Glossa

Am plecat mai tarziu de la servici decat imi propusesem. Cand credeam ca gata, s-a terminat hemoragia de mamici si prichindei hop! si doamna I. la usa cu propriul mini-Me. Mie mi-e tare simpatic copilasul ei, are o privire inocenta si rade contagios si e foarte desteptutz atunci cand poate sta locului si se poate concentra. Problema lui e ca fara medicamente nu prea se poate concentra si atunci se supara si bufneste si mai arunca cu diverse obiecte in capul colegilor. Oricum, asta e de domeniul trecutului si acum doamna I. statea umflata de fericire, gata sa explodeze mai putin un mic incident tocmai azi, cand trebuia sa vina sa se laude la doctor si sa se declare cea mai dintre mamici. B. (initiala schimbata, pentru a proteja identitatea copilului) a dat cu penarul in dintisorul unui alt coleg. Care l-a scuipat. Povestea este lunga, B. are doar 7 ani dar la ei in clasa exista deja un curent puternic sexualizant, copiii vorbesc liber despre sex ba chiar B. a prezentat la un moment dat si niste imagini doveditoare care ar fi trebuit sa-i aduca lui un mare prestigiu, ceea ce nu s-a intampalt in schimb colegul lui., I., se uita tot timpul pe Internet la femei goale. Ceea ce este dincolo de puterile de comprehensiune ale mamei al carei histrionism se vede pus fata cu reactiunea si sa te tii avort operational. Ca eu nu mai am control. Ca eu vreau sa fiu mama si nu pot. Ca oare se mai face bine. Si asta dupa ce mi-a spus urmatoarea povestioara pe care trebuie sa o impartasesc. De unde plecase de fapt toata animozitatea. Doamna a organizat un fel de concurs de poezii din Mihai Eminescu si fiecare copil a trebuit sa invete o poezie. Pana aici nimic spectaculos. Mihai Eminescu a scris suficiente poezii care au o muzicalitate buna pentru urechea de prichindel, si-apoi ce o fi de inteles cu floarea aia albastra sau cu catargele. Angst-ul poetului e eminamente obscur ai zice, inclusiv cu pasarelele care se aduna pe la cuib si-asa mai departe. Pustii sunt practici. Deci e o poezie despre pasarica, mami, nu? Bun. Si doamna invatatoare le-a spus copiilor carevasazica sa invete poezii, si-a invatat fiecare cum i-a dus capul pe mami sua pe tati lui. Si-a venit ziua concursului, si doamna I. il invatase pe B. “Somnoroase pasarele” (ca asa a ales ea) iar doamna i-a spus lui B. ca asta e poezie de gradinitia, in shimb M. (initiala schimbata) a spus Luceafarul! Iar P. (…stiti deja ca nu e initiala lui) a castigat pentru ca a recitat Glossa!!!

Glossa?

Da, Glossa, domnul doctor, si-asta m-a suparat adica B. trebuie sa mai fie si copil, nu? La care B. se intoarce spre mine cu o privire shmekereasca si zice deci domnul doctor, vreme trece vreme vine, da? La care pe mine m-a pufnit rasul suficient de reparator pentru toata saptamana si-am facut un mare hai pe tema asta, caci e bine sa aloci ridicolul aferent unei astfel de patsanii care, of Doamne, e atat de comuna in lumea mamicilor care au copii in ciclul primar. Bineinteles ca exista multe circumstante atenuante si bineinteles ca la un moment dat te gandesti ca nu e chiar atat de strigator la cer sa invete poezii, in literatura universala exista o bogata plaja de istorisiri auto-biografie cam de pe la aceeasi varsta insotite de toata savoarea caricaturalei invatari a poeziei “initiatice” inainte de a fi in ton cu varsta. Doamna mea cea histrionica incerca, pe de alta parte, sa obtina o confirmare anume ca aeasta invatare in semiton cu varsta ar fi cumva traumatica, la fel cum ar fi traumatic si trist ca B. stie deja pe unde vin copiii mai ales ca el e un copil “atat de pur”. Puslamaua statea zambind in pumni pe pat in toata puritatea lui mandru ca a avut si el dreptate mai ales ca mami s-a consumat foarte tare ca alegerea ei n-a fost tocmai cea buna. Ca putea si ea, de exemplu, sa-l puna sa invete Imparat si Proletar, nu? Ce-a avut cu ea doamna invatatoare ca doar ideea ei a fost buna!

