Azi serbam iar victoria

…si indoiala se ascunde in gand. Redundant privesc aceleasi cuvinte cu o absenta educata a omului care a adunat zeci de nopti nedormite in ultima luna. Trebuie sa sarbatorim, profetii psihologiei fericirii spun ca la mijlocul fiecarui lucru fabricant de fericire nu sta finalitatea lui, daca a fost gandit sau nu, ci substanta lui, samburele de adagio la forma pe care o ia in drumul sau spre stomac. Ma gandesc ca putem ilustra constiinta ca o mare rasnitsa senzoriala a carei pulbere ramane cel mai cumplit motor, motor ale carui deseuri nu se astern altundeva decat pe pleoapele celor din jur. Exista atata materie refulata intre noi, si asta nu pot spune ca se “rarefiaza” in vreun fel dupa ce-ai iesit din vatra satului si te indrepti catre buricul targului. Detritusul gandurilor maldigerate ale fiecarui om acopera o realitate imperfecta in care proiectam, introiectam asteptari ideale fara ca sa verificam, in vreun moment, daca acest idealism e unul centrat pe sophia, pe o intelepciune supranumerara sau daca nu cumva idealismul catre ceilalti e doar un pseudopod al propriul nostru Ego. Victoriile, ca sa revin la titlu, nu pot fi altfel decat apanajul unui grup foarte restrans de oameni. Pacaleala democratiei, pana la urma, este ca exista un “bine” pe care tot poporul sa-l afle, si sa-l apere, pe cata vreme cu cat urci mai mult pe scara binelui se creaza un abis catre “rau” unde se macina din ce in ce mai strasnic frustrarile entropice ale acelora care au tras batsul mai scurt la loterie. De dimineata, cu ochii carpiti, am mai prins in privirea periferica un personaj absolut bizar intr-un Porsche Cayenne. Purta un fes. Un roman tipic, pe care mi-l si imaginam mirosind a transpiratie la subtiori, acel roman care consuma un kil de sampon intr-un an, si care se spala pe maini cu apa rece ca sa nu faca aditionale la apometre, se legana agale intr-o masina de 100 k Euro. Aproximativ. Am zambit o secunda ca poate a luat-o “la mana a doua”. Si n-ar fi exclus. Una dintre aplicatiile pulberii macinate in constiinta individuala este ca ingurgiteaza apoptotic nu doar propriile idealuri refulate, din nou si din nou, recreate in placeri aptitudini dorinte putiinte curiozitati ci si ca face asta de-o maniera analoga vatei hidrofile. Acest domn si-a dorit foarte mult o masina care sa-l reprezinte. Si-a facut pentru masina mai mult decat ar putea vreodata sa faca masina aia pentru el. Oare are sa-l invete masina aia vreodata sa se spele pe dinti? Oare, continui in aceeasi linie logica, a oferi natiei conducatori mai buni va putea vreodata sa ilumineze cu adevarat vulgul de dedesubt? Nu cred, pe de o parte, ca avem conducatorii pe care ii meritam. Nu exista vreo meritofilie in felul in care oamenii isi aleg leader-ii, nu exista leadership adevarat care sa fi depasit conceptul stabilit odata, de mult, ca bata mai mare atrage mai multe femei si mai multa mancare. Un corolar care sa potoleasca protestul feminin este acela ca si femeile politician atrag to electoratul feminin – vezi Hillary Clinton – noul Secretar de Stat american. Intr-un comentariu recent in NY Times i se aduceau elogii privind felul in care “va duce stindardul” pentru toate femeile din America. Am putea spune ca totul converge catre “electoratul feminin”, adevaratul factor de decizie vis-a-vis de cosul zilnic. La ce-ar folosi orice, pana la urma, toti carnatii si sticlele de ulei si pungile de faina si malai oferite votantului (de gen latent masculin, un votant doi votanti), daca nu pastrarii armoniei familiale de-o maniera centru-stanga, acolo unde nu trebuie sa ajunga vreodata facaletul? Subtira ironie, sunt de acord, nu putem insa sa ne dezicem pana la capat de faptul ca toata aceasta ebulienta sociala, toate pancartele si firmele luminoase, culorile tipatoare si reclamele la crema hidratanta nu se adreseaza simtului estetic al barbatului. Indraznesc sa afirm, scandalos, ca daca Bucurestiul arata asa impopotonat se datoreaza eternului feminin care-l populeaza. In particular experienta mea de spital din ultima luna este indicativa ca femeile stiu sa foloseasca mai degraba cosul de gunoi, hartia igienica si sapunul (enumerate aleator). Femeile put mai putin inclusiv datorita profilului hormonal diferit. Femeile totusi put, pur si simplu. Produsele lor de igiena se regasesc, mai mult, la tot pasul, vezi tampoane tamponase si benzi adezive de tot felul care se dezvelesc, primitor, privirii trecatorului la orice colt. In saloanele de barbati persista un aer greu, necroscopic, si ti-e si frica sa dai mana cu careva pentru ca asta ar mobiliza axila de-o maniera periculoasa, si cine stie ce damf te loveste de-acolo. In particular, pot spune ca taranul “de bastina” nu se deosebeste, cum s-a mai discutat aici in alt context, de orasan decat prin aceea ca i se pare ca prezenta toaletei inauntrul cladirii este una pur ubicuitara, faptul ca exista butoane pe care daca apesi curge apa il fascineaza mai putin deca ai zice iar in rest emit ipoteza ca pentru dansul solutia canalizarii centrale este ca, probabil, sub spital se afla o mare fosa septica. Sau – probabil mai aproape de adevar – spitalul este o fosa septica. Dar divaghez.

Azi serbam iar victoria, si indoiala se ascunde in gand. Aceasta obsesie o am cand cultiv rasadul responsabilitatii in fiecare gulie cu care se mai intampla sa intersectez priviri in mediul citadin, ma simt precum o musca ce-si planteaza ouale in merele rosii ale ignorantei. Jos la bloc la ai mei troneaza un afis cum ca vor trebui platite urgent restantele, pentru ca s-a reparat si liftul, deci nu mai avem bani, deci voi sunteti asociatie de proprietari, asadar raspuns post-restant. Proprietatea l-a surprins pe roman cu pantalonii in vine in timp ce se usura sagalnic pe statul proprietar, zicea bine un mos cu dinte pauza gaura lipsa vezi, ti-a trebuit sa-ti cumperi nu era mai bine daca ramaneai la ICRAL? Culmea e ca aceasta atitudine vadit ariegardista se afla in crescanda voga si prin tarile calde, unde crah-ul imobiliar a transformat, peste noapte, milioane de oameni in chiriasi.

De fapt si de drept, proprietatea in zilele noastre inseamna, de cele mai multe ori, ani lungi de chirie mascata si o batranete relativa in care proprietatea a devenit deja o povara. Numai bine ai incheiat de platit, ca schimbi macazul spre nisipurile vesnice, ca doar n-o sa te ingroape cu tot cu casa. Ar fi ceva, ma gandesc, daca fiecare si-ar lua cele trei camere decomandate cu ei in mormant, si-o data cu cortegiul funerar pe strada ai vedea si-un apartament mititel, incer(ca)nat, pasind tiptil spre locul de veci. Asa s-ar face loc pentru blocuri noi cu fatade mai curate decat musuroaiele acestea insalubre pe care le permit gospodinii, si gospodinele patriei noastre. Printre ele moralul ….e un strut cu capul in pamant. La fosa septica.

G.

Advertisements

One thought on “Azi serbam iar victoria

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s