Pe cinstite?

Adevarul este ca nici n-am mai vrut sa scriu. M-am impartit intre servici si-acasa pe-o banda lunga, cu linie continua, la sfarsitul fiecarei zile cand nu vedeam decat numarul masinii din fata si kilometrajul efectuand o cursa lenta, foarte lenta, din ce in ce mai lenta pana la o pana totala, in parcare. Pe care adeseori am gasit-o ocupata, deoarece – adancit fiind  in munci- s-a crezut adeseori ca m-am mutat. Oriunde. In alta parte. E foarte posibil ca s-a gandit cineva ca lasa, oricum la cat de rar da el pe-acasa…si-o fi gasit pe cineva? ‘Fo fefe. Leaga. Nu, parol. Am fugit ca de dracu si-am dat peste frati-su, asa se zice.

Dupa perioada mea de lipsa s-a adunat mult de munca, nu din cauza mea ci implicit, intors fiind, s-a inmultitara. Consulturile. Care mai de care, cu jalba in protap. Azi am auzit o poveste haioasa, pe cinstite, si m-am gandit sa o scriu nu de alta dar este un inceput de saptamana execrabil si-ar fi fost si mai mizer de n-ar fi fost aceasta poveste. Azi s-a intors doamna X la noi, cu pustiulica dumisale care e un pic shtirb. I-a cazut un dintsishor din fata, altfel e la fel de charmant ca de obicei. El n-a mancat nici usturoi nici gura nu-i pute mai absolut deloc. Doamna X sta, zambitoare pe culoar, ne facem cu mana iar eu ies sa dau noroc cu prietenul nostru. Ce mai faci scufie? Bine fac, imi raspunde nazdravan si stiu deja ca iar s-a tinut de prostioare. La el prostioarele inseamna de obicei ca a mai imbrancit vreo colega, s-a mai incaierat cu vreun coleguts mai berbec precum si el sau cine stie ce-a mai facut. O ia pe mama de martor de obicei, mama il tot imbie hai, mai spune, doar atata ai facut? Sau am uitat? – ii da el replica indraznet, hai mami aduce-mi tu aminte. Precum ceasul de la Universitate inainte de ianuarie 2007, mama arata cat timp a mai ramas pana la Integrare. In absolut. Sau orice alta dimensiune. Mama ar vrea ca prietenul meu sa-i spuna tot, sa-i sopteasca toate secretele lui iar azi revin la noi cu o maaaare problema. P. (initiala fictiva, ca de obicei, trebuie sa pastram confidentialitatea pacientului meu) a primit recent o vizita de la o prietena de-a lui. Ar trebui sa o spunem acum ca P este un baietel in clasa a II-a, carevasazica un copil. Prietena lui are doar 6 ani, si amicul a invitat-o fara mare aplomb la el in camera. Unde i-a cerut sa-si dea jos chilotii…

…si-a filmat-o cu telefonul…

…si-apoi s-a dus la scoala…

…si a aratat filmul prietenilor lui baieti…

….tot in clasa a II-a…

….care au fost – zice el acum – oarecum dezamagiti…

…cand au ajuns acasa le-au spus mamelor lor…

…care bineinteles ca s-au scandalizat…

…si i-au telefonat…

Ei bine, minunea minunilor din ostrovul florilor mama credea ca e…prea devreme. Muuuuult prea devreme. Doamna doctor, domnu’ doctor, dar chiar asa, de pe-acum? Pe cinstite? Da, doamna, de ce nu?

Intermezzo. Cateva ore mai tarziu vorbesc despre o alta pacienta aflata in plasament la o asistenta maternala si care-a venit pentru ca – la ora adevarului – asistenta maternala vrea sa scape de ea. Lucrurile nu merg foarte bine, fetita e catapultata de la o familie la alta dupa ce tatal ei a divortat de mama ei si s-au mutat la bunica; la ceva timp dupa aceea, tatal s-a spanzurat. Fetita l-a gasit in streang. Diagnosticul ei, cel de la foaie, nu reflecta in nici o masura faptul ca ea a suferit o trauma psihologica intensa, poate una dintre acele momente inimaginabile in viata unui om cand mintea refuza sa vada, si ochii refuza sa gandeasca. Este ceea ce este. Fetita mai face noaptea in pat, are cosmaruri, i se pare ca vorbeste uneori cu tata, il vede insangerat (desi asta face parte din “dialectizarea” amintirii traumatice care s-a contaminat cu un strat grosier de confabulatie doar, si numai doar, ca sa poata deveni mai tolerabila). Medicatia ei trebuie sa se indrepte spre componenta principala, aceea biologic impregnata in urma unei viziuni neindoielnic schimbatoare de viata, si de speranta de viata, pentru un copil.

