Casa regilor

Stau si ma intreb care este – daca vreuna? – legatura dintre titlul care va guverna cele ce urmeaza si siderarea mass-mediei cum ca presedintele Romaniei a purtat un lants de aur cu diverse inscriptii pe el de sarbatori. Cel mai probabil am putea suspecta, de pe acum, ca voi incerca sa asimilez situatia actuala vis-a-vis de stimatul nostru jucator (despre care n-am mai scris de foarte mult timp dintr-o auto-impusa cenzura) si aceea a unui monarh de mucava care abia acum, in cel de-al cincelea an de domnie, incepe sa-si scoata la suprafata capriciile. Dar mai dinainte trebuie sa va spun o poveste cu talc.

Am fost la Curtea de Arges, dupa o pauza de 20 de ani (aproximativ). Pentru mine, bucurestean aflat la o aruncatura de bats mai zdravana, singura piedica in a merge pana acum a fost poate propria mea lene, neglijenta, ignoranta, lipsa de curiozitate sau de vreo dorinta anume de a vedea cu ochii mei si altceva decat varful nasului. Dar alaltaieri ideea s-a intors, astfel incat ne-am imbarcat si-am plecat spre Manastire. Acum, eu nu recomand nimanui turismul religios de care aduce aminte cu atata voluptate doamna ministru Udrea, nici pe rauri nici pe coclauri cum se amuza pisicher domnul Cosarca. Recomand iesitul din vizuina de preferinta organizat, in tacere si cu punguta de strans gunoiul la purtator intrucat nicaieri, dar nicaieri nu se gaseste o infrastructura de mentinere a ordinii si curateniei dupa mizerabilul turist roman. Daca a scuipat samanta, la primavara creste flori (in onoarea domnului Vanghelie si sintactic, si morfologic). In fine…a nuf is a nuf.

Drumul spre Curtea de Arges este foarte bun. Am folosit functia Search a GPS-ului care sa ne duca pe cel mai rapid drum dar pentru ca intre timp in Romania dragul si harnicul nostru guvern a construit drumuri drumuletse autostrazi ne-am trezit adeseori ca faceam off-road acolo unde autostrada arata kilometru osutazece sinca-un pic, iar apoi am intrat in pasaj si-am ratat iesirea spre Curte si deci nici o problema, o luam prin comuna Valcele. Catre comuna Valcele, suspectez io recent sinistrata dupa aparitia caselor peste care a trecut taifunul trebuie sa o iei pe un drum de costisa care ar fi fost frumos de-ar fi avut un pic de asfalt pe el. Crevasele le-am mai ocolit, gropile le-am mai luat intre roti, santurile in schimb le-am navigat cu credinta si evlavie aducandu-mi aminte de profetul Iona pe care l-a inghitit pestele. Orisicum, dupa multe serpentine am ajuns si la Curte unde s-a terminat, intrucat nu aveam indicator nici kaka, nici kaka, despre Manastire. Noroc cu drumul care mere drept, si ne-am proptit fix in poarta Catedralei. Care am parcat un pic mai laval de i-am platit unui nene doi lei recunostinta ca exista pe lumea asta (caci sincer…unde s-or duce banii cu pricina daca nu in rachiul lui terapeutic la sfarsitul zilei?) si-am purces apoi catre interiorul acestei minuni arhitectonice, de-o frumusete fragila si mai ales, mai ales, trebuie spus ca inlauntrul ei se odihnesc marii Regi ai Romaniei, Carol si Ferdinand, dimpreuna cu reginele Elisabeta si Maria (respectiv consoarte). Fiorul meu launtric mi-a adus spre lumina o amintire cum ca parca acum 20 de ani lespezile regilor nu erau acolo, ci niste racle care intre timp au disparut facand loc monarhilor fondatori ai statului modern roman. Venetici, ar spune ardelenii, adusi sa stapaneasca un popor a carui istorie n-a fost marcata decat de fabula propriei insemnatati, dimpreuna cu mandria si bucuria autentica de a exista pe lumea asta laolalta cu toti vecinii. Romanismul nationalist si intreaga miscare de-a “reinventa” o Romanie intru unirea ei de la mijlocul secolului XIX au lasat o dira in istorie care propteste istoria noastra pe piloni neverosimili, care si astazi surprind cand ne uitam la haznaua dimprejur “la trecutu-ti falnic, falnic viitor”.