…..

Mare atentie la relatiile care incurajeaza fuzionarea simbolica intre unul, sau ambii (mai rar) parinti cu copilul lor. Zilele trecute am petrecut minute bune decontaminand tentaculele unei mamici foarte anxioase a carei fata vezi draga dupa un 4 la o materie a inceput sa nu mai poata sa scrie cu mana dreapta, ca i se curbeaza nu stiu cum si-o doare si se lasa pagubasa. Si s-o fi vazut pe mama ce suferinda era de parca ei i se rupea tendonul si de parca ea fusese acolo in banca. I-am spus ca viata fetei nu e o telenovela sa se implice chiar atat de personal in ea. S-a uitat contrariata ca adica cum, domnu’ doctor, ca sunt mama ei, nu? Tatal statea langa, mainile incrucisate la piept, se mai uita din cand in cand saracul la mine si cand am rupt coada matsei as fi putut sa jur ca undeva in spatele mintii lui a aparut o sticla de sampanie cu niste artificii. La randul lui traia asta inclusiv frustrarea ca mama isi aruncase tentaculele pe dimprejurul fetei dar nici una nu ramasese in jurul lui. O concluzie ar fi ca simbioza parento-puerperala, cu cat este mai incapsulata cu atat semnifica transformarea triadei familiale intr-o unitate surogat in care celalalt parinte este exclus si deaferentat urmand “sa se usuce si sa cada”. La celalalt capat, atunci cand relatia dintre parinte si copil e una exclusivista dar aducatoare de suferinta obiectivabila de parinte, si fata de care acesta are o urma de critica, durerea care exista in vesnica imbratisare creeaza tensiune, agresivitate si in cele din urma anomie, dizestezie relationala. Atasamentul, asa cum ramane el, este unul volatil, instabil si bazat pe o economie simpla a tranzactiilor utile: ia-mi, da-mi, fa-mi, cumpara-mi, vreau aia, vreau ailalta. Parintele este realmente castrat, transformat intr-un automat in care bagi fise si scoti batoane cu ciocolata. Jocul pe care el l-a initiat, pentru ca de la el a plecat dorinta de a insarcina copilul cu “recuperarea lanii de aur” (vezi mitul lui Iason), se intoarce impotriva-i. Parintii care pica in plasa copiilor sunt parintii a caror familie se va destrama sub ochii lor daca nu se intorc amandoi catre o pozitie complementara in care si mama, si tata, au un rol determinant si stabilizant in viata copilului.

Povestioara de mai sus are insa rolul de a adauga la imaginea traditionala a familiei si a “figurii parentale care ofera educatie si dezvoltare” si pe aceea a invatatorului si a tuturor tutorilor care vin din mediu, fie ca vorbim de bunici, matusi, prieteni mai mari sau politisti de la circulatie, actori de film sau jucatori de fotbal etcaetera. Copilul, in universul reprezentarilor sale secundare, leaga la pamant fiecare achizitie implicit prin profesoratul acordat de “cineva” la un moment dat. Acelea unde nu exista profesor (si asimptotic asta inseamna maturitate si autonomie, sa devii propriul tau profesor) sunt indicatii, in discutia cu un copil, ale zonei lui de liber arbitru; reactia parintelui prezent in camera la ele, nu rareori de corectie, indreptare si aducere “in calea lor” un semn de anxietate si neplacere la ideea ca progenul nu e apendicele dorit, ci o fiinta independenta si in relatie cu care autoritatea deriva din negociere, nu din opresiune.

Sa fiti buni. Si sa-mi zica si mie cineva de atasamentul lui Eminescu….

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.


Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

G.

Advertisements

One thought on “Glossa

  1. Pingback: Orhidee sociopata, care intr-o viata anterioara a fost Marilyn Monroe « Cartea Smillei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s