Ne-am intrebat, revenind la povestea initiala, daca e mai interesant prietenul nostru sau fata care a acceptat, la 6 ani, sa fie filmata goala de la brau in jos. Fara doar si poate asta intra in categoria ludus naturae, explorari in sexualitate pe care copilul le accepta si nu le imbraca intr-atat de mult in pudicitatea, si taboo-urile, adultului. Pe de alta parte, si aici urmeaza o scurta introspectie in abuz, nu rareori exhibitionismul si atasamentul usor, instabil, al pre-puberului sau adolescentului ascund in spatele lor iminenta, sau existenta, unui abuz fizic, sexual sau cel mai adesea psihologic. Am experimentat adesea, in ultimele luni, prezenta copiilor batuti de parinti care sunt veritabile sugative de afectiune. Vin zilnic sa se joace, baga capul pe usa cabinetului adeseori si de 20 de ori pe parcursul zilei, iar odata inauntru cauta in permanenta contactul fizic reasigurant, mana in mana, sau se “cuibaresc” realmente langa scaunul pe care stau. Unul dintre ei, recent (daca va aduceti aminte acela pe care l-am avut in garda si care intre timp s-a intors), a venit in cabinet, s-a “pravalit” teatral pe scaun si-apoi si-a pus picioarele pe mine “ca si cum” as fi fost un obiect de mobilier. Si chiar eram. Pentru copilul al carui atasament a fost facut tsandari de experienta traumatica timpurie, lumea este un loc strain a carei intentionalitate este profund tulburata, iar factorul protector, nutritiv redus la unul mecanicist, eliberat de proprietatile lui akinetice. Altul – de felul lui de neoprit si in permanenta “cautare” de stimuli – a stat mangaiat incet de mine aproximativ jumatate de ora, timp in care frenezia lui motorie s-a redus la un usor zgomot de fond, aproape ca torsul unei pisici; si-a reluat apoi preumblarile, imperturbabil. Mai vin sa ne jucam mai tarziu, Gabrriel, da? Da.

Doamna X e zambitoare, dar tematoare. Nu vreau sa stiu daca de acum a facut asta, ce-are sa fie mai tarziu. Este adeseori povara parintelui unui copil adus in intampinarea sistemului de sanatate oricare ar fi el, mai ales din cauza unei maladii cronice asa cum adeseori este boala mintala. Raman de multe ori in plan secund mamele ale caror aripi sunt retezate de boala copilului. Mama isi duce crucea, si-o duce cu mandrie si nu rareori ajunge sa fuzioneze cu copilul ei. Am zilele astea o alta poveste, in dublu exemplar, parinti care dorm cu copiii (unul de acelasi sex, celalalt caz de sex opus) noapte de noapte, la varsta de 17 ani. Sunt copii care au avut probleme de sanatate in copilarie. Parintele fara indoiala a trait la o intensitate remarcabila pericolul vital al copilului, l-a asimilat si-a facut astfel incat viata copilului sa fie reprezentata prin acel “niciodata nu voi mai repeta greseala”. Este greu sa le demontezi mitul fabricat al “este vina mea, chiar daca stiu acum ca nu e trebuie sa fie vina mea”. Asa zicea o mamica, ochii albastri rupti undeva intre manie, resemnare si cinism. Trebuia sa fie vina cuiva, nu? Preferabil sa fie a mea.

Rad cu pofta cand se termina povestea. Prietenul meu si-a dat seama ca ce-a facut el e rusinos si fara sa-i fi aplicat cineva vreo pedeapsa. E reiesit doar cand i-am cerut, zambind, daca putem vedea si noi ce-a filmat el acolo. Mama era rosie ca o patlagica, adica nu, haideti domnul doctor si dumneavoastra? Da, de ce nu? Ca sa patrunzi acele zone unde s-a creat deja o crusta in raport cu dimensiunea morala a actului gata comis trebuie sa fii pregatit sa renunti la propriile standarde si sa privesti lumea prin ochii faptasului. Pentru a afla.

Pe cinstite.

G.

Advertisements

2 thoughts on “Pe cinstite?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s