Pentru fiecare scena…

…exista un actor nenascut.

Am privit, in ultimele saptamani, cu crescanda antipatie dansul egretelor electorale. E ca si cum ar fi trait in custi insalubre vreme de patru ani. Dintr-o data, cu costume peticite si dinti stricati dati in graba cu luciu, vin sa zambeasca sagalnic celui ce va vota. Numai noi nu suntem banditi. Oricine altcineva. Dar nu noi. Cui ii scapa aceasta logica gogosarului? Ce i-a pazit pe ei de coruptia mentala, comportamentala, morala? Ce reteta secreta uziteaza ei ca sa ramana curati ca lacrima la ora adevarului, cand un Marinescu sau un cum-muma-sa-l-a-botezat arata cu degetul a la Conu Leonida fata cu reactiunea, doar-doar rup gura targului. Si se construiesc cariere politice pe cadavrul sobolanului care-a avut mai putina suflare, si se ridica personalitati din noroiului raului celui mai mic. Nu exista bine, stimati tineri de-ai mei. Nu exista putere. Valoare. Adevar. Din gura celor care-au urcat spirala cacacioasa a politichiei catre culme, si unde culmea e definita ca un sfert de ora in ochiul magic al sticlei, nu am auzit in aceste saptamani decat aceeasi pasareasca preacurvita a limbajului invatat la congresele de partid. Liberalii vin si spun ce-au facut ei pentru patrie. PSD-istii remarca sugubat cum numai ei ar putea sa propaseasca ‘ntelectoalii planetei (dintr-o data clasa muncitoare s-a dat la fund, messieurs?), iar PDL-ul…ei bine, suficient sa spunem ca Videanu, Boc si vrejul de fasole nu reusesc sa-mi mai stoarca nici un por in glanda, daramite sa-mi trezeasca vreo reverberatie patrioata. Simt ca se apropie moartea dinozaurilor din politica romaneasca. Astept sa le miros cadavrele in descompunere cu aceeasi satisfactie cu care necrofagul isi miroase micul dejun, si din penele vulturilor care-i vor devora uninominal sa ia nastere un cernoziom mai cald pentru semintele de mai bine. Cred in mai bine. Cred in acel “mai bine” care se propaga si pe orizontala, si pe verticala, acel mai bine catre care fiecare tinde in mod natural, spontan. Ce se intampla in Romania nu are nimic din aceste doua mari calitati. Este contra naturii. Este impotriva firii. Mai mult, imi voi pune un pariu prin care i-as lua pe fiecare in parte si, la o cercetare mai adanca, sigur voi gasi o nefericire adanca in fiecare dintre ei, nefericirea de a fi esuat intelectual pe o banchiza a cuvintelor putine, si atitudinilor liber-consimtite si mai putine. In spatele “doctrinei” si a “politicii” de partid prea putin s-a sadit in Romania post-decembrista adevaratul liberalism progresist, cugetatoriu si datator de aripi unei clase de mijloc cu adevarat emancipate. Acei pseudo-emancipati care manevreaza mareea de mal deplang arivistii, ca si cum arivismul ar fi adevaratul dusman al progresului. Ceea ce nu este. Deplang bogatasii. Ca si cum a avea bani e un viciu obligatoriu (normal aceasta mizantropie s-ar regasi pe buza de plaga proaspat taiata a unei revolutii, doar ca a noastra nu se mai vindeca, tot dam cu degetele infectate, trecute prin nas, prin gura, prin toate orificiile inainte de a palpa rana adanca). In fapt, nu prezenta banului corupe ci privilegiile unde banul devine moneda de tranzactie. In fapt, favoruri intalnesti la tot pasul – inclusiv in felul in care legislatia functioneaza – si acest “tot pasul” nu urmareste sa potoleasca tendintele egocentriste ale tuturor (un pseudodemokratos). Pe de alta parte, felul in care favoritismul circula intre indivizi cauta sa stabileasca un limbaj al comunicarii si cooperarii, or acestea doua pot continua la nesfarsit atata timp cat regula e comun agreata de parti. Pe de alta parte, banul intrerupe comunicarea. In schimbul sumei care nu are decat o valoare scriptica obtii un credit de favoritism, o clasa de servicii care nu intotdeauna satisface trocul facut. Iata de ce politicianul roman face pomeni. Incarca publicul nu doar cu promisiuni, dar si gratuitati, ca si cum dintr-o data s-ar fi rupt baierile hambarelor secrete tinute in dos vreme de o legislatura, si cand vine vorba de oferit de la altul fiecare-i altruist (oare nu asta inseamna de fapt?). Nu