie sunt de bun augur. Pe de alta parte, eu stiu ca el vrea sa fie agitat. Abisul de sub el e prea mare. Da din picioare. A desenat doi sani ovali pe femeie, iar pe sanul stang o mana. Cine e acolo, mama? Se intoarce la mine, si rade stramb. Dar unde sunt mainile lui mama? Ia carioca si schiteaza o mana stanga cu trei degete. Si picioarele? Pai picioarele nu au mai avut loc, raspunde gajait. E trecut de miezul noptii. Nu doarme. De la calculator, asistenta tanara isi opreste cu greu reactiile de spaima. Vine infirmiera si pleaca impreuna la joaca.

Noaptea pe la 3. Bate la usa. Se agata de clanta. Il aud gafaind la intrare. Ma intorc pe partea cealalta si inchid ochii. Cel putin nu mai tipa discordant. Dimineata asistenta imi spune ca infirmiera l-a luat de la mine de la usa, a umblat cam o ora trotilat si nu se putea opri. In cele din urma s-a oprit in fata usii mele, s-a asezat acolo si tot acolo l-a gasit linistea. Vroia cu mine in pat. Bineinteles.

Mama, unde te-ai aflat tu in cele patruzeci de ore? Ce demon salasluieste intr-o femeie incat sa expulzeze copii ce vor deveni cersetori, vagabonzi, pepinierea nefericirii lumii si-a murdariei ce ne inconjoara doar pentru ca moarte, si nebunie, sa continue sa colcaie in spatiile libere dintre oameni? Mama e o curva, asta mi-a spus mama copilul tau azi noapte, si eu desenez ce-am vazut-o pe ea ca face cu alti barbati. Sper doar un singur lucru, ca interventia noastra va salva viata unui om odata. Si nu ma refer la a lui.

Ma refer la a ta. Ma refer la a altuia.

E o dimineata de un gri murdar in Bucuresti. Imi tratez pofta de a-mi aprinde o tigara cu un drops mentolat. Aroma de eucalipt imi urca in sinusurile care palpita dureros in timp ce dau muzica mai tare. Las in urma spitalul, si ma indrept catre casa. Catre un pat cald. Catre familie. Tremur pe interior la gandul ca tot ce imprejur e o constructie atat de fragila, care sta pe boante de balerina intr-o mlastina ale carei miasme se scurg, lent dar sigur, catre o alta camera de garda. Oriunde. Si ultimul gand merge catre toti ceilalti medici si asistente care, noapte dupa noapte, curata murdariile lumii. Somn usor tuturor.

G.