Cerul s-a transformat intr-un acoperis
de pasla. Imbacsit, gri murdar, cu flocoane rotocolind deasupra amenintator
Aviz ciorilor, culoarea neagra se pierde in fundal. Undeva pe-un fular de fanatic
Stau scrise versuri de Toparceanu
In orasul nostru’nconjurat in ceata unde toata ziua canta catirinci
Au murit cinci oameni intr-o dimineata si i-au dus la groapa toti pe catesh’ cinci
In timp ce Politistul de la colt si-a tatuat pe basca motto-ul de Emil Garleanu
Cri cri cri, toamna gri, tare-s mic si necajit. Mie mi-au pierit gandurile
Pe trecerea de pietoni in care sta sculptat cersetorul cu un dinte, pricajit
Ca o piatra in bocancul imens al acestui oras, ca un ghimpe in acoperisul de pasla
Daca nu ma insel avea ochii albastri, albastri ca pocaitul care face bani din fiare
Ca ai presedintelui, ca ai greierului din fabula lui La Fontaine
Printre valatucii suflarii unui popor de aborigeni desteleniti aud geamatele mamelor care
Nasc. Tsancii se inrosesc sa respire, trag vrednic in piept germenii acestui morb al lui Pott
Plamanii indura metamorfoza cerului vatuit, acoperisului de fibra presata
Dar asa se’ntampla mai mereu cand ploua, moare ici o baba, dincolo un domn
Ceilalti ii ingroapa pe la ceasul doua ca sa nu trezeasca linistea din somn.
G.
andreanum & co 