asta ma surprinde, anume ca politicianul ofera. El ar oferi si luna de pe cer daca asta i-ar asigura un loc mai bun de parcare in parlament, unde sa dea el cu subsemnatul pe legi rareori puse apoi in aplicare. Ma surprinde ca acelasi intelectual biciznic, teoretic calit si tocit pe bancile akademosului, exersat in a vedea dincolo de acest val de vanitate (et omnia vanitas), trage la momeala precum bibanul si-apoi tipa ca din gura de sarpe ca el e independent, si statutul lui nu e respectat. Sa avem pardon, si sa luam profesorii care au fost indelung huliti, nutriti, mangaiati pe crestet. Sau sa ne luam pe noi, medici si asistenti medicali. Bugetarii laolalta? Sa-i luam pe toti. In fapt, fiecare dintre noi a avut aceeasi calitate in 2004, si in 2000, si in 1996, 94, 90 si-asa mai departe, aceea de votant. Or avand in vedere ca vine din nou vremea sinceritatii intelectuale, si a faptelor urmate de responsabilitate (si consecinte presupunand ca vin si actiuni), cu cine vom merge? Toti sunt rai. Toti sunt prosti. De-asta Sorin Oprescu Polivraciul a castigat primaria Bucurestiului, anume ca s-a votat omul si nu sigla. Si-aici e capcana uninominalului, pentru ca felul in care e intoarsa legea noua din buzau nu incurajeaza o buna accedare la sistem a acelei paturi sociale cat-de-cat primenita. La vremuri noi, tot noi, doar ca acum vezi, dintr-o data, pe cine votezi de fapt. Votezi un Ludovic Orban care pun pariu ca ar fi facut un foarte bun Cetatean Turmentat intr-o Scrisoare Pierduta. Sau votezi trepadusii lui Becali care se plang ca ei sunt un partid mic, mic, dar vanjos. Votezi analfabetii cu dinti de aur care iti promit ca vor pietrui ulita. Votezi acei oameni care sunt totusi mai responsabili civic decat tine, iar prin asta te umilesc. Cel care a iesit in fata, bun-rau cum e el, vanghel si becal cum e el, bic si boc, cum e el, e mai preocupat civic decat tine prin aceea ca a gasit din acest mestesug o sursa de venit pentru sine insusi. Peste tot – fac o paranteza – noi ne asteptam ca functionaratul public (de orice fel) ar trebui sa fie un fel de apostolat, unde plete-barba-camasuta primesc cu zambet blajin, si sufletul cucernic, cetateanul care cere, cere si iar cere. Dar mai lasati-ne domnule, sa traim si noi! Ca raiul nostru e la fel de ponosit ca si-al vostru la o adica, si budele noastre put la fel daca nu le spalam, si concediile noastre tot acolo se fac. E ca si cum orbul i-ar cere surdului o marire de salariu. Normal ca vulgul tipa precum brotacul vis-a-vis de “furaciunile” care se fac, si-apoi barzii mega-cinismului mediatic deplang aceasta brambureala financiara, exodul “oamenilor de bine” etsetera. Pe de alta parte, remanierea societatii se face in aceeasi masura bottom-up ca si up-to-buttom. Deci, te rog eu frumos, nu mai arunca mucuri de tigara pe jos, pe trotuar, pe caldaram, nu-ti mai sufla mucii in servetel ca mai apoi sa-l lansezi pe balustrada, nu mai spurca intr-o vorba lumea in care traiesti. Ne e suficient ca suntem multi, ca sunt multe masini in acelasi loc, ca ne inghesuim in acelasi spatiu care uneori nu lasa loc de respirat si fara ca tu, acest “tu” generic in care sunt si eu inclus, sa mai lasi dara ta de melc spre rusinea celui ce vine dupa tine.

E oare de asteptat insa ca, daca vom trai intr-o lume mai buna, mai curata, mai primenita, asta ne va garanta si o primenire in clasa legiuitorilor? Imi pare ca acolo unde-am pus mana eu, si unde e munca mea si oglinda sufletului meu, mai rau imi e sa vina-un dobitoc sa imi strice bunatate de treaba. Si e vremea sa fie treaba fiecaruia, ca sa nu se perinde ciumpalac dupa ciumpalac la TV aratand cum le va face el pe toate, si singura obligatie a cetateanului va fi sa se uite la televizor cum se intampla toate afara in strada. Eu nu cred ca suntem un popor lenes. Cred ca suntem un popor murdar. Cred ca e nevoie sa educam poporul ca sanatatea in politica are, undeva la baza, si apa cu sapun.

Si pentru fiecare scena exista nu doar un actor nenascut, dar si o galeata cu apa, si-un mop. Primeniti scena, sa nu calce catindatul cu cizmele noroite mereu, si mereu.

G.