Odihna regilor se face anonim. Nimic nu te anunta ca in acest mic orasel cochet, burghez, al carui bulevard principal are sens unic (si probabil vara face un Corso delicios) se afla avutia cea mai de pret a tarii noastre, memoria propriei nasteri cu durerile atasate. Oriunde altundeva, de la Nistru pan’ la Tisa, asta ar fi anuntata inca de pe infam-mentionata autostrada, cum ca daca iesi de pe ea la 35 de kilometri poti sa mergi, pentru doar 2 lei, sa vezi mormintele Inaintasilor. Ar trebui sa fie un nesfarsit sirag de pelerini mici si mari, de la orase si sate, care sa dea aceasta ofranda pentru ca daca au buletin cu stema vulturului e pentru ca Vulturii sunt la Curte, si daca se duc la ski in Apuseni e pentru ca avem Apuseni. Noi eram, si vreo trei buzuce cu ochelari tip musca care-si umflau baloanele de guma in timp ce se pozau in pozitia pitsipoancei, si alti cativa pacatosi chinuiti pe dinauntru de demoni care nu-si gasisera loc prin orase si sate. Venisera sa caute pace, eliberare de chin si iertarea netrebniciei.

….

Inapoi la intentia originara, si referitor la apetitul nostru deosebit de a sanctiza, si-apoi crucifica, legiuitorul si in particular conducatorul, trebuie spus ca nu comunismul e de vina pentru asta. Comunismul e elefantul din camera sau cel mult conditia imuna care face ca noi, ca popor, sa ne fi nesimtit de la vladica la opinca la ce reprezinta cu adevarat spiritul national. Nu cel mai lung carnat. Nu bere cu mititei. Nu basini pe Valea Prahovei si nici macar turismul monahal (in straie corespunzatoare) al ministresei blonde cu crapatura. Nesimtirea noastra nationala face ca sa ne auto-educam intru tainele Romaniei din varful pernei, sau de la coltul strazii, sau din auzitele altora care au fost mai umblati decat noi, in timp ce ne lustruim masina in parcarea blocului sau ne creditam banii pentru tsoale de fitse, si case bengoase in blocuri in continuare urate, atat de urate.

Educatie inseamna, ma gandesc, sa scoti individul in pielea goala in calea vanturilor, si nicidecum sa-l infofolesti profilactic in timp ce-i tii teoria “vreme trece, vreme vine”. Ce-am obtinut cu aceasta noua generatie de politicieni e o noua minciuna gogonata, anume ca alesul tine de cald, sau alesul tine de foame. E uluitor ca in nemernicia in care se scalda si unii, si altii dintre acestia care zambesc vorbind de “criteriul politic”, de “sustenabilitate” si de “pastrarea promisiunilor electorale” dar si de “dezmatul financiar” de pana acum nu se regaseste deloc o istorie grea a trairii, si supravietuirii. Ei sunt oamenii noi, atat de noi incat stau rupti de realitate intr-o mare maghernita din care nimeni nu scoate profit altul decat cel pernicios al propriilor averi, sau (nu-i asa, domnu’ Mitrea?) a propriei afirmari identitare. Caci ce este un Ion, sau Petre Petre, fara violarea Nadinei sau craparea capului lui George cu sapa? Ce este Romania ghiulurilor si lanturilor si-a dintilor de aur fara un presedinte care se gandeste deja cum sa atraga votul minoritatilor etnice in anul sau electoral…

Atunci Mihai-Vodă se scoală deodată
Si spre sol întoarce fata-i gîndurată:
– Mergi si spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiesti pe tară biruri noi a pune ?
Au vrei să iau pielea de pe Natiune ?…
Padisahul vostru, fără de-ncongior
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decît cu rusine, mic si atîrnat !

George Toparceanu – Mihai Viteazul si Turcii (Dimitrie Bolintineanu)

G